Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ochii larg īnchiși

        Andrea Hedeş

Mai multe lucruri sunt īn cer și pe pămānt, Horatio, decāt poate filozofia ta măcar bănui..., spune un vers celebru din Shakespeare, iar poeții, pendulānd īntre la vie et le rźve, așa cum remarcase Eugen Ionesco, erau consideraţi nişte vizionari, nişte profeţi. Aveau o anumită intuiţie, o sensibilitate mai ascuţită decāt cea a contemporanilor lor, iar imaginaţia lor o lua īnaintea a ceea ce ştiinţa īnsăşi n-avea să descopere şi să stabilească decāt un sfert sau o jumătate de secol mai tārziu...*. Poetul vizionar, poetul profet īnsă nu a dispărut, īn ciuda scepticismului afișat de atunci īncoace. Īn ciuda curentelor, modelor și modelelor, poemul continuă să rămānă un pod īntre lumi, īntre viața practică și ordinea ideală, īntre un aici procustian și un dincolo ce promite saltul īn infinitul lumilor posibile, iar poetul mag, preot păgān, pontifex – īn sensul său primar, cel care face/construiește poduri −, este cel care oficiază prin cuvānt misteriile zborului īntre tărāmuri. Pentru aripile crude, pentru aripile de ceară, magul călător construiește poemul ca formă de comunicare a unui dincolo interior, abisal ori de reflexie a gāndului ce vede Cāmpii Elizee ori apele Stixului. 
Căderea-n sus a corpurilor grele, volumul de versuri al poetului Ioan Es. Pop, apărut īn Antologia, Tracus Arte, 2012, și cuprinzānd poeme selectate de Teodor Dună, este un volum numai ochi călători, omniprezenți, la fel ca īn binecunoscuta lucrare a pictorului Ion Țuculescu. Iscoditori și misterioși, scrutători și mistici, sfredelitori sau orbi, īntotdeauna lucizi, niciodată blānzi, sunt o prezență obsedantă, neliniștitoare, desfășurați īn triumf īn rotirea poemelor, deschise precum o maiestuoasă coadă de păun, īn frumusețea lor stranie și hipnotizantă, cu acea proprietate specifică regnului animal, conferită de tapetum lucidum, acel strat reflectorizant cu rolul de a reflecta lumina pe retină, mărind cantitatea de lumină disponibilă acesteia și permițānd vederea pe timp de noapte. Poetul īnsuși, mare mag și demiurg băutor de absint, devine un ochi ciclopic orb, īnchis, dar orbirea sa e orbirea de ochiul care face doar deservicii vederii și pentru că lumina nu ajută la vedere, căci, larg īnchis, el este oglinda īn care se reflectă summa humanitas și este oglinda īn ale cărei ape moartea, infinitul capătă noimă, īmbrăcānd rolul de creatoare de sens, de intermediatoare īntre primitiv și spiritual, īntre timp și eternitate, īntre gānd și inspirație, dinamism și repaos. O oglindă magică, ale cărei ape vrăjite cheamă cititorul la o privire/reflectare narcisistă, idolatră, iconoclastă. Ochiul totem, ochiul larg īnchis īmplinește ceea ce profeția lui Eugen Ionesco īi nega, și anume capacitatea poetului profet de a dansa pe muzica timpului: Forma sub care se prezintă actualmente literatura este insuficientă. Imaginaţia trebuie să continue să funcţioneze. Īnsă, pentru ca funcţia imaginativă a poetului să-şi recapete o anumită valoare, va trebui să treacă un timp, ca poetul să asimileze lumea tehnicii, care, īn prezent, īl depăşeşte.*
 
Ochiul larg īnchis deslușește īn sine, īn īnvelișul de carne, la nivel cuantic, carne peste carne īn carne sub carne, iar īn cel de spirit la nivel de īnaltă vibrație: īnaintez prin dosul ființei,/ pe dedesubtul ei, unde nu se află īncă/ nimic īnchegat; crestez īn genunchi/ ochi mari și mă holbez la insul de dincolo; du-te mai departe, ins nemișcat, īnaintează cu plămānii și gura,/ ești gata să dai iar de tine și dar ce ochi mai limpede decāt al meu vede lumina īn sine; vede ce ochiul văzător n-a văzut vreodată; dumnezeu, atāta cāt există, nu rezistă la vedere,/ (...)/ el face parte din lumina pe care/ ochiul obișnuit nu o vede,/ dar o vede ochiul aproape orb.
Poetul mag, profet, vizionar și demiurg desenează omul vitruvian, pentru ca apoi să oficieze o ceremonioasă disecție, trecānd apoi la descompunerea lumii īn alcătuirile ei intime, nemulțumit de sine și de creația sa, revoltat de dublul din oglindă. Dar a fost oglinda mincinoasă ori fidelă? A reflectat Adevărul sau reflexia acestuia, descompusă prin prisma cuvintelor, contaminată de atingerea schizofrenică dintre lumi?
Desigur, ochii, ochiul, oglinda nu traduc un univers epurat, dar nici unul fidel. Ei văd monstruos fiindcă poetul este damnat să vadă monstruos, trădānd lumea firească și revelānd suprafirescul din detalii mizere, din anul subțire aș pulberii sau din absolutul profund neliniștitor: de la lumină īn sus, lucrurile devin tot mai grele/ și urcānd nu te mai poți īntoarce./ marea greutate e chiar ușorul,/ cānd te ridici, devii greul celeilalte lumi,/ te prăbușești īn invizibil ca un sac cu bolovani.
Moartea este aici personaj bicefal, cele două capete ale sale, Hypnos și Thanatos, veghind la căpătāiul poemelor. Ieudul, Oltețului, Pantelimonul sunt celelalte trei nume ale purgatoriului īn care a eșuat corabia nebunilor. Sclipiri de lumină dinspre un paradis problematic sau de tăciuni dinspre un iad inteligibil fac să danseze monstruoase umbre ca īntr-un sabat al vrăjitoarelor. Calea este deschisă atāt īn sens ascendent, cāt și descendent, dar un copleșitor sentiment de inerție paralizează orice speranță. Și aici, ca și īn pānzele lui Ion Țuculescu, negrul profund folosit cu generozitate este tratat ca o culoare īn sine, devenind personaj**.
Poemele din petrecere de pietoni și unelte de dormit cuprinse īn Antologie sunt incandescențe subcrustale, semne ale iminenței formării unui sol nou, care va deveni terra ferma īn volumele următoare.
Cu volumul Căderea-n sus a corpurilor grele, Ioan Es. Pop oferă, cu o expresie a Mariannei Mesnil, chei care deschid porțile sensului, sensurilor, iar sensurile sunt adānci ca rozele toamna.

*http://media.unibuc.ro/la-vedere/solomon-marcus-despre-spectacol-ca-paradigma-universala
**http://www.artmark.ro/catalog/index.php/ion-uculescu-ochii-demiurgului.html

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul