Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Marijuana unei nopţi de clubbing

        Ana-Maria Nistor

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nici n-am luat, nici n-am habar care-s diferenţele īntre stări şi arome. Cu siguranţă acesta trebuie să fie motivul pentru care creierul meu a amorţit la spectacol, simţirea a luat-o razna şi imaginile nu erau ce păreau a fi. Desigur că este vorba despre Visul unei nopţi de vară al lui Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Iaşi, după Shakespeare, mult după Shakespeare; mai exact īn zilele noastre, cele īn care Visul... a fost prezent īn FNT şi īn Festivalul „Viaţa e frumoasă”, īn care regizorul īncă tānăr are deja publicată o carte despre el şi un īnceput serios de statuie.


Visul... a fost relevant pentru handicapul meu ca spectator şi revelatoriu pentru noua veche estetică afrimiană, aceea care a făcut să curgă rāuri de aplauze īn direct şi de cerneală cu entuziasm post factum. Tot ce vă pot spune cu certitudine este că timp de două ore nu m-am plictisit niciun moment, că am fost „acolo” minut de minut, poate datorită faptului că mintea nu pricepea, iar inima se chinuia să simtă. Cu incertitudine, daţi-mi voie să povestesc modest ce am văzut, sperānd ca măcar domniile voastre să desluşească semnificaţiile ascunse ale operei de artă.


Se făcea că era seară, īntr-un living cool cu plasmă, de tip īmbogăţit, unde la intrare se descălţau la uşă şi astfel se mima kitsch-ul, iar īn video rulau reportaje de la īncăierările grecilor din Atena lui 2012. „Şi luna, arc de-argint se va-ncorda să lumineze noaptea nunţii noastre.” Am rās, ce era să fac, doar e comedie!


Acolo era o pisică albă, splendidă şi chinuită, ţinută īn braţe de actori, care miorlăia disperată să scape din strānsoarea scenei, a esteticii spectaculare şi a Bucureştiului, pe care nu le īnţelegea. Ca şi mine. Şi mai erau un tip cu burtă, o duduie care voia să se mărite, ba nu, două, dar cu persoane diferite. Aşa cred. Pentru că la un moment dat a fost şi un conflict (ca īn teatru!), dar nu se auzea bine cine pe cine vrea, aşa că s-au urcat pe masă īn living, apoi īn club. Īn „Forrest”, ce nu īnţelegeţi? Aici e super, lumea fumează, o chestie neagră cāntă ceva la un microfon, perne, nişte cupluri, mai multe, de toate sexele şi genurile, Helena e bărbat, dar e ok aşa!, parcă nici Demetrius şi Lisander nu sunt ce par a fi, gay, ori sunt?, ce importanţă are, lumea fumează, DJ-ul freacă platanele, Puck e pe bar şi īn bar suntem noi, cei care dansăm şi ascultăm muzici, dar mai e şi o doamnă grasă, Titania, care trage ca o vită pe nas, Oberon īi mai dă dacă vrea, şi el tremură, iar o să gre­şească dozele şi o să aibă halucinaţii de-alea naşpa, cu muncitorii de pe schele, cred că sunt acolo ca să consolideze locul şi să-l izoleze, unu-i moldovean, altul e oltean şi unu-i ardelean, dar foarte prost, iar nu se aude, ba parcă ceva Shakespeare cu dialecte, nu contează, miroase mişto īn sală, a aromă de ceva, rād că doar e comedie!, uite-o pe grasă cum se urcă pe un platou cu pomişori şi iarbă, nu, nu e sushi, nici supă de alge, e scena aia cu măgarul care are mască populară romānească, dar parcă-s mai mulţi... Oberon iar tremură, săracul, aşa e cānd nu mai ştii cāt să iei, pe urmă băiatul ăla, Helena, e bătut, sau poate īnainte, sau poate e invers bătaia, īn fine, dancing, platane, muzici, o repetiţie, nu, talk-show chiar la noi, īn „Forrest”, fată, īţi dai seama?!, muncitorii, adică nu, tipii la costum vorbesc la microfon, vorbesc la microfon cu reverb sau asta e īn capul meu, aş bea nişte apă, ciocolată n-am, miroase beton, īmi place spectacolul ăsta, rād, cum să nu?, vine un popă şi sfinţeşte nunta sau clubul, ce comedie!, pe platou dorm īmbrăţişaţi toţi sau aproape toţi, nu mai ştiu, cert e că e bine, mă simt īn trend, īncă un song, īncă un dance, băieţi cu bustul gol, fete ameţite, aşa e īn „Forrest”, apoi s-au īmpăcat, aproape e finalul, dar nu, mai durează, muncitorii au acum costume indiene, joacă un fel de Bollywood style, nu le iese, dar ce contează, rād, e comedie!, dar nu termină odată, mai stau īncă un song, două, īncă un final, parcă Shakespeare scrisese că..., dă-l īncolo, suntem la clubbing, o seară unică pānă la viitorul spectacol al lui Afrim, īncep să fac rime tāmpite, aşa că sar peste finalul final cu tot cu aplauze şi ies afară, īn noapte. Parcă īmi revin. E răcoare, īn aerul oarecum respirabil al mijlocului de Bucureşti spectatorii īşi aprind ţigările de după catharsis. Mă simt liberă. Inspir şi plec. Pe Magheru e plin de luminiţe de parcă vin sărbătorile. Respir īn voie şi īmi zic: „Ce cadou minunat!”. Rād, ce să fac, am fost la o comedie!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul