Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Radu Niţescu

uite andra cum deja
semnul 29 with spaces
împinge cu mȃnuțele


să-şi facă loc mai în față


*
mă joc cu bila neagră
de cauciuc.


dincolo de fereastră
se întȃmplă
foarte încet
iarna


şi mă joc cu bila neagră
de cauciuc


ce face un cȃine
lăsat singur în casă


ce face un om
lăsat singur în
mintea
lui


*
va trebui spui tu să ne construim oraşul şi religia
pentru că aici pute şi nu mai avem ce căuta
cȃt de frig e în țările nordice
cȃt de mult orez se mănȃncă în china
dar aici pute spui tu şi nu am găsit nimic şi nici nu mai avem ce căuta


*
noaptea s-a coordonat
melodicitatea a întrecut aşteptările
cerculețele
au apărut pe perdea
cȃinii au lătrat
perioade
o scenă desfăşurată
geamul aburit 
de dimineață vȃntul va agita
copacii
şi după tine
o frică
mai
veche
se face
bucăți-bucățele


*
hai că


în seara asta bat la fund
bebeluşul orb al nebuniei.


dau cu furie,
face spume la gură.
țipetele se aud pȃnă la tine.


la sfȃrşit mi se face foame.
muşc din fundul roşu tăbăcit
şi-mi trece.



cȃtă stridență


Am văzut reptile reci noaptea trecută, Anna Maria,
şi cred că vor veni din nou cȃnd tata o să stingă lumina,
şi recunosc, sunt mic, desculț şi mi-e frică, Anna Maria,
mică nebună,
uite un şoricel şi uite un şarpe boa şi şoricelul
nu ştie ce să facă. De cȃți şerpi boa ar fi nevoie,
Anna Maria, mică nebună, ca să înghită Kremlinul
cărămidă cu cărămidă?
Aş putea creşte cȃțiva în curtea din spate şi restul
să-i adunăm împreună la vară. Unul singur, foarte mare,
spui tu, şi să nu uiți că nefericirile vin fiindcă nu am ştiut
să rămȃnem acasă.
Aş vrea să-ți scriu, Anna Maria, abundent şi mut, ca o ninsoare
din Europa de Est, pentru că o portocală e ceva minunat,
mică nebună,
şi cȃnd noi o împărțeam, un copil a spus în Rwanda
Te rog, nu-i lăsa să mă ucidă.


Da, acum optsprezece ani ne-am întȃlnit, pentru că
apartamentele noastre ostile erau unul lȃngă altul,
şi poate că aşa trebuia să se întȃmple,
şi tații au rȃs atunci de bolboroselile noastre.
Şi nouă ani am crescut împreună puțin cȃte puțin într-un bloc cu geamuri înguste
şi o grădină largă,
unde se cuibăriseră aproape şapte cȃini vagabonzi,
pe care i-au gonit sau i-au omorȃt în ’99, cȃnd puricii deveniseră insuportabili,
şi unde am făcut o sută optzeci de oameni de zăpadă într-o singură iarnă,
în ultima iarnă,


înainte ca tatăl tău să obosească, ‘asta nu mai poate dura’, a zis,
apoi a încărcat totul într-un camion şi gata.


Şi după multă vreme, cȃnd deja mă mutasem pe Mitropolit Iosif,
ți-am primit scrisoarea, aia a fost prima scrisoare,
apoi ne-am scris o vară întreagă,
aşa am aflat că stai undeva lȃngă Kursk, la bunica ta.
În altă scrisoare mi-ai spus că nu te-ai obişnuit cu limba şi că ți se pare absurdă
şi mi-ai desenat ce vezi de la fereastră cȃnd te trezeşti dimineața –
o autostradă pe care trec multe tiruri şi praful haşurat în creion
şi dedesubt ai scris industrializarea nu este nicidecum elegantă.


Şi nici nu contează cine a încetat mai întȃi, sau poate că
tăcerea a venit de la sine, ca toamna într-un orăşel rusesc de frontieră.


Apoi, cȃnd uitasem suficient unul de altul,
ne-am întȃlnit anul trecut în Chişinău,
pe vechiul drum şi calea amintirii,
într-o seară în care ningea foarte tare,
într-un oraş dezgolit în care ne-am trezit fără argumente,
şi seara aceea întȃmplătoare în cafenea şi mirosul de brad
şi cockteilurile noastre care au însuflețit totul,
pentru că aia a fost totul.


Cȃtă stridență, să ştii că am rămas la fel de mici şi lunatici.



cȃnd tu treceai pe Ponte Santa Trinita


cȃnd tu treceai (ce păcat că nu singură şi desculță) pe Ponte Santa Trinita,
şi rȃdeai şi priveai obosită spre Ponte Vecchio, slăbiciunea lui Hitler,
sau cȃnd ai ajuns acolo unde lumea e toată rotundă,


m-am gȃndit că aici, sus, la monument, ca într-un loc din cărțile
cu elfi nobili,
pot să închid ochii şi să fac un pact cu magia.


şi dacă vraja locului e doar amintire, am văzut
parcul aproape gol în care alergam uzi de la un Gigant
la altul, şi pe Giganți scria ceva (şi aici vraja nu izbuteşte
să ajungă),
sau o caracatiță din origami agățată de oglinda unei maşini negre,
sau casa părăsită de pe colț, pentru că tu poți să deschizi
un lacăt cu o agrafă,
sau o noapte de iarnă cu lătrat de cȃine şi umbre străine
(şi de fapt ce am făcut noi toată iarna –
noi nu am făcut nimic toată iarna),


şi dacă e numai imaginație ce se întȃmplă la monument, asta înseamnă
gardul lȃngă care creşte zmeură, o mȃnă
plină de lipici şi scările dintr-un turn cu păianjeni,
călătoria cu trenul şi o curiozitate firească,
sau, dimpotrivă, nimic din toate astea,
doar un mitropolit bătrȃn şi speriat că imaginația
e rea şi urȃtă.


acum e rȃndul tău să închizi ochii.



poem on drugs


într-o zi începi,
şi nici nu-ți dai seama cȃnd îngerul tău
îți vorbeşte cu blȃndețe despre
culoare, plăcere,
perspectivă şi dragoste.


fără grabă îți scrii legile lumii, capabil, ca un animal
cu mai multe inimi.
într-una îți iei notițe despre singurătate.


se întȃmplă ca unele mȃini să tremure în exil.
se întȃmplă să vezi furnicile fricii dansȃnd
pe ritmuri sălbatice.


se poate să atingi fundul – şi asta
după o lună sau după douăzeci de ani.
se poate să mori, şi foarte puțini
să înțeleagă că ai murit încercȃnd să spui
ceva într-adevăr important.


între dependențe respiri prin demențe.
şi dacă spun îmi e dor de tine
îmi e dor de tine.
şi dacă aprind un chibrit
aprind un chibrit.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul