Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Rezident īn Grădina Raiului

        Radu Aldulescu

Casa de Creaţie Literară Năieni – Uniunea Scriitorilor din Romānia, după cum scrie pe firma-banner de dimensiuni generoase, īncadrată de două steaguri tricolore zdrenţuite de intemperii (din unul a rămas doar bucata albastră, parodiind, parcă, drapelul Uniunii Europene printr-o variantă ciuntă, cu stelele statelor risipite de pe firmament de viscole subcarpatice...), tronează īn centrul comunei buzoiene cu acelaşi nume, īntr-o clădire cu etaj, la etaj, deasupra Poştei. Parafrazīnd titlul unui superb volum de versuri, instituţia agonizīndă a Poştei (povestea se īntīmplă īntr-un miez de Romānie profundă şi eternă, fascinantă īn ce mă priveşte) duce īn spinarea ei voinică respectivul stabiliment, amenajat īntr-un apartament de o sută de metri pătraţi. Am plecat, aşadar, din Bucureşti īn apogeul caniculei ultimelor zile de august, evadīnd din celula mea de vieţaş de nouă metri pătraţi, īn care scriu, citesc, meditez, exersez, mă spăl, mănīnc, dorm etc., pentru a face aceleaşi lucruri īntr-un apartament cu patru camere proaspăt mochetate, mobilate confortabil cu paturi, fotolii, scaune, mese de scris, baie cu apă caldă, başca o bibliotecă de circa o mie de volume de beletristică naţională şi universală. Sīnt primul scriitor, inaugurez această casă de creaţie cu gīndurile cele mai bune, conforme cu urarea-premo­niţie a poetului Corneliu Antoniu, preşedintele filialei U.S.R. Galaţi, care m-a adus: Ai să te simţi aici ca un sfīnt. Chiar m-am străduit īn acest sens, īn pofida vastităţii chiliei şi facilităţilor.


Mulţumesc, poete Antoniu. Zona e superb㠖 repet, Romānia profundă, atinsă extrem de superficial de damfurile grele ale ispitelor mondenităţilor şi civilizaţiei. Mai vezi trecīnd jeepuri pe şosea, dar, īn general, Daciile 1300 şi căruţele fac legea. Mai auzi mobile piuind īn ritmuri de manele sau cīte o femeie trecută de a doua tinereţe īntrebīnd clienţii din faţa magazinului sătesc funcţionīnd īn regim de cīrciumă dacă nu ştie cineva cīţi bani a scos Elena Băsescu la nuntă. Pe stīlpi flutură resturi de afişe de la referendum: „Te-a minţit că vei trăi bine! Demite-l!”. Extrem de puţine vile īnsă, printre casele vechi şi foarte vechi, răsărite parcă direct din pămīnt, zidite din piatră de calcar din zonă sau din chirpici; coaste de dealuri răsfirate larg sub cerul incandescent, pajişti de iarbă uscată, tufe de mărăcini albite de caniculă, ca trase prin sticlă topită, drumuri şerpuite-urcătoare de căruţe, acoperite de sfărīmătură de piatră de calcar, cratere de calcar, o carieră de piatră părăsită şi o tabără de sculptură părăsită, etalīnd pe un platou, deasupra unei stīne de capre, chipuri şi simboluri dacice săpate īn bolovani de stīncă. După două ore de urcuş pieptiş, ajungi pe cea mai īnaltă culme văzută din Năieni, la Biserica dintr-o piatră. De aici se vede şi mai departe: alte culmi de dealuri şi-n zare Munţii Buzăului – spaţii vaste, lumină, hrană pentru suflet din belşug. Nici trupul nu duce lipsă, căci ţărīna, maica noastră, care ne hrăneşte şi ne īnveleşte, ne ocroteşte īn sīnul ei ca īntr-un fagure de mie­re, dimpreună cu strugurii din vii, merele şi prunele din livezi... Rezident īn Grădina Raiului, aşadar, avīnd totodată dreptul la trei mese zilnice īn „Aşezămīntul pentru persoane vīrstnice «Sfīntul Sava»”, aflat peste drum de Casa de Creaţie. Mănīnc laolaltă cu cele unsprezece femei rezidente cu vīrste cuprinse īntre 78 şi 96 de ani. Mīncare săracă şi predominant de post, cu rugăciune īnaintea fiecărei mese, spusă cu bucătăresele-intendente, cu atribuţii de īngrijitoare şi asistente medicale. Rugăciunile se termină invariabil cu mīncav-or săracii şi se vor sătura şi numele Domnului vor binecuvīnta. Aviz nesătulei īn veci clase politice, care a instituţionalizat sărăcia, īntru veşnica pomenire a neamului romānesc. Se recomandă, de asemenea, rugăciunea zilnică de la ora 19 din Aşezămīnt, canonul sau acatistul potrivit sărbătorii sfīntului din ziua respectivă şi potrivindu-se, de asemenea, cu sfinţii, scenele şi aforismele biblice pictate şi scrise pe pereţii sălii de masă, ai holurilor şi camerei de rugăciune, de care par să se sprijine cele unsprezece femei, fragilizate, debilizate de vīrstă, altminteri sănătoase, deplasabile, cum se spune. Coboară singure de la dormitoare la masă, umblă şi-şi fac de lucru prin curtea cu grădină de zarzavaturi, pajişte şi brazi, scaune şi şezlonguri orientate spre lumina amiezii răsfrīntă din faţada cu firmă şi steaguri a Casei de Creaţie. Bătrīnele, tanti Anica, tanti Marina, tanti Gherghina, tanti Aglaia etc., şi bucătăresele intendente recitatoare de acatiste şi canoane, doamna Puşa, Alexandra, doamna Mara etc., sīnt cele mai trainice legături ale mele cu lumea, pe cale de a-mi īnlesni aprofundarea unor mai vechi intuiţii.


Femeile avīnd īn jur de optzeci de ani şi mai cu seamă cele īncartiruite īntr-un aşezămīnt cu regim semimănăstiresc fac parte dintr-o rasă aparte, diferită de a femeilor cu vīrste īntre 50 şi 75 de ani şi totodată extrem de diferită de cea a femeilor cu vīrste īntre 35 şi 50 de ani. Nu mai vorbesc de rasa femeilor din categoria 16-35 de ani. Gīndiţi-vă numai la ce ar putea să aştepte sau ar socoti că ar avea de īnvăţat folositor pentru viaţa ei o tīnără de douăzeci de ani, de indiferent ce condiţie socio-intelectuală, de la o femeie din acest aşezămīnt. Nimic sau aproape nimic. Praful şi pulberea, amintirea unei alte lumi, care la o rigoare este aceeaşi (bătrīnele au fost şi ele tinere, dar nu şi invers), se diluează pīnă la dispariţie īn neantul memoriei. Bătrīnele trăiesc īntr-o lume a lor, necuprinsă īn nici un document istoric, pecetluită ermetic. Sīnt aidoma acelor bolnavi psihic despre care se spune că-s duşi şi totodată că Dumnezeu le-a luat minţile pentru a le garanta mīntuirea īncă din viaţă. Aducīndu-le īn Aşezămīnt, Dumnezeu le-a dovedit īntr-adevăr cīt de mult le iubeşte, dăruindu-le mīntuirea, tot aşa cum şi mie mi-a dovedit-o ţinīndu-mă īn Năieni două săptămīni. Am venit aici să tricotez fraze, să īncropesc poveşti... Cum aţi creat azi?, mă īntreabă bucătăresele intendente, pline de solicitudine indusă de firma de peste drum – Casa de Creaţie... Tricotez fraze, īn timp ce bătrīnele care-mi vorbesc prin semne şi gīngăveli arătīndu-mi locul printre ele la rugăciune tricotează căciuliţe, botoşei, veste de līnă pentru nou-născuţi. Līngă Cutia Milei, aşezată sub un crucifix de lemn lăcuit, cu un Iisus de alamă, există un panou expoziţie cu vīnzare, cu īmbrăcăminte tricotată pentru nou-născuţi.


Le văd uneori pe bătrīne ciondănindu-se şi īmbrīncindu-se, ca nişte copii disputīndu-şi īntīietatea la un loc de joacă, răscolite de nişte reziduuri de vitalitate agresivă prin care ar da să rupă monotonia atmosferei. Altminteri, īnsă, persistă īncremenirea timpului. Timpu-i obīrşia morţii care umblă tăcută pentru a se­cera, culege şi strīnge la sīnu-i tot ce mişcă... Bătrīnele umblă sprijinindu-se de sfinţii de pe pereţi, īşi proiectează umbrele asupra mea pe cīnd urc dealul spre Biserica dintr-o piatră, prin iarba uscată, sfărīmătura de piatră, tufele de mărăcini, prin vii şi livezi... De-acolo, de pe culme, se vede mai departe. Ţărīna, maica noastră, urcă la cer.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul