Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Disponibilităţi interpretative

        Monica Grosu

Noul volum de versuri al Ofeliei Prodan, Ulise şi jocul de şah (Ed. Charmides, Bistriţa, 2011), propune un proces liric de resemantizare a istoriei, mitologiei, cotidianului. Bine structurat īn trei cicluri tematice („pe cānd zeii īncă se mai iubeau cu muritoarele”, „sub smochin”, „scaunul rotativ”), acest volum bilingv face pe rānd escală īn mitologie, Evul Mediu şi Modernitate, pentru a arunca apoi o privire epocii contemporane. Īntr-adevăr, Ofelia Prodan are curaj să pună istoria pe o tablă de şah, să se joace nevinovat cu eroii şi poveştile lor pe care le prelungeşte generos īn ficţiune, direcţionānd atenţia spre aspecte neobişnuite, de ordin emoţional.


Prima poezie şi, de altfel, īntregul volum sunt aşezate sub semnul lui Ulise rătăcitorul, cel care aleargă īn cerc şi revine perseverent la matcă. Din nostalgia şi dorul acestei peregrinări prin lume se naşte poezia, căci sensul se revelează īn formele sale cele mai neobişnuite, mai ales că acest Ulise, modern şi creator, iubeşte jocul, asamblāndu-i piesele īn combinaţii aproape stranii, preponderent interpretative. Astfel īnţelege autoarea să īnfăţişeze mici povestioare cu zei, cu lumea lor coborātă īn cotidian, banalizată. Mari personaje mitologice sunt umanizate, prezentate īn vulnerabilitatea fiinţei lor, cu reacţii umane fireşti.


Pornind de la această concepţie, poezia Ofeliei Prodan curge dinamic, īnlănţuind imagini şi episoade, reconstruind secvenţe din istorie, īnsă īntr-o gestică personală, psihanalizată, īn care umanul īmprumută īntr-o mică măsură gravitatea momentului evocat. „Atena are cel mai ruginit scut/ īn scutul ei nu se oglindesc nici/ măcar sandalele// Atena e cu nervii la pămānt/ coboară īntr-un luminiş/ ia o lance şi bate zgomotos cu ea īn scut// (īn luminiş).


Īn surprinderea acestui decor mitologic, discursul ia forme alerte şi de amploare, cu desfăşurări aproape sacadate, căci versurile au multe de comunicat: „Oedip a plāns apoi a rās apoi iar a plāns/ şi a īnceput să meargă pe toate drumurile/ cu pletele albe-n vānt/ continuāndu-şi absorbit discuţia/ cu preafrumoasa hetairă/ pe care īn grabă/ o uitase goală şi pradă poftelor trupeşti/ īn taverna mizer㔠(īn orbire).


Paradoxal, īn universul celor puternici, al zeilor, plānsul se instalează ca o stare generală, dezamăgirea īi acaparează şi pe cei care se presupune că nu cunoşteau nefericirea. Lamentaţia umanizează (ironic) destinele acestora, apropiindu-le de cele ale oamenilor comuni. „Afrodita e teribil de īnfuriată de la o vreme/ după ce se īmbăiază īn apa mării/ se priveşte cu mare atenţie īntr-o oglinjoară/ şi i se pare că chipul ei nu mai este aşa de proaspăt/ ca altădată“.
Imaginaţie, fascinaţie, joc, acestea sunt cele trei mari coordonate ale poemelor de faţă, căci pe tabla de şah a istoriei, personajele sunt mutate cu dezinvoltură de poetă, purtate prin abisale īncercări, puse faţă īn faţă cu slăbiciunile umane tipice şi răzbunate apoi cu versul cald, mereu comunicativ şi predispus spre poveste.


Poezia, „cea mai cumplită minune”, vorbeşte īn manieră douămiistă despre puterea rugăciunii, asociind imagini poetice „răsturnate”, particularizate de o viziune nouă şi foarte originală.


Īntoarse pe toate feţele, cuvintele rămān pionii principali ai jocului, asocierea lor creānd un univers semantic al disponibilităţilor afectiv-imaginative. Rupāndu-se de retorica obişnuită a poeziei religioase, versurile Ofeliei Prodan sunt īnvăluite īntr-o poveste, cānd interesantă, cānd comică, abuzānd de ironie şi spirit ludic. Īn cabina creaţiei, autoarea se amuză de jocul ei inteligent, dar fără superficialitate. Dimpotrivă, senzaţia de lucru grav, adevărat, serios se păstrează.


Īn cadrele acestor istorioare inventate, figuri binecunoscute ale istoriei joacă roluri principale. Amprenta ludicului, a contemplaţiei şi mirării rămāne dominantă īn poem şi asigură cromatica unui decor liric nuanţat, cu ironii fine şi uneori livreşti, īn pofida limbajului simplu, uşor abordabil.
Aproximānd o atmosferă fantezistă, cu poveşti absurde, poezia porneşte īntotdeauna dintr-un punct-cheie īnrădăcinat, bine cunoscut (Kafka, Freud, Ioana d’Arc etc.). Dacă īn cel de-al doilea ciclu de poeme mişună preponderent personajele istoriei recente, īn ultima parte a cărţii, accentul cade asupra lumii din vecinătatea imediată, cu certuri, sinucideri, singurătăţi, nevroze, eternele probleme de cuplu, ahtierea după bani şi maşini decapotabile, īntr-un cuvānt, flash-uri din realul cotidian. „Mă uitam la lume de pe balcon/ şi aud vājāindu-mi pe lāngă/ urechi un obiect de dimensiuni/ mari. Se sparge de trotuar/ cu zgomot, īn mii de bucăţi/ īncāt nici n-apuc să-mi dau/ seama ce a fost.


Această realitate lipsită de orice perspectivă primeşte dimensiuni caricatural-parodice, deconspirate de versul aluziv, subtil, intenţionat demascator. Pe această ramă, discursul se instalează prozaic, īnsă uzitānd de farmecul unei rostiri proprii, de preaplinul imaginaţiei, de dezinvoltura ficţiunii, de livrescul sugestiilor, de mirajul trecutului şi savoarea intertextualităţii.


Īn acest nou volum, Ofelia Prodan experimentează jocul apropierii de varii registre ale expresiei, jocul ce privilegiază nu doar privirea, ci şi fantezia, creativitatea, ludicul.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul