Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Povestirile caligrafului

        Octavian Soviany

Camil Tănăsescu e nu numai un remarcabil reprezentant al liricii 2000, care încearcă să se individualizeze printr-un discurs puternic personalizat, descoperindu-și un teritoriu poetic puțin frecventat în ultima vreme, unde sunt prezente din plin frisoanele metafizice, ci și un interesant prozator, deocamdată – e adevărat – mai mult cu viitor decât cu prezent. Volumul său Caligraful (Editura Ramuri, 2007) cuprinde astfel 23 de proze scurte, elaborate pe mai multe registre − poeme în proză, parabole ontologice, didascalii, lecții de mortalitate, dar și două povestiri care dezvăluie facultatea lui Camil Tănăsescu de a construi narativ, intuițiile sale fine de psiholog și vocația epică. Între toate aceste texte există însă, în ciuda diversității lor, o evidentă punte de legătură: în centrul lor se situează de fiecare dată, într-un fel sau altul, misterul ființei umane ale cărei abisuri rămân, din perspectiva autorului, mereu insondabile. „Eu însumi n-am să pot dezlega tainele sufletului și ale gândirii”, îi spune astfel discipolului său maestrul din poemul sapiențial Suferințele bucuriei, „plătind cel mai adesea cu nevinovăția, oamenii cunoscîndu-mi neputința, fiind îngăduitori cu neputincioșii, dar nu și iertători”. Și mai găsim totodată în mai toate textele din volum o voluptate a formulărilor aforistice, care ne descoperă în persoana autorului o ascuțită inteligență speculativă, care știe să îmbrace însă cu ingeniozitate abstracțiunile aride ale intelectului și paradoxurile acestuia în surprinzătoare imagini senzoriale. Vom cita doar un singur exemplu, extras tot din Suferințele bucuriei: „Să nu uiți, Ieronime, că un animal fără ochi este un animal, iar un animal cu trei ochi este un monstru. Și totuși, cum de nu greșește natura, cu slugile și tiranii vieții, să scoată din pântecele sale numai animale fără ochi și niciodată cu mai mulți ochi”. Continuitatea dintre poezia lui Camil Tănăsescu și asemenea proze poematice este evidentă, dar interesantă cu adevărat este discontinuitatea, ce apare atunci când autorul se simte parcă sufocat de zonele, uneori restrictive, ale poetizării și simte tentația saltului de la liric la epic. Semnificativă din acest punct de vedere este o abordare comparativă între Fascinația păcatului și Curcubeu de priviri rătăcitoare, două texte atât de apropiate prin tematică, repertoriu imagistic și viziune poetică, încât ai impresia că primul nu e decât un bruion al celui de-al doilea. Ni se pare însă că în realitate nu e deloc așa, fiind vorba de fapt de unul și același text, elaborat însă în două registre stilistice distincte – mărturie a acelei insuficiențe a liricului, pe care începe să o resimtă – spuneam − Camil Tănăsescu. Fascinația păcatului rămâne astfel un prozopoem care mizează, în primul rând, pe forța imaginilor de tip vizionar, în timp ce Curcubeu de priviri rătăcitoare este rescrierea acestui poem, apelându-se însă, de data aceasta, la resursele epicului: își face apariția naratorul-martor care asistă la spectacolul sanguinar al unui sacrificiu purificator cu inocența neștiutorului, imaginile nu se mai desfășoară după logica arbitrară a vizionarismului, ci se configurează în jurul unui fir epic, personajele dobândesc ceva mai multă carnalitate, iar ceea ce rezultă este un început de povestire, realizată cu mijloacele realismului magic și amintind poate, mai ales prin înclinația spre calofilie (căci autorul e un caligraf în sensul bun al cuvântului), de prozele lui A.E. Baconsky.
Prozator în adevăratul înțeles al cuvântului se dovedește Camil Tănăsescu în cele două povestiri plasate la începutul volumului, Pavilionul și Rivalitate, în care interesul său pentru natura ascunsă a ființei umane e mai mult decât evident. Această natură rămâne însă, prin însăși esența ei, incognoscibilă în totalitate și, mai mult decât atât, orice încercare de a o pătrunde trezește, la fiecare individ uman, o reacție de autoapărare, o tentativă de repliere în carapacea propriei sale intimități („Îmi aduc aminte că mult timp m-a ocolit tocmai pentru stăruința mea de a-l apropia, de a-l înțelege și de a trece împreună, cu discreția necesară, prin fața celorlalți, obligându-l să-mi spună toate amănuntele vieții sale, fragment cu fragment” – se spune astfel despre unul din personajele povestirii Rivalitate). De aici înclinația autorului pentru personajul opac, ale cărui cuvinte sau gesturi nu sunt niciodată motivate în întregime, rămânând, de aceea, totdeauna enigmatice, ambigue, pline de stranietate. În consecință, contează mai puțin că Pavilionul încearcă să sondeze mecanismele ascunse ale dorinței erotice sau că în Rivalitate se vorbește despre relația stranie, ură-dragoste, care îi leagă pe Bruno și pe Teodor Pasat, importantă cu adevărat pentru vocația de prozator a lui Camil Tănăsescu este arta de a construi narativ și de a zămisli personaje care nedumeresc și contrariază. Iar pentru aceasta autorul dispune de mijloace suficient de ingenioase: ruperea firului narativ și aparenta lipsă de legătură dintre cele două părți ale povestirii (Rivalitate), gesturile în aparență lipsite de noimă care au însă uneori ceva din solemnitatea actului ritualic (jocul cu cuțitul al unui personaj din aceeași povestire amintind de un vechi film al lui Roman Polanski), dialogurile care au, în ciuda banalității de suprafață, neașteptate reverberații oraculare (Pavilionul) sau, în sfârșit, prezența naratorului inocent, ale cărui intervenții mai mult bruiază firul povestirii, ce se țese și se rețese în permanență ca o pânză a Penelopei. Siguranța cu care Camil Tănăsescu stăpânește aceste mijloace ne face să anticipăm în persoana sa un viitor prozator, capabil să le ofere, nu peste mult, cititorilor săi surpriza unui volum mai mult decât remarcabil. De aceea intrarea sa (deocamdată destul de timidă, totuși) în zona dificilă a prozasticului se cuvine aplaudată.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul