Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fenomenologia umbrei

        Geo Vasile

Dincolo de nimeni (Editura Semne, Bucureşti, 2012), a unsprezecea carte a Ma­riei Calciu, este,  precum toate cărţile sale, o lungă, şi nu prea, structură poetică şi ideatică cam de vreo sută de pagini. Desigur, titlul ispiteşte pe critic să facă tot felul de asociaţii, pornind de la sinonimele polisemice ale lui nimeni în latină, franceză, italiană, portugheză (persona, personne, nessuno, pessoa), noi fiind călăuzţi, chiar de poeta însăşi, mai ales de înţelesul mască: „Adesea/ evadam din mască/ curgând/ cărbuni/ pe drumuri stinse”(...); „Masca mea de spectatoare/ ce devenea tot mai subţire/ mai/ transparentă/ mai/ departe// plângând un gol tot mai adânc/ de/ urme-clipe/ transparente/ ce/ miroseau a vise moarte/ de zări închise/ demult smulse/ vopsite toate cu/ o/ mască/ ce doar mai amintea/ de/ Drum”. 


Ca de fiecare dată, autoarea dă un spectacol cu un singur protagonist dublat sau identificat de un figurant (spirit agonistic, oglindă, trofeu sau Deus absconditus), care când apare, când nu apare, şi totuşi omniprezent, parte fiind a umbrei, a vântului, a norilor sau a focului dintr-un repertoriu al cuvintelor ce-şi dispută existenţa în favoarea esenţei. În ciuda aparentei încifrări, a sugerării unei permanente drame de identificare, a unor ample spaţii ale inexistenţei, pledoaria în favoarea vieţii ca natură şi liberă circulaţie a visului telepatic, sortit şi simbiotic ca la Milorad Pavič, are câştig de cauză, discursul poetic fiind unul bazat pe noţiunile elementare ale cotidianului, dar şi pe semne, pe magie, pe părelnice destăinuiri: „Atâtea zări cu paşii de hârtie/ Clipe-silabe/ treceau pe lângă mine/ cu/ urme de cocori/ ce coborau prin/ ploi/ în/ jurul meu/ ferestre/ alei de curcubeu/ ca într-un ikebana// Din care eu lipseam/ Din care eu plecam (...) Căci niciun plin de ploi/ pe margini sidefat/ cu/ valuri de cocori/ nu semăna la gânduri cu Umbra unei Umbre/ care umplea/ albastră// O mantie-silabă/ ce/ Întregea un rând// Închis demult în palmă”.


Am dat mai insistent citate din scriitura Mariei Calciu pentru ca lectorul să-şi facă o idee despre mijloacele sintactice şi lexicale recurente (ca, de pildă, constructul antitetic, metamorfozele stranii, prezentul continuu, fracturarea versului în funcţie de o secretă ştiinţă a respirării, cuvintele-binom), dar mai ales despre conştiinţa şi estetica intenţionalităţii, activă la Lucian Blaga, Ion Barbu, Paul Celan, Nichita Stănescu via Ed. Hüsserl etc. Fiecare poem este un imens travaliu de străbatere a unei Golgote sau de evadare din calota glacială în care oricare dintre noi am fost închişi ca indivizi statici, spre a deveni „încât să îi semeni/ la umbră/ doar/ Lui”. A avea ca reper existenţial deplasarea dinspre estetic spre etic, sugerează poeta, înseamnă a realiza acel pas prin care „omul devine ce devine” (Kirkegaard). Iată o memorabilă me­taforă a discontinuităţii în continuitate tip Celan: „cum/ orice întrebare/ se învârtea în cerc/ lovindu-se/ de/ ziduri/ de gânduri şi de turnuri// Unul crescut din altul”. Iată şi una din multele arte poetice ale Mariei Calciu: „Un gol multicolor// Un fel de mozaic lipsit/ de/ Azi şi Mâine”.  Toate tehnicile poetice ale mileniului trei sunt prezente în cărţile Mariei Calciu, care a debutat în 1992, cu excepţia celor caduce sau comerciale.


Prin deconstructivism, prin abolirea conexiunilor logico-didactice, Maria Calciu pro­pune, ca orice poetă a acestui mileniu, metafora preferată a sfârşitului, care nu este doar apocalipsis, ci şi revelaţie, Noul Cer şi Noul Pământ, Noul Ierusalim. Din poezia Mariei Calciu nu lipseşte nici acel sublim al jertfei eroinei mitologiei noastre, Ana lui Manole. Deşi spre sfârşitul acestui monolog epico-scenic urmează „dezidirea”, eliberarea protagonistei, enigma rămâne: „Tu/ singur/ fiindu-ţi/ ţie/ Zid”.


Dincolo de nimeni este o colecţie de evenimente intrapsihice, ce transcend contingentul, golurile şi plinurile, umbrele şi visele, având alura unor mesaje nostradamice primite, parcă, în stare de transă. Maria Calciu cultivă acest neîncetat, martelant ritm ondulatoriu al unei perpetue curgeri vizuale şi vizionare. De altfel, sub acest necontenit glissando verslibrist, întrevedem chiar scriitura în oglindă din unele codexuri leonardeşti. Suntem martorii unei regii intraverbale ce generează un alt mod de a exista şi care înfăţişează un fel de a deveni evanescent, imaterial, participăm la un diafan balet al visului suprareal, în ciuda cuvintelor-necuvintelor extrem de concrete, în ciuda strigătului lor între exaltare şi cădere, a permanentei lor confruntării  ludico-dramatice.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul