Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Perpetuum-solo cu Aurelian Octav Popa

        Costin Tuchilă

Clarinetist, dirijor, compozitor, Aurelian Octav Popa este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români de astăzi. Personalitatea sa complexă are darul de a fascina: interpretul, unul dintre marii clarinetişti ai lumii, considerat astfel încă de la începutul carierei, este dotat cu acele calităţi artistice rare, care se rezumă – atât cât se poate traduce în cuvinte – prin expresie şi har. Repertoriul său cuprinde practic întreaga literatură muzicală dedicată instrumentului, concertele pentru clarinet şi orchestră, lucrările camerale cu clarinet şi creaţii din perioada contemporană, multe dintre ele fiind scrise special pentru Aurelian Octav Popa. A cântat în primă audiţie în România piese camerale ale unor compozitori importanţi ai secolului al XX-lea: Bartók, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger şi concerte cu orchestra: Concertul de Aaron Copland (dirijor compozitorul), Concertul de Hindemith (dirijor Constantin Bobescu), Preludii de dans de Lutoslawski (dirijor Serge Baudo), Scaramouche de Darius Milhaud (dirijor Cristian Mandeal), Concertul de H.U. Lehmann (dirijor Paul Popescu) ş.a. Foarte semnificativă este seria de concerte pentru clarinet scrise de compozitori români: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Ţăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Paşcanu, Mihnea Brumariu etc. Seria de compoziţii pentru clarinet solo este extrem de numeroasă, piesa-simbol aparţinând lui Tiberiu Olah: Sonata „Pasărea măiastră”. Dintre discurile sale se remarcă în mod special cel în compania Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Mircea Cristescu, discul fiind notat cu 10 în revista franceză Repertoire din peste 300 de discuri din toate timpurile, şi Libre comme un oiseau (Casa „Calliope”, Paris).


La Festivalul „George Enescu”, Aurelian Octav Popa a apărut în toate ipostazele: membru al orchestrei Filarmonicii bucureştene, în concerte şi recitaluri camerale, solist, dirijor al Orchestrei din Constanţa şi al Ansamblului de suflători al Filarmonicii „George Enescu”.


La acestea se adaugă numeroase transcripţii, aranjamente pentru clarinet sau pentru diverse formaţii instrumentale, dar şi compoziţii proprii. Având o cultură stilistică deo­sebită şi remarcabilă fantezie artistică, Aurelian Octav Popa a abordat forme de exprimare care depăşesc actul interpretativ obişnuit, inovând şi găsind mereu modalităţi de a surprinde, de a crea o atmosferă particulară, specifică, inconfundabilă. Recitalurile sale sunt, de fapt, o amplă incursiune în istoria sonoră, cu idei şi conexiuni de multe ori neaşteptate. Semnificativ în acest sens a fost şi recentul recital, intitulat Perpetuum-solo – De la Bach la Messiaen, care a avut loc la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în cadrul Sta­giunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, stagiune fondată de soprana Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj – 27 august 2012, Bucureşti). Cu această ocazie, a fost dezvelit portretul Mirelei Zafiri, realizat de pictoriţa Andreea Gheorghiu, portret care a fost donat Bibliotecii Metropolit­ane Bucureşti.


Perpetuum-solo nu a fost doar un recital, ci un veritabil spectacol. Aurelian Octav Popa este fermecător, iar în plan strict muzical, încântă prin mobilitatea cu care se mişcă în epoci şi stiluri diferite, recreând, reinventând, de la turnura armonică la exploatarea resurselor expresive ale clarinetului, care are o mobilitate specială şi mai ales capacitatea de a trece cu uşurinţă de la o stare la alta, chiar de la (cuvântul nu e pretenţios) un univers sonor la altul, adesea forţând limitele instrumentului. Ideea de mişcare perpetuă devine firul conducător, Aurelian Octav Popa demonstrând relaţii neaşteptate între lucrări ale unor com-­ pozitori diferiţi inclusiv ca mentalitate de abordare a materialului sonor, Purcell, Bach, Telemann, Rameau, Couperin, Debu­ssy, Enescu, Marţian Negrea, Messiaen aflându-se – foarte potrivit – pentru câteva mo­mente împreună. Şi demonstrând că în artă nu există propriu-zis graniţe, că asocierile peste timp sunt oricând posibile, „modernismul” fiind, desigur, invenţie veche... Aşa, de pildă, piesa pentru clavecin a lui Rameau, La Poule, poate trimite la Cocoşul lui Brâncuşi, ea sunând în fond destul de modern. De altfel, conţinutul, „programul” unei muzici are întotdeauna o doză mare de relativism, iar Aurelian Octav Popa dădea un exemplu suficient de convingător vorbind de Richard Strauss din poemul simfonic Moarte şi transfiguraţie, în care unii s-au grăbit să găsească trimiteri reale, portrete ale unor contemporani etc., când de fapt muzica este, până la urmă, abstractă. A o contextualiza şi a o raporta la contingent înseamnă a o coborî şi, într-un fel, a o goli de substanţă. Această substanţă sonoră pură, redată cu mijloacele specifice ale instrumentului său, este idealul lui Aurelian Octav Popa, felul în care interpretează, de exemplu, Syrinx de Debussy (piesă, în original, pentru flaut solo) ori lucrări de Olivier Messiaen care urmăresc infinitele sugestii din cântul păsărilor, fără a rămâne însă într-un plan imitativ (Hymne des passereaux au lever du jour şi Abîme des oiseaux, partea a treia din Quatuor pour la fin du temps), fiind elocvent. Legăturile, pe care interpretul însuşi le face, între experienţa sa şi cea a lui Olivier Messiaen sunt evidente. Pe discul apărut la Paris (Casa „Calliope”), Libre comme un oiseau, este înregistrată şi o secvenţă muzicală în care interpretul român foloseşte şase clarinete, înregistrate prin suprapunere, al şaptelea fiind live, când cântă în concert (v. cele „şapte trompete” ale lui Messiaen din Danse de la fureur, pour les sept trompettes – Quatuor pour la fin du temps), cu o ţesătură sonoră uimitoare.


Remarcabilă, înscrisă în aceeaşi sferă de căutare a mişcării infinite, este Partita pentru clarinet solo a lui Aurelian Octav Popa, după Simfonia a II-a în La major de George Enescu, probă indubitabilă de măiestrie, ca posibilitate de redare expresivă a ansamblului sonor prin vocea unui singur instrument. Dar, când la el cântă Aurelian Octav Popa, ai sentimentul unei bogăţii armonice şi timbrale cu totul aparte.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul