Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lăsaţi tīmpla memoriei īn poalele inimii şi treceţi pe pastile!

        Horia Gārbea


George Vasilievici


Yoyo


Editura Tomis, roman



Unul dintre poeţii-fanion ai generaţiei 2000 īşi sărbătoreşte recenta intrare īn Uniunea Scriitorilor cu un roman „dur“. Yoyo, care nu are pe copertă numele autorului, este povestea, narată la persoana īntīi, a unui toxicoman „pe amfetamine“ (mai rar şi pe iarbă) īn Romānia anilor 2000. Personajul central narator Tudor nu are inhibiţii, complexe, idealuri, virtuţi, scrupule. El devine turnător la poliţie pentru că toţi toxicomanii devin, traficant pentru că īi trebuie bani, puşcăriaş căci trebuie să treacă şi prin asta, bătut de cei turnaţi că aşa e jocul. Dar, īn plus, e şi poet, e de fapt un intelectual, un īnger căzut. Femeile īl interesează ca obiecte sexuale, cīt timp drogul īi mai lasă potenţă. Celei mai iubite, Elei, īi spune: Eşti o curvă proastă care suge pula şi atīt. Toate capitolele acestui jurnal nedeclarat sīnt intitulate AZI. Carpe diem rostit de un drogat. E multă mu… – pardon, felaţie – īn romanul lui George Vasilievici, dar e şi un insert cu sodomizarea tinerilor puşcăriaşi care l-ar face invidios şi pe Emil Mladin. Personajele feminine nu stau pe gīnduri, chiar minore fiind, (Nu ştiu, eu vreau să mă fut… Nu pot la hotel că sīnt minoră şi ăia īmi cer buletinul, hai pe plajă), iar pe plajă cedează gardianului care īi surprinde in actu. Oral, evident. Personajul teoretizează uneori, deşi el ştie că nu se va putea lăsa de droguri. Atunci la ce bun teoria? Cīnd o pizdă īşi pierde poetica, devine pornografică, zice el. Romanul nu īşi pierde poetica, din fericire, deşi e cam monocord şi īi lipseşte conflictul. E doar o descripţie. La īntrebarea: se va lăsa Tudor de „rulat“, răspunsul e clar de la īnceput, de cīnd īşi acceptă condiţia de pulă simplă, abandonată şi aia cīnd efectul drogului reduce erecţia. Nici un suspans. Finalul e reuşit, de o duritate insuportabilă pe care George Vasilievici se pricepe să o redea rece, comportist. Nu vi-l dezvălui. Cu mici defecte şi excese, Yoyo e un roman bine scris, credibil īn cele mai adīnci abjecţiuni, pe-alocuri chiar poetic, incitant prin temă şi prin asumarea de către autor a destinului personajelor, fără concluzii, fără metafore, fără fraze moralizatoare. Ne zīmbim. Ne futem īn draci. Mīncăm īngheţată. C’est la vie!



Nicolae Bārna


Dumitru Ţepeneag


Biblioteca Apostrof, critică



Despre Dumitru Ţepeneag, Nicolae Bārna a scris foarte mult vreme de vreo 15 ani. Adunarea acestor studii şi articole dă un volum monografic impozant īn care sīnt analizate pe rīnd, uneori multiplicat, toate aspectele operei celebrului oniric exilat la Paris. De la cărţile de īnceput, despre care aminteşte adesea gluma cu lama de ras, echivalentă grosimii acestor volume, pīnă la scrierile din exil, Nicolae Bīrna nu ratează nimic. Concluzia sa este că Dumitru Ţepeneag este un reprezentant marcant şi absolut tipic al postmodernismului romānesc. De asemeni, īmbinarea ironiei şi sarcasmului cu gravitatea ar caracteriza scrisul său ca o dovadă īn plus a postmodernităţii īn linia John Barth. Această īncheiere nu este explicită pentru că, fiind o alăturare de texte scrise īn momente diferite şi privind opera prin „lupe“ diferite, cartea nu are un capitol de sinteză. Oricum, puţini autori īn viaţă au parte de o analiză atīt de atentă a realizărilor lor din toate epocile de creaţie şi, desigur, şi mai puţini au parte de un comentator cu mobilitatea intelectuală şi verva lui Nicolae Bārna.



Sorin Neagu


Īntre două Evuri Medii


Editura Universal Dalsi, poezie



Versuri cu prozodie clasică lucrată cu īngrijire, cu ecouri limpezi din Topārceanu, deci uşor desuete, iată ce ne propune Sorin Neagu: Cānd şi cānd răsună valea/ căci īn calea/ provizoriilor cruciade// melancolic se destramă/ iluzoria panoramă/ din finaluri de balade. Uneori textele sună efectiv ca o parafrază sau mai curīnd ca o parodie la cele cantabile ale poetului baladelor vesele şi triste. Alteori, pe acest tip de rostire se altoiesc scenarii suprarea­liste şi ludice ca-n Apunake… Compromise cataclisme, / destrămate uneori/ printr-o pajişte cu flori, /rar polarizea­ză-n prisme/ ori īn stranii depărtări,/ un sentimental libret/ poliţist ori desuet. Ambiţia autorului e mai mare, aşa cum o prefaţă caută să explice: el polemizează cu regimul comunist care l-a coborīt īntr-un Ev Mediu. Satira politică apare īnsă estompată de ritmurile săltăreţe şi rimele cantabile. Numai unele cuvinte şi cīteva aluzii ne trimit la acea epocă revolută şi aproape uitată. Rămīnem cu seninătatea poetului şi nu cu posibilele lui vindicte prin poezie.



George Coandă


Eminescu – Istoricul naţional


Editura Bibliotheca, eseu



Despre simpaticul şi jovialul scriitor George Coandă aflăm de pe clapeta volumului că este nu numai doctor cum laude īn geografie, ci chiar creatorul unei ştiinţe noi (văleu! n. mea) şi al primului ei dicţionar: geocivilizaţia. Asta după ce altcineva crease (acela īnsă īn glumă) geobogzia. Cartea cuprinde studii publicate anterior īn periodice şi care ţin să demonstreze că Eminescu a fost Istoricul naţional. Că Eminescu a avut preocupări īn domeniul istoriei şi că observaţiile sale despre istorie sīnt pertinente şi uimitoare, citatele pe care le dă George Coandă probează, desigur. Dar că ar fi Istoricul naţional, la singular, asta nu poate dovedi George Coandă, fie şi pentru că un istoric nu se exprimă prin articole de gazetă. Cuprinderea geniului eminescian īi face pe mulţi să īl proclame pe autorul Luceafărului fizician, astronom, matematician, filosof etc. Eminescu, după Coandă, ar fi un martir, răstignit pe altarul gazetăriei. Imagine excesivă, cum excesiv este şi tonul general al autorului – ton de tristă amintire protocronistă. Din fericire, volumul abundă īn citate şi lui George Coandă īi rămīne loc destul de puţin pentru a-şi etala punctul de vedere şi deloc pentru a-l argumenta. Eminescu – istoricul naţional rămīne un simplu enunţ, iar cititorul poate parcurge cu interes fragmentele eminesciene alese de G. Coandă. Dacă lucrarea se numea Eminescu – puncte de vedere asupra istoriei, cum ar fi fost legitim, nimeni n-ar fi avut nimic de obiectat. Aşa, ideea de a-l „pompa“ pe Eminescu e provincială şi stridentă.



Olivia Māndruţiu Rusu


Insomnia tăcerii


Editura Proema, poezia



Poeta face parte din generaţia „mare“ echinoxistă (absolventă a filologiei clujene īn 1971). A abandonat timp īndelungat poezia pentru a erupe la maturitate, acesta fiind al cincilea volum īn ultimii ani. Pentru Olivia Māndruţiu Rusu, poezia este o haină de gală care se īmbracă şi se poartă la ceremonii de curte. Se vede şi din condiţiile grafice excepţionale īn care a ţinut să īşi īnveşmīnteze scrisul, la acest recent volum mai mult decīt la altele. Ilustraţiile fauviste ale lui Labancz Zoltan nu au īnsă legătură cu versurile pastelate sau acuarelistice ale autoarei, ci creează un contrast, poate intenţionat. „Specialitatea“ poetei pare să fie personificarea: tīmpla memoriei, inima aşteptării, poalele inimii şi, evident, insomnia tăcerii. Pagina este umplută de versuri nealiniate, dispuse īntr-un fel de caligrame abstracte, risipite īn distihuri sau chiar īn versuri izolate ce au, desigur, intenţia de a constitui nişte poeme īn sine, părţi autonome ale textului. Īn cuvīntul introductiv, Paul Dugneanu descoperă īn poeme motivul drumului şi recurenţa oniricului. Vorbeşte pe bună dreptate despre denunţul alienării care se īntrevede adesea īn unele accente pamfletare – soresciene, le califică prefaţatorul. O poezie aforistică, uneori parabolică, fără imagini stridente, ocolind cu īncăpăţīnare ostentaţia şi spectaculosul.



Ştefan Vida Marinescu


Stările de graţie ale Poesiei –


11 conspecte critice la Nichita Stănescu


Editura Arvin Press, critică



Conspectele critice ale profesoru­lui Ştefan Vida Marinescu par efectiv nişte notiţe scrise īn grabă pe marginea unui volum. Ele sīnt dedicate memoriei regretatului Alexandru Dan Condeescu, unul dintre admiratorii şi exegeţii marelui Nichita. Cele 11 capitole cuprind fraze scurte, notaţii fugitive, unele de domeniul evidenţei, altele surprinză­toare. Multe sīnt generatoare de interes, altele de perplexitate. De pildă: Poezia, graţie fiziologiei sale, e un fenomen pre-poetic. Cum o fi asta? Cred că devine după facultăţi. Ştefan Vida Marinescu īl iubeşte pe Nichita Stănescu, dar şi pe Eugen Simion, numit cel mai important şi valoros critic literar contemporan, criticul marilor opere etc. Aceasta este perspectiva din care īşi scrie conspectele īn care există şi momente de interpretare critică, dar şi pasaje descriptive, inutile pentru cititorul care, se presupune, cunoaşte opera ilustrului ploieştean. Cel mai interesant capitol e cel despre numere īn poezia lui Nichita – īncifrarea matematică, zice criticul. Nu e citat īnsă un vers cheie: N-ai să şapte īntre sorţi! Foarte interesant ca premisă este capitolul final, īn care autorul ar vrea să analizeze prezenţa lui Nichita Stănescu īn manualele şcolare. Acesta este īnsă expediat, prost scris şi desfigurat de greşeli de tipar pīnă şi la numele proprii: Forina (sic!) Rogalski, D.C. Enache (ca şi cum C. ar fi iniţală de prenume). De reţinut Ioana Em. Petrescu, cronicar ce abordează tangenţial poezia lui N.S. Păi, dacă o abordează tangenţial, de ce s-o reţinem? Tema 12 din manualul (…) figurează Nichita Stănescu. Aşa se exprimă un profesor de romānă. Manualul „scris“ de… Ce vor să spună ghilimelele? Că Negrici, Costache şi Paşcanu nu l-au scris ei? Sau că e „scris“ īn derīdere? Asemenea formulări īl dezonorează pe autor, care mai notează, īn fuga conspectului: mediocrul critic Alex Ştefănescu. Imprudenţă, căci dacă A.Ş. e mediocru, deci la jumătatea clasamentului, rezultă că Ştefan Vida Marinescu joacă demult īn divizia C.



Paul Romaniuc


Elegiile lui Zarathustra


Editura Echim, poezie



Poetul este un reputat traducător din şi īn ucraineană, fiind membru īn ambele uniuni de scriitori. Predă ucraineana īn Romānia şi īşi face doctoratul la Cernăuţi. E un poet neliniştit, plin de elan vital, influenţat de admiraţia pentru Nichita Stănescu (scrie şi el 11 plus una elegii). Te-am căutat/ īn mărgelele zānelor/ adormite de dansul/ propriilor sāni e bine zis. Foarte frumos e şi un Haiku, avīnd īnsă zece versuri – probabil e haiku-ul ucrainean, cel mai lung din lume! – Condorule roşu/ nu te coborī/ ca un fus de foc/ pe aripa mea/ cuprinsă/ de cīntecul cucului/ lasă-mi cenuşa/ ca o piatră roşie/ să se zbenguie/ īn cīntec!… Cenuşa ca o piatră roşie a poetului serveşte la resuscitarea poeziei. Aceasta e o pasăre Phoenix, desigur, pe care, destul de des, chiar dacă nu totdeauna, Paul Romaniuc o īntīlneşte, dar numai atunci cīnd nu abuzează de concepte (totul, nimicul). Se īntīmplă ca energia nestăvilită a autorului să distrugă prin efect torenţial poezia. Iata un īnceput de poem, două versuri care fac cīt tot restul: Dimineaţa verzuie/ a căzut īn genunchi. Restul ar putea fi tăcere.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul