Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Celebrare şi luminozitate

        Iolanda Malamen

Dumitru Ivan s-a născut la 18 februarie 1938, īn Sighişoara. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti īn 1966. A obţinut gradele didactice: definitivat şi gradul II, īn anii 1969, 1971. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romānia şi al Galeriei Ward-Nasse New York.
Īntre anii 1966 şi 1983 a fost profesor la Şcoala Populară de Arte Plastice din Cluj-Napoca, iar īntre 1966 şi 1983 a participat la toate expoziţiile judeţene din Cluj, naţionale, bienale şi comemorative din Romānia. Īn perioada 1967-1975 a participat la saloanele naţionale de grafică din Romānia, iar īn 1986 a obţinut un premiu la Concursul de Artă Plastică Regională din Midwest SUA. Īn 1986 a proiectat şi a executat afişul permanent şi programul-broşură pentru Liga Simfonică din Rapid City, South Dakota, SUA.
Lucrările sale figurează īn muzee şi galerii din Cluj-Napoca, Galaţi, Zalău şi Bucureşti; de asemenea, īn numeroase colecţii particulare din Romānia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Belgia, Germania, Franţa, Israel şi SUA. Numele lui este inclus īn Dicţionarul Artiştilor Romāni Contemporani, 1976 (O. Barbosa); īn Guide to Galleries, Museums, and Artists din SUA, 1985-1986 (p. 282), 1991-1992 (p. 222); īn Dizionario Enciclopedico Internazionale d’Arte Contemporanea, 1999/2000, Casa Editrice Alba, Italia; īn Romānii īn ştiinţa şi cultura occidentală, Academia Romāno-Americană de Ştiinţe şi Arte 1996, ediţia a II-a; Who’s who – Romānii din America. 500 personalităţi din SUA şi Canada, 2000, Montreal; īn Enciclopedia artiştilor romāni contemporani, Editura ARC, 2000, vol. VIII; īn Clujeni ai secolului 20. Dicţionar Esenţial, 2000, Casa Cărţii de Ştiinţă; īn Gallery Guide New York, 2003.
Au scris despre Dumitru Ivan şi arta sa Eugen Schileru, Octavian Barbosa, Mircea Zaciu, Aurel Gurghianu, Livia Drăgoi, Negoiţă Lăptoiu, Negoiţă Irimie, Alexandra Rus, Ilie Călian, Pavel Şuşară, Nicolae Prelipceanu, Ion Papuc, Gabriela Bidu, Bogdan Lupescu, Mihaela Bocu, Iolanda Malamen, dar şi Charles Nauman, James Howatch, Dr. Graham Thatcher şi James Gillihan, critici de artă, īn diferite publicaţii şi cataloage de expoziţii din Statele Unite ale Americii.
A făcut studii şi călătorii documentare īn Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Germania, Franţa, Italia, Olanda, Anglia, Spania, Mexic şi Malta.
A participat la numeroase expoziţii de grup: 1968 − Berlin, Germania, și Titograd, Iugoslavia; 1969 − Tel Aviv, Israel; 1974 − Moscova, Rusia; 1982 − Bruxelles, Belgia; 1988 − Spring Fair, NJ, și Waterfront Museum, Brooklyn, NY; 1989 − Ward-Nasse Gallery, NY; 1990 − Fall Fair, NY; 1991 − Ward-Nasse Gallery, NY; 1992 − The Anthropology Museum, Queens College, NY; 1993-1994 − Ward-Nasse Gallery, NY; 1995-1996 − Winwood Gallery, NY; 1997, 1999, 2001− Ward-Nasse Gallery, NY; 2003 − Gallery 49, NY.
Expoziţii personale: 1967, 1968, 1978 şi 1980 − Cluj-Napoca; 1970 − Bistriţa; 1975 − Galaţi; 1979 − Strajitza şi Balcic, Bulgaria; 1982 − Zalău; 1982 − Budapesta, Ungaria; 1984 − Heidelberg, Germania; 1985 − Black Hills State College, Spearfish și Anakota Art Gallery, Rapid City, South Dakota, SUA; 1986 − University of Colorado, Boulder, Colorado și Statesmen’s Club, Rapid City, South Dakota, SUA; 1987 − LID Fine Arts, Warren, NJ, SUA; 1998, 2003 − Essen, Germania; 2005 − Bucureşti și Cluj-Napoca.
Īncepīnd cu deceniul şapte al secolului trecut, artişti cu un traseu bine definit īn vizualul romānesc, susţinuţi entuziast de presă şi de publicul avizat, artişti care-şi cīştigaseră un rīvnit loc īn ierarhizările criticii, au ales din varii motive: politice, existenţiale, familiale, morale, administrative ş.a.m.d., să se stabilească pe alte meleaguri. Emigrarea nu părea un lunecuş neapărat dramatic īn ceea ce priveşte exprimarea şi receptarea propriilor creaţii, limbajul artei, deschis, proteic, şi comunicativ,  făcīnd posibilă universalizarea lui.   
Īn patriile de adopţii, artiştii şi-au continuat opera, şi-au īnnoit viziunea, s-au adaptat altor mentalităţi vizīnd actul artistic şi mulţi au avut şansa materială imediată, poate ceva mai substanţială decīt cea cu care erau obişnuiţi. Şi-au īnăbuşit poate cu greu nostalgiile, dar le-au īnfruntat, nu puţini fiind cei care au devenit nume căutate de galerişti, colecţionari şi public. 
După 1990, revenirea ciclică a multora dintre ei īn spaţiul expoziţional romānesc īnsumează zeci de manifestări revelatoare, consemnate de critici. Dacă parcursul fiecăruia dintre ei ar fi detaliat, am vedea, dincolo de puterea creatoare, acel miracol al regenerării şi al redescoperirii de sine.
Dumitru Ivan este unul dintre artiştii a cărui desprindere voluntară de Romānia, īntīmplată acum trei decenii, nu i-a oprit nicidecum din evoluţie opera şi nu i-a vidat conştienţa că pictura lui poate trece peste traume şi sincope emoţionale şi sociale. Īntr-un paradis/infern al vizualului, cum este New York-ul, īn care performanţele şi ovaţiile pot dura o clipă sau pot „īndura” veşnicia, īn care „ce se caut㒒 sau „ce se vinde” naşte adesea iubiri de-o intensitate cosmică, există artişti ca Dumitru Ivan, care au făcut din opera lor picturală un logos poematic efervescent, confirmat şi afirmat de ofrandele unei stilistici re-creative.
O lungă perioadă, consistenţa picturii lui Dumitru Ivan şi puterea ei de cuprindere s-au vădit īn profundul ei temperament liric, cu trimiteri clare la sorgintea figurativă romānească. Īn ultimii ani i s-a adăugat o transfigurare muzicală, cu sonuri cromatice repetitive, structurate īn logica expresionismului abstract.
Dezvoltarea drumului figurativ, personalizarea, aprofundarea şi celebrarea lui sunt susţinute de realul din care artistul se „īnfrupt㔠cu voluptate, distilīnd focarele de uimitoare transparenţe. Privim flori de-o nubilă frăgezime şi frumuseţe, peisaje surprinse īn diversele momente ale zilei şi anotimpurilor, naturi statice īn care uneori se poate vedea şi exerciţiul picturii europene de secol XVI-XVII, portrete şi compoziţii. Ceea ce particularizează pictura lui Dumitru Ivan, comparativ cu cea a multora dintre congenerii săi, este limbajul  exorcizat prin intensităţi cromatice, eliberat de impurităţi. Mai ales roşurile şi albastrurile din secvenţele figurative se destăinuie cu o limpezime netulburată de „accidente”, greul tonurilor construind secvenţe de o nesăţioasă picturalitate. Artistul este un colocvial rafinat, un emitent de voci, cărora le dă strălucirea vibrīndă a viului. Realul familiar ne este transmis descătuşat de tensiuni, dar de-o rafinată elocinţă. 
Vigoarea liniilor din schiţe şi tuşuri arată un temperament dinamic şi un foarte bun observator.  
Feminitatea, pe care artiştii au surprins-o de-a lungul vremii īn toată senzualitatea ei copleşitoare, este şi pentru Dumitru Ivan un teritoriu pe care-l explorează cu febrilitate, dar şi cu recurentă lejeritate, realizīnd „ţesături” admirabile de volume şi de cromatici, īmplinind, ca īntr-un vis, plutiri molcome şi complicate armonii. Este o pictură genetică, susţinută de-o tehnică a volumelor, misterioasă, ce īncīntă prin rigoare repetitivă şi prin mlădierile geometrizate identificabile ale trupului feminin. Sub ochiul atotveghetor al imaginarului, răsar furtuni de flăcări şi un vegetal straniu saturează pīnzele. Impresia de nesfīrşire a visului este foarte puternică.  Modificările de limbaj, survenite nu din vreun impas de percepţie, ci dintr-o aspiraţie către libertate, l-au īndreptat pe artist spre un solilocviu pictural (deloc decorativ) şi i-au deschis posibilităţi noi de unificare a sinelui cu imaginarul. O concentrare impresionantă de vectori narativi a dus la naşterea unei noi realităţi. Este o etapă foarte importantă a operei lui Dumitru Ivan. Īn ea se citeşte autonomia, necesitatea organică de-a īnsufleţi elemente ce orbitează īn jurul realului, unificīnd şi glorificīnd armonia Creaţiei. Luminozităţile cresc şi descresc, construcţiile īşi definesc evoluţia nelimitată, surprinzīnd şi copleşind. Esenţialul īnseamnă frumuseţe şi vocaţie, iar energiile aproape sangvine fac ca elementele să se acroşeze īntre ele cu insaţiabile virtuozităţi.  
Trecerea artistului de la figurativ la expresionismul abstract nu este brutală şi nu conţine ireversibile rupturi. Ea se vrea o mīntuire, o dispariţie a umbrelor, o gestică peremptorie a evoluţiei interioare, o dramatică ispăşire prin fluidizarea corporalităţii, o caligrafie ce „muşc㔠din sevele carnalităţii. Este perioada care seamănă cu o planetă plină de cratere luminoase, o perioadă a ardorii senzoriale. Nu există neapărat o dominantă cromatică, artistul folosind intensităţi tonale puternice, nuanţe subtil-difuze cu efecte liniştitoare sau irizaţii catifelate: roşuri, galbenuri, verziuri, albastruri, ocruri, sepia (pe hīrtie), realizate īn ulei şi pastel.
Artist de cursă lungă, de-o acută puritate a limbajelor, ducīnd cu sine dincolo de ocean şi esenţe din tradiţia picturală romānească, la cei 75 de ani pe care tocmai i-a īmplinit īn acest februarie, Dumitru Ivan este, cu siguranţă, un nume de referinţă īn vizualul nostru. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul