Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Școala de la „Sf. Sava” la 1888

        Adrian Costache

Mă aflu în posesia unui document semnificativ, raportul directorului Liceului „Sf. Sava” prezentat la „fine de an şcolar” 1887-1888. Raportul are trei pagini scrise de mână, cu semnătura în final a directorului de atunci Z. (?) Herescu. Ceea ce este interesant, între altele, e faptul că problema programelor în uz la acea dată ocupă o bună parte din conţinutul paginilor manuscrise. Textul vorbeşte, direct sau indirect, despre precaritatea programelor şcolare de atunci, multe dintre ele preluate din alte sisteme de învăţământ, dar şi despre maniera de a preda a profesorilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Curios sau nu, şi atunci se identificau, în bună măsură, cam aceleaşi probleme ale zilelor noastre: supraîncărcarea elevului, prin „dezvoltarea programelor” (de către profesor şi nu numai!), sau punerea elevului într-o situaţie dificilă, prin nerespectarea acestora, fiindcă, spune textul raportului: „Se poate întâmpla ca anumiţi profesori să facă mai puţină materie decât strictul necesar cerut de priceperea lecţiunilor care sunt în strânsă legătură cu acea materie”.


Raportul directorului din 1888 pune în lumină şi legătura dintre programă şi ma­nualul şcolar, observându-se că „ceea ce ţine în bună parte loc de programă analitică sunt manualele publicate, mai cu seamă în limbi străine, asupra diferitelor materii de studii; aceste manuale însă pot varia între dânsele întrucât priveşte întinderea materiei, deoarece dezvoltările ce li se dau atârnă mai mult de vederile autorilor lor”. Iată că şi atunci era vorba de „manuale alternative”, ceea ce, în cele din urmă, nu era rău, fiindcă se puteau personaliza astfel atât predarea, cât şi traseele specifice urmate de elevi în educaţie. În acelaşi timp, continuă raportul directorului, e nevoie „a se pune în vedere consiliului general să se ocupe de formarea unei programe analitice care să poată servi de călăuză profesorului în predarea cursului său, iar nu să se menţioneze numai materia precum: fizica, chimia, istoria românilor etc.”. Pasajul, interesant, atenţionează, aşadar, asupra stadiului edificării unui curriculum într-o epocă de frământări şi modernizări în spaţiul românesc, ceea ce, într-un fel, ne aduce în contemporaneitate, adică la teme actuale: de pildă, care este raportul dintre programă şi manual, cât de amănunţită trebuie să fie o programă, care ar fi conţinuturile ei şi cât de mult poate ea să limiteze/ordoneze acţiunea profesorului. Oricum, una peste alta, e destul de limpede că la 1888 se simţea nevoia unei mai riguroase determinări a conţinuturilor ce trebuiau predate în şcoala de atunci.


Un capitol al raportului este consacrat „ordinei în clase”. Directorul observă că, deşi prin Art. 112 „conferinţa profesorilor” (consiliul profesoral de azi!) este cea chemată să se ocupe de acest aspect, în fapt, datorită întrunirii cu greutate a profesorilor „şi nu­mai pentru grave infracţiuni disciplinare”, cu toate că „o bună disciplină reclamă o supraveghere continuă asupra conduitei elevilor”, cel care se ocupă, până la urmă, de disciplina în şcoală este directorul. În context, acesta se plânge de prea puţine mijloace date de Regulament pentru a sancţiona elevii: „neputând pedepsi pe elevi după lege decât cu închiderea în liceu (...), aceştia îi creează (directorului!) multe dificultăţi, mai cu seamă că unii dintre dânşii au nenorocita deprindere, încurajată din afară, de a nu respecta nimic”. Interesant punct de vedere, nu?!... Iar asta se întâmpla la „Sf. Sava”. Nici aceste idei nu ne sunt cu totul străine, fiindcă, între altele, şi azi sau mai ales azi conflictul dintre regulile şcolii şi „regulile” din afară este viu resimţit.


Ultima parte a raportului analizează problema promovabilităţii anului şcolar 1887-1888. Aflăm, mai întâi, din Raport despre existenţa unui „Regulament de promoţiune” (promovare – n.n.), ca şi despre schimbări recente în conţinutul acestuia. Astfel, Art.16 al Regulamentului, introdus cu un an în urmă, nu mai „permite examene de corecţiune”, ceea ce s-ar numi azi „reexaminări”. Ne aflăm, se pare, într-un moment de schimbare a viziunii despre promovabilitate, exi­genţa crescând geometric în perioada 1886-1888.
Sunt şi alte aspecte interesante în acest raport. În esenţă se poate spune că Şcoala de la „Sf. Sava” se afla acum mai bine de 120 de ani într-un proces de regândire a condiţiilor de studiu şi promovare. Ni se spune, astfel, că unui elev corigent, cum am spune noi astăzi, la patru obiecte/discipline de studiu, i se permisese în anul şcolar 1885-1886 să refacă aceste examene şi, eventual, să promoveze. Schimbările de Regulament fac însă ca, în anul şcolar 1886-1887, numărul disciplinelor la care puteau fi refăcute examenele să scadă la două, iar începând cu septembrie 1888 „intrăm în dispoziţia art. 5 care nu admite examene de corecţiune şi prin urmare elevii cu medii parţiale mai mici decât 4 trebuie să repete clasa”.


Cât priveşte starea promovabilităţii la sfârşitul anului şcolar 1887-1888, aflăm, cu oarecare surprindere, din acelaşi raport al directorului, că „din 461 de elevi, care s-au prezentat la examen, 203 au una sau mai multe medii mai mici de 4”... Situaţia constatată şi care sublinia faptul că obiectivele noului Regulament nu fuseseră încă atinse îl determină pe director să propună ca şi în anul şcolar 1887-1888 să se poată repeta „cu succes două materii de studiu în două luni de vacanţiune, mai cu seamă că elevul are oarecari idei din cursul anului asupra acelor materii”.


Raportul dă seamă, aşadar, despre modul în care s-a edificat o şcoală cu tradiţie în spaţiul românesc, edificare din care n-au lipsit ezitările, dar şi măsurile ferme, căci Şcoa­la de la „Sf. Sava” a fost mai mereu privită ca o şcoală care întrupa un ideal naţional. Şi e, poate, cazul să ne întrebăm încă o dată dacă acest efort al înaintaşilor mai are vreo relevanţă pentru ceea ce înseamnă şcoala de azi în ansamblu. Iar răspunsul nu e uşor de dat.


P.S.: Un buclucaş şi dispărut „nu” şi două virgule ne obligă să corectăm un enunţ din articolul nostru din numărul trecut al revistei. Astfel, în textul din septembrie, în loc de: De aceea bacalaureatul profesional apare deocamdată ca o soluţie temporară, căci ea rezolvă cu adevărat problemele şcolii, se va citi: De aceea bacalaureatul profesional apare deocamdată ca o soluţie temporară, căci ea nu rezolvă cu adevărat problemele şcolii.


P.P.S.: Între timp, formula de „bacalaureat profesional”, aprobată prin Ordonanţă de urgenţă şi pe care o acuzam de lipsă de relevanţă, a fost trimisă de preşedinte spre reexaminare. Declaraţiile ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu nu ne dau însă prea multe şanse cu privire la o posibilă ame­liorare a unei formule de bacalaureat cu adevărat deficitare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul