Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Invitaţie la 10 ani de căsătorie

        

Îmi plac lucrurile proaspete în vechimea lor. Iubesc spectacolele care trec testul timpului şi câştigă pariul cel mare: să surprindă spectatorul şi după 10 ani. Bucuria reîntâlnirii cu astfel de momente teatrale este un cadou pe care mi-l fac din când în când, ca pe o mică extravaganţă; e ca şi cum mi-aş cumpăra un buchet de liliac în februarie. E gura de oxigen pur pe care-l trag cu nesaţ în piept ca să nu uit de ce îndrăgesc scena, doza de frumos care compensează unele dezamăgiri: spectacole cocoşate şi prăfuite, premiere născute bătrâne, experimente vulgar-agresive şi alte asemenea croncănituri cu pretenţie de tril.
Dar dă-le-ncolo, nu despre soiul ăsta vreau să vorbesc acum, ci despre rezistenţa prin calitate. Am fost deunăzi la Bulandra, să văd ce a mai rămas după 10 ani de Căsătorie, dacă oamenii de-acolo s-au păstrat ca la început sau au devenit adulterini, trădând piesa şi regizorul, pentru a fi pe placul unui public sau altuia, după conjunctură. O sală plină ochi în faţa unui spectacol de trei ore; dacă actorii cad în păcatul îngroşării comicului de dragul aplauzelor, s-a zis şi cu mariajul ăsta: trebuie să divorţez!
Temeri prosteşti; dovezile de fidelitate creşteau pe măsură ce personajele întorceau filele poveştii despre prea amuzanta şi trista căsătorie aranjată, care nu are loc. O fată e musai să se mărite, mai cu seamă dacă e trecută de vârsta îmbobocirii şi are şi ceva avere moştenită de la un tată negustor. Dar nu oricum, ci cu peţitoare şi pretendenţi. Un bărbat trebuie să se însoare, mai ales dacă nu mai este june şi are şi o slujbă frumuşică. Dar nu oricum, ci ajutat de un prieten binevoitor, deja acrit de însurătoare, însă priceput peţitor şi maestru în ceremonii şi vorbărie. Aşa e regula şi nu încape vorbă de vreo împotrivire, teamă sau refuz. Ce-are a face faptul că oamenii nu se cunosc sau poate nu vor să se căsătorească doar ca să intre în rândul lumii? Vor ceilalţi şi asta e destul. E suficient ca cei din jur să hotărască ce şi cum trebuie făcut şi s-a şi iscat furtuna binelui cu de-a sila întru unirea până când moartea ne va despărţi. O goană ridicolă şi amară către împlinirea lui „aşa trebuie”. Şi-atunci, avem nevoie de o tânără care să înţeleagă că vrea să se mărite, iar dacă nu, o convingem, de o peţitoare pătrunsă de simţul datoriei şi de gândul comisionului, contravaloarea practicării meseriei celei mai importante de pe pământ, de câteva scaune şi de un număr de pretendenţi care să le ocupe. Să zicem, cinci.
Dar pe care să-l alegi când sunt toţi unul şi unul?
Pe timidul bâlbâit, care abia articulează şi are calitatea de a tăcea ca să vorbeşti numai tu? Pe preţiosul sărăntoc şi incult, dar fudul nevoie mare, care vine cu flori, bomboane, cărţi de vizită şi visează la o soţie care să vorbească franţuzeşte? Ce dacă el nu ştie nici o boabă, e mai bine aşa, nu poate verifica cât ştie ea! Să-l iei pe şeful de departament Omletă care inventariază averea? E om destoinic, ţine la bani, chiar dacă e cam robust şi cam tomnatic. La fel e şi sublocotenentul de marină în rezervă, dar ce poveşti minunate despre Italia spune, de pe vremea tinereţii, când a stat chiar 34 de zile în Sicilia! Istorii nemaipomenit de frumoase, ca şi uniforma lui din stofă englezească, de zici că-i nouă, aproape că nu s-a tocit deloc. Sau să te laşi cuprinsă de fiorii dragostei faţă de bărbatul acesta care ba vrea, ba nu vrea să se însoare? Asta te şi atrage, tăcerea şi cerbicia lui, ezitarea sa de holtei temător, târât cu de-a sila de prietenul guraliv şi iute ca argintul viu, mereu cu gândul la masa de nuntă.
Să facem listuţa, vorba lui Ilia Fomici. Deci avem aşa: Şerban Pavlu – sluga grea de picior şi iute de mână când este ceva de mâncare în preajmă; veşnic cu gura plină, apatic şi tălâmb cu lumea, prea ocupat cu mestecatul. Ana Ioana Macaria şi Irina Petrescu – o Duniaşa zăpăcită şi inimoasă, o mătuşă taciturnă care vrea să-şi vadă odată nepoata la casa ei. Andreea Bibiri – căprioara râvnită drept trofeu şi, totodată, vânător de soţ, cu rochie albă de mireasă, gene tremurătoare şi nuri pe post de puşcă; mai nu vrea, mai se lasă, până la încremenirea din final, nenuntită stană de piatră. Ionel Mihăilescu – derizoriu şi patetic în gesturile muncit galante ale personajului, frustrat cu gând ascuns de parvenire prin mariaj. Marius Chivu – abia comic, abia tragic în rolul bâlbâitului chinuit de cuvântul care e prea în spatele sentimentului ce iese pe gura mută. Doru Ana – un desuet în aşezarea sa de om cu picioarele înfipte bine în material, cu scop clar, principii simple şi sănătoase, ce mai tura-vura, avem treabă! Victor Rebengiuc – comic până la lacrimi de râs, apoi de tristeţe, duios şi tulburător până-ţi îngheaţă zâmbetul pe buze; un marinar în deriva celor 17 încercări eşuate de mariaj. Cornel Scripcaru – enervant în nehotărâre, antipatic de drept atunci când e determinat să nu decidă, revoltător când fuge de frica nunţii, pentru că are dreptate. Cine stabileşte care-i regula de aur? Poate personajul lui Răzvan Vasilescu – un Truffaldino rus, care se zbenguie în spectacol ca un copil cu mingea sa; se joacă după pofta inimii cu publicul şi cu o mormăială aparent neinteligibilă, forţează, vrea, visează, manipulează, păcăleşte, e taifun, e alizeu, e o şampanie pocnitoare până rămâne ruşinat, cu buza umflată de fuga mirelui. Mariana Mihuţ – o peţitoare „dulce ca zahărul vanilat” când trebuie să convingă, dură şi aspră ca votca pe care o dă pe gât personajul când trebuie să impresioneze, învăluitoare ca o romanţă rusească tristă, fabulos tragică şi fabulos comică precum un sfârşit şi un început de lume.
Am scris cuvinte mari, ştiu. De fapt, toate vorbele mele puteau suna şi altfel: dacă o Căsătorie rezistă, secretul stă în iubire. O banalitate care vorbeşte despre acordul fin dintre actori, dintre scândură şi sală, despre direcţia de scenă a lui Kordonsky care se insinuează, despre dozajul perfect al amestecului de umor şi lacrimă, despre respectul faţă de regizor şi text, despre ritmul interior al unei trupe, despre respiraţia proaspătă a unui spectacol după un deceniu. Şi când te gândeşti că se spune că în teatru căsătoriile nu rezistă...
Mai târziu, în noapte, traversam Cişmigiul zâmbind: strângeam în braţe buchetul meu de liliac.


Căsătoria de Gogol; regia Yuri Kordonsky; cu Andreea Bibiri, Cornel Scripcaru, Mariana Mihuţ, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marius Chivu, Doru Ana, Ionel Mihăilescu, Şerban Pavlu, Irina Petrescu, Ana Ioana Macaria; Teatrul „L.S. Bulandra”, Bucureşti

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul