Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Proză ritmată

        Ștefan Dorgoșan

Timpul


Timpul se cuibăreşte în văgăuni,
se ascunde în văi, în pântec de peşteri
nestrăpunse,
nici păsările, nici apele repezi nu ştiu
pe unde se prelinge
cu vioiciune, pe tăcute
şi nici unde se duce.
Am pus pânde: degeaba!
Doar copiii, mieii şi mânjii, pe pajişti,
se iau năvalnic la întrecere cu el,
într-o zburdalnică joacă,
cât de inegală este cursa.
Cu anii, copiii încetinesc ritmul,
Timpul îi ajunge din urmă,
devin adulţi şi merg în acelaşi ritm,
apoi obosesc şi gâfâie. Îmbătrânesc!
Timpul ne depăşeşte,
se risipeşte din noi
şi murim.
Dar Timpul se ascunde altundeva
unde se asmute pe tăcute,
Imediat zburdă, cu alţi miei şi mânji,
în frunte cu liota de copii,
pe uliţi, printre case şi garduri,
printre flori şi prin livezi
până hăt în geana păşunilor
cocoţate în vârful munţilor
sau în dumbravele minunate ale codrilor.
La început cătinel, voinicel,
Timpul dă ocol,
niciodată nu se repetă,
după cei ce încetinesc
şi se domolesc.
Ies moşii şi babele pe cărări
să-i întâmpine,
să nu se rătăcească din joacă,
cuprinşi de mreje
în curţile vecine,
unde nu sunt alte rânduieli:
între străini Timpul trece mai greu
decât acasă!
Seara, Soarele apune,
ierburile şi florile pajiştilor se înclină
la Lună,
Timpul se piteşte sub brazi,
printre stânci, în văgăuni,
în vizuini
pentru a veghea somnul tuturor:
munţi, animale, oameni, plante,
apele pământului şi astrele înalte.
Doar flăcăii, pe lângă focuri mari,
dănţuie roată-roată,
sar peste jar şi stejari,
cheamă ielele
să le stingă dorurile,
strigă mândrele
să le guste buzele
până-i frige Timpul la tălpi,
după care trag o sfoară de somn.
Cocoşii se dezmorţesc pe furiş,
îşi ascut glasul în cleştarul nopţii
pentru cântecele care nasc zorile:
alt Timp! aceeaşi taină de-o veşnicie!
Se spune că Timpul moare pe stelele fixe
care se pierd în hăul găurilor negre,
adevăr cosmic:
La steaua care a clipit,
e-o cale lungă de păşit,
rotea pe când nu s-a ivit,
azi o vedem lucind,
dar s-a oprit!
Eu cred că Timpul a fugit din galaxiile stinse
şi s-a pitit la noi,
unde se ia la întrecere cu copiii, cu mânjii,
şi se cocoaţă pe spinarea bătrânilor.
Îi prieşte Viaţa!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul