Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cartea unei eclipse

        Andrea Hedeș

„O eclipsă cu mult mai deasă/ dar și mai îmbătătoare/ decât teii” este cel mai recent volum de poeme al lui Paul Vinicius, Kemada, apărut la Editura Tracus Arte, 2012. Un volum care „se dedică celei care m-a făcut/ din nou/ să înțeleg/ (dacă mai era cazul)/ otrava dulce a omului finit”, un „exercițiu de articulare” în trei timpi: I „trei texte anonime care au schimbat vieți/ plus/ trei parodii de paul vinicius/ după paul vinicius/ care n-au schimbat/ mai nimic”, II „încercări de neagresiune & alte sticle goale”, III kemada.
Poemele părții întâi, „cele trei texte anonime care au schimbat vieți” plus „cele trei parodii de paul vinicius după paul vinicius”, stau, după cum titlul deja o arată, sub semnul ludicului. Primele trei poeme aparțin unui folclor al copiilor redesenat, trecut prin ironie, acid, amar, pesimism, așa cum ar arăta probabil acestea într-un tablou noir, al inocenței întoarse, răsturnate, depravate, decrepite: „din apă/ patru ochi lucește./ ce este?/ doi pește”. Acestea sunt urmate de alte trei poeme, mai ample, mai sofisticate, dar menținute în același registru al jocului cu idei, imagini, cuvinte, sensibilități, cu un foarte slab ecou chiar al unui rest de frământări de limbă. E un mod ritualic, inițiatic de a începe „jocul”: cu cititorul, cu ținutul Kemadei, volumul, cu Kemada însăși. E un joc de idei și cuvinte, cu idei, sentimente și cuvinte, un joc straniu care ademenește, absoarbe, captivează doar pentru a expulza, în final, din miezu-i fascinant, de stranietatea unui Jumanji. E Kemada. 
„Încercările de neagresiune & alte sticle goale” stau sub semnul anului „tigrului alb și al sufletului de plută”. Poemele cuprinse aici nu sunt liniștea dinaintea furtunii, ci căutarea furtunii însăși, adulmecarea, presimțirea ei ca o fatală necesitate. Acestea sunt izbucniri pasionale, pânze pictate frenetic, în culori tari, lucrate după tehnica „în cuțit” din necesitatea de a jongla cu un cupaj de senzații, cu modeleul și cu texturile acestora, cu părțile lor luminoase sau întunecate, juxtapunând, suprapunând, în maniera aspră pe care o presupune acest instrument și pe care o cere poemul cu inserții din registrul bahic, erotic sau de hiperrealism negru. Și asta pentru că „(...) eu/ (pentru numele lui dumnezeu!)/ eu/ nu scriu poezie/ eu/ pur și simplu/ mă spânzur/ cu viața/ de viață-”.
Și, în sfârșit, Kemada. Ce este, cine este Kemada? „un desen care pare a reprezenta/ o fetiță firavă/ traversând o pădure bântuită de toamnă”, „un simplu/ sărut/ și tot ceea ce decurge/ de aici-”, „alunița secretă” sau o „întâlnire de gradul trei”. 
„iubito:/ marele inchizitor/ e/ chiar eu// pregătește-te să fii arsă// pregătește-te să arzi încet/ tantric/ voluptos/ pe rugul acestor poeme/ care nu mai știu/ decât/ arde// pregătește-te să arzi// cu tot cu ultimele două luni/ din viață/ și cu inima mea/ în locul căreia/ voi înfia/ un tripou/ de treflă/ și un catarg/ de abanos” (kemada).
Unul din celebrele poeme ale lui Kuan Yin, Prunul pe timp de iarnă, spune: „Prunul crește singuratic pe culmea unui deal./ Frunzele-i cad, ramurile-i sunt încărcate cu chiciură./ Când primăvara va veni și va încălzi pământul,/ își va recăpăta splendoarea și regatul”. După aproape un deceniu de tăcere, urmat de publicarea volumului Liniștea de dinaintea liniștii (2011), credem că adevărata revenire a poetului Paul Vinicius o reprezintă Kemada, volumul fiind, cu un titlu al unuia dintre poemele sale, „o bornă kilometrică”. Nu e adevărat doar că moare o lume cu fiecare om. Se naște, mai întâi, o lume cu fiecare om, iar cu fiecare iubire omul se mai naște o dată. S-au scris atâtea vorbe de și despre iubire, din zorii civilizației încoace, și totuși, fiecare om, de fiecare dată, are privilegiul de a-și scrie, de a-și „cânta” propria poveste de dragoste, întotdeauna nouă, unică, un început de viață și un început de lume, cum nu au mai fost până atunci și cum nu vor mai fi de atunci încolo. Iar dragostea este aici prilej și vehicul de revelare, de ocultare, de eclipsă și de apocaliptică Hiroshimă, este și drum în trei puncte: femeie – cuvânt – Dumnezeu: „pe malul celălalt/ al fiecărei femei iubite/ l-am întâlnit mereu/ (dar mereu)/ fie și în ultimul strop de sudoare/ ce își lua rămas bun de la pielea iubită/ pe bunul dumnezeu (...)// inclusiv băltoaca asta informă/ de cuvinte/ precum un cancer/ al hârtiei/ care a devenit carte”.
Iar dragostea este un terroir ce-i priește liricii lui Paul Vinicius. Deși la doar un an distanță de anteriorul volum, microclimatul, arhitectura, eclaircissage-ul, taninul mai fin sunt diferențe și calități definitorii și esențiale ale Kemadei. Versurile au o eleganță esențializată, o tăietură rafinată, poemele curg cu o „simplitate” firească, directă, într-un echilibru „lejer” care maschează prin aparența de fluid, de claritate, uneori (și căutat) de frust, printr-o poezie fără artificii, ca o conectare a unei inimi la o altă inimă pompând „mai ales/ (mai ales)/ cuvintele pe care nu ți le-am spus niciodată/ și/ nici acum/ n-am să ți le spun”, maschează, așadar, tocmai stăpânirea înaltă a tehnicii scrisului, care permite ajungerea, întoarcerea la esențe, permite exprimarea, printr-o arhitectură „clearcut”, a unei complexități rafinate: „și poate că nici nu ar fi fost nevoie// dar ea așa știe/ așa se mișcă/ atunci când face dragoste// ea/ numai așa/ definitiv/ ultimativ// precum un oraș/ care dispare de pe hartă/ (cât ți-ai agăța/ șapca-n cuier)// lăsând în loc/ unghiile/ părul// singurătatea/ iubitului// și corbul lui poe/ care/ va duce vestea”.
Kemada, kemi, kemilinha – „un timp dilatat”, între cer și pământ, din care s-au născut poeme ce-și inițiază cititorul în „ascultarea unei miresme”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul