Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Exerciţiu de predicţie

        Gabriel Chifu



Tema din acest an a Colocviului de la Neptun, Viitorul literaturii, literatura viitorului, ne propune un evident exerciţiu de predicţie: să trasăm harta viitoare a teritoriilor literaturii, ceea ce pentru scriitori n-ar trebui să reprezinte nici un demers şocant, nici unul foarte dificil, ştiut fiind că ei sunt obişnuiţi cu proiecţiile în timp şi cu construcţiile vizionare, iar prevestirea/profeţia se numără, nu-i aşa, printre specialităţile casei. Dar, prin cealaltă sintagmă din titlul dezbaterii, şi anume viitorul literaturii, cred că se face un pas în faţă, mult mai provocator, ca o aruncare în gol: suntem invitaţi să ne dăm cu părerea despre viitorul literaturii, ceea ce înseamnă să luăm în calcul şi varianta că literatura s-ar putea să nu aibă viitor, iar aceasta echivalează pentru mine cu o situaţie pe care aş reprezenta-o prin următoarea imagine: este totuna cu a ieşi din noi înşine, din propriul corp, şi a ne privi de la distanţă, noi pe noi înşine, cumva cu detaşare, a ne privi cum ne dăm duhul. Ei bine, abia acest exerciţiu mi se pare teribil de complicat. Sunt curios cine are curaj să intre-n joc şi cine va izbuti în această tentativă – să prevadă şi să relateze convingător ce prevede, chiar dacă ar fi să fie catastrofal ce zăreşte în zare...


Eu, unul, nu vreau altceva decât să încerc apa cu degetul, să tatonez subiectul prin câteva interogaţii logice (sau doar retorice, sau doar menite să afle adevărul prin reducere la absurd). Răspunsul la ele conţine, implicit, şi răspunsuri la chestiunea pusă în discuţie. Aşadar:


Va fi, în continuare, o literatură a limbilor sau va apărea o limbă tiranică, o limbă „supremă“ care va confisca, va monopoliza literaturile?


Cum va fi stocată informaţia, ce influenţă va avea prezenţa absolută, obsesivă în viaţa noastră a calculatorului asupra cărţii ca obiect în sine, ce se va întâmpla cu tiparul, audio-book-urile şi ecranizărilor ne vor preschimba din cititori în ascultători şi privitori?


Ce zone îşi va apropria literatura?


Vom asista, ca până acum, la o contractare a literaturii, la o restrângere a domeniului său sub asediul/asaltul fatal al imaginii şi sunetului?


Şi dacă da, până unde va merge această diminuare, căci sunt regiuni umbrite în adâncul omului, în subconştientul său, care nu pot fi cercetate, luate în posesie, descrise, luminate altfel decât prin cuvintele literaturii?...


Se va accentua această tendinţă nefericită ca literatura să alunece, să se scurgă în altceva, să fiinţeze deghizată, s-o regăsim ascunsă, însufleţind alte forme de expresie, cum ar fi televiziunea, filmul etc.?


Şi dacă da, cum va arăta acest „om nou“, necititor ci privitor, subjugat de televiziune şi ignorând literatura, nu va fi el un om anemic cultural, cu vulnerabilităţi importante, fiindcă nu mai e familiarizat cu cititul, cu efortul intelectual, fiindcă primeşte o hrană pregătită şi chiar „mestecată“ de alţii în locul său?


Au cum să intervină scriitorii în cursul evenimentelor, dacă acest curs nu le va fi favorabil? Ce s-ar cuveni să întreprindă ei? Să scrie netulburaţi, ca şi cum pericolul n-ar pluti în aer? Să se apuce de altceva, de pildă, de jurnalistică sau să scrie scenarii pentru scheciuri tv ori scenarii şi discursuri pentru campaniile publicitare ori electorale ale politicienilor?...


Mă opresc aici cu întrebările. Ele pot spori oricât. Repet: nu doresc să formulez răspunsuri, soluţii. Aştept însă cu interes să ajung la Neptun şi să ascult intervenţiile pe tema dată. Aştept cu interes şi aştept cu încredere în capacitatea de previziune a colegilor mei. Am impresia că uneori e mai simplu să ghicim viitorul îndepărtat decât prezentul ori chiar trecutul imediat.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul