Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Micile invazii de lirism al naturaleţii

        Gabriela Gheorghişor



Printre vedetele şi poeţii-vedetă ai marii invazii douămiiste a mai răsărit discret şi câte-un poet. Ştefan Manasia este unul dintre ei (a debutat în 2003 cu Amazon, la Editura Tritonic). Deşi îşi asumă, cu accente polemice evidente, condiţia de marginl în spaţiul public al literaturii, făcând din margin(alitat)e un crez artistic şi o temă poetică („Scrie despre margin(al)i, dinspre margine“ – se autoprezintă poetul), apariţia celui de-al treilea volum de versuri la Editura Cartea Românească (2008), intitulat Cartea micilor invazii (după cînd TU vii. Etica grunge, Samizdat, 2006), reprezintă deja intrarea într-o zonă de firească vizibilitate.


Cartea micilor invazii, împărţită în cinci secţiuni (etica grunge, cînd Tu vii, micile invazii, rewind: povestiri din cripta tinereţii, levitaţia) desfăşoară o gamă destul de variată de formule grafice (inclusiv câteva fotografii alb-negru), de registre stilistice şi de atitudini lirice. Dezideratul autenticităţii poetice, tradus în metafora „graffiti de sînge“, „miasmele“ imaginarului expresionist („creierul nostru ca o tumoare“, „un zeppelin cu sânge şi venin“, „sexuri mîncate de ciuperci de păduchi“, „stîrvuri de cîini“ ş.a.) şi tonurile profetice („doar eu te pot elibera/ doar eu te pot ierta Acum/ sunt la uşa ta da/ şi la uşa ta“ – sînt la uşa ta) sau revoltat-sarcastice („noi suntem furnicile coprofage/ noi suntem viespile adunate în jurul bălţii/ pe ochiul rinocerului înecat/ ne hrănim cu stridii cu petrol saudit/ naştem avortoni şi miss univers/ înfigem în fiecare vagin aparate“ – imn; v. şi mailpoem) învăluie poezia lui Ştefan Manasia în acelaşi aer de familie milenarist, chiar dacă poetul trimite săgeţi acide spre congenerii „care vor să se scoată cu literatura“ (rewind: povestiri din cripta tinereţii; v. şi ffwd: împotriva poeţilor) şi aspiră la o artă poetică mai degrabă modernistă: „Toate cîte mă chinuiseră pînă acum în raporturile dintre mine şi ceilalţi, insuficienţa situaţiei mele sociale, îmi apar mărunţişuri, poemul e o esenţă, o pasiune care cînd te mistuie nu-ţi mai pasă de nimic din tot ce se întîmplă în afară. Cît de mici, cît de mizeri ceilalţi“. Furat şi el de concret, de mizeriile cotidianului, nu ajunge însă la această formă de poezie ca extaz pur, dar aduce, în multe dintre poemele sale, crâmpeie de viziuni (majoritatea ca „alchimie a ororii“, ce-i drept) şi „mici invazii“ de lirism al naturaleţii: dragostea inocentă (poem de dragoste scris pe un şerveţel mototolit…, continuarea poemului scris pe şerveţelul mototolit…), amintiri din copilărie (*****, copilăria cu Ettore) filtrate prin imagini de film tarkovskian (seria cantonul), arome de izmă şi cimbrişor (aroma), baletul unei buburuze răsturnate (discursul), „prospeţimea“ lipsei de civilizaţie şi a cartierului periferic. Tocmai prin această „nostalgie a naturii fruste şi a firescului trăirii“ (Ion Pop), Ştefan Manasia iese din cercul deja saturat al discursului poetic actual (mizerabilist, vitriolant şi cinic): „dădeam ocol marginii dar marginea nu mă primea înăuntru/ nu-mi spunea stai cu noi ia loc pune-ţi şi tu ceva în blid/ pentru că eram fără îndoială fals şi exhalam duhorile Confortului/ cu toate că ălea cinci sute de ani sedimentate în creier/ nu-mi şterseseră cu totul mirosul de fum, ud şi cald/ senzaţia aia de transpiraţie şi floare de fîn lipită/ de vertebrele ascuţite/ nămolul spîrcîind printre degetele picioarelor/ în rutele întotdeauna fericite ale vînătorii“ (levitaţia); „azi m-am simţit prima oară bătrîn/ după ce am văzut filmul bobby deerfield al lui pollack/ dîndu-mi seama că nu am mai cunoscut de mult/ dragostea adevărată/ dragostea care face frescele vechilor biserici/ să transpire mirt“ (poem).


Cartea micilor invazii nu conţine doar „graffiti de sînge“, ci şi transfigurări poetice şi instantanee de natură în diverse culori („înserarea-i lipea confetti roz de genunchii/ cu cicatrici“, „apă aurie“, „muşchi verde“, „iarbă verde şi mătăsoasă“, „franjuri de flori“ de salcâm, „azurul mlaştinii“, „lumini de licurici“, „trandafiri, crini cu aură flamboaiantă/ ramuri cu zarzăre şi cireşe abia date în pîrg“). „Imposibila întoarcere“ la margine se compensează prin mica invazie a poeziei marginalităţii/ secundarului/ lucrurilor aparent neimportante. Ştefan Manasia este unul dintre cei mai buni poeţi ai generaţiei sale. Aşteptăm şi alte revanşe – poetice – ale „marginalului“ (oare până când marginal? şi nu ne referim la domiciliul clujean).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul