Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Marius Ştefan Aldea

Poeme din volumul în pregătire tatăl nostru care eşti în pământ

Neluţă

Neluţă l-a băgat în pământ pe tataia
Neluţă i-a mâncat zilele lu’ maica
Neluţă a dat cu cuţitul în stânga
şi-n dreapta. a stat ascuns.
s-a pupat pe gură cu ţiganii
apoi le-a spart instrumentele

Neluţă a cântat din frunză
în nopţile cele mai grele
l-a mâniat pe dumnezeu
urlând în ploaie
sub zarzărul din faţa casei
eşti frate cu mine Doamne
când dumnezeu a trăsnit copacul
Neluţă l-a sprijinit pe umeri
cum duci acasă un prieten beat

Neluţă a furat de la CAP
                       de la vecini
                       de la părinţi

Neluţă înfigea securea între coarnele viţelului
și îl dădea gata la o chermeză cu străinii
băga secera în pepene îl ridica spre soare
apoi lăsa zeama să-i curgă pe faţă
Neluţă fuma la bustul gol în şopru
şi scuipa sânge de la gingie

Neluţă nu a cunoscut niciodată femeia
și nu a vrut copii
Neluţă a băut apă doar o dată în viaţă
Neluţă a dormit în câmp cu lupii.

când venea acasă beat
lua bătaie cu funia udă
și mârâia la tataia
mă dacă n-ai fi tatăl meu te-aş mânca la gât
Neluţă l-a băgat în pământ pe tataia
Neluţă i-a mâncat zilele lu’ maica

acum a îmbătrânit 
e singur 
ştie că mereu a fost singur
şi se vaită de dureri

râde la câinele din lanţ
curând va băga furca în el 
pentru că nu va mai avea
ce să-i dea de mâncare
Neluţă va băga furca în tot
şi va vorbi prin crăpăturile pământului
cu tataia şi cu maica

Neluţă mă întreabă dacă am luat bacaloriatu
ştie că de zece ani e luat bacaloriatu
acum e bătrân dar tot nu pune gura pe apă
ia telefonul mobil 
râde şi strigă teribil
ţi-am făcut apel azi-dimineaţă
de ce nu-mi răspunzi
ţi-am făcut apel mă băiatule
dar lumea ştie că Neluţă e singur

Doamne eşti frate cu mine
Neluţă înfige furca în pământ şi plânge.
Neluţă vorbeşte prin crăpăturile de pământ
cu tataia şi cu maica
ştie că e singur şi că nimeni nu-l aude

Neluţă ştie că dumnezeu nu e frate cu el.


Sfintele Muşte

Dacă vreo muscă îți intră
în biserică
părinte
și se pune frumos
pe o icoană
să o lași să odihnească
acolo
să tragă cu trompa ei
toată mila și slava
bunului nostru Dumnezeu
cine știe
pe tâmpla cui se va așeza 
apoi
și-l va face om?


Mămăligă

În ziua aia
bătrâna așeza masa de prânz afară
sub zarzărul din fața casei
într-o mână avea ceaunul aburind
iar într-alta secera proaspăt ascuțită

după ce a răsturnat mămăliga
pe un capac rotund din lemn
a apucat cu vârful secerii
chiloțeii nepoatei de la oraș
puși la uscat pe vița-de-vie
și i-a ciopârțit din două mișcări

apoi sub privirile mirate ale tuturor
a tăiat bucăți mari de mămăligă
cu șnurul care nu de mult
era obișnuit cu gustul fraged
al cărnii de fată.


Ceapă spartă

Când tu o iubeşti
iar ea îţi spune
că eşti încă prea mic
pentru asta
mergi acasă furios
pe cei paişpe ani
ai tăi
dai pe gât un pahar
de vin
spargi cu pumnul
o ceapă
şi o mănânci
cu lacrimi în ochi.


Funia

Cu funia asta s-au spânzurat
mai mulţi
dar de priponit animalul cu ea
e încă bună

lucerna e fragedă şi înaltă
până la brâu
poţi veni aici de vrei cu o fetişcană
mai proastă
sau poţi săpa o fântână – nimeni 
nu va bănui nimic

şi-apoi când soarele e la pământ
ca o roată mare de car
nu ai decât să mulgi vaca
într-o găleată mare de tablă
să o adăpi cu laptele muls
şi iar s-o mulgi
şi iar s-o adăpi
până ce laptele se va schimba
în apă

iar când clopotele vor anunţa
o nouă moarte
îţi va veni să te întinzi să te odihneşti
să pui capul pe ugerul animalului
ca pe o pernă umplută cu pene de gâscă

goarnele vor suna atunci
ca-n ziua în care ai văzut
pisica neagră acoperind cu nisip
ceasul tău de mână

ce bine e să îţi treci palmele 
prin iarba asta fragedă

avioanele lasă pe cer sute de funii
lungi şi albe
coaja de săpun o ţii în buzunar
vezi prin ea ca printr-o apă limpede.


Născut la sat mort la oraş

ai avut şi tu cândva o zi cu adevărat frumoasă
când te-ai trezit cu noaptea-n cap
ai băut rachiu pe inima goală
şi te-ai apucat să uzi grădina

la amiază găleţile erau jumătate mâl
jumătate apă
pantalonii ridicaţi până la genunchi
tălpile intrau în mocirlă ca nişte linguri mari de lemn

te-ai uitat în fântână dar nu te mai vedeai
ai răsuflat mulţumit
transpiraţia se întindea pe tâmple
rugina curgea pe lanţul ciuturii
ai pus mâna streaşină la ochi

ţi s-a părut că vezi ceva
ai slăbit cureaua de la gâtul câinelui
i-ai turnat în vasul spart
jumătate mâl jumătate apă
bea i-ai zis

apoi soarele a dispărut
a început să ningă
zăpada s-a aşternut repede
a acoperit funia 
cu care era priponit animalul

o vacă albă ce paşte slobodă
o vedeai cum rupe din iarba acoperită de nămeţi

ai luat lopata şi-ai încărcat sacii de rafie
cu zăpada din faţa casei
i-ai pus în spinare 
şi i-ai cărat pe toţi lângă fântână
44 ai numărat la sfârşit

câte găleţi de apă or fi aici?
unul câte unul ai golit sacii în gura uscată a puţului
se înserase de mult când ţi-ai ridicat din nou
pantalonii până la genunchi

în noaptea aia ai dormit cu câinele afară.


Poem pentru maica

Creştea muşeţel sub tălpile 
morţilor
îl adunam cu oasele
carnea rămânea mărturie
unei vieţi
deloc liniştite

o copilă goală aducea apă în palme
de la fântâna cu viespi
făcea asta timp de trei zile
veninul insectelor o urmărea
ca o aureolă.
de la porţi 
bătrâne cu poame în şorţ
o priveau cu mâlul din ochii înecaţilor

după ce adăpa sufletele
făcea bucuroasă cu mâna
o adiere caldă îi scutura subţiorile
de puful de păpădie
fata râdea cu poftă de om mare
râsul ei ridica păsări
spre cer

era o căldură infernală
copiii alergau îmbrăcaţi în lână
clopotarul trăgea clopotele 
de la gâtul bovinelor
şi uşor-uşor ne apăsa pieptul
un miros de ploaie

ceilalţi purtau epitafe pe spinare:

când ai mai mulţi morţi
decât vii
nimeni nu se mai miră
că eşti cu capul în nori.


Noi ne-am îngropat morţii

în fundul grădinii
în locul în care odihneşte tataia
acum sunt cartofi

lângă vişinarul ăsta 
am pus-o pe maica
când cad fructele Neluţă vine
să le culeagă pentru ţuică
atunci vecinii îl aud cum
vorbeşte singur
labele lui mari şi crăpate 
mângâie pământul îndestulat

încoa mai la mijloc 
l-am băgat pe tata
viţa-de-vie se întinde de la el
până la fântâna cu viespi
lovim graurii cu praştia
şi ne bucurăm când câte unul cade 
ca un bob de strugure prea copt

de teamă ca vreo pisică
să nu-şi îngroape acolo murdăria
ori ca vreun câine să nu ascundă
oasele primite 
ne este imposibil să dormim în casă

aşezăm rogojina sub cerul liber
şi ne întindem lângă morţii noştri
stăm neclintiţi de prea mult timp
fasolea îşi încolăceşte vrejul 
în jurul picioarelor noastre
mâine vom scoate cartofii
apoi vom face la cazan
după ce vom aduna strugurii
cel mai limpede vin îl vom stoarce din ei

și furca va rămâne înfiptă în pământ.


Tatăl nostru care eşti în pământ

Mama a ţinut doliu pe cap
până i-a albit o dată cu părul
vecinii s-au uitat la noi cu milă mult timp –
aşa m-am deprins cu înjuratul

în ziua aia fără Dumnezeu
m-am îmbătat ca un porc
atunci m-am sărutat prima dată cu limba
la mormântul tău
cu cea mai frumoasă fată
aveam casetofonul cu mine
şi banda se prindea la aceeaşi melodie
care ţie îţi plăcea atât de mult

tatăl nostru care eşti în pământ
toate s-au întâmplat atât de repede
încât mulţi te-au invidiat
eu aş fi vrut să mă mai înveţi câte ceva:
cum se schimbă o priză
cum se repară instalaţia de Crăciun
cum se procedează la primul bărbierit

abia atunci am realizat
că sunt copil
când cu sufletul plin de ciudă
mă rugam să îmi dea barba
să o las să îmi crească lungă 
cum e obiceiul

pe măsură ce trece timpul
semăn tot mai mult cu tine
tac atunci când nu trebuie
şi vorbesc în somn ce ar trebui
să spun în realitate

când îmi vine dor de tine
încep să regret 
că nu m-ai bătut 
mai mult.


Între Tecuci şi Bârlad

tovarăşii de călătorie din compartimentul
în care m-am nimerit parcă au luat-o razna

o studentă măruntă cu sâni mari
îşi trece râzând mâinile prin păr
şi face schimb de id cu un tânăr elegant
în legănatul trenului carnea lor se atinge
cât numai să scape de moleşeală

un bătrân îşi întinde masa câmpenească
pe un ziar de scandal. pâinea ruptă în mâini
acoperă fata de la pagina 5
acum el sparge o ceapă şi dictează o scrisoare
nepoatei lui surdo-mute
scrie aşa. mă voi mai trăiţi?
lăcrimăm cu toţii când dinţii lui ronţăie ceapa

lângă el călugăriţa vorbeşte de minute bune
la telefon. nimic nu mă opreşte să mi-o imaginez goală
şi ruşinoasă. mă uit ba la ea ba la pământul arat
nimic nu mă opreşte să-mi spun că apa
e singurul bărbat care o atinge cu mâini reci
mă uit ba la gura ei ba la pământul arat
sunt convins că e arat aşa cum trebuie
sunt convins că e o femeie frumoasă

nimic nu mă opreşte să o salvez de ea
de tatăl nostru care eşti în ceruri
dar cum să fac asta 
când pe toţi ne paşte nebunia

puţin mai încolo sunt oamenii în doliu
obosiţi şi binedispuşi vorbesc despre o înmormântare
la care s-a plâns aşa frumos
sincere condoleanţe le-aş spune dar cum să fac asta
când pe toţi ne paşte nebunia

acum bătrânul se ridică în picioare
seamănă cu un dictator atins de alzheimer
am dat o recomandată specială trebuia să vină confirmarea
nu răspunde nimeni. ce face factorul poştal. îl dau în judecată
m-a costat 100 de mii nu puteţi da un telefon?
nici eu n-am să mă mai uit la voi

un ţigan cu faţa lungă povesteşte de blestemele 
părinţilor. femeia lui a născut un pui de pisică.
ne roagă să-i turnăm apă în căuşul palmei
are buzele şi sufletul uscate
când vine conductorul îi pupă mâna
apoi pupă podeaua şi se jură că are un tată mort la Iaşi
de doar câteva ore. ne uităm ba la el ba la pământul arat.

în curând se va însera.
dacă aruncăm privirea pe geamul din dreapta
ne trezim la marginea unui cer senin
dacă aruncăm privirea pe cel din stânga
o pajişte uscată rămâne în urma noastră
ca o haină ce nu ne mai încape

nu ştim de unde venim 
şi nici încotro mergem.


Somnul

Prietenul nostru spune că a îngropat somnul sub nuc
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta
3 cutii de somnifere a îngropat el în pământul galben
la fel de bine ar fi putut săpa o fântână acolo

nu a avut încredere în moarte dar pariu-i pariu.
trebuie să ştii câte să înghiţi
însă toate astea nu i le mai spunem lui
l-am aruncat în ploaie
de când nu a respectat pariul am încetat să-l mai
privim în ochi

ploaia îl loveşte ca o femeie îndrăgostită
el stă îngenuncheat într-o baltă
un câine negru îl adulmecă intră în apă
după ce se scaldă începe să bea
eşti ceea ce vei fi se roagă prietenul nostru
are acasă o iubită care în timp ce-l aşteaptă
îi coase o cămaşă albă. tunetele o fac să tresară. 
la fiecare tresărire 
cămaşa se umple de picături de sânge

am suferit atât de mult încât mi-au dat nume de sfânt
şi câinele îl linge pe faţă îl muşcă noi strigăm în gând
mamă unde e tata să vorbim ca-ntre băieţi?
ieşim în pragul casei lovim cu pâine animalul
satură-te potaie
am plânge dar ne este ruşine mamă unde e tata
să vorbim ca-ntre băieţi?

apoi mergem la trădător îl lovim cu bocancii în gură
unde le-ai ascuns jigodie?
el ne arată nucul. de crengile lui atârnă un leagăn.
dintr-o dată ni se face somn
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta.


Nopţile pe care nu le-am putut dormi

le-au dormit ai mei în pământ
eu m-am tot foit în pat
ei au stat drepţi ca-n poză
eu mi-am făcut tot felul de gânduri
ei poate că au visat ceva
ce nu are sfârşit

capul pus pe masă o dată cu coatele
o dată cu picioarele
o dată cu organele interne
ca o lecţie pe cadavre
e viaţa mea
la început m-a speriat
m-a scârbit
până mi-a devenit
indiferentă.


Mi-e greu să mă uit la tine

altfel decât s-a uitat în tinereţe
tatăl meu la mama
când afară ploua
iar ea cu părul ud
şi rochia lipită de corp
îl ruga să o înveţe
cum se trage fumul în piept.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul