Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Ioan Viştea

Aprilie mă-njunghie de moarte

Aprilie e-n lume luna de popas
a ierbii care-ncearcă să prindă rădăcină.
Rămân alarmele din inimi fără glas;
vechi răni se-nchid sub pansamente cu lumină.

Aprilie e luna care pune rămăşag
că înfloresc ninsori şi-n ramuri, muzicală guşa,
aprinde ceruri după ceruri când strigă „Guten Tag!”
nopţile strânse-n îngustimea orelor cu uşa.

Aprilie e luna de somaţii şi proteste.
Agită clorofila pancarte verzi şi nebăgată-n seamă,
lasă-n cutiile poştale scrisorile agreste
cu semnătura păpădiei cât o scamă.

Acum se dăruiesc mulţimii saltimbancii.
Din leagănul placentei, rostesc copiii întrebări letale.
Nori grei se îmbulzesc în streşini să calce cu bocancii
zăpada mieilor de sacrificiu şi petale.

Aprilie mereu mă-njunghie de moarte.
Prind aripi şi volute îngerii dilii.
Tăişul frunzei carnea de suflet îmi desparte
ca bisectoarea între ce-a fost şi ce va fi.


Unii şi alţii

Se îngustase cât o dungă vara – fugea de sub picioare.
Un timp coclit vâslea prin spaţii curbe.
Lansau copacii în văzduh planoare
şi se scurgea rimelul firmelor în urbe.

Eram livizi ca după un leşin,
cuprinşi de răul cel mai rău: de viaţă.
Parcă băusem toată noaptea sodă cu pelin,
iar noaptea refuza să se preschimbe-n dimineaţă.

Ne-am zis atunci că-i potrivită ora 
să apărăm măturătorul străzii poreclit Socrate.
Într-o clipită, de gură cască, plină ochi agora,
se minuna: din ceaşca subţiorilor îi picurau idei voalate!

Trecea un nor prin piaţă, mai jos, un cârd de raţe,
când soarta lui ne-a împărţit în tabere distincte.
Unii îl aclamam şi îl purtam pe braţe;
cu limbi de moarte, alţii, îi treceau pe dinainte.

Era şi-un tribunal ascuns printre leandrii şi petunii
şi-un cap de acuzare: la percheziţii i-au găsit căpuşe procurate
pe valută.
Se clătină, căzu apoi acolo-n văzul lumii,
unii ziceau de moarte bună, alţii, de cucută.

Nu ştim de ce-a sfârşit măturătorul străzii poreclit Socrate,
dar vara cât o dungă se-ngustează
şi tot rostim un adevăr pe jumătate.
Cealaltă jumătate retractează.


Din paradis în paradox

Din presimţiri mulţimile fac zvon,
iar zvonul ca o pată de cerneală se întinde.
De o lentilă opacă pe idolii şi zeii din carton,
ades se-agaţă viaţa, alteori depinde.

În cartierul nostru sfârşea în chinuri veacul.
La colţul străzii era cinemascop.
Să desluşească tâlcul peliculei, bine ascuns ca acul,
găseam dintre miopi pe cel mai rău miop.

Descoperisem greu gavota, menuetul, drumul spre Itaca.
Creşteau urechile cât pâlnia de gramofon.
Să schimbe dar măsură, tonul muzicii şi placa,
noi alegeam dintre afoni pe cel mai rău afon.

De-atunci, în răni ascundem lipitori şi drene;
în ochi, oglinzi retrovizoare, lactee căi cu stele din inox.
Vom eşua curând ca tragice balene,
din paradis căzuţi în paradox.


Mai ştii?

Treceau prin gara mică rapide trenuri de persoane
mai ştii?, cu-n fluierat prelung şi fulgerul batistei la ferestre.
Ca stâlpii nemişcaţi între peroane,
ne amăgeam frustrarea sentimentelor terestre.

Unde se duc aşa grăbite, domnu’ impiegat?
Oho, în largul depărtării, mă, în Europa!
Mai ştii?, nu terminarăm bine de-ntrebat,
că ni se-nchise-n faţă sala de aşteptare, frontonul cu statui, metopa...

Stăteam pierduţi în gară ca-n filmele de gen.
Târziul serii se umplea cu fluturi.
Ne alungă, mai ştii?, un individ cu-n gest obscen
şi-un sectorist venise ca să ne ia în şuturi.


Se lumina de ziuă la apus

Din vis ieşit, te căutam pe tine,
cea care-ascunzi minunăţii sub dantelate fuste –
conduri de foc, corset în două ape, crinoline
şi-o dâră din parfumul epocii vetuste,

când ţi-am trimis în dar – ce imprudent! – doi îngeri,
să-i porţi ca pe odoare cervicale şi eşarfe.
Pe-atunci, asediasem primăriile cu plângeri
să schimbe-n pieţe ghilotinele în harfe.

Mai trimeteam, din când în când, un sol de pace
să spună că ni-s venele deschise;
că, nici tăiat, nodul rămas în gât nu se desface,
cum locuiam în subterana viselor ucise...

Te-am regăsit târziu. Târziu de tot. Se lumina de ziuă la apus.
Ca printr-o sticlă spartă priveşti şi nu mă vezi.
Tocmai venisem cu amintiri la preţ redus.
Pe eşafod, din cei doi îngeri, plângi şi sângerezi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul