Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Autobiografie, dragoste, metaroman

        Ana Dobre

Locurile şi lucrurile de care ne legăm fac parte din viaţa noastră, devin ale noastre. Locul īn care am văzut lumina zilei şi īn care am īnvăţat să cunoaştem lumea devine un topos, o mitologie proprie. Este scena pe care evoluăm, pe care īnvăţăm să īnfruntăm furtunile, dar şi pe care īnvăţăm să ne trăim bucuriile. A īntoarce privirea īn acel timp mitizat echivalează cu o īntoarcere īn propria noastră istorie, dar şi cu o redescoperire a lumii din jur, a lumii interioare.
Iulia Cristina Frīnculescu rememorează proustian, īn tulburătoarea carte Singuri pe scenă (Editura Ramuri, Craiova), timpul care a trecut, īntr-un moment de criză a existenţei. Boala cardiacă de care suferă Tamina, eroina romanului, o hipersensibilizează. Experienţa de viaţă devine, ca la Gide, reperul fundamental pentru o construcţie epică īn care substanţa se constituie din retrăirea profundă a etapelor bolii. Asemenea Hortensiei Papadat-Bengescu, Tamina īşi īnregistrează cu minuţie clinică simptomele, dar nu o face, ca Maxenţiu, de exemplu, pentru a trăi voluptatea degradării, ci pentru a o depăşi. Poate acest lucru deoarece, īn acest moment de cumpănă al vieţii, are revelaţia iubirii. Temele fundamentale ale cărţii sunt, astfel, boala şi dragostea, boala şi iminenţa morţii.
Pasionată lingvistă, cu lecturi variate şi o aprehensiune total remarcabilă pentru universurile ficţionale, avānd ştiinţa īnsemnătăţii cuvāntului, Iulia Cristina Frīnculescu scrie cu voluptate, apelānd la tehnici epice diverse pentru a crea sugestia verosimilităţii, a veridicităţii. E o retrăire a experienţei şi o facere a scriiturii. Catharsisul aristotelic este īncadrat īntr-o scriitură modernă, intelectualizată prin exactitatea notaţiilor, prin luciditatea opţiunii.
Faptul real trece īn ficţiune şi din naraţiunea, cānd tensionată, cānd senină, cānd scormonitoare, lucidă şi sinceră mereu, se desprinde o poveste emoţionantă despre viaţă şi moarte, despre singurătate şi dragoste, despre părinţi şi copii, despre locul nostru īn lume, īn propria lume, despre modul īn care depăşim probele iniţiatice. Īn subtext, descoperim, astfel, tulburătoarea temă a destinului. E un roman autobiografic despre puterea interioară de a depăşi momentele dificile, etape ale destinului care conduc la revelaţia propriului eu. Este, īnsă, şi un īnduioşător roman de dragoste. Dragostea capătă semnificaţii multiple, antrenată pe diverse paliere ale naraţiunii: dragostea pentru părinţi şi bunici, pentru locurile copilăriei, dragostea spiritualizată pentru bărbatul care o īnsoţeşte īn acest labirint al īncercărilor. Este şi un metaroman, un roman despre roman, o deconspirare a poveştii, subordonată aceluiaşi principiu al literarităţii – veridicitate, substanţialitate, impresia de viaţă autentică, trăită şi asumată.
Perspectiva narativă alternează mereu, intersectānd planurile – obiectiv, prin narare la persoana a treia, subiectiv, prin narare la persoana īntāi, punānd naratorul īn afară şi īnăuntru, īn sine, īn acord cu motivul care domină īntreaga naraţiune − lumea ca teatru.
Anticipat din titlu, prin simbolismul scenei, Singuri pe scenă, Iulia Cristina Frīnculescu interpretează acest motiv etern īntr-un mod personal, original, asociindu-l cu singurătatea. Tema destinului este implicită; viaţa, desenul din covor, este o desfăşurare de evenimente necesare care se vor integra destinului.
Cele trei capitole, Īntre lumi, Fluturi tārzii, Globul de sticlă, pun īn metafore experienţa de viaţă a Taminei. Lirismul accentuat, pe alocuri, al prozei nu transformă proza īn melodramă. Acuitatea analizei, introspecţia scormonitoare, lucidă, dirijarea fluxului memoriei pentru a accede la un sens – sensul acestor īncercări cu care eroina se confruntă, fără a deveni o revoltată īmpotriva lui Dumnezeu sau a lumii − intelectualizează proza apropiind-o de estetism. Există o īnclinaţie estetă a scriitoarei, vizibilă īn grija pentru cuvāntul care să sugereze şi, mai ales, să fie „strai de purpură şi aur peste ţărāna cea grea”, peste urātul existenţial. Adevărul vieţii şi frumosul ficţiunii nu sunt abandonate niciodată pe parcursul scriiturii.
Relaţia dintre necesitate şi īntāmplare este tratată la modul modern prin sugestii existenţialiste şi absurde, moduri de a trăi existenţa specifice literaturii secolului al XX-lea care trec īn noul secol. Omul este singur īn destin, traversează un labirint şi se confruntă cu „fiarele”, cu angoasele, incertitudinile, demonii interiori. Iubirea face ca aceste probe iniţiatice să fie transgresate. Tamina trece prin infern, se află la limita dintre viaţă şi moarte, dar transcende acest rău prin iubire. Doctorul care o tratează, Alin, nume simbolic, este cel care o vindecă, tratāndu-i trupul şi sufletul. Boala a fost, deci, necesară pentru a descoperi iubirea, pentru a-şi descoperi dublul şi a reface, astfel, cuplul ideal, unit prin iubire.
Singuri pe scenă este romanul unei prozatoare talentate, o conştiinţă interogativă care mărturiseşte indirect, prin scriitura febrilă, de o liminară sinceritate, īncrederea īn marile valori ale vieţii prin care omul poate transcende clipa – dragostea, arta, vecii date nouă, pentru a ne putea depăşi singurătăţile. Scena pe care evoluează Iulia Cristina Frīnculescu este scena propriului destin şi a literaturii romāne.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul