Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

In Memoriam Petru Poantă

        

Ne-a părăsit, sāmbătă, 7 septembrie, criticul literar Petru Poantă. Născut la 7 aprilie 1947, īn satul Cerişor, din judeţul Hunedoara, Petru Poantă a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj īn anul 1970, numărāndu-se īn ultimii ani de studenţie printre membrii fondatori ai cenaclului şi apoi ai revistei Echinox, alături de Marian Papahagi, Adrian Popescu, Ion Mircea, Dinu Flămānd, Eugen Uricaru, Marcel Constantin Runcanu şi alţii. Revista Echinox a apărut īn 1968, acesta fiind şi anul de debut al lui Petru Poantă īn publicistica literară. După absolvirea facultăţii, a fost angajat redactor la revista Steaua din Cluj, unde a lucrat cāteva decenii. Aici s-a afirmat ca un critic literar de fineţe, dintre puţinii comentatori avizaţi de poezie din critica noastră. După căderea regimului comunist a devenit director al Direcţiei Culturale a Judeţului Cluj.
Pentru Poantă a publicat următoarele volume de critică şi istorie literară: Modalităţi lirice contemporane, īn 1973; Poezia lui George Coşbuc, īn 1976; Radiografii, vol. I, īn 1978, şi II, īn 1983; Scriitori contemporani, īn 1994, Cercul literar de la Sibiu. Introducere īn fenomenul originar, īn 1997 şi 2006; Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, īn 1999 şi 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, īn 2003; Opera lui George Coşbuc, īn 2004. Īn ultimii ani s-a dedicat evocării Clujului cultural de altădată, publicānd texte reunite īn volumele: Clujul meu. Oameni şi locuri, īn 2006; Clujul meu. Anii şaptezeci, īn 2007; Clujul meu. Radiografii, īn 2011. De-a lungul unei cariere prodigioase de cronicar şi istoric literar, Petru Poantă a colaborat la următoarele lucrări colective şi fundamentale: Scriitori romāni, 1978; Dicţionarul scriitorilor romāni, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, vol. I-IV, 1995-2002; Dicţionarul general al literaturii romāne, coordonator general Eugen Simion, vol. III-V, 2005-2006. A īngrijit şi prefaţat ediţii din G. Coşbuc, I. Negoiţescu, Radu Stanca, Aurel Gurghianu. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romānia īn 2003 şi Premiul „Nicolae Drăganu” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor īn 2006. Prezenţă discretă īn spaţiul literar romānesc, Petru Poantă a lăsat totuşi o operă de care istoricii literari ai epocilor viitoare vor trebui să ţină seama. Prin dispariţia lui Petru Poantă, literatura romānă suferă o pierdere ireparabilă. Fie-i ţărāna uşoară!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul