Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Răul mai mare: Apocalipsa după Ceauşescu

        Viorel Pîrligras

Este bine ştiut faptul că science-fiction-ul clasic, aşa cum îl ştim, este astăzi depăşit, chiar din stadiul de elaborare, de tehnologia reală ce se dezvoltă într-un ritm exacerbat. Drept pentru care a renunţat la prognozele pe termen scurt sau lung, ca să evite marja de ridicol, şi a virat-o în mai multe direcţii ce vizează în principal o modă vintage – steampunkul, o divagare pe marginea universului lui Jules Verne, o space-opera ce zburdă încă prin colţuri îndepărtate din univers, un fantasy care, împreună cu rudele sale apropiate – goticul şi vampirismul –, este o apropiere de fantastic şi înregistrează un mare succes la public, precum şi o exploatare a universurilor paralele în care istoria urmează alte variante posibile. Din această din urmă categorie poate face parte şi romanul Apocalipsa după Ceauşescu (Editura Vremea).
Sergiu Someşan se află la a zecea carte şi nu poate fi definit ca un autor SF tradiţional, deoarece textele sale îmbină în cocktailuri bine dozate magia, tehnicul, mitul, ezoterismul, pseudoştiinţele. Cred că volumul Apocalipsa după Ceauşescu, apărut la Editura Vremea în 2012, este cel mai aproape de ceea ce se numeşte science-fiction, mai bine zis un speculativ-fiction. Autorul îşi propune un pariu cu sine, uzând de poncifuri ce definesc societatea actuală, pentru a construi un scenariu bulversant şi logic. Punctul de plecare e tragicomic şi atacă o problemă pe care ne-o punem cam toţi cei ce avem afinităţi cu lectura: cum să citeşti o mie de cărţi restante din momentul ieşirii la pensie, ştiind că speranţa de viaţă este foarte scăzută? Problema personajului principal – un proaspăt profesor pensionar – este rezolvată de un amic al său, evident inginer, care, în urma unui accident, îşi descoperă proprietatea de a accesa universurile paralele. Şi nu numai că îi caută profesorului o variantă temporală cu speranţă de viaţă extinsă, ci aduce în dimensiunea noastră un cuplu care ar putea fi o rezolvare la entropia societăţii româneşti de astăzi: soţii Ceauşescu, dintr-o lume paralelă unde istoria a curs salutar.
Sergiu Someşan nu face uz de rafinamente stilistice şi introspecţii savante. Descendent direct, pe linie literară, al lui Nicolae Paul Mihail şi al lui Vlad Muşatescu, îmbină în doze eficiente umorul şi acţiunea, dezvoltând verosimil situaţii şi personaje atât de speciale precum cuplul dictatorilor. Mobilitatea inginerului în spaţiile paralele permite diverse rocade ale variantelor Ceauşescu, pretext pentru autor să încerce creionarea unor caractere diferite – de la Ceauşescu cel blajin, înţelept şi religios la cel dinamic, cult, cu soluţii tranşante pentru rezolvarea delincvenţei şi a etniilor incomode societăţii. Limba de lemn specifică personajului dispărut în decembrie ’89 este evitată special, ba chiar ironizată de sosiile dictatorului. Nu lipsesc spumoase citate din personalităţi ale istoriei trecute sau prezente – George Bernard Shaw, Ovidiu Drâmba –, conturând un Ceauşescu rafinat şi bine înfipt în repere de o anumită morală: „Încă acum o sută şi ceva de ani, Gustave Flaubert, un titan al literaturii universale faţă de care am toată stima, spunea: «Visul democraţiei noastre se rezumă la a ridica proletariatul la nivelul de idioţenie atins de burghezie»”. Extrase din legi ale anilor ’70 despre dreptul la muncă întregesc paleta documentară a autorului. Atent construită şi dezvoltată în detaliu, viziunea lui Ceauşescu de redresare naţională ocupă pagini întregi, ceea ce n-o face însă plictisitoare. Ba chiar aluziile mai mult sau mai puţin voalate la adresa unor persoane publice actuale îi dau o mai mare credibilitate, totul pare o tribună de dezbatere socio-politică cu elemente reale.
Fascinant este şi personajul Elena Ceauşescu, o modestă profesoară de desen, într-una din variante, sau o savantă reală, în cea de-a doua, care pune la punct un eficient sistem de apărare naţională. De fapt, autorul îşi şi imaginează un scenariu de strategie militară pentru rezolvarea supremaţiei României în spaţiul balcanic, evident, într-o variantă spaţio-temporală. Romanul ar părea chiar o apologie adusă însuşirilor speciale ale românilor dacă nu ar pune faţă în faţă modelele ideale ale dictatorilor cu actuala societate românească, aşa cum este ea, cu tarele aferente şi ridicole. În acest sens, este memorabilă scena conferinţei de presă în care prima întrebare adresată lui Ceauşescu este despre... opinia sa în problema câinilor comunitari!
Someşan ar fi putut rămâne la cuplul Ceauşescu ca personaje principale, dar a considerat că studiul lor prin prisma celor doi prieteni, cu precădere al profesorului pensionar, este mult mai interesantă. Iar pentru ca acest personaj să capete consistenţă, autorul îi schiţează o idilă puternic colorată cu o tânără şi frumoasă unguroaică şi una „paralelă” cu Elena Ceauşescu, apoi îl înzestrează cu capacităţi paranormale, sugerându-i o încărcătură de Ales în evenimentele mitice şi apocaliptice – în acest caz mediatizatul sfârşit al lumii din decembrie al anului trecut. La fel şi cu inginerul Virgil, cel dotat cu capacitatea de a se plimba prin universuri paralele, care este un personaj-cheie şi ridică în final multe semne de întrebare. Piratul, camerista Ildiko, misteriosul domn Paul, colonelul Crivăţ sunt alte personaje care, deşi schiţate prin linii simple, se bucură de multă coloratură şi dau consistenţă universului creat.
Aparent, Apocalipsa după Ceauşescu este un subiect care se autoconstruieşte dintr-o joacă literară creativă, în linia lui „ce-ar fi dacă...?”; în realitate, Sergiu Someşan foloseşte o arhitectură solidă în desfăşurarea evenimentelor, iar finalul este de-a dreptul şocant, răsturnând echilibrul puterilor, dezăgăzuind teoriile conspiraţiilor şi plonjând cititorul într-o gravă problematică. Pe cât de dură, pe atât de credibilă şi, aş zice eu, logică.
Romanul se anunţă a fi primul dintr-o trilogie, aşa cum subliniază în prefaţă Ştefan Ghidoveanu, aşa încât cele câteva direcţii rămase nelămurite par că se vor explica în volumele următoare. Cum populara Apocalipsă din decembrie 2012 a trecut fără probleme, nu ne rămâne decât să aşteptăm urmarea poveştii. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul