Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Brecht, cunoscut și necunoscut

        Doina Papp

Operă versus autor


Un eseu semnat Bogdan Ghiu și publicat īn Liternet cu titlul foarte inspirat Ascensiunea lui Bertolt Brecht nu poate fi oprită sugerează cum nu se poate mai bine interesul surprinzător, īn anumite privințe, al contemporanilor pentru opera dramaturgului german. Această ascensiune e sinonimă și cu redescoperirea continuă a substanței pieselor sale transpuse īn versiuni noi, care reevaluează temele teatrului său social, necesare scenei din toate timpurile, și nu doar atāt. De mare interes se bucură operele de tinerețe, cu suflul lor poetic remarcabil, cānd scriitorul, fiind mai puțin angajat politic, dădea curs preocupărilor lirice și metafizice, iar contradicțiile care au pus adesea teoriile sale īn contrast cu opera sunt din ce īn ce mai des sursa unor dezbateri pasionante. Brecht marxistul, Brecht redegistul, antipatizat pentru antiamericanismul său, e reinventat, așadar, pe māna operelor sale, a pieselor, īn afara tezismului care i-a fost atribuit.
Dovezi ale acestei upgradări continue găsim la tot pasul. Un număr recent al revistei spaniole ADE Teatro, care apare la Madrid, publică, sub titlul La contemporaneidad de Brecht, comentarii pe marginea unei lucrări recente, La legado de Brecht (Moștenirea lui Brecht) de Juan Antonio Hormignon, cunoscut teatrolog și redactor-șef al publicaţiei. Iar o teză de doctorat de la Universitatea din Cluj (autor Sorina Cătălina Comșa), analizānd elementele epice și didactice  īn teatru și film, īl alătură pe Brecht lui Lars von Trier care, īn filmul său Dogville, ar fi plecat chiar de la Brecht, de la versurile unui cāntec, scrise de acesta.
Pe de altă parte, ideea nouă a unui Brecht care a īnțeles teatrul și ca plăcere de a observa viața, prin contrast cu incriminantul didacticism moralizator, prinde tot mai mult contur, mai ales că dramaturgul a formulat această idee generoasă ca deschidere filozofică īntr-o frază programatică: Toate artele contribuie la cea mai mare dintre ele, arta de a trăi. Posteritatea critică controversată a dramaturgului s-a născut, evident, dintr-o exegeză scenică bogată, care, īndatoritoare unui Brecht īn realitate puțin cunoscut și obturat de o popularitate greșit orientată, a adăugat cu fiecare montare ipoteze noi de interpretare. Cānd regizorii importanți de ieri și de azi au poposit īnsă īn lumea teatrului său cu gāndul redescoperirii, s-au născut spectacole surprinzătoare, pe care Brecht īnsuși le-a admirat. Contribuția unor regizori ca Giorgio Strehler, de pildă, sau, la noi, Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Victor Ioan Frunză sunt, īn acest sens, exemple grăitoare. Avem și īn această stagiune spectacole Brecht care să īndreptățească comentariul de mai sus. Unul s-a produs la Teatrul German de Stat din Timișoara īn anul aniversar cu numărul 60.


Nunta micilor burghezi


Un text scris de Brecht la doar 19 ani și intitulat Nunta a devenit, pe māna regizorului Alexandru Dabija, căruia i-a fost propus de germanistul Lucian Vărșăndan, directorul teatrului, Nunta micilor burghezi. Sensul pamfletar al spectacolului e prezent, am putea spune, chiar din titlu, dar el nu lipsește nici din text, de vreme ce tānărul scriitor imaginează această nuntă cu scopul de a critica ridicolul falselor etichete și a mentalităților burgheze. Mirele, care-și manufacturase mobila și se māndrea cu opera sa, asistă cum, īn toiul nunții, obiectele se dezmembrează sub agresiunea musafirilor. Demolarea sugerează īnsăși temelia șubredă a familiei care tocmai se constituia sub ipocrite pretenții. Cum īntreaga comunitate trăiește īn minciună, avānd ocazia acum să-și demonstreze īn excese bahice și pulsiuni erotice prefăcătoria, avem un tablou cum nu se poate mai sugestiv a ceea ce va fi īn viitor și această nouă familie la a cărei nuntă suntem chemați să asistăm.
Tabloul e zugrăvit īn culorile tari ale expresionismului german din epocă (Otto Dix e cea mai bună referință), personajele fiind caracterizate de machiajul gros, caricatural al actorilor, de pozele grotești, astfel īncāt comicul rezultat trimite la zona neagră a sarcasmului. Spectacolul are stil, e desenat riguros, iar lemnul natur din decorul lui Dragoș Buhagiar are o aparență īnșelătoare de prospețime. Ton sur ton, culorile īntregesc atmosfera aseptică īn care, cu ocazia nunții, se dezlănțuie scălāmb cele mai joase porniri. Regia proiectează un parcurs studiat spectacolului. Descompunerea lentă a mișcărilor din secvențele de īnceput cānd sosesc invitații la masa festivă, forțānd o etichetă care nu le e familiară, e urmată de o accelerare a ritmului īntr-un crescendo bine condus spre un deznodămānt tragicomic. Actorii nu au sarcini ușoare, ei realizānd compoziții complexe. Ioana Iacob, femeia care se mărită, dar și soțul ei, Radu Vulpe, susțin cu nerv eșafodajul carnavalesc īntr-o stare de dramatică mirare care evoluează spre revoltă (vezi masca femeii). Rareș Hontzu, un bătrān pomădat, vag amnezic, provoacă rumori vesele. Silvia Torok, Olga Torok, Franz Kattesch, Konstantin Kendel și Georg Peez se remarcă prin impunătoare ieșiri grotești. Cu decenii īnainte de elaborarea marilor piese (Opera de trei parale − 1928, Arturo Ui – 1941, Domnul Puntilla − 1948), Brecht se delimitează īn Nunta de lumea deformată de ranguri și bani, pe care n-a īncetat să o blameze.


Īn spatele frontului


Cele mai multe dintre montările cu Mutter Courage și copiii ei, inclusiv ediția inițială de la Berliner Ensemble cu Helene Weigel, au bătut monedă pe tema războiului care deturnează societatea și viața oamenilor de la sensul lor normal. Răpăieli de tobe, marșuri domină songurile din această piesă, scandate de actori īn cizme și mantale. Un alt clișeu care ne urmărește e acela că Anna Fierling, mama-curaj, e o femeie bărbat, o luptătoare dārză care sparge cu tenacitatea ei și cu voința de supraviețuire toate liniile frontului. E īn ariergarda garnizoanelor pe care le īnsoțește cu negustoriile ei, dar mereu īn avangardă din punct de vedere al īncrederii īn victorie. A ei personală, īn primul rānd.
Spectacolul de la Teatrul Mic, sub direcția de scenă a lui Victor Frunză, cu scenografia Adrianei Grand, contrazice aceste abordări; regizorul se contrazice și pe sine − īntr-o reprezentare de la Teatrul German din Timișoara de acum ceva ani, cu o Mutter Courage īnhămată vașnic la căruța războiului, sublinia ideea că oameni ca ea, ca această temerară vivandieră, duc greul războaielor.
Īn spectacolul la care ne referim, prin distribuirea Rodicăi Negrea īn rolul titular, personajul odinioară īmpietrit de confruntările mortale de care are parte īși recapătă umanitatea, iar contextul, sensul existențial. Mignona, fragila Rodica Negrea, cu gālgāieli de emoție īn glas, cu cizmele și mantaua de īmprumut, pare că joacă un rol străin, fiindcă de fapt, cum ne spune cinic și īn monologul copleșitor din final, ea e doar o femeie īnvinsă de propria-i condiție de clasă și sex. Sub semnul acestei noi percepții a personajului, spectacolul īși schimbă adresa, vizānd o filozofie a deșertăciunii, oricum mai potrivită vremurilor noastre. Lāngă mamă suferă īn tăcere fiica, Kattrin cea mută, căreia talentul și forța Ilincăi Manolache īi asigură un destin spectacular de excepție. Nu doar realizarea tehnică a rolului impresionează, modul īn care actrița a studiat și a redat handicapul fizic, ci revărsarea de poezie, sensibilitatea ultragiată de crudele īntāmplări ale vieții prin care Kattrin focalizează tot interesul spectacolului. Sunt cāteva scene de neuitat, cānd probează cu o enormă voluptate feminină īmbrăcămintea cochetei, cānd află cu disperare de planul de a o părăsi al mamei sau cānd, visānd īn van la un cămin cald, īși imaginează un joc de-a fericirea, prinzānd īn bolduri pe un panou hainele părinților. Cuplul Rodica Negrea – Ilinca Manolache n-a fost pentru regizor o găselniță publicitară (actrițele sunt, cum se știe, mamă și fiică), ci o idee de spectacol prin care Brecht ne surāde mai sceptic și mai timorat ca niciodată. Restul distribuției nici nu mai contează, chiar dacă Mircea Rusu, īn rolul bucătarului hātru care și-ar vrea-o pe Mutter Curage de soție, creează un personaj colorat și un contrapunct optimist, necesar spectacolului. Teatrul Mic mai scutură cu această montare ceva din praful care se așterne aici, īncet, dar sigur.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul