Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Zeul pretextului

        Adrian G. Romila

Mai mult decât retras, public vorbind, eseistul nemțean Dan Iacob a încercat mereu să recupereze „handicapul” întâlnirii cu Noica, în tinerețe, lângă care a stat puțină vreme la Păltiniș, cândva, înainte de 1989. Profesional, Dan Iacob e un umanist ratat. Niciuna dintre meserii nu pare a-l fi statisfăcut și a rămas încă, la vârstă laureată, în căutări. Inginer fără tragere de inimă, jurnalist ocazional, om de teatru, teolog și vasilelovinescian amator, căutările sale s-au manifestat mai ales prin lecturi serioase, intense, eclectice și, ceea ce e important, trăite. Cărțile, cultura au fost mereu pentru el salvatoare, în ele a căutat, dincolo de lista pe care a primit-o de la magistrul păltinișean (o primeau mulți dintre „căutătorii” de atunci), un răspuns. Cele vreo trei volume care i-au adunat reflecțiile și puținele articole de până acum au dovedit-o.
Anul curent, autorul și-a continuat proiectul „neodihnirilor” (cuvânt-umbrelă riscant, creat de el însuși într-o carte anterioară, pornind de la experiența întâlnirii cu Noica) pe aceeași linie a reflecției mozaicate la marile teme ale culturii și existenței. În Această lume nu e o concluzie (Eikon) a adunat texte publicate deja prin varii reviste, împărțite pe două secțiuni: Între tine și El și Oameni și cărți. Sunt două tipuri de atitudini, spune autorul: „unele ce încearcă să limpezească o temă care mă neodihnește, de la cunoașterea de sine la cunoașterea lumii omului, altele care recenzează cărțile unor oameni liberi, ca o prelungire a temelor ce mă locuiesc”. Trecând prin cărțile și ideile altora, Dan Iacob propune o apropiere între rațiune și credință, în uriașa „junglă a logosurilor”. Mihail Sadoveanu, Petru Creția, Basarab Nicolescu, Vasile Lovinescu, Ion Creangă, Marta Petreu, Ion Vartic, Andrei Pleșu, Cristian Bădiliță, Anca Manolescu, Sorin Lavric sunt tot atâtea nume re-explicate, așezate între texte despre Athos, Biserică, filozofie, Dumnezeu și bucurie. Un fel de jurnal de idei e cartea lui Dan Iacob, din care a șters mărcile temporale ale genului diaristic, dar a păstrat căldura unui eu care își asumă subiectivitatea simplă a opiniei și curajul de a recunoaște că, uneori, îți trebuie o doză bună de patetism ca să ataci marile teme. Cronici fugare, eseuri scurte, impresii disparate, celebrări și rememorări personale, filozofie, reflecții despre adicție și bucurie, un poem „orfic” sunt tot atâtea registre în care smeritul spirit al căutătorului a îndrăznit să iasă din sine și să arate lumii ce a decantat din propria-i viață și din ideile altora. Poate că abuzul de limbaj ontologic (repetiția obositoare a lui „a fi” într-o grămadă de contexte) dăunează cărții, dar el e oarecum justificat prin descendența nicasiană, pe de o parte, și prin obsesia unei limpeziri interioare care se lasă așteptată, de cealaltă. La fel cum amestecul constant de apoftegmatic și dezlânat, de stiluri și concepte (predomină cele religios-spirituale), urcate și coborâte în tot felul de contexte, subminează o presupusă coerență a discursului. Dar stilul e omul, până la urmă, de la ratare te poți salva măcar prin sinceritate, chiar dacă celorlalți le pari desuet, perdant și histrionic.
Cartea lui Dan Iacob trebuie judecată aspru, ca orice carte, dar trebuie, simultan, înregistrată ca gest profund de legitimare în fața lumii, de vulnerabilizare conștientă, ca scriitor. Mi-a plăcut mult textul care poartă un excelent titlu interogativ: Ce trebuie să fac, astfel încât viața mea să nu fie irosită? Pornind de la o reflecție wittgensteiniană despre înstrăinare și conștiința vocației noastre spirituale, Dan Iacob face apologia vieții redusă la esențe. „Spirit, mântuire, păcat, dar uneori, dacă o singură făptură umană lipsește, o făptură pe care o simți ca făcând parte din tine, lumea se transformă într-un deșert. Cei mai mulți oameni trăiesc în deșertul acestei lumi, fiind, de fapt, trăiți de fiecare zi care năvălește peste ei. Câteva obiceiuri, câteva tabieturi, câteva sute de cuvinte, mereu aceleași, câteva pulsiuni, multă oboseală, tensiune nervoasă, trăiri refulate, complexe de tot felul, câte o bere cu prietenii, o cafea și o bârfă, ori un șpriț prelungit, iată ce pune un om obișnuit în sacul fiecărei zile.
Cât despre bucuria divină, despre întâlnirea cu arborii, cu păsările și cu chipul de lumină al celui de lângă tine, o, aceasta este altă poveste, o poveste pentru visători, pentru idealiști.”
Împăcarea între pulsiunile interioare divergente, aprofundarea întâlnirii cu ceilalți („apriga așteptare a întâlnirii creează întâlnirea”) și cu Dumnezeu, căpătarea înțelepciunii și împlinirea în ciuda tuturor obstacolelor sunt țelurile pe care autorul le propune, ca esențiale. Așteptarea gratuită, glorificarea zădărniciei aparente a căutării, setea de sensuri sunt lucrurile care ascut spiritul. „Nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, dar cred că o viață trăită cu sens este o viață trăită sub semnul întâlnirilor, de la întâlnirea cu o carte la întâlnirea cu divinul. Totul ține, până la urmă, de disponibilitatea noastră de a intra în rezonanță cu unul sau altul dintre nivelurile de realitate ale lumii.” Viața nu e irosită când îi cauți un sens, o împlinire, chiar dacă acestea nu par a fi prea aproape. Căutarea drumului e însuși drumul, restul nu aparține înțelesurilor din lumea aceasta.
Doar abandonul și complacerea în mediocritate duc la irosire, acesta este mesajul autorului. O carte recenzată în volum e despre Zalmoxis ca „zeu al pretextului” (a reputatului istoric Dan Dana). Eseurile lui Dan Iacob constituie și ele un pretext: încercarea de a pune alături diferite trasee culturale și biografice. Așezat la răscruce de drumuri, susține autorul, omul începutului de mileniu trebuie să învețe că „tot ce este obținut facil nu durează”. Căutarea e pretextul împlinirii, atunci când împlinirea lipsește. Și numai căutarea ne ajută să scăpăm de teroarea zilnică a facilului lumii acesteia.
Refuzul unei concluzii e, poate, la autor și promisiunea făcută sieși de a nu coborî de pe piedestalul onorabil al scrisului, frecventat cu aceeași discreție ca până acum.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul