Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezia afro-canadiană de limbă engleză

        

Prezentări și traduceri de Diana Manole

Poezia afro-canadiană a început în secolul al 19-lea − dacă includem poeţii afro-americani care au locuit în Canada colonială, precum Noah Calwell („Cannon”, 1833) şi James Madison („Bell”, 1862/1901). Dar primii poeţi afro-canadieni „nativi” care au publicat cărţi au fost, în 1911, Nathaniel Dett, din Niagara Falls, Ontario, şi, în 1967, Anna Minerva Henderson, din Saint John, New Brunswick. Deşi lirica poeţilor de culoare din Canada se aseamănă cu cea din Statele Unite prin accentul pus pe ritm, rimă, muzică şi spirit religios (aspecte esenţiale ale literaturii orale din Africa), este în acelaşi timp diferită. În primul rând, nu este arta unui singur popor, per se, ci a imigranţilor, refugiaţilor politici, exilaţilor şi disidenţilor. Din acest motiv, se caracterizează prin accente multiculturale şi polifonie, amestecând „energii” din Africa, Statele Unite, Canada, Caraibe, Europa şi America Latină. În al doilea rând, este erudită, reflectând tonul academic al poeziei canadiene în general, precum şi educaţia britanică a multor poeţi născuţi în Africa sau în Insulele Caraibe. Supranumindu-se „Black Canuck”, autorii afro-canadieni scriu o poezie care este, în acelaşi timp, filozofică şi funky. (George Elliott Clarke)


George Elliott Clarke

Născut în Nova Scotia, George Elliott Clarke este doctor în literatură engleză, profesor la Universitatea din Toronto şi autorul a 14 volume de versuri, incluzând Poeme Incendiare (Oradea, 2005, traducere Flavia Cosma), teatru, librete de operă, romane şi un studiu aprofundat al literaturii afro-canadiene, domeniu de cercetare pe care l-a iniţiat. 

Păcătoşi sfinţi

O cioară, croncănind, sună ca un ecou al extazului tău.
Un pescăruş, ţipând, îl repetă pe-al meu.
În delirul nostru sălbatic, în iadul de pluş
Suntem la fel de frumoşi şi de aprigi ca fiarele. 

Nu, nu-i aşa; este desăvârşit −
Un rai coborât pe pământ, încă intact,
Ceea ce patru mâini şi patru buze pot face, savura, invoca
Are nevoie de un pat nu mai lat decât un sicriu... 

Lasă sfinţii să protesteze! Lasă-i să geamă şi să critice! Nu ne pasă,
Pentru că asudăm în plină glorie, predicând unul pentru altul 
turnând propria noastră Evanghelie, curată precum o cură
Conversaţia unor îngeri, împletind limbi
Şi aripi. Nimic nu-mi dă speranţă-n mântuire
Cu excepţia tremurului nostru când ne topim, împărtăşind aceeaşi carne.

(din Illicit Sonnets, Eyewear Publishing, 2013)


Copilărie II

Rue: Tânjeam după pantofi albaştri, un costum galben, o cămaşă verde –
şi sacouri cusute din coperţi de piele smulse de pe cărţi.
Îmi doream să mă fălesc în sacouri împodobite în loc de blazoane cu „Evgheni Oneghin”, 
„Claudine la şcoală”, „Sonete portugheze”, „Cei trei muşchetari” –
toate operele lui Puşkin, Colette, E.B. Browning şi Alexandre Dumas –
toţi acei autori, în secret de culoare.  

În schimb, am fost martor la toate astea: 

Un băiat cu mâna ţintuită de masă cu o foarfecă; un tată înjunghiat în măruntaie
în timp ce dădea mâna cu un amic; doi creştini stropiţi cu benzină şi puşi pe foc într-o biserică; o cocotă sugrumată în cadă; un traficant împuşcat în ochi într-un magazin de băuturi; un bancher cu creierii împrăştiaţi în seiful băncii; doi artişti aruncaţi în râul Gaspereau cu mâinile legate la spate; un proxenet ciuruit cu mitraliera în faţa unei şcoli; un om al bisericii căruia i s-a retezat gâtul; un poet lovit cu toporul în ceafă; un membru al Partidului Conservator îngropat de viu în ciment; doi diabetici cărora li s-a dat cianură ascunsă în ciocolată; un avocat decapitat în propriul lui birou. 

Peste tot, am văzut o Crimee de crime, calamităţi ale caselor ridicate din foaie de cort şi violuri, cu ferestre camuflate cu ziare sau pânză de sac. Puteam doar să aprind aragazul cu scântei şi frică, să privesc teroarea galbenă mistuind ştirile rele de ieri. 

Un poet de proastă calitate compunând o mărturie de huligan,
povestea mea apoasă e tăiată cu romul întunecat al blestemelor. 

Şi uite-aşa, istoria devine din ce în ce mai întunecată în contrast cu mediul. 

(din Execution Poems, Gaspereau Press, 2001)


Strigăt din piaţa haligoniană1
pentru Maxine Tynes

Am pepeni dumnezeieşti! − pere virgine! − porumb plin de virtute!
Munit haec et altera vincit!2
Pepeni graşi şi delicioşi! − pere rotofeie! − porumb cu fundu’ mare!
Le gusta este jardin?3
Castraveţi vino-şi-ia-mă − castraveţi hai-la-trap, în care-a încolţit dorinţa 
Voulez-vous coucher avec moi?
Pepeni! − Pepeni din soiul du-te-la biserică-şi ispăşeşte-ţi păcatele! 
Un bacio... Un bacio ancora!4
Castraveţi „Doamne-Dumnezeule!” − pere bisericoase! − porumb baptist gaben ca aurul!
Lieben wir alle nicht die Sinneslust!5
Am curve de pepeni! − castraveţi păcătoşi! − pere bune să te bage-n puşcărie! −
Plantate de Big-Mouth Chaucer şi culese de Sugar Shakespeare! 

1Haligonienii sunt locuitorii oraşului Halifax din Nova Scotia, Canada.
2Mottoul provinciei Nova Scotia, Canada: „Una cucereşte, cealaltă apără”. 
3Din „Sub vulcan” de Malcolm Lowry, în spaniolă în original: „Îţi place această grădină?”.
4Din „Otello” de Giuseppe Verdi: „Un sărut... încă un sărut”.
5Din „Beatrice Cenci” de Berthold Goldschmidt: „Toţi oamenii savurează luxul senzual”. 

(din Blue, Gaspereau Press, 2001/2011)


Pamela Mordecai

Născută în Jamaica, educată în Jamaica şi SUA, în prezent locuind în Canada, Pamela Mordecai este doctor cu specializarea în poezia de limbă engleză din Caraibe şi autorul a numeroase volume de poezie, proză, teatru şi literatură pentru copii. (www.pamelamordecai.com)

O fată educată la călugăriţe

Era o fată educată la călugăriţe, doar atât
Ce-i drept, stând la perete în mod hotărât
Burta suptă, coloana dreaptă, până 
şi-o ţigară plină de sfidare-n mână
dacă se respecta, vergeaua cea mai comună
dintr-o cameră plină de bărbaţii cei mai comuni
se scula totdeauna băţ şi-o saluta.
Un talent minor, dar care-i aducea
puţină consolare după ce-a-nţeles că

bărbaţii o plăceau. O plăceau. Unul sau doi 
înţelegeau de ce. Cei din restul turmei
dădeau vina pe forme pline şi curbe 
pe mijlocul unduios şi sânii săltăreţi.

Dar fata aievea a ghicit 
ce-i făcea pe toţi să se-aprindă.
A văzut că nu era niciun truc de lenjerie 
intimă sexi, niciun stil special de leagănă-
ţi-şoldurile, flutură-ţi-tâţele 
sau bombează-ţi-curul. Cu ochii minţii, 
putea să sfredelească orice 
bărbat până-l înţelegea. 

A văzut prea mult oricum. 

Au spus că-i o stricată încrezută de-un orgoliu banal
au spus că nu-i cinstit ca de-acum
o curvuliţă aşa de fiţoasă
să se bucure de soare şi să simtă briza răcoroasă. 
Într-o noapte, au prins-o pe drum
au futut-o până şi-a dat sufletul şi-au aruncat-o-n canal. 

Era o fată educată la călugăriţe, doar atât
iar cinci bărbaţi o fetiţă au doborât 
pentru că-i privea din cap până-n picioare
şi le vedea marea înfricoşare
că vor trece fără să fi fost. 

(din Certifiable, Goose Lane Editions, 2001)


Bluesman1

Este de tot felul: Puşkin, Dumas, şi, chiar el însuşi spuse
asta, Vincent Van Gogh. Îi zise lu fra-su, Theo
să fumeze o pipă: „E-ntăritor bun pentru inimă rea
ş-o tot avui zilele-astea, ba mă lasă, ba mă ia.” 
El explică: „Cum crezi că mă vede oamenii? 
Un coate goale... prostu proştilor.”
El zise: „Pictorii se poartă ca-n familie,
o adunătură care ne face rău la toţi
fiecare certându-se cu ăl de lângă el.”
El zise Christinei: „Nu-mi pasă că eşti curvă
din partea mea, eşti cea mai cea, acu şi pururea.”
El recomandă: „Nu te da bătută înainte de final...”
Îi lua minţile cu o pensulă sălbatică ca a lu Miles2. 
Ca Don3 descriind scena cu trombonul lui. 

1Poem scris în Creola Jamaicană, o variantă a englezei. 
2Miles Davis (1926-1991) − cântăreţ de jazz american. 
3Don Drummond (1932-1969) − muzician jamaican, trombonist şi compozitor. 

(Din Subversive Sonnets, TSAR Publications, 2012)


Floarea-soarelui 

Vincent Van Gogh, omul cu floarea-soarelui
şi-a tăiat urechea când Paul Gauguin 
n-a rămas să picteze-mpreună 
în sudul Franţei. 
Mi-am ars vălul şi rochia de mireasă
mi-am zgâriat amândoi obrajii
am tatuat rozete
de-a lungul braţelor cu ţigarete. 
Amândoi trăgeam de-un bărbat să rămână. 
Crezi că a fost din cauza 
singurătăţii? Eu nu 
prea cred. Nebunie 
a fost presupunerea mea dintotdeauna. 

(din True Blue of Islands, Sandberry Press, 2005)


Amatoritsero Ede

Amatoritsero Ede a publicat versuri în numeroase antologii şi a câştigat Premiul pentru literatură All Africa Christopher Okigbo în 1998 pentru volumul A Writer’s Pains and Caribbean Blues. Are un doctorat în literatură engleză şi este fondatorul şi redactorul-şef al revistei Maple Tree Literary Supplement. (www.mtls.ca)

a
toronto este ca un 
amsterdam
eşuat în ocean

respirând în mjilocul atlanticului 
unde linii şi unghiuri se amestecă
şi se îndoaie în ceaţă

toronto este ca 
praga
fără reţeaua ei de ancore din

străzi înguste cer îngust
şi 
blocuri de locuinţe strâmte ca o fecioară

este ca londra făcând salturi peste 
umbrele ei imperiale
trafalgar-ind în spaţiu

b
iarna, nordul vine 
în vizită
fără aurora boreală

nici măcar scheviningen1
n-ar putea să respire 
asemenea rafale gata să-ndoaie oasele 

sir iarna
un bătrân lăudăros morocănos artritic 
cu o coamă lânoasă

are zăpadă pe cap 

sau este părul lui soyinka
fluorescent în contrast cu nopţile 
politicianului întunecat al africii 

în timp ce stăm în deusseldorf
într-un foaier plin de fum şi vinul hotelului
şi întrezărim o întrebare 

c
fotografule
nu poţi avea o perspectivă 
largă cât autobahn-ul

între scarborough şi etobicoke2
unde drumurile ţipă şi plâng 
cauciuc cauciuc 

crăpături lungi cât un an calendaristic

şi uite unde tramvaiul a lăsat o cicatrice
în tufa de flori
în timp ce se-nvârteşte berlin-ând pe queens avenue

reichstag-ul drapat în alb nu e aici 
niciun turist n-are de ce să se grăbească să-l dezbrace 
din ochi 

[...]

e
printre ruinele şi jazzul 
din vechea distilerie 
tineretul din Toronto

păşeşte afară din troia
în plină strălucire adolescentină
cu străfulgerări de lumină în păr

pentru că o fată miroase mai bine...
scutură sărutul unui curtezan 
şi soarele de pe pielea ei trăsnet  
pe care toate culorile se-ntâlnesc 

1Scheviningen este un cartier în Haga. 
2Scarborough şi Etobicoke sunt suburbii ale oraşului Toronto.  

(Din Globetrotter & Hitler’s Children, Akashic Books, 2009)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul