Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Cristian Liviu Burada

Trei albume
Fiului meu Vlad Andrei Burada


Îmi fac curaj să intru cu simţul tactil
Cu simţul olfactiv cu gândurile de acum şi altele din urmă
În cele trei mari albume


Albumul nefiinţei mele – când în fotografii apar bunicii mei tineri
Părinţii mei şi mai tineri,
Tot felul de mătuşi şi unchi toţi foarte tineri şi agasant de frumoşi


Îmi este frică de ceea ce mi s-ar putea întâmpla
Mă aştept la tot felul de repercusiuni grave din partea mea asupra mea


Cum ar fi lăcrămare abundentă
Cu lacrimi când nisipoase când de piatră când pufoase  
Ăsta fiind şi motivul pentru care de ani buni mi-a lipsit curajul
Să trec cu privirea peste vreo pagină din albumul nefiinţei mele...


Albumul fiinţei mele – când aproape credeam că sunt o fiinţă


Aici doar părinţii mei sunt tineri şi frumoşi


În toate fotografiile zâmbesc şi mă privesc cu multă iubire şi mirare
Eu nu semăn cu mine
Semăn cu ei amândoi la un loc


De cele mai multe ori mă ţine fiecare de câte o mână –
De pe atunci eram convins că am aripi –
Alteori mă ţineau strâns la piept îmbrăţişându-mă
Le simţeam mirosul cărnii – erau copacii de piatră verde şi roşie
Care niciodată nu trebuiau să piară
Dintotdeauna mi-a fost o frică înfiorătoare că ei ar putea pieri aiurea
Într-o secundă aşa cum au şi apărut lângă mine
Iar eu voi rămâne doar cu mirosul aproape vegetal al cărnii lor
Îmbrăţişându-mă cuvântător...


Albumul foarte singurătăţii mele
Este cel din urmă album de care aproape că îmi este groază
Ştiu că aici sunt numai eu în tot felul de ipostaze


Unii zic că ar fi vorba despre cu totul altcineva...
Când mai tânăr când mai bătrân decât mine
Decât toţi din toate celelalte albume


Sunt de fapt eu acelaşi
Care o fac când pe înghiţitorul de săbii şi de flăcări
Când pe îmblânzitorul de şerpi veninoşi
Când pe fachirul cu tălpile însângerate de irealităţi


M-am pregătit ca de o adevărată expediţie
Pentru intrarea înlăuntrul albumelor
Am un fel de costum de scafandru care mă menţine pe cât posibil
Cuplat la anumite realităţi
Cum ar fi respiratul unui aer puturos de contemporaneitate...


Câinii mei latră 
Este la poartă poştaşul foarte contemporan care-mi aduce
O recomandată cu confirmare de primire.


Am ratat din nou descinderea...



Coada dragonului cu solzi aurii


Mă plimbam seara singur ca de obicei
Pe drum am întâlnit un pui de câine
M-a urmat în tăcere...


După câţiva paşi am început să observ privind înapoi
Că puiul de câine se mărea din ce în ce mai mult
Ajunsese în câţiva paşi
De mărimea unui dragon


Brusc a început să şi vorbească
Mi-a spus că de curând în camera mea au dat buzna
O mie de demoni
Care se lăudau care mai de care cu ce urma să-mi facă
Trebuind urgent să mă judece


Deja cu acest dialog ne apropiaserăm foarte mult de camera mea


În care nu mai puteam intra amândoi


Abia am reuşit să intru eu care mă făceam din ce în ce mai mic


Fostul pui de câine devenit un imens dragon
Încerca să mă liniştească
Spunându-mi că mă va apăra de orice – fiindcă este de partea mea


Asta m-a şi făcut foarte încrezător


Aşa că nu i-am prea băgat în seamă pe cei o mie de demoni
Cu ameninţările lor cu tot


De la ei am reţinut cum că trebuia doar să trec testul focului


Mai trebuia să trec şi testul apei – dacă plutem eram nevinovat


Demonii au chemat în camera mea Apa şi Focul


M-am scufundat imediat – deci eram vinovat


Cât priveşte testul cu focul
Se pare că am ars până la capăt
Şi am ajuns undeva spre coada dragonului


Încărcată de solzi aurii...



Saltul


Sunt atât de neîncrezător încât aş face saltul
Spre o himeră ceva mai împăciuitoare
Eu mort demult sunt şi-l retrăiesc pe altul
Simt asta când albul ochilor mă doare


De teologi şi dogme aproape că mă tem cel mai mult
Şi de simboluri şi de obiecte de cult
Aripi mi se năzăresc în urnele cu scrum
Îmi ţiuie minţile de linişti dar mă-ncăpăţânez să le ascult
De aia cred că niciodată nu înţeleg ce se-ntâmplă cu exactitate acum
Dar oricând pot explica amănunţit ce a fost cu mult mai demult


Cu Rilke Picasso şi Dali am complicităţi nespuse
Pe Homer l-am simţit deseori deghizat în gropar zdrenţăros 
Dar când să-i momesc cu versuri proprii ca să-i trag de limbă
Văd cum aburul ca un nimb de alcool din care sunt făcuţi se duse
Şi tot ce-am pus la cale cu ei nu-i mai e nimănui de folos...



Mozaicuri romane


Din norul acesta de cuvinte gros ca un balsam
Cum oare să mai pot face poeme
Mozaicuri romane vechi pe capiteluri înflorate visam
Şi azi abia dacă mai simt fiinţa lor cum geme 


Le calcă unii duşmănos apăsând pe călcâie
Îmi scrijelesc creierii sub loviturile de pinteni din oţel
Sunt turme pe care încearcă să le mâie
Ca pe prostituate peştii la bordel



Icoana


Intru în camera mică mobilată simplu
O măsuţă două scaune


Pe peretele dinspre răsărit tablourile cu noi copii
Şi o broderie cu Maica Domnului şi Pruncul
Lucrată de mâinile subţiri şi mici ale mamei mele


Mama a brodat o Maica Domnului cu Pruncul
În albastru alb negru şi roşu
De-o parte şi de alta a icoanei eu şi sora mea
Copii senini
Chipuri senine
În rame cu marginile cojite


Pe masă un pahar cu apă până la jumătate
Din el bem toţi câte o picătură
Mama eu sora mea Maica Domnului şi Pruncul Iisus


Da aşa este – din perete se deschide brusc o fereastră


Mă aşez pe marginea ferestrei din perete şi privesc
În jos în sus în jos la dreapta şi la stânga


Din tablou mă urmează sora mea
Din icoană mă urmează Maica Domnului şi Pruncul Iisus...


Mama este acolo şi brodează...


Icoana asta nu mai trebuie sfinţită


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul