Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeţii spun prezent la Pontul Euxin

        Lidia Vianu şi Nadina Vişan


Poeme traduse de Lidia Vianu şi Nadina Vi­şan īn cadrul proiectului internaţional co­mun al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (Universitatea din Bu­cureşti, Catedra de Engleză, Facultatea de Limbi Străine – http://www.e-scoala.ro/ctitc/ masterate_traducerea_textului_contemporan.htm) cu revista „Luceafărul“.


GEORGE SZIRTES


(Marea Britanie)


Taină


11.07.04


Aşa se face că a rămas veşnic tānără.


Cuvintele neasemuite s-au


Īmbinat măiastru şi au cāntat. I se


Umplea pieptul cu lapte


La nesfārşit, īi īntinerea chipul, i se


Ascuţea văzul, inima reīncepea să-i bată, spre uimirea


Doctorilor. Se deştepta la răsărit,


Sprintenă, se hrănea cu văzduh


Şi plutea prin casă pe foşnet


De vānt, aluneca afară


Īncāntătoare ca păsările


Care cāntau cānd o vedeau. Era mereu


Mai mult. Era doar vorbe


Şi aer, forme perfecte, iar vremea


Se scurgea ca de obicei.


Timpul era un joc


Te jucai şi apoi te rostogoleai ca o minge


Īn parc, te răsuceai pe călcāie şi te duceai acasă.


Fum


Am cercetat


sufletul animalelor,


de ce pufnesc ele, cum īşi fac treburile,


cum se uită melancolic


la māncare, la bec


de parcă le arde ceva pe dinăuntru;


şi am dedus


că animalele nu văd sufletul


care iese din ele odată cu respiraţia


şi lasă dāră de abur īn urmă,


iar dāra aceea se topeşte īn dāra pe care o las eu


ca o coadă fără de care


nu mi-aş putea ţine echilibrul,


nu m-aş mai putea căţăra īn copac şi multe altele,


şi aşa păstrează animalele fiinţa mea de abur.


Mă trece tata cāmpul īn braţe


Mă trece tata cāmpul īn braţe.


E noapte şi şanţurile sunt īnzăpezite.


Noroi adānc. Ne ascundem cu grijă


De ceva īnspăimāntător ce īncă nu mi-e mie cunoscut.


Apoi merg pe jos şi lăsăm loc gol īntre


Noi patru. Mergem unde trebuie să ne ducem.


Am visat oare această scenă ireală,


Pădurea de o sută de acri unde bufniţa clipea


Iar măgarul vorbea? Unde sunt īn patul meu


Curat, dar plutim cu toţii, cu braţele īmpletite,


Deasupra? Tata merge īnaintea


Mea, ca o specie stranie, aproape


Dispărută, şi cu spaimă trec cāmpul


Īn urma lui, către moarte.


Plutesc duhuri peste gropile


Din cāmp. E la fel de īngheţată iarna


Şi pentru noi şi pentru ele. Tata se uită-mprejur,


Zāmbeşte şi pleacă iar. Īn locul acesta


Noi trebuie doar să īnaintăm neauziţi,


Siluete pierdute ce nu lasă urme


Īn pāmāntul īnnoptat, īngheţat,


Pe care trec dincolo ca pe o scenă.


(Īn curs de apariţie īn volumul bilingv The Ache of Your Otherness/ Fiorul că eşti altfel, tradus de Lidia Vianu la Editura Univers Enciclopedic)


 


GABRIEL ROSENSTOCK (Irlanda)


Baghdad


Două mii de poeţi sufi s-au adunat īn Bagdad noaptea trecută


Gloanţe, rachete, grenade zburīnd īn aer


Alah le-a auzit doar vocile de beţivi


Ţīşnind ca o minge de foc drept spre Rai


Bombe şi substanţe explozibile


Au luminat ruşinea o clipă


Īnainte să se scufunde deodată īn ţărīnă


Ecouri ale vorbelor lor se infiltreaza prin răni.


Palidă lumină


Palidă lumină


Injectīnd nervurile


Unei frunze-n zbor


Lună plină


Lună plină


Umplīnd ochiul


Pe deplin


Lotus! Dezvăluind goliciune pură


Lotus! Dezvăluind goliciune pură


Către ape


Iar şi iar


Pisica – făcută ghem


Pisica – făcută ghem –


Noapte infinită…


Ochii ei


Eram un cerşetor


Dar Óma


eram un cerşetor


mi-ai aruncat un zīmbet


şi am fugit


delirīnd


hăt departe


mai tīrziu, obosit


hămesit


m-am aşezat


acum oamenii-mi aruncă bănuţi


eu īi arunc īnapoi


tot ce voiam


era zīmbetul Tău


Zămislesc tăceri


Dar Óma


zămislesc tăceri


oriunde mă duc


īn tăcere Tu vii la mine


īnchid ochii şi īmi astup urechile


la vuietul lumilor


buzele mele


dacă sunt īntrebat cum se ajunge undeva


arăt către luna cea gheboasă


īntrebat ce fac


zīmbesc cu dinţi de eclipsă


de mă-ntreabă cīt este ceasul


se vede oglindit īn ochii mei


este momentul Dar Óma


de rugăciune


de slăvire


a īntregii creaţii


este momentul īn care-ţi vine cheful


insectele trec razant īn tăcere


mişcare


dar nici un foşnet īn copaci


nu-mi pot auzi nici bătăile inimii


īntr-un ţinut īndepărtat


Te mişti fără zgomot


soarele mīngīie fugar faţa uscăţivă a unui munte


un iepure ciuleşte urechea


Tu asculţi


 


EILÉAN NĶ


CHUILLEANĮIN (Irlanda)


Īnvăţīnd limba


Duminica privesc cum pustnicii ies din bordeie


Īn lumină. Colina lor e plină, asemeni unui stup.


Se aşază laolaltă pe umeri calzi de stīncă


Īncălzită de soare, le troznesc īncheieturile.


Īncep să discute după o vreme.


Le ascult accentele, nu sunt toate


Din insula aceasta, nu toate-s vechi,


Şi nici nu-s toate masculine, zic eu.


Sunt atīt de īnţelepţi, nici nu pretind că m-ar vedea.


Beau din petecele răzleţe de zăpadă topită:


Eu trec chiar pe līngă ei după ce s-au īndestulat.


Li se văd urmele de lanţuri īn jurul gleznelor.


Numesc asta muncă, aceste decenii, staţionări –


Căci fără de ele aş fi o străină aici.


Clăteşti


Clăteşti un om de pămīnt; īi retezi


Cochilia umană.


Douăzeci de picioare mai jos nu-i decīt pămīnt rece, aproape,


Şi atīt de curat.


Clăteşti un om ieşind din femeie:


Sudoarea stranie a pielii ei, tina din păr.


O īntinzi să se usuce la soare


Semnele vineţii de pe sīn o să-i dispară.


Femeie şi lume nu īncă


La fel de curate precum pisica


Sărind pe pervaz cu un peşte īn dinţi;


Cu ochi curioşi ce reflectă odaia mizeră


Īncepe să stoarcă lichidul din peşte.


Traduceri de Ioana Ieronim


ALES MUSTAR (Slovenia)


La Şarpele Roşu


Ţigăncile au amuţit,


nu au īn meniu berea ursului,


dar servesc specialitatea casei, excelentă:


Pushkin la grătar.


Şeful bucătar taie la el cu multă grijă.


La Şarpele Roşu nu prea au maniere, dacă vrei mănānci cu māna.


Poetul condamnat la tăcere a primit măruntaiele.


Īnfometat, desenatorul de reclame muşcă dintr-un picior zemos,


iar mie chelnerul īmi serveşte inima!


Eu mestec şi tot mestec.


Tare mai e post-post-modernismul ăsta!


Poemul Randol


Bunicule, azi cānd mă uitam după grătarul


vārāt īn spatele trepiedului de la reşou,


mi-au rămas ochii la nucul pe care bunica nu l-a lăsat


moştenire unchiului ăluia care-şi tipărea cărţile de unul singur.


Vezi tu cāt e de-adāncă īnţelepciunea oamenilor?


Pun vreascuri uscate pe foc şi totul miroase atāt de frumos,


te văd iar īn cosciug cum te coborau īn pămānt,


pe cānd bunica, neştiind că face un gest de mecena,


fără de voia ei a fost incinerată.


Īn amintirea bunicii ard eu acum frunze uscate de nuc


şi ochii-mi lăcrimează numai de la fum.


Lirismul s-a dus cu tine acolo dedesupt,


s-a scurs īn picuri cele trei zile


cānd ţi-am vegheat trupul mort, micşorat,


care nu s-a umflat deloc.


Asta i-a lăsat fără subiectul lor preferat pe bārfitorii satului,


purtătorii cosciugului n-au mai trebuit să-şi īncordeze muşchii.


Nu am idee ce-au găsit muştele la un trup osificat.


Bunicule, cānd au īngropat-o pe bunica


mi-am pus ochelarii de soare,


dar ea n-a ajuns acolo unde eşti tu,


fiindcă o groapă de 30 cm e suficientă pentru urnă.


Ultima oară cānd te-a ţinut ea de mānă a fost la catafalc


– cea din urmă scenă melodramatică īn stare să-mi smulgă lacrimi.


Eu la slujba ta de pomenire nu mă duc,


am să pun māna pe drujbă


şi tai nucul să-l pun pe foc, curăţ aerul,


ard toate cuvintele īn plus, tot lăstărişul liric


Mulţi ani trăiască pentru mine


Felicitări! Condoleanţe!


Toate felicitările sunt urāte īn acelaşi fel


oricare ar fi desenul de pe ele: un buchet de flori, o panglică neagră.


Clişeele īţi trec bisturiul prin inimă.


O companie specializată īn vānzare pe bază de cataloage


īmi oferă amabil cuponul de preţ redus pentru cadouri.


Expertul īn marketing, om citit, a inclus şi versuri din Wordsworth


După care vin urările


de sărbători fericite şi bucuria că ai profitat de reducere.


Īn clipa cānd faxul va ajunge tot aşa deştept


ca telefoanele mobile


să-ţi cānte Mulţi Ani Trăiască


eu unul mă voi sinucide.


CHRISTOPHER BAKKEN (Statele Unite)


Paul Celan


Tu ai pus surdină la strigarea nepămānteană a trompetei,


ai auzit silabe de dincolo de noi, muzica morţii


īn peisajul unde cărţile şi oamenii trăiau


dar refuzau să se īntoarcă, nemaiştiind


limba: fruct zdrobit īn guri putrezite.


Nu i-a scăpat nimănui ce rămăsese īn urmă,


īngropat sub ninsori de arsenic


unde nimic nu creşte, nu este, nu e vreodată salvat.


Umbre se refugiază īn formaţie, cei ce uită,


īşi caută adăpost īn minciuni şi īndoială,


deşi documente există şi se īnmulţesc.


A o spune acum nu-ţi aduce ţie nici o rimă,


poet īnecat undeva printre ceilalţi.


E vremea acum să refacem paşii spre moartea aceasta.


Purgatoriul, carte poştală


Am māncat īn seara asta caracatiţă cu un supravieţuitor.


Ne-am īntrecut la votcă, ne-am comparat tatuajele.


El are nouăzeci, aşa că am plătit eu.


Īn afară de asta, nu prea ai cu cine să te vezi.


Asist la spānzurări. Biblioteca


nu e tocmai rea. Īncerc să nu mă plāng.


Mulţumesc pentru cadouri: documentele rupte


ciocanele şi lădiţa cu boboci de anghinare.


Am īncercat să plantăm cadavrele trimise


dar e prea tare pămāntul, nu-l putem săpa.


Īţi scriu cartea asta poştală ca să ştii.


Transmite salutările mele Preşedintelui.


Deşi e mult mai frig aici decāt ne aşteptam


aş zice că lucrurile sunt cumplit de frumoase.


Egloga 7 (Matia)


Mi-am ridicat ochii şi te-am văzut pe tine,


Străină, īn umbra smochinului.


Ţara te īntāmpina bucuroasă cu ploaie.


M-am urcat īn pom ca să-l scutur,


coţofene zburătăcite pe dealuri:


am cules īmpreună fructele lipicioase.


Livada era tăcută cānd tu ai vorbit,


la cuvāntul tău, plasele mi s-au desfăcut


īn tot corpul: fagurele de miere


şi mierea īntunecată, vinul cel mai tare


s-au scurs pānă la drojdie. Am umplut un vas mare


– da, ce făpturi obişnuite eram noi


pānă cānd licorile şi viziunea ne-au transformat


īn magicieni ai trupului. Seara asta


am fost iar īn oraş,


īn pieţe şi la cārciumi


prin scuaruri inundate, străzi inflamate


căutānd pentru tine tot ce mi-este drag.


Şi din nimic iat㠖 Focul,


flăcări imposibile mistuind oraşul


– tu, ochii mei, desăvārşita ardere.


Lidija Dimkovska


(Republica Macedonia - Slovenia)


Memoria


Memoria mea e o conservă de pate soldăţească


fără dată de expirare. Revin īn locuri


pe care le-am călcat cu o singură limbă īn gură


şi am bătut gălbenuşe de ou pentru localnici, să li se facă vocea mai bună.


Ca īn glumă Isus zace crucificat pe zăpada albuşelor.


Pentru sărutul francez e nevoie de două limbi,


eu avānd mai multe acum nu mai sunt femeie ci balaur.


Ca şi sfāntul Gheorghe, n-am īnvăţat niciodată


reanimarea gură-la-gură, nasul mi-a fost astupat ani īn şir


eu nu respir decāt pe nari străine şi UE plăteşte.


Aha! E ceva dubios cu tine, e ceva dubios,


strigă micii īngeri căzuţi


adunānd hārtii şi plastice vechi după mine,


cel mai mult īmi place de ei cānd īşi scot pătuţurile


pe coridor să-şi aerisească ADN-ul


apoi cu A. ne īntindem īn ele, de o parte şi alta,


īntr-un act de iubire jucat cu mare grijă


toţi dinţii noştri de porţelan se aşchiază,


gingiile cască ochi mari, dinaintea cărora


limbile noastre īn īntuneric se-mpiedică una de alta,


mormăind, scāncind, gemānd iar noi nu simţim


nici frică nici durere.


Memoria mea e cutia neagră după ce avionul s-a prăbuşit


fără dată de expirare. Mă īntorc īn locuri unde am mai călcat


cu un singur sānge sub piele,


marchez zilele fertile ale localnicilor īn calendare


pe lāngă zilele lor onomastice şi de serbare,


animalele domestice duc dorul celor sălbatice, iar celor sălbatice le e dor de cele domestice.


Asemenea cuplului de evrei la vreme de post şi menstruaţie,


Dumnezeu şi cu mine dormim īn paturi separate de ani de zile.


Greutatea ideală


Clasa de mijloc e un body-art la picnic īn familie:


presară cu pilitură de fier perii corpului


şi perii din pătură, smulgāndu-i apoi cu magnetul


pentru ultima oară.


Īn purgatoriu nu există lăzi de gunoi biologic. Lasă


organele tale să-mi fie bureţi aromatici, comprese de cap


īn vreme ce trec prin rāul de acid clorhidric.


Intelectualii incantează pe mal: Design or die!


īnsă-n zadar – Dumnezeu lāngă omul care nu L-a mai chemat din copilărie


este ca un cuţit lāngă farfuria de spaghetti. El poartă baveţică


īn loc de costum de baie.


Moscova are ciclu, Philadelphia are hārtie igienică īntr-un strat.


Ştii şi tu ce se sparge īn momente istorice decisive:


lucrul cel mai fragil īn viaţă - tocătorul de lemn din bucătărie.


Atunci viaţa se desparte de lama de ras


iar Fiul de Maica Sfāntă.


Cānd intri īn cameră cu obrazul īn sānge, ştiu c-ai văzut īn oglindă


faţa pruncului īn greutate de 370 grame şi lungimea 21 cm.


Ca salamul Poly, zici, după care adormim īn picioare.


Ursul de la grădina zoologică sforăie hibernānd īn congelatorul nostru.


La noapte īţi răceşti băutura īntre genunchii lui,


īntre genunchii mei strāng radioul, potrivit pe unde lungi,


precum o cărămidă ce se răceşte ori sticla de apă caldă care se scurge,


realitatea se leagănă īn ştiri vechi, noapte după noapte eu devin mai rezistentă la apă.


Rāul nostru se vede numai prin ferăstruica de la subsol.


Şi absolut nimeni nu mai moare. Clasa de mijloc şterge


preţul de pe cadouri, decorează ferestrele cu stele laser, joacă teatru de umbre


cu mănuşi de cauciuc pe māini. Se strāmbă la tine cānd plāngi:


“Eu exorcizez zombii profesional! Fii din nou liber!”


Dacă eşti prea gras ori prea slab, eu ştiu că viaţa şi moartea sunt una şi aceeaşi povară.


Doar omul cu greutate ideală poate să poarte crucea drept.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul