Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre „miezul” obiectelor

        Iolanda Malamen

 


Printre lucrurile de suflet pe care le păstrez, se află un text adresat mie de pictorul Gheorghe Pantelie, vechi şi drag prieten. S-a întîmplat asta în mai 2005, la finele unei expoziţii (de altfel foarte bine primită de critică) deschise împreună cu fratele său, Ion Pantilie, la Galeria Artis (parterul Teatrului Naţional).
Iniţial, am simţit o mică panică, fiindcă părea că trebuie să descifrez înţelesul unui asemenea gest ca pe un semn pe care cineva îl face la o crucială despărţire. Citind în singurătate cele patru pagini dăruite de Ghe. Pantelie (Gică), atît de concise, atît de radicale şi de limpezi, am parcurs mărturii pe care artistul le exprimase verbal, cu fervoare, de-a lungul anilor, în zecile şi zecile de ore petrecute în însoţirile noastre prieteneşti. Și totuşi ceva nou citeam în această tulburătoare confesiune: o mare fericire (iluminare) că, în sfîrşit, a ajuns într-un punct în care şi-a „revenit” din „înstrăinările” care-i vor fi consumat mult timp şi, iată, a devenit din ce în ce mai „stăpîn” pe sine.
Acum, la aproape cinci ani de la dispariţia timpurie a lui Gheorghe Pantelie, pe care l-am crezut, în cele cîteva decenii de prietenie, un „făptuitor” de cursă nesfîrşită, am decis să public acest text, ca ataşament a tot ce a lăsat memorabil în pictura sa.
De aceea, sper, cu toată sinceritatea, ca gestul meu să nu fie considerat doar o secvenţă patetică, o simplă resuscitare a propriei memorii.


 



Biografie şi activitate expoziţională


Născut la 25 decembrie 1941, la Piteşti, Argeş, m. 18 februarie 2008, Piteşti. Absolvent al Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, Secţia Pictură, promoţia 1971, clasa lui Octavian Angheluţă. Membru al UAP România din 1975.
Expoziţii personale şi de grup: 1971 – Expoziţia Cenaclului de Artă Plastică din Piteşti, Muzeul de Artă, Piteşti; 1972 – Semnificaţia stilului, Simpozion Muzeul de Artă Piteşti; 1972 – expoziţie de grup, Tehnic-Club, Piteşti; 1973 – expoziţie de grup, Sala Amfora, Bucureşti; 1973 – Expoziţie Plener 73, Bydgoscz, Polonia; 1974 – Expoziţia Naţională a Tineretului, Muzeul de Artă, Piteşti; 1975 – expoziţie personală, Galeria de Artă a Muzeului Judeţean Argeş; 1978 – expoziţie de grup – Galeria de Artă, Cluj-Napoca; 1979/1980/1981 – expoziţie personală, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 1981 – expoziţie de grup, Căminul Artei, Bucureşti; 1982/1984/1986 – Bienala de Pictură şi Sculptură, Sala Dalles, Bucureşti; 1986 – expoziţie de grup, Sala Dalles, Bucureşti; 1987 – expoziţie personală, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 1987 – expoziţie de grup, Râmnicu-Vâlcea; 1989 – expoziţie personală, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 1990 – expoziţie de grup, Galeria Orizont, Bucureşti; 1990 – expoziţie de grup, Erlangen, Germania; 1991 – expoziţie personală, Erlangen, Germania; 1992 – Salonul de Iarnă, Erlangen, Germania; 1992 – Tîrgul Anual din Frankfurt, Germania; 1995 – expoziţie personală, Casa Americii Latine, Bucureşti; 1996/1997 – expoziţie de grup, Salonul de Sud, Muzeul de Artă, Râmnicu-Vâlcea; 1998 – expoziţie personală, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 1999 – expoziţie de grup, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 1999/2000/2001/2002/2003/2004 – Salonul Judeţean, Centrul Cultural Piteşti; 2004 – expoziţie de grup, Galeria de Artă Metopa, Piteşti; 2005 − expoziţie împreună cu Ion Pantilie, Galeria Apollo-Bucureşti.


Premii: 1974 – Premiul Republican pentru Pictură; 2002/2003 – Premiul de Excelenţă Argeş; 2003 – Premiul pentru activitate expoziţională oferit de ziarul Societatea Argeşană.
Călătorii de studii în Grecia, Bulgaria, URSS, Germania, Polonia, Ungaria.
Prezenţe în colecţii particulare din România, SUA, Germania, Polonia, Italia.
Menţionat în ziarele locale şi naţionale; apariţii la emisiunile culturale TV; cronici în revista Arta; Istoria picturii româneşti (Vasile Florea şi Marin Mihalache); Enciclopedia artiştilor plastici români (Vol. V); Dicţionarul personalităţilor din România. Who Is Who, ediţia 2003.



„Căutările lui Gheorghe Pantelie se concentrează asupra posibilităţilor de a reconstitui imaginea lumii utilizînd materia inepuizabilă a culorii – căutări îndatorate teoriilor purei vizualităţi. Structura riguroasă a pînzelor sale (să ne amintim că el desena cu o uluitoare virtuozitate) se disimulează sub o masă transparentă, fluidă şi infinit modulată, de culoare, din care, uneori, se încheagă conturul unui obiect.” (Alexandra Titu)


 


„Când te vei deprinde să vezi lumina din toate «nimicurile» atunci vei fi un om fericit.ˮ
„Să nu neglijez ştiinţa înaintaşilor, deci să nu rămân opac la mesajele lor.ˮ
„Să nu mă arunc în «ofertele» noului fără să gândesc.ˮ
„Nu am avut niciodată altă alternativă decât pictura. Pictura este singura mea alternativă.ˮ
„Am multe lucruri, toate legate de pictură, pe care nu le-am făcut. Dacă mă ajută Dumnezeu le voi face.ˮ
„Cea mai mare influenţă asupra vieţii mele a avut-o pictorul Mihai Horea.ˮ


Gheorghe Pantelie


 


Iolanda dragă,


M-am lăudat că o să scriu despre modul în care mă gândesc la arta pe care o fac. Acum, când stau în faţa hârtiei, nu mai ştiu cu ce să încep, mai ales că talentul la scris îmi lipseşte.
În tinereţe o lectură m-a marcat pentru toată viaţa. Despre cartea cu pricina nu mai ştiu nimic. Nici cum se cheamă, nici cine a scris-o.
Acţiunea se petrecea pe undeva prin Asia. Era vorba de practicarea unui soi de meditaţie extrem de interesantă. Aşa m-am aplecat cu atenţie asupra procesului de abstractizare.
Am descoperit multe probleme, am găsit multe rezolvări şi m-am autoîncurajat să merg pe drumul pe care îl vezi în picturile mele. Cred că în aceste rânduri, informaţia şi inteligenţa ta vor găsi cât de cât ceva relevant.
Dar să ne întoarcem la meditatorul din Asia. Acesta stătea liniştit în faţa unei grădini special amenajate pentru astfel de experienţe. Grădina avea iarbă, flori, pomi, aer, nori etc., etc. „Meditatorul” (să-l numim aşa) s-a gîndit să golească grădina de tot ce era material. A început, să zicem, cu iarba. A scos-o din peisaj (mental, bineînţeles) fir cu fir. Apoi a golit cu răbdare pomii, frunză cu frunză. A scos trunchiurile şi particulele de pământ şi de aer, bucăţică cu bucăţică. Totul se petrecea în mintea lui, prin ochii lui, care nu pierdeau nici o clipă peisajul din vedere.
În final ajungea la golul acela (dincolo de materie) probabil în Nirvana, unde auzea sunetul plăcut al începutului. „Meditatorul” reuşea să ajungă „acoloˮ şi să ia contact cu eternitatea.
Ţin minte că totul era fascinant! Cum nu putea să stea prea mult în faţa acestui miracol, el, fiinţă vie, trebuia să revină în lume. A refăcut calea întoarsă la fel, aducând totul la loc, părticică cu părticică.
Sunt convins că mă vei înţelege de ce am fost atât de marcat. Am procedat la fel cu obiectele din jurul meu, pe care le aveam ca motive pentru natura statică, peisajele, portretele sau nudurile mele.
Desenam foarte bine, am făcut multe ore de studiu, am învăţat perspectivă, anatomie şi compoziţie. Am colorat bine şi am învăţat multe despre teoria culorilor. Nu mi-a fost suficient. Altceva m-a captivat toată viaţa.
Sunt convins că prin darul (talentul) primit de la Dumnezeu aş fi putut să mă remarc mai de mult în arta de la noi.
Mă cunoştea multă lume de calitate şi aşteptau de la mine „mai multˮ. Adică ceva din ce făceau ceilalţi, „cevaˮ pe care aceştia îl apreciau. Într-un fel, m-am automarginalizat, atât cât să nu fiu dat uitării.
Să ştii că istoria artei occidentale (zona cunoaşterii, dezvoltării şi progresului din lume) m-a condus spre drumul pe care l-am ales.
Am fost un elev ciudat, atipic şi am învăţat într-un fel care enerva pe cei pe care i-am avut profesori.
Istoria artelor la care mă refeream am învăţat-o invers: de la coadă spre începuturi, ceea ce a făcut să văd ce alţii nu au văzut. (Bineînţeles că am luat-o şi în mersul firesc al ei.) Te rog să mă ierţi pentru lipsa de modestie.
Am ţinut cont de multe lucruri care în şcoală nu se spun, gen: mărul lui Newton. Istoria artelor nu trebuie să fie un inventar de date şi obiecte. Un astfel de curs şcolar, predat sec, duce la sterilizare. Priveşte la lumea din jur şi vei vedea acest lucru. Tu ştii la ce mă refer mai bine decât o pot face alţii. Experienţa mea pleacă din grădina limbajului artei. El m-a ajutat să ajung la planul din pânza fizică, să-i dau jos coaja, să-i scot fundalul şi să-i las la vedere „miezulˮ fertil care nu se vede în lumea înconjurătoare. Să nu crezi că nu îmi place natura şi că nu ştiu să apreciez lucrurile frumoase. Să respect aşa cum îl respect şi pe Creatorul lor. Dar fascinaţia mea este ceva spre mai înlăuntru.
Îmi place să mă plimb prin aceste lucruri minunate, să mă încurc şi descurc în iadul care le atinge uneori, dar îmi place lumina. Chiar şi cea fizică, pentru că, la urma urmei, este născută tot din prima lumină.
Aşa am înţeles că noaptea nu este decât o copie, o umbră a nopţii primordiale.
Pictura mea trăieşte între lumină şi întuneric. Pânza pe care pictez nu este un suport, un „ţucal” cumpărat de la Fondul plastic, în care arunc, ca să se prindă, vopselele şi gesturile mele. Aceasta, prin procedeele abstractizării, scoate la vedere miezul de care vorbeam. Acest „miezˮ nu putea să apară decât în cultura occidentală.
Asia se cufundă în natură. Noi avem o altfel de transcendenţă, avem întrupare, avem perspectiva trupurilor de slavă etc.
Nu mai continui să nu risc să devin caraghios. Iartă-mă pentru naivităţile mele! De multe ori mă simt prea onorat, mult prea onorat să stau alături de oamenii serioşi, realişti şi respectabili. Nu mai ştiu să vorbesc şi comunicarea se duce la dracu.
Uneori, mimez sociabilitatea pentru că iubesc mult oamenii. M-am băgat însă în lucruri care m-au îndepărtat puţin de ei. Dar cred că mi-am revenit şi că sunt mai stăpân pe mine.


Sărut mîna, Ghe. Pantelie (2005)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul