Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Max Blecher: viaţa şi opera

        Adrian G. Romila

Cartea tânărului universitar Doris Mironescu, Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei (Timpul, Iaşi, 2011), a avut câteva recenzii notabile (nume mari, reviste importante) şi a primit, în noiembrie 2012, Premiul de debut al USR Iaşi. Totuşi, impactul ei public mi s-a părut mai mic decât ar fi meritat-o. Poate constrângerile financiare pentru care a fost editată într-un tiraj mic poartă vina. Au existat şi precedente remarcabile ale subiectului, precum contribuţiile lui Radu G. Ţeposu. Cronica de faţă vrea să completeze, cu întârziere, o panoplie a unei meritorii receptări, dar şi să consemneze, decalat faţă de momentul lecturii, bucuria întâlnirii cu un redutabil critic literar.


La origine teză de doctorat, studiul lui Doris Mironescu reuşeşte performanţa de a aborda proza lui Max Blecher simultan cu biografia, relevând intersecţiile lor cronologice şi imaginare, fără a le confunda teoretic. Pornind de la copilăria romaşcană a prozatorului (excelentă analiza instantaneelor de stampă vintage a oraşului provincial şi a complexului existenţial-artistic al provinciei), trecând prin experienţele adolescentine (familia, prietenii, profesorii, lecturile, erosul, cinematograful), prin contactul cu viaţa pulsatilă a Parisului (ca student medicinist), prin amiciţiile literare (cu scriitorul Pierre Minet şi mai ales cu suprarealiştii autohtoni) şi sfârşind cu tribulaţiile dramatice ale bolii incurabile de care a suferit Blecher (perindarea prin sanatoriile franceze şi româneşti, întoarcerea definitivă la Roman şi refugiul în scris), cartea se înscrie deplin în „defăimarea suferinţei şi dezvrăjirea de literatură”. Ziarele epocii, scrisorile, mărturiile rudelor, ale contemporanilor şi ale prietenilor apropiaţi, textele de tinereţe şi de maturitate, toate sunt invocate în încercarea de descifrare a paradigmei literare şi biografice blecheriene. Legate, desigur, de tema anormalităţii şi a degradării fizice. Cele mai multe dintre ipotezele de lucru ale autorului sunt de reţinut: rolul bovarismului provincial ca sentiment al unei modernităţi avortate, antispiritualismul şi antipredestinarea în estetizarea fizicului patologic, im­portanţa acceptării de către André Breton, boala ca parodie a existenţei, exotismul, sec­venţialitatea şi decorativismul preluate din contemplarea interioarelor cu obiecte defazate şi din şcoala de pictură naivă, interiorizarea durerilor şi a imobilităţii, conştiinţa morţii ca stimulent creator, obsesia corporalităţii, a concreteţii şi a metatextualităţii în autoficţiune. Avem, deci, un text cu fir dublu, pe cât de elocvent, pe atât de concentrat. Nici vorbă de un demers de tip Saint-Beuve sau de tip psihanalitic, pentru că perspectiva autorului asupra lui Blecher e preluată exact de la cea a lui Blecher asupra posibilităţii de a povesti şi a reimagina realitatea.


Definind mecanismul transfigurării biografiei în ficţiune la autorul Amintirilor din irealitatea imediată, Doris Mironescu îl împrumută în analitica operelor. Dacă sinele e imposibil de fixat ca unitate organică de o memorie totalizantă şi continuă (a se vedea influenţa cinematografului, a panopticumului, a dagherotipului, care mecanizează percepţia şi memoria, la Blecher), atunci analiza critică a textelor blecheriene nu poate recupera o proiecţie perfectă şi coerentă a eului ficţional. În acelaşi fel în care analitica biografică nu recuperează un eu real, o viaţă, aşa cum a fost. Coroborarea între biografic şi ficţional e permisă de caracterul confesiv al prozei, ele comunică, dar fără a se oglindi reciproc. Deşi evenimentele reale nu se suprapun total pe repovestirea lor prozastică, nu li se poate contesta relevanţa, deci rolul într-o discuţie despre operă. Naratorul blecherian, spune Doris Mironescu, e „un individ care a reflectat mult asupra modalităţilor narative de a recupera timpul pierdut” şi „se străduieşte să evite cât mai mult din reţetele primite de-a gata din literatură şi memorialistică, despre care ştie că sunt trădătoare, şi se serveşte de tehnici narative neconvenţionale; povesteşte antidiacronic, tulbură cronologia faptelor, face legături instantanee, surprinzătoare, între evenimente îndepărtate în timp şi acordă o atenţie exagerată detaliilor oricăror senzaţii”. Naraţiunea trecutului e, aşadar, şi ea, literatură, o aventură, o căutare în necunoscut. O naraţiune istorică, prin urmare, spune autorul, nu poate fi mai însemnată decât una ficţională, nu poate pretinde că deţine un adevăr imuabil, incontestabil. Vorbind despre sine, individul e nevoit să se folosească atât de memoria fragmentată, cât şi de vis, de imaginaţia pură, de vizionarism.


Cu acest eşafodaj teoretic prelucrat după mecanismele naratoriale blecheriene, Doris Mironescu afirmă, în final, că a scrie biografie „devine aproape o imposibilitate”. Aşa cum, la Blecher, a recupera epic trecutul înseamnă a bulversa raporturile dintre scriitor, scriitură şi materialul scris. O biografie „nu poate transmite tonalitatea unei voci acum inaudibile şi nici calităţile imponderabile ale personajului său, în afara câtorva palide anecdote”. În acest caz, mai e legitim un studiu despre viaţa şi opera unui autor care a luptat atât de intens, în proza sa, împotriva identităţii dintre ele? Răspunsul criticului ieşean e unul nuanţat. Dacă scopul rezidă în edificarea unei figuri statuare a celui ce a trăit şi a scris, cu trăsături sigure, desenate de o retorică mitizantă, atunci nu, nu e legitim un astfel de studiu. Şi nici o istorie demistificatoare, care aruncă orice perspectivă într-un derizoriu ieftin nu e legitimă pentru un autor autoanalitic atât de atent la delimitări morale şi la raporturi poetice. „Dar biografia lui Blecher trebuie scrisă”, subliniază Mironescu, „fie şi numai pentru că ea a constituit o problemă constantă pentru cel care a trăit-o. O problemă atât de complexă încât autorul a trebuit să se inventeze ca scriitor şi să producă o operă întreagă în încercarea de a o dezlega”. O lucrare despre viaţa şi opera lui Max Blecher nu dezleagă complexitatea raporturilor dintre biografia sa şi ficţiunea sa, dar o aruncă într-o altă lumină, poate mai clară, mai deschisă recontextualizărilor şi mai aproape de cronologia vieţii şi creaţiei unuia dintre cei mai interesanţi prozatori din literatura română.


Deloc o monografie în sensul clasic, mai degrabă un eseu hermeneutic cu multiple chei de citire şi recitire a parcursurilor blecheriene, cartea lui Doris Mironescu dovedeşte vocaţia unui critic literar de cursă lungă. Bine înarmat conceptual şi documentar, empatic şi dispus la delimitări lămuritoare, autorul a dat cel mai bun discurs despre subiect (nu sunt primul care a spus-o). După un asemenea debut, se aşteaptă confirmările ulterioare, care, sunt sigur, nu vor lipsi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul