Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Versuri

        Serge Gainsbourg

în transpunerea lui Şerban Foarţă



Preludiu


În voal şi dreaptă comme un cierge
părea că-i la Pričre d’une Vierge:
un angel pur
şi aspru ca un vig de serj;
dar tenul ei, couleur asperge
(rozalb ebur),
se-mpurpura ca o Flamberge
când asculta un disc de Serge,
de Serge Gainsbourg –
şoptind atunci, ca-n Onze mille Verges:
„Asperge, asperge, asperge, asperge –
moi, mon amour!”


ş.f.


El


El e un sictirist
Un vechi hâtrist
S-a vaccinat (şi e imun)
Cu la-ce-bun


El e un sictirist
Biet chitarist
De obicei inoportun
Căci la ce bun


El e un sictirist
Cam prea artist
Ce-o ţine-aşa ca un nebun
Cu la ce bun


El e un sictirist
Lacebunist
Dacă pot pentru ca să spun
Căci la ce bun


El e un sictirist
Mădoa’ncotist
Zicând la rău ca şi la bun
Tot la ce bun


El e un sictirist
Caracterist-
Ic – da-ul căruia e un
Hmm, la ce bun


Nu-i trebui’ oculist
Să vadă trist
Că viaţa-i un detritus brun
Deci la ce bun


El e un sictirist
Care mi-a zis
Tu singură mi-eşti sol străbun
Ăilalţi surghiun



*
*   *


Hmm hmm hmm
Am dubii trec prin toate
Caznele creaţiunii
Hmm hmm hmm
Priceapă cine poate:
Alţii, unii...
Hmm


Ah, asta-i clar nu-s Edgar Allan Poe
N-am har şi o
Spun verde pen’ că po-
Esia o-ai în piele sau nu o


Nu îs nici Jean-Arthur Rimbaud
De-aş fi aş face o
Pereche cu un altul doar că io
Nu cred că asta e mişto


Pentru a fi un Antonin Artaud
Tre’ să te scoli în zori, oho,
Căci geniu-o ia din loc la vreo
Doi ani, smintindu-se mai încolň



Dumnezeu fumătorul


Dumnezeu pufăie havane
Îi tot văd cerul gri-închis
El eu fumăm şi noaptea-n vis
Iubito


Tu nu fumezi decât gitane
Albastra-ţi pâclă mai mereu
Mă-nlăcrimează domnul meu
Singurul după Dumnezeu


Dumnezeu pufăie havane
Chiar înălţimea sa mi-a zis
Că fumul duce-n paradis
Iubito


Tu nu fumezi decât gitane
Fără de care ţi-ar fi greu
Dar uită-te cât baremi eu
La stele pentru Dumnezeu


Dumnezeu pufăie havane
El este-n cer tu în Paris
Iubeşte-mă cât mi-ai promis
Iubito


Tu nu fumezi decât gitane
Iar eu le-aş vrea roşind mereu
În negrul irisului meu
Iubeşte-mă odată pen-
Tru numele lui Dumnezeu



Doamnelor domnişoarelor şi restul


Doamnelor domnişoarelor şi dom-
Nilor am plâns şi eu pentru un om
Prea excesiv prea posesiv
Mult prea lasciv şi prea naiv
Prea agresiv prea emotiv
Prea senzitiv şi prea captiv


Doamnelor domnişoarelor şi dom-
Nilor am plâns şi eu pentru un om
Nicicând pasiv vegetativ
Prea impulsiv prea ofensiv
Prea afectiv demonstrativ
Prea intensiv şi destructiv


Doamnelor domnişoarelor şi dom-
Nilor am plâns şi eu pentru un om
Prea exploziv prea convulsiv
Prea corosiv prea exclusiv
Prea incisiv prea obiectiv
Intuitiv şi detectiv


Doamnelor domnişoarelor şi dom-
Nilor am plâns şi eu pentru un om



Help camion


Pe marginea autorutelor
Fac semne la camionagii
Nu ştiu de frica brutelor
Acestora ce îs băieţi gagii


Help! Help! opreşte greule şi hai
Fă-mi loc pe crupa ta
Şi du-mă-n rai


Toţi preferaţii tatii
Cu păr creţ
În Porsche sau în Maserati
Nu au din partea mea decât dispreţ


Help! Help! frumosule de cin’şpe tone
Fă-mi loc în sânul tău şi hai
Spre alte zone


Mă-mproaşcă limuzinele de zor
Da’ io ca o marchiză-l
Sfidez pe ăl de la volanul lor
Şi pare-mi-se că aud un Diesel


Help! Help! febleţea mea... Sictir!
Mi s-a părut că-i un claxon
De TIR


Cabina-n care-o să mă usc
Sau să mă umezesc în fine
Stopează brusc
La nici un pas de mine


Help! Help! frumosule camion-cisternă
Camionagiule-s a ta
Că viaţa-i ternă



Locatarii


Am locatari
Am camere cu ziua
Cafea cu lapte
Dimineaţa
Serviciul fără
Bani
Am şobolani


Am locatari
Ventilatorul în
Plafon
Pat şubred cu
Macat de pluş
Rog să-l păziţi
Am paraziţi


Am locatari
Radioul dat la tare
Televizor
Alb-negru
Două sutare-n plus
(Pentru mai ştabi)
Am şvabi


Am locatari
Chiuvete nichel sparte
Săpunul vă priveşte
Apa în schimb
Scutită de
Program
Ploşniţe am


Am locatari
O cameră de baie
Comună
La parter
Coş vată ciclu
După uşe
Am căpuşe


Am locatari
Toaleta-n fundul sălii
Cu muşama pe jos
Slinoasă
Te ştergi cu ziar
După ce stai pe vine
Am jivine



Rozele fanate


Eu sunt fanul
Eu sunt fanul
Rozelor fanate
Mi-e o foame
De vechi poame
De vechi poame şifonate


Cine hoaşte
Nu cunoaşte
E-ageamiu cu totul
Jos cu rockul
Său în locul
Căruia eu pun fox-trottul


Toate astea
Ce-s din oastea
Vampelor din două-
Zeci, brizbrizuri
Au şi izuri
De-after-shave pe-o piele nouă


Cum se-ncântă
Că au încă
Resturi erogene
Trag ocheade
Deocheate
Pe sub falsele lor gene


– Gigolo gigolo gigolo



Di doo dah


Melancolică şi cu elan întretăiat
Pesemne că era să fiu băiat
Eu n-am făcut-o pe păpuşa şi l-aş rupe
’N bucăţi pe ăl de-ncearcă să mă pupe


Colegele-mi sunt altfel eu nu risc o
Purtare ca a lor: băieţi nopţi disco
Ah!


Nu cred cum stau cu pumnii strânşi la tâmple
Că mie d-astea au să mi se-ntâmple
Eu una sunt leită tatăl meu
Care cânta di doo di doo dah
Când mă ducea de mână la liceu


Mugurii pieptului colegelor mă-ngândură
Pe mine ce-am rămas o scândură
Ah! Ah!



*
*   *


I’m the boy
That can enjoy
Invisibility
I’m the boy:
Un copil
Al cărui şpil
E invizibilul


O umbră printre umbre
În nopţile toride
M-afund în cârciumi sumbre
Sau în odăi sordide


O mască printre măşti
Sunt, a amărăciunii,
Când negre piei şi căşti
Sticlesc în clarul lunii


Un suflet dintr-o serie
De suflete-n angoasă
Ce de pumnal se sperie
Sau de-o ocheadă groasă


Sunt printre oameni omul
Ce,-n alb sau pe-ntuneric,
Tot caută simptomul
Unui orgasm himeric 


Pe vrute pe nevrute
O curvă-s şi decad
În smârcu-n care brute
Dispar şi îngeri cad



*
*   *


Nu am venit decât să-ţi spun că plec
Că n-o să mă oprească plânsul tău
Cum bine-a zis Verlaine În vântul rău
În vântul ăsta,-ţi spun că am să plec


Rămâne-n prag ce ne-a fost drag amândurora
Dar tu păleşti şi-n lacrimi eşti când bate ora
De-adio; şi regret
Să-ţi tot repet Că suferi în zadar,
Că mi-ai fost dragă, dar...


Nu am venit decât să-ţi spun că plec
Că n-o să mă oprească plânsul tău
Cum bine-a zis Verlaine În vântul rău
În vântul ăsta,-ţi spun că am să plec



*
*   *


Mereu
În rut
Te-am vrut
Doar eu
Dragostea mea
Chiar, vai,
Când nu-
Mai NU
Ziceai
Dragostea mea


Atu-
Ul tu
L-aveai
Şi-l ai
Dragostea mea
Nu eu
Am fost
Pe post
De zeu
Dragostea mea


E-o zi
De-april
Febril
La ceas
De dragoste
Ei, şi?
Căci nu
Eşti tu
Aceas-
Tă dragoste


Pe lu-
Me rost
Nu-i da-
Că nu
E dragoste
Dar tu
Ai fost
Cea ca-
Re vru
Nedragoste


La Javanaise e dansu-n timpul
Căruia ne vom fi iubit
Ci el sfârşindu-se subit
Ni s-a sfârşit şi nouă timpul


*
*   *


Monna Vanna e o stea de cinema
Stă pe Sunset Boulevard e cineva
Noaptea în blăneturi dar golancă,-n
Rest, se travesteşte în Miss Duncan


– Uite-o pe Monna Vanna
– Ba pardon
Numele-mi e Duncan, sunt Miss Duncan


Monna Vanna-şi are locu-n star-system
Însă-i place fumăraia şi mă tem
Că,-n yankee baruri und’ se iscă
Din nimic scandalul, ea cam riscă


– Uite-o pe Monna Vanna
– Ba pardon
Numele-mi e Duncan, sunt Miss Duncan


Monna Vanna într-o seară s-a iubit
Cu un tip din Porto Rico ce subit
Scoate briciul şi-o înjunghie, o duşmancă,-n
Ea, văzând ca şi de altfel în Miss Duncan


– Uite-o pe Monna Vanna
– Ba pardon
Numele-mi e Duncan, sunt Miss Duncan


*
*   *


În preajma unui flipper care treptat se-ncită
Trecând din verde-n roşu din roşu-n verde eu
Dansez cu mine însămi fiind o vie ţintă
Ce-ncape în cătarea oricărui derbedeu


N-aş spune că nu-mi place promiscua incintă
A bombelor în pâclă de fum în care eu
Mă bucur să fiu iată în dans mobila ţintă
A ălor ce despoaie din ochi tot hoitul meu


În timp ce eu beau cola masculii se încintă
Cu vin de li se face greu pasul pe când eu
Nu contenesc să bâţâi din şolduri ca o ţintă
Iar asta se încheie cu-ncaier mai mereu


În preajma unui flipper care treptat se-ncită
Trecând din verde-n roşu din roşu-n verde eu
Dansez de-amorul artei şi mă expun ca ţintă
Băieţi, pe vineri seară! Aveţi cuvântul meu



Good bye Emmanuelle


Emanuela e maniabilă bucal tot pe atâta cât e manual
Emanuela pe intelectual îl preţuieşte cât pe manual


Emanuela practică amorul cu tehnică dar nu de manual
Emanuela este dependentă de tainu-i de Je t’aime anual


Emanuela e maniabilă bucal tot pe atâta cât e manual
Emanuela pe intelectual îl preţuieşte cât pe manual


*
*   *


Întâi cu limba mea natală
Te-ncerc copila mea de lux
Mareea-ţi însă e fatală
Şi intri-n flux şi în reflux


Eu te gândesc ca pe o ţintă
Pe care, răstignita mea,
Când o ating eşti o incintă
Cu umed susur de cişmea


Să trecem totuşi la o proză
Mai dură dulcea mea păpuşă
Eşti lacomă de-o overdoză
De sex iar eu îţi trec de uşă


Îmi plac miaumiaurile tale
Ai gheare eu am colţii bine
Înfipţi în carnea cefei pale
Din care se preling rubine


M-afund în caldul tău nisip
Cu-atât mai mult cu cât mă-nfurii
Cu vaiete în fel şi chip
Ce ţi le-acopăr cu injurii


Fierbinţi sunt gurile pe care
Ţi le-au dat zeii toate trei
O vreau pe-aceea care-mi pare
Cea mai rugoasă vrei-nu vrei


De şase mii de volţi în priză
E jetul ce-ţi provoacă ţie
Şi mie în rărunchi o criză
Sincronă de epilepsie


Love on the beat
Love on the beat


*
*   *


Prezervative umflu precum se umflă un
Frumos balon
Am şi lansat vreo un-
Şpe din balcon
Piei străvezii de supermarket care cu
Concursul blândei boare
A verii pot să zboare
Sau să nu


Prezervative umflu precum se umflă un
Balon cu heliu
Să bine vă dispun
La periheliu
Pentru că eu prostii dintr-astea cumpăr cu
Doar gândul să aveţi
Baloane-castraveţi
Alminteri nu


Prezervative umflu precum se umflă un
Aerostat
Al doişpelea balloon
M-a întristat
Aşa că ştergeţi-o-n albastru până nu
Vă mai văd pornoduhuri
Şi daţi-vă-n văzduhuri
Randevu



Lola rastaquoučre rasta


Ce-mi spui tu despre dame şi dragoste e-un zero
Cât timp nu ai avut-o pe Lola Rastracuero
Căreia-i făceam plinul precum piloţii aprigi
Avionului ce suie-nspre cerul negrei Africi


Ochii-i erau ai unui motan de Abisinia
Iar sânii două arii
Minate între care lăsam două salarii
Pentru-a mă face oblu şi mai tăios ca linia


Când eu aşijderea unui erou homeric
În hăul ei ciclopic plonjam n-ai tu abar
Că-mi era dulce şi amar
Pe cât (o, zei!) mi-era de întuneric


În umezeala caldă a crupei ei când gaica
I se lărgea, pe spate-i creştea o-ntreagă seră
De flori iar în abis o coniferă
Ce-mi amintea un cântec din Jamaica


*
*   *


Aţi tot citit ce-a fost cu Jesse James,
Cum a trăit, murind cam fără sens –
V-a fost pe plac? Atunci, mai daţi un raid
Prin story-ul lui BONNIE şi-al lui CLYDE.


Or, Clyde al nostru are un amor,
Pe una Bonnie, şi,-n cartierul lor,
Ei doi compun o bandă, banda Barrow;
Îi cheamă: Bonnie Parker & Clyde Barrow.


– Când eu l-am cunoscut pe Clyde, spun drept,
Era un tip leal, onest şi drept.
– Societatea-i singurul răspuns
La faptul c-am ajuns ce am ajuns.


Ce nu s-a spus de mine şi de ea!
Că omorâm cu sânge rece? Da,
Căci n-avem încotro şi-nchidem guri
Care vorbesc prea mult şi-ţi fac figuri.


În rest, când e ucis câte-un copoi
Sau câte-o bancă-i spartă, fără noi,
Poliţia ştie dinainte: Bonnie
şi Clyde răspund de-aceste bazaconii.


Încât, de câte ori încerci să-ţi iei
Odaie cu chirie, hop şi ei
Cu-automatele ce, tac-tac-tac,
Încep să dea un nou şi greu atac.


– Eu ştiu că împreună vom cădea,
Nu mi-e de mine, dar de Bonnie, da.
– Puţin îmi pasă dac-o termin eu,
Eu, Bonnie, tremur pentru omul meu.


Oricum, nu mai puteau ieşi din joc
Altfel decât culcaţi cu câte-un foc;
Dar în infern, o droaie i-a urmat
Când cuplul Barrow-Parker a fost mat.



Marine band tremolo


O mare navă sub pavilion
Britanic e pe cale să ia apă
Se mai aude-orchestra în salon
Dar glezna muzicanţilor e-n apă


Nainte să dea ordin de-abandon
Bătrânul căpitan pe puntea şchioapă
Salută flamura Un greu oblon
Şi-a tras pe suflet sigur că nu scapă


Pieriţilor cu sutele ison
Le ţin din bărci femei copii E-o trapă
Oceanu-n care vasul-bastion
Dispare după ce cu vuiet crapă


Doar două clarinete şi afon
Clavirul negru mai plutesc pe apă


*
*   *


Mai înainte de-a sfârşi-o – ea
Îşi aminteşte de canarul ei Îl ia
Şi scoate colivia pe balcon
Unde acum e-aproape frig fără palton
Deschide gazul cum deschidem o cişmea
Îşi pune discul preferat Pe canapea
Se-ntinde şi adoarme-ntr-un gazon
Cu flori şi fluturi stranii Pe balcon
Şi peste Londra cade noaptea grea
A doua zi pe noptieră lângă ea
Se vede scris la repezeală în creion
Atâta tot: canarul este pe balcon.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul