Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lumea între decadenţă şi aspiraţie: Michel Houellebrcq, Particulele elementare

        Corneliu Vasile

Apărută în anul 1998, la Editura Flammarion, cartea a fost publicată în româneşte, în două ediţii, 2006 şi 2012, fiind prezentată de autor la Târgul internaţional de carte de la Bucu­reşti, unde Franţa a fost invitatul de onoare.
Născut în anul 1958, în insula Réunion, autorul a studiat agronomia şi cinematografia, însă s-a orientat spre literatură, obţinând succesul de public cu romanele Extinderea domeniului luptei, Posibilitatea unei insule sau Harta şi teritoriul.


Deşi conţinutul denotă un scriitor cu largi deschideri către viaţa modernă, prezentată cu stridenţe chiar, structura volumului îl deconspiră a fi un adept al clasicului: un epilog, un prolog, între ele fiind trei capitole mari, intitulate Regatul pierdut, Momente ciudate şi Nemărginitul emoţional, care sugerează inclusiv prin titluri paradisul copilăriei, vârtejul vieţii şi încercarea de echilibru între extreme, aşadar păstrând ordinea firească, ordine cronologică în dezvăluirea evoluţiei personajelor.


Michel şi Bruno, fraţi vitregi, fiii interesantului şi complexului personaj Janine, reprezintă două direcţii antagonice ale senzorialului şi spiritualităţii, ei fiind legaţi prin fire nevăzute atât de alte personaje, rude, colegi, prieteni, inclusiv cu apa­riţii efemere, cât şi de regulile, tabuurile, cutumele şi „revoluţiile” de ordin social, religios, sexual sau ştiinţific. Firul narativ pare a justifica încrederea sau neîncrederea într-o societate invadată de produsele culturale americane, de disoluţia ideilor religioase, de rock, New Age, libertinajul instaurat după mişcările tineretului francez din anul 1968, de revenirea în conştiinţa publică a unor idei filozofice ale Antichităţii sau Evului Mediu, societatea schimbându-se, înviorându-se numai în urma unor mutaţii metafizice, la nivelul chimiei şi biologiei.


Romanul începe cu agapa organizată, la 1 iulie 1998, de Michel Dzerjinski, cu ocazia părăsirii unităţii de cercetare la care lucrase. Firul naraţiunii însă depăşeşte durata vieţii eroilor Bruno şi Michel, până dincolo de anul 2029, când se creează, în laboratoare, prima fiinţă dintr-o rasă nouă, preconizată de Michel, o specie de clone eliberate de partea vie, sentimentală, sexuală, instabilă, imprevizibilă şi, implicit, decăzută, de care face dovadă şi abuzează omenirea existentă. Până la urmă, cititorul este stimulat să se gândească la opţiune: lumea existentă sau o lume purificată, artificială, robotizată? O paralelă cu creşterea şi decăderea marilor civilizaţii, mai apropiat fiindu-ne Imperiul Roman: societatea ajunsă la un înalt nivel de bunuri materiale şi explorări ale spiritului începe să coboare panta decăderii până ce este sfâşiată şi înlocuită cu alte prin­cipii şi modalităţi de gândire. Este interesantă menţionarea atitudinii puţinilor oameni rămaşi din lumea omenească, naturală, a simţurilor, exceselor, căutărilor, care admiră noua lume, părându-li-se curată, perfectă, dar neputând ajunge la fel.


Multe pagini sunt dedicate dezechilibrelor celor doi fraţi vitregi, Michel fiind cu totul absorbit de ştiinţă şi incapabil de sentiment, inadaptabil la viaţa socială trepidantă, dinamică, iar Bruno cu totul subjugat senzorialului, sexului şi alcoolului, după ce avusese o copilărie traumatizantă într-un internat unde fusese abandonat de părinţi.


Totuşi, cei doi sunt implicaţi în două imposibile poveşti de dragoste, terminate tragic din cauza neînţelegerii, incompatibilităţii dintre parteneri (Michel), cât şi acceptării necondiţionate sau imposibile a exceselor (Bruno).


Autorul face descrieri largi ale peisajului geografic, spiritual, religios, monden, precum şi portrete reuşite ale personajelor semnificative din acest roman, demonstrând, în subtext, preţuire pentru femeie, văzută în general ca reprezentând viito­rul societăţii şi ca o fiinţă calmă, ocrotitoare, mult mai înţeleaptă decât bărbatul, care vânează mereu supremaţia, fără însă a avea convingerea că a reuşit, violent, recalcitrant, plin de reproşuri faţă de mediu şi de ceilalţi. Acestui tip îi aparţine Bruno, pe când Michel înseamnă o altă faţetă, a insului apatic, ieşit din contextul social, ne- sau dezinteresat de oameni, ci numai de cercetările sale pentru a crea o specie „pură”.


Dar cei doi nu sunt cu totul neînţeleşi sau izolaţi, au prieteni, convivi, indivizi care gândesc la fel sau acţionează la fel, îi aprobă, îi imită, totul într-o atmosferă difuză, mascată de ticuri de comportament, de răbufniri faţă de tragismul existenţei, de refulări şi de căutări, de cele mai multe ori infructuoase.


Dintre celelalte personaje, mama celor doi, Janine (ulterior Jane), este o figură într-o evoluţie surprinzătoare, scena morţii şi îngropării ei, în prezenţa lui Bruno şi Michel, dezvăluind teama fundamentală a personajelor romanului, teama de boală, de suferinţă, de moarte, care pare să le dirijeze comportamentul şi atitudinea în viaţă, rareori cu delicateţe, mai adesea cu brutalitate şi resentimente.


Perspectivele sunt sumbre atât pentru adepţii vieţii trăite fără rezerve, în exces, tabere de sex, senzualitate, alcool, refulare, Bruno sfârşind într-un spital de psihiatrie, cât şi pentru cei inerţi, ieşiţi din contextul vieţii tumultoase şi dedicaţi unei idei, în acest roman cercetarea ştiinţifică pentru distrugerea lumii existente şi crearea unui om clonat, căci Michel alege să părăsească mediul unde suferinţa îl afectase, mutându-se la un centru de cercetări din Irlanda, unde se sinucide.


Pentru cititorul român, acest roman este o surpriză, poate nu totdeauna privită cu înţelegere, din cauza scenelor cu caracter libertin, exceselor care nu apar în literatura română. Ceea ce rămâne este dilema existenţei, între cele două variante pe care le-am enunţat anterior.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul