Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La teatru, birjar!

        Ana-Maria Nistor

Când zăduful alunecă peste marginile lui august, când felurite trebi te țintuiesc în București și te gândești cu cea mai sinceră invidie la confrații risipiți prin vilegiaturi, când Dramele Parisului – se știe! – au fost citite de trei ori, iar ecranul televizorului parcă derulează în buclă aceleași vechi fotografii, ce-i de făcut?
Mai întâi, constați cu un ușor oftat plictiseala mare, monșer, cât căldura care stăpânește orașul toropit și – slavă Cerului! – iertat de isteria automobilistică de peste an. Apoi, te gândești să-ți scoți consoarta sau amicul la o grădină care să fie și cu..., și cu..., să aibă și..., că de locantele prevăzute cu plasmă, meci și strigătele din dotare te-ai cam săturat.
Dar unde și de ce? Pasul trei: te uiți ce zice la gazetă, că recomandarea altuia e sfântă dacă te trimite la vreo comédie nemțească din care nu pricepi o iotă și, uite-așa, pac, la Răsboiu’, ai pe cine da vina, că-i andrisantul cunoscut. Adică subsemnatul, care vă trimite, câte doi, câte trei și în grup compus ad-hoc, la ceas de seară, când nu mai dogoresc trotuarele, dar nici nu adie vreo boare, în câteva locuri de le spune azi, după moda americănească, locații.
Ideea Primăriei și a unor teatre și comiții de bine de a se făli și pe caniculă cu nenea Iancu, încă de anul trecut, în centenar Caragiale, a recidivat, căci repetiția e mama bucuriei actorilor care au angajamente și pe vară, dar și a desfătării publicului doritor de distracțiune de sezon.
Începând cu luna lui cuptor, se adună sub umbrela sus-numitului spectacole cu ghiotura, pe-alese, iar programul e înțesat de manifestațiuni aproape zi de zi, până la 15 răpciune, anul în curs. Și, ca „Bucureștii lui Caragiale” să nu se dezmintă de numele patronului lor, s-a hotărât ca în această a doua ediție producțiunile artistice să fie cu de toate, în spiritul cosmopolitismului românesc de totdeauna, când cu gust de mic Paris, când micuț New York, când... ce-o mai fi la modă. Gurile rele ar asemui alăturarea de schițe și momente naționale cu Goldoni, Cehov și alți câțiva cu un delicios ghiveci călugăresc sau cu o salată estivală. Dar noi nu suntem aici pentru a critica, ci pentru a rosti adevărul ca cetitorele să știe mai bine ce-i poftește inima să guste într-o seară.
De-o pildă, în Centrul Vechi avem un spumos exercițiu de Commedia dell’Arte (Elixirul îi zice), plin de umor, de culoare și junețe, dar și o veselă Piațetă de Goldoni, zâmbăreață ca o tarantella. Tot pe-acolo vă puteți întâlni cu un El și o Ea traversând, în pași de dans, step, pantomimă, cu duioșie și sensibilitate, lumi și epoci, căutând Iubirea (Rencontres).
Se doresc Mofturi și moftangii în vreo seară? Există, din belșug, cu tot cu chanteuse și cupletiști, fete talentate și dame bune, tineri de nădejde, de-ai noștri, de viitor pentru propășirea teatrului!
Poftiți la O noapte furtunoasă? Avem chiar două, una marca Mălaimare, de la „Masca”, alta parafată Gelu Colceag, cu actori pe sprânceană și niște concepțiuni și idei de mai mare râsul, nu alta!
Sub larga și primitoarea pălărie a lui Caragiale se adăpostește vara asta, cu maximă îndreptățire, și Maria Tănase, la ceas aniversar, cu două spectacole, De dor și drag... (la „Nottara”) și mult Remember (la „Metropolis”). Salutăm bucuros neuitarea celei alintate de Iorga „Păsărea măiastră”!
Și, dacă e să fie lată și să te simți teleportat direct la „Iunion” sau „Oteteleșanu”, ca în vremile când Caragiale și confrații dezbăteau politichii și alte năcazuri sorbind marghilomane și bere gulerată, alintată cu jamaică, atunci să purcedem spre mahala. Nu căutându-i pe „adevărații Arnoteni”, ca în romanul fiului de Curtea Veche, ci dibuind locanta „La Conu Iancu”, din spatele Pieței Traian, unde odinioară poposeau oltenii să-și umple cobilițele și chivuțele să-și schimbe periile de var.
Aici, la un mic și-un țap ori la alte drăcării de le-aduse secolul în bucătăriile românilor, vă puteți adânci în visarea aievea a grădinilor de altădată. Cu chelneri care trec printre mese când ți-e lumea mai dragă și privirea mai învăluită la ce se întâmplă pe scenă, ajutând teribil comedianții!, cu domnișoare înfumurate returnând pahare cu picior, cu berbanți amuzați și ușor fumé, cu bariste care fac fond sonor inutil spectacolului, cu zgomotele cartierului care promit ba o revoluție, ba o petrecere de lăsata secului, ca în Conu Leonida... Lăutari în dășchidere, lăutari în închidere – taraf serios cu muzici de ascultat când sfârâie grătarul. Actori tineri, de promisiune, cu haz, domnule, dacă-ți vine să crezi!, cu fete nurlii dănțuind și cântând de mai mare drag ochiului și urechii consortului, cu Mitică, Tanța și Costel, cu amicii trecând printr-o situațiune care, mă-nțelegi, ajunge până la Justiția română care..., dar ce să mai vorbim?!... O fi de la bere? Ei, aș! Berea... moft. Mai adă, băiete, înc-un rând, că a venit Bibicu să admire piciorul Aglăiței așa cum se cuvine, cu portofelul plin pentru prețuri cu piper. Dar asta contează?! Nu importă, monșer, buna dispozițiune să ție până-n zori, când are să scoață covrigi calzi la simigerie și apoi bucureșteanul poate merge la culcare, liniștit că a avut o zi de vilegiatură în micul Paris. C’est une pays modčle! Iar dacă nu v-o place, n-aveți decât să așteptați până numărul viitor, când vă spun unde să vă închideți, în ce teatru din acela, cu feștile și cortină. Rezon!


P.S.: Pentru lămuriri, orare și reclamații, adresați-vă la adresa de pe plic: www.festivalcaragiale.ro

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul