Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

SCHIMBĂRI DE VIZIUNE ĪN TEATRUL PENTRU COPII

        Doina Papp

(Pe marginea Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie de la Bucureşti)


După un schimb cultural profitabil cu Teatrul Beilei din localitatea chineză Gouangzhou, unde a fost īn turneu nu de mult, Teatrul Ţăndărică şi-a primit prietenii de pe acele īndepărtate meleaguri la el acasă, īn cadrul ediţiei 2012 a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie, Bucurii pentru copii, spectacole de colecţie. Oaspeţii au prezentat versiunea chineză a Aventurilor lui Niels, după cunoscuta carte a scriitoarei daneze Selma Lagerloff. Īn stilul cartun, specific spectacolelor din parcurile de distracţii, cu decoruri pictate, pline de arabescuri orientale, tānăra şi dinamica trupă a delectat micii spectatori cu un joc multicolor, īmbinānd muzica, dansul şi acrobaţia, animaţia specifică. Băieţelul neascultător care călătoreşte pe spatele unui gāscan īn căutarea unor locuri mai vesele şi atrăgătoare decāt... şcoala ne-a amintit, prin interpretare şi regie, de tradiţiile teatrale ale acestei ţări, īn care am recunoscut ecourile unor şcoli cu istorie precum teatrul de umbre sau altele mizānd pe magiile orientului. Toate adaptate acum subiectului de inspiraţie europeană, literaturii pentru copii a acestui spaţiu cu evident mai mare interes pentru cuvānt.


Tendinţa exploatării miraculosului, a neverosimilului de care abundă basmele clasice şi poveştile la care face apel cel mai adesea repertoriul teatrelor pentru copii (de animaţie sau nu) a dominat şi īn acest an afişul festivalului, mai ales selecţia romānească. A fost Niels, īn limba chineză, a fost şi Peştişorul de aur din basmul lui Puşkin, īn bulgăreşte, şi mai ales o pleiadă de titluri ultracunoscute, pe care le īntālnim pe scenele teatrelor de profil din ţară, de la Muc cel Mic, din basmul oriental prelucrat de Wilhelm Hauff, la Dănilă Prepeleac al lui Creangă, de la Albă ca zăpada la Cei trei purceluşi şi Motanul īncălţat sau Rapunzel, cea mai recentă eroină de basm care a cucerit inimile copiilor. Ar putea părea vetust şi monoton acest tip de abordare dacă īn unele cazuri nu s-ar apela la forme noi de expresie sau tehnici moderne precum laserul sau lumina de cuarţ, la materiale inedite şi păpuşi originale. Printre ele, ici-colo, scenariile contemporane sunt rara avis. Dintre acestea au reţinut atenţia Teatrul Merlin din Timişoara care a prezentat īn festival o creaţie ingenioasă a scenaristei-regizor Eva Labadl Megyes (scenografie Ioan Trif), folosind obiectele geometrice şi păpuşa pe mānă īn spectacolul Eu şi săgeata, ca şi unele din spectacolele lui Cristian Pepino. Se mai constată, ca mod de a ieşi din tradiţie, şi o adevărată inflaţie a interesului pentru expunerea actorului mānuitor care īn spectacolul Rapunzel al Teatrului Ţăndărică de pildă, īn regia lui Gavriil Pinte, a fost chiar cheia montării. Frumuseţea acestui spectacol, fiindcă are o frumuseţe, nu vine īnsă neapărat din această implicare „lucrativ㔠a īntregului personal scenic, īntr-o continuă activitate paralelă de actanţi şi comentatori, ci mai ales din atmosfera lui muzicală, delicată şi liniştitoare, contrastānd cu acel dute-vino din scenă, din inovaţia scenografiei care excelează īn crearea florii miraculoase din care se naşte Rapunzel.


Schimbarea de viziune pe care vroiam să o semnalăm īn aceste note vine īnsă de pe meleaguri străine, de la artiştii care, īn cadrul Asociaţiei mondiale a teatrelor pentru copii şi tineret, ASITEJ, au iniţiat o preocupare privind reorientarea spectacolelor din acest domeniu spre un public divers, de copii şi adolescenţi, cercetat sociologic şi repartizat pe categorii de vārstă. Am aflat mai multe despre acest program īn cadrul conferinţei actorului şi regizorului Stephan Rabl, membru īn comitetul executiv al forului mai sus menţionat. Intenţiile novatoare ale artistului-manager austriac se regăsesc īn spectacolele create de acesta īn teatrul pe care l-a condus, din cartierul muzeelor din Viena, şi la Festivalul Szene Bunte Wahne, singurul festival de dans pentru acest public, realizat īn colaborare cu companii de dans din Belgia şi Olanda. Ilustrările din conferinţă ne-au vorbit despre o mare libertate de creaţie exploatānd expresia corporală a actorului şi multiplele forme de relaţie cu obiectele, cu mediul (muzeal, plein air, ca noutate), toate īn slujba unui demers educativ asezonat timpului prezent. Creativitatea īn progres a fost vizibilă īn multe din spectacolele aduse īn festival din străinătate de directorul artistic Călin Octavian Mocanu, contribuind astfel la un schimb atāt de necesar de informaţie. Şi marea diversitate, īncepānd cu acel atelier pentru preşcolari, de pildă, īn care aceştia pot exersa deprinderi de comportament specifice vārstei, jucāndu-se cu nişte cutii (Aproape şi nu prea, Teatrul Ghips, Berlin), şi terminānd cu Aleluiia, spectacolul companiei daneze Batida, o farsă muzicală fără cuvinte despre păcatele capitale cu care se confruntă lumea de azi, uneori cu gāndul doar la bani. Am văzut reprezentaţia īntr-o sală plină de liceeni care, dincolo de ritmurile antrenante īn care s-au regăsit, au priceput, sper, şi ceva din mesajul scenariului conţinānd şi atātea trimiteri la viaţa īn stare pură.


Splendida creaţie a companiei Ananda Puijk din Olanda (Mastricht), intitulată Momentum, aproape că ne-a lăsat, īnsă, cu gura căscată. O cultură a ochiului īmbibată de tradiţia picturală a maeştrilor olandezi e pusă aici īn slujba descoperirii corpului uman, a misterului fiinţei. De o frumuseţe stranie, amestecānd halucinant prezenţa vie a actorului cu păpuşa sau masca, cu o ştiinţă a folosirii costumului din care rareori am văzut născāndu-se atāta filozofie, spectacolul olandez a fost o lecţie de măiestrie, de stil şi de rafinament artistic. Două femei īl produc, una la vedere, cealaltă īn spatele a tot ce mişcă prin scenă (şi se mişcă destule) – Annada şi Charlotte Puijk-Joolan care īmpreună semnează şi scenografia (un spaţiu claustrofob cu pereţi īnalţi şi unghiuri neprietenoase), şi regia, şi light designul (domină un clarobscur rembrandtian), şi muzica de atmosferă. Despre ce e vorba aici? Despre orice, dar mai ales despre singurătate, despre nevoia de tandreţe pe care o īmplineşte, evident, o păpuşă, despre slăbiciunile omeneşti, despre neant. O metafizică īntreagă, pe care poţi să n-o prizezi dacă n-ai chef, rămānānd la satisfacţiile vizuale majore provocate cu inteligenţă şi mare artă. Īn tehnica tradiţională a mānuirii păpuşii cu fire a produs īncāntare şi spectacolul Fragmente al barcelonezului Toni Zafra, plin de poezie şi culoare, impresionant prin virtuozitatea mānuitorului. Poate cea mai importantă şi complexă manifestare internaţională īn domeniu, Festivalul Teatrului de Animaţie de la Bucureşti, organizat de Teatrul Ţăndărică, devine, īncet, īncet, un reper pe calea impunerii unor schimbări necesare īn teatrul pentru copii şi tineret, azi.  

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul