Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O retrospectivă remarcabilă

        Iolanda Malamen

Pe 18 iulie, la Galeria de Art㠄Frezia” din oraşul Dej, marea tapisieră Cela Neamţu, cel mai titrat nume din arta textilă romānească, autoare a unei opere recunoscute pe mai multe continente, figurīnd īn colecţii particulare din ţară şi din străinătate, artist răsplătit cu numeroase şi importante premii şi distincţii, a deschis, īn prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi a unui numeros public, o expoziţie cu 20 de tapiserii.


Īnaltul ierarh a acordat două diplome de excelenţă din partea Mitropoliei Clujului soţilor Cela şi Costin Neamţu (cunoscutul pictor) pentru implicarea īn activităţile caritabile patronate de Biserica Ortodoxă Romānă, īn campania de strāngere de fonduri pentru Centrul de Īngrijiri Paliative ,,Sfān­tul Nectarie”.


Trebuie menţionat şi faptul că īn acest iulie s-au īmplinit 14 ani de la inaugurarea respectivei galerii de artă care, de-a lungul anilor, şi-a cīştigat un bun renume graţie organizării a peste 150 de evenimente plastice.


De aceea, organizarea unei retrospective de-o asemenea anvergură, cu tapiserii de Cela Neamţu, unele expuse īn centre culturale renumite din afara ţării, īntr-un circuit itinerant, n-a făcut decīt să confirme că īn acest spaţiu expoziţional valoarea este autoritară, vizibilă.


Artist universal, venit din particularul-fabulos-tradiţional al Moldovei (satul Piciorul Lupului – ce nume superb din poveştile populare spuse la gura sobei!), de aproape jumătate de secol, Cela Neamţu a păstrat cu iubire cutumele imagistice şi cromatice ale ţinutului naşterii, meşteşugind īntr-o tehnică hautelisse, dificilă, anevoioasă şi uimitoare, o operă monumentală, īn care perfecţiunea capătă şi vocaţia modernităţii. Astfel, copila plecată din satul natal cu tot cu miracolul datinilor īn suflet a reuşit, şlefuind şi stilizīnd, vopsind şi īnnodīnd bob cu bob, fir cu fir de līnă, cu o acribie pe care numai conştiinţa harului şi a misiei o dau, să ţeasă o emoţionantă operă. 


Sentimentul cosmic al eternităţii, lumina icoanelor ţărăneşti, miticul, fabulosul, natura cu frămīntările ei ciclice, sacrul sunt motive care apar īn lucrările Celei Neamţu, măiestrite şi desăvīrşite.


A privi cu ochi profani, cercetīnd doar virtuţile artistice ale unei asemenea creaţii, īnseamnă o insuficientă receptare, fiindcă opera Celei Neamţu este o operă morală exemplară şi necesită multiple nuanţe şi unghiuri ale privirii. Fie că e vorba de Porţile Ierusalimului, donate „aşezămīntului romānesc de la Ierihon” (la 30 de km. de Ierusalim) pe care pelerini din īntreaga lume le admiră (la galeria din Dej au fost expuse bannere care reproduc aceste lucrări), sau despre Ferestre, Păsări, Altare, Zodii, Heruvimi ş.a.m.d., tapiseriile ne vorbesc despre magia vieţii, armonia celestă şi energiile logosului.


Atunci cīnd artista combină tehnica hautelisse (ţesătura pe verticală) cu „broderiile” („noduri tainice şi enigmatice” bucovineşti preluate din generaţie īn generaţie de la strămoşii noştri), lucrările capătă un plus de īnaripare şi de farmec. Spiritul picturii murale al mănăstirilor din Nordul Moldovei se regăseşte atīt īn faptul cromatic, cīt şi īn raportarea la sacru, la simboluri şi la semne.


Albastrurile, ocrurile, roşurile, pămīnturile, alburile, griurile, multe regăsindu-se şi īn scoarţele ţărăneşti, au ritm, claritate şi varii străluciri.


Pe un artist atīt de complex şi atīt de implicat īn spiritualitatea cetăţii este aproa­pe redundant să-l mai defineşti şi e superfluu să-i mai discuţi imaginarul, cu superlative, fiindcă el este intrat de mult īn conştiinţa publică cu toată īncărcătura valorică. Dar Cela Neamţu este şi o conştiinţă civică de excepţie, ceea ce o deosebeşte de mulţi dintre confraţi.


O expoziţie semnată Cela Neamţu, oriunde ar fi găzduită īn lumea aceasta: īntr-un spaţiu umil şi anonim, īntr-un spaţiu sacru, īntr-unul generos şi recognoscibil sau sub cerul liber, naşte bucurii, emoţii şi o extraordinară linişte interioară, īnfrumuseţată de muzici īngereşti. 


Ceea ce este demn de atenţie īn circuitul expoziţional romānesc de azi (subliniez acest lucru) este că peste tot īn ţară, īn oraşe mari, cu tradiţie culturală semnificativă, dar şi īn oraşe mai mici, īnsă cu aspiraţii şi potenţial cultural redutabil, se īntīmplă evenimente vizuale  ce contrazic mult hulitul autism faţă de actul artistic remarcabil.


Totul este să nu trecem pe līngă ele nepăsători.   


Un pictor volubil - Marius Barb (Barbone)


Marius Barb (Barbone) s-a născut īn 1968, Lupşa, judeţul Alba. Liceul de Artă din Cluj-Napoca. Īn 1996 absolvă Academia de Artă Bucureşti, Secţia Pictură. Actualmente, asistent la Catedra de Pictură. Din 1994 participă la zeci de expozi­ţii de grup sau personale. Premiul I – pictură (1998) la Bienala de sculptură şi pictură ,,Gheorghe Pătraşcu”, Tārgovişte. Premiul Special acordat de Ministerul Culturii, 1998. Premiul U.A.P. 2004 – Bienala de pictură şi sculptură ,,Gheorghe Pătraşcu”, Tārgovişte. Lucrări īn colecţiile muzeelor de artă: Tāgovişte, Constanţa, Tulcea, Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti şi īn colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Cam astea ar fi, īn esenţă, datele unuia dintre pictorii cei mai expresivi ai valurilor generaţioniste de după 1990.


Lucrările din expoziţia (iunie, 2012) de la Galeria Simeza, numite cu un ludic răsfăţ: Falsa pudoare, incantaţie destructurată a nudului feminin, măsură a libertăţii imagistice, marca Marius Barb, au adus, faţă de citirile anterioare, un plus de sistematizare volumetrică, de amplificare cromatică şi de sonuri viguroase. Ideea de a polemiza cu o societate care priveşte cu lăcomie derizoriul, impudicul, rebarbativul şi care explorează īn exces carnalul putea să se īmpotmolească īntr-un pictural ilustrativ şi glacial, cu libertăţi punctate furtiv. Marius Barb (Barbone) este īnsă o natură pasională, ce plăsmuieşte „īn mers”, īmbătat de cromatici şi de forme pe care le „ţese” cu har. Fantezia devine o mecanică al cărei ritm năuceşte. Desenul nu se limitează doar la trasarea lui meşteşugită, el se īmbogăţeşte tot timpul, rodeşte noi şi noi valori scripturale, căpătīnd forţă. Amestecul de mural, cu şarjarea admirabil construită, cinetica volumelor şi planurile succesive personalizează lucrările, le statorniceşte, le obiectivizează.


Linia desenului punctată şi „măcinat㔠sau īnchisă īn vīrtejuri şi geometrii sugestive ţine şi de copilărire, Marius Barb fiind un artist al surprizelor şi al dualităţii continui. „Asamblarea” volumelor şi a cromaticii se regăseşte din plin, mai ales īn imaginarul expresionist. Materia vegetală, fluxul obiectual obişnuit, elementele unui cultu­ral ancestral se revarsă volubil, se recompun „aglomerīnd” suprafaţa cu un „haos” figurativ bine structurat. Artistul nu-şi inhibă imaginarul, dimpotrivă, īi īmprăştie vraja, surprinzīnd, emoţionīnd.


Subiect şi obiect, text şi pretext, trupul feminin, (im)pudic adus īn starea (im)pură de călătorire īn prezent, o dată cu transparenţele şi cromaticile care compun compoziţiile, face ca această pictură să trăiască deasupra mesajelor polemice, deasupra literaturizărilor, prin forţa ei de comunicare. De altfel, prima impresie pe care au lăsat-o lucrările din expoziţia de la Simeza a fost empatia instantanee cu ele, departe de prudenţa fadă şi de patosul retoric.


Īn aceste lucrări expuse sub numele de Falsa pudoare, colajul alternează cu muralul, şarjarea seamănă cu o voce din „,off”, iar imaginile cu un spectacol continuu al carnavalescului. Cu o mīnă sigură, artistul „lipeşte” culorile unele de altele, le „presar㔠motivīndu-le, le instrumentează, le saturează. Uneori, o anume aşezare īn pagină a compoziţiei şi un anume zbucium şi suprapunere a volumelor amintesc cumva de picturile Almei Redlinger, numai că privirea lui Marius Barb este mai lirică, iar ima­ginarul mai detensionat.


Din nudul feminin „īmpărţit”, „īmprăştiat” şi „pierdut” printre lucruri banale, carnalitatea figurată modern ca o „marf㔠explozivă de consum şi descompuneri şi recompuneri cromatice, Marius Barb a construit un imaginar solid şi insolit. Astfel, trupul feminin devine victimă şi obsesie, dar şi matricea unui cotidian sufocat de iluzii.


Lăsīnd la o parte ideea acestei expoziţii, ceea ce trebuie spus īn legătură cu pictura lui Marius Barb (Barbone) este că, exteriorizīnd, artistul a exorcizat ironic şi iconoclast, opunīnd placidităţii schematice frămīntările spiritului ludic, regenerativ, al propriei naturi. Cromatica vie, cu dominante de movuri şi lilauri, cu roşuri patetice, verziuri şi albastruri lichide, este şi ea o măsură a personalităţii lui.


Şi, ca o observaţie finală: rareori am văzut īn ultimii ani, o suveranitate cromatică mai fascinantă īntr-o expoziţie de pictură.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul