Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Momentul adevărului: Teo e penibilă!

        Constantin Stan


Mintea creatoare a oamenilor noştri de televiziune nu poate născoci nicio emisiune. Mintea lor creatoare se întinde până la a cumpăra formate. Mintea lor creatoare se mai elonghează până la a se atârna de ceva care prinde la public, dar nu e făcut la noi (vezi cazul invaziilor de telenovele – importate – inspirate de etnia romă – contribuţie românească). Mintea creatoare a oamenilor şi „oamelor“ de televiziune este de a cumpăra ceva gata făcut. Vă daţi seama ce rezerve de creativitate posedă un Tatulici sau un Turcescu (ăi despre care vuieşte piaţa televizoristă de cât de „dăştepţi“ şi buni sunt ei, ăi de se laudă peste tot că au făcut averi fabuloase din salariile lor de profesioniştii lu’ peşte), dacă Realitatea TV a cumpărat pentru campania electorală un format de dezbatere de la Lazarov? Şi ce format, de mai mare râsu’! Şi la neica Lazarov imaginaţie multă: să stea candidaţii într-un ring de box şi să se bată în discursuri judecaţi de nişte arbitri! Găselniţa mare, domnule, spectacol garantat, a dat năvală să pună în practică electoratul de la Ştefăneşti ce văzu la „tembelizor“. Numai că ţăranul tot ţăran – nu a înţeles subtilitatea mesajului, a luat-o otova, înarmându-se cu pari, pompe de biciclete şi alte obiecte contondente cu care să îşi argumenteze votul, obţinând până la urma ceea ce, bănuiesc, voiau de la bun început: să se vadă la televizor!


Televiziunile noastre sunt un bazar second hand. Am avut o o copie de Larry King, avem o copie de Oprah! Copiile şi înlocuitorii de material original înseamnă reţeta kitsch-ului. Imitaţia se vede foarte bine la televizor (nu se mai vede la fel de bine în literatură, unde se copiază şi-acolo la greu!) pentru că doar prin simpla butonare dai de original. Hainele second hand au totuşi o calitate: au fost cândva şi ele de prima mână, iar acum fie nu mai sunt la modă, fie au fost un pic purtate. Emisiunile noastre copiază formatul original, dar nu au fost nicicând autentice. E un băiat pe la Prima TV care face „Trădaţi în dragoste“. Lumea îl ştie de la „Big Brother“, aşadar ca pe unul care şi-a scos intimităţile la vedere, inclusiv într-o partidă de sex difuzată în direct. Pe om nu-l prea dă pudoarea afară din casă, reclamând libertatea de a face orice, dacă e vorba de niscaiva parale şi de o publicitate care, iată, îţi aduce un job. Numai că Ernest face acum pe apărătorul moralei, pe onestul, pe castul, pe monogamul cel mai monogam din câţi s-au perindat prin lumea noastră. Adică, el se pune la dispoziţia unui partener dintr-un cuplu, care se simte înşelat, trădat în amor. Emisiunea, desigur, nu este un format original, aşa că nu i se poate imputa lui desfăşurarea. Ce i se poate imputa este modul agresiv, bădărănesc în care susţine o cauză. Băiatul nu are vorbe, repetă ca un papagal o aceeaşi întrebare sau aceleaşi puţine argumente cu un „OK“ pus obsedant după fiecare cuvânt. La „Cheaters’“ mă pot uita, la „Trădaţi în dragoste“, ba, pentru că este penibilă.


Dramatic mi se pare însă cazul Teo Trandafir. Dramatic, omeneşte vorbind. Pentru că Teo nu este proastă, pe vremuri avea chiar replică, afişând o naturaleţe care dădea bine. Îşi asumase şi greutatea, de care mai făcea haz uneori, în încercarea ei de a fi o vedetă atipică, una care nu pontează pe avantajele trupului. Winfrey Oprah îi era şi îi este modelul nedeclarat. A încercat, ca şi ea, o cură de slăbire, într-un pariu cu kilogramele (muuuuulte) în plus spre a arăta ce înseamnă să ai voinţă, dar l-a pierdut. Nu asta-i drama. Drama este deruta ei, derută declanşată după plecarea din ProTV. A început să se autopastişeze şi să facă orice pentru a obţine audienţă. Sigur că încă de la ProTV o cam luase razna, în primul rând cu maneliştii pe care ni-i băga pe gât în cantităţi uriaşe, dar şi cu sărbătorirea zilelor ei de naştere, de botez etc. în direct, prilej cu care invitaţii veneau cu plocoane de se umplea platoul, ca personalul de Olteniţa cu paporniţe. Mai nou, are o emisiune care se cheamă „Momentul adevărului“. Emisiunea, evident, nu-i rodul gândirii vreunui român. Ce vrea ea? Ea dă bani celor dispuşi să îşi expună viaţa în public. Omul răspunde la nişte întrebări, iar sinceritatea îi este verificată prin detectorul de minciuni. Aici s-a întâmplat ceva care m-a lăsat cu gura căscată: femeia zice că „da’, crede că e capabilă să facă un compromis, iar maşinăria zice: răspuns fals. Situaţia e aşa: ori ne aflam în faţa singurului om din lumea asta care e incapabil de compromisuri, ori maşinăria a fost măsluită să nu i se dea premiul femeii şi, cum nu o putea bloca la întrebări punctuale (cu răspunsuri verificabile), a fost aleasă aceasta. Pentru că vreau şi eu să întreb maşinăria aia: pe ce se bazează când contrazice un om care crede despre el ceva? În fine, revin la Teo: cuprinsă de compasiune, afişându-şi sensibilitatea debordantă, doamna prezentatoare a părăsit platoul pentru că au podidit-o lacrimile. Şi dă-i şi plângi, şi plângi, şi plângi de suferinţele prin care trecuse concurenta. Momentul era cu atât mai penibil cu cât tânăra nu cerşea milă, ba, dimpotrivă, avea o înţelegere umană, neresentimentară, faţă de tot ce i se întâmplase şi faţă de toţi cei care îi produseseră suferinţă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul