Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Liviu Georgescu

ZGRIBULIŢI


Prin văile fragede, prin firave urechi,
instrumentele cu muzici vechi
aduc ecoul de metal
al fluturilor părăsiţi în mortar.
Firele de iarbă
apărute din marea oarbă
aprind fulgere pe scuturile moarte,
călăreţi cu copite de jar
treieră dealurile sparte
şi sparg viaţa scursă prin var.
Timpul s-a întors printre falduri
în iadurile seci.
Ciobănel cu trei turme de miei
şi trei ciobănei,
prin ploile reci,
s-au zgribulit sub stele, în câmp de mohor.
Vremea a stat, piatra s-a supt.
Pe scuturi de-aramă fulgerele mor
cu noi dedesubt.


BĂTUT DE VÂNT


Se bălăngăne sus
frunză bătută
chipul viu al mărului
ars de cucută
în cerul stins cu cerneală.
Cu mască funerară,
în piscuri, aezii
aprind o cântare
cu strunele goale
lovite de stânci.
Ca iezii,
ispitele joacă în ape adânci
cu stele căzătoare
în mormintele mării,
decapitării
vuind
peste muţenia ta –
lună
săpată-n furtună
de soarele înnebunind.


CATREN


Lucrurile se amestecă
cu sufletele şi cu inorogii
în stufărişul de veghe –
purpură a vieţii trecute.


ABSENŢĂ


Râul curge fără amintiri.
Osul se crapă, să iasă veninul,
să dispară în zid.
Furnica îşi măsoară pasul
prelins cu clipa în chit.
Nu se mai aud scârţâind
stelele-n cer.
Nici fumul în grinzi.
Doar un murmur de jale
pârjolind pălămizi.


APOCALIPS


Sădit în vid lemnul desface ramuri coapte
peste rugini culese din infernuri arate.
Pielea se crapă pe oase. Verdele murmură
un cântec de leagăn blând peste arsură.


Din valea mută se ridică prafuri de aur
peste munţii cu piscuri în nori, clociţi de balaur,
sfârtecaţi cu sape şi coase. Oasele-n osii
zdrobite-s de tunet, căsăpite-n implozii.


Viii intră în morţi. Pământul cade în mare.
Stelele picură încet în scăldătoare.
Deasupra: negrele păsări cu franjuri de zbor
tremură ca nişte clopoţei scuturaţi dintr-un nor.


Vibrează veninul în lemnul lovit de lingoare,
vecerniile-au tăcut în seva murmurată în floare.
Muchiile toate s-au ofilit. Miezurile sunt de granit.
Rumeguşul vorbeşte cu limbi de înger înnebunit.


PEISAJ DEVASTAT


Crucea se găureşte de crivăţul orb
şi prin ea trec păsări de pradă.
Veninul se scurge-n zăpadă
adus de corăbii din larg plutind acum
pe nefericirea de scrum,
peste casele scorojite-n amurg
când toate vorbele în canale se scurg
şi-aduc lepra-n oraş.
Struţii sunt vii, cu apocalips în panaş.
Larvele se înmulţesc pe arborii
sfâşiaţi de uitare
şi miezul lor se topeşte şi curge bolnav,
fără floare,
într-un nedesmierdat crâng.
Timpul divide şi împarte,
tronând în jilţul adânc
de păduri şi de moarte.


CE-AI FĂCUT?


Ce-ai făcut tu şoimule, vulture,
ce-ai făcut?
Cine vrea să te scuture,
cine vrea al tău tumult?
Ce-ai făcut tu vrabie,
că eşti capie
şi cu osul rupt?
Ce-ai făcut tu dalbă floare,
că născuşi tandră paloare
în rugina de pe scut?
Ce-ai făcut, mărită doamnă,
că fuseşi bună de poamă
şi cu multul mult prea mult,
de-ai căzut tristă sub ceruri?
Erai fel şi fel de feluri
şi-acum stearpă, numai greuri.
Ce-ai făcut domnule leu,
ce-ai făcut mărite zmeu,
cine fură al tău jind
de iubire, chiar murind?
Cine, bată-l, leule,
cine, doamne, zmeule,
pofteşte la colţi de-argint
din gingia ta albind,
ca să-i scoată din gingii
ca pe fulgii aurii,
ca din falnic să devii
doică blândă la copii?
Şi să-i speli, să-i primeneşti
cu-ntronări împărăteşti?
Cine ochiul să ţi-l coasă
cu urdoare lăcrimoasă?
Ce-ai făcut tu, pui de vânt,
că erai alint la gând
cu altare, iar acum
numai baltă rea de scrum?
Ce-ai făcut măi omule
de te strigau domnule?
Devenita-i tot un fum,
şarpe acru scurs în drum!


CIOCNIRE


Aburii se lăsau pe case şi maluri.
În văi se-nteţeau vânturi, cavaluri.
Apa trecea prin canale.
Frigul gudurat la picioare
se-ngroşa în pământ.
Prin craniu trecea marele gând,
prin suflet, suava tristeţe.
Norii, ca nişte zdrenţe,
atârnau de voinţa noastră, înaltă.
Fluturau steaguri în turnuri aprinse.
Treceau morţii cu cohorte de vise,
intrau prin marele ochi, prin marea poartă,
lunecau spre castele de fum.
Luna – sperietoare în drum,
poleia piatra şi praful,
rezona taraful.
Noi eram una cu iarba şi floarea.
Ne-ajungea din urmă ninsoarea.
La porţi ne-ntâmpina simbolul, moale şi strâmb.
Ne-nălţam spre cerul de plumb.
Şi peste toate, luceafăr de dimineaţă –
se ridica umbra voinţei ascunse, măreaţă.


INCINERARE


Corăbii plutesc pe gălbenuşul
ouălor fără părinţi.
Umbra lor acoperă malul,
lespede verde.
Valurile au secat
şi se vede fundul mării arzând.


FRECARE


Gândul se duce şi vine,
Se-agaţă de stelele reci.
Umbrele plâng cu lumine
Prin coarne de melci.


Inima stârneşte visarea.
Visarea stârneşte corbi.
Netedă-i marea
Sub ochii orbi.


ÎNCORDARE


Creierul s-a trezit pe jumătate.
Fanteziile se nasc din trăirile uitate.
Limbi străine îmi cântă în oase,
cu sânge rece şi cu angoase.
Singurătăţile îmi dau târcoale
încercând să mă smulgă din tine,
stâlp de sare înnoptând în dulbine.
Îngerul pleacă şi vine
vuind prin spărturi
în vadul albirii,
în miez de arsuri.
Faldurile mării se-aştern
peste munţi în infern.
Paradisul se-aprinde cu vise,
dar porţile-s închise.
Nimic nu mai intră, nimic nu mai iese.
Totu-i ca în poveste.
Zidurile se-negresc de-ntristare.
Luna se goleşte ca miezul de pâine
mâncat de ursitoare.


TIMP OPRIT


Albul încetineşte mişcarea
şi mişcarea curge-n granit.
Oamenii putrezesc în orbitoare
poleială sub cadavre de stele.
Timpul doar neagă.
Suntem prea bătrâni pentru zei
şi prea tineri, să fim.
Gândul stă ca un stâlp
înconjurat de un singur gând.


SMULS


Condamnat de nemişcare
pentru despicare,
pentru plânsul din rană,
eu, cu chip sângerând printre flori
candori
peste moartea vicleană.
Lumina, mutilată de materia oarbă,
mă scaldă cu leşie albă.
Dar eu prididesc să mă rup
şi să cresc în aurore,
rupt din trup
cu foame de lup.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul