Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Muza dintre Caragiale şi „Eminul flambat”

        Horia Gārbea

Poeta Elena Vulcănescu a trecut de cīţiva ani īn tabăra istoricilor literari. O opţiune firească pentru o autoare care a consacrat mulţi ani studiilor de istorie şi cercetării arhivelor. Timpul căruia īi consacră cvasitotalitatea eforturilor sale este secolul al XIX-lea, mai exact a doua jumătate a sa, care e epoca marilor clasici şi care ascunde destule lucruri īncă insuficient cercetate sau interpretate discutabil. Din acest efort a ieşit volumul Bucureşti-Paris via Mirceşti (2007), consacrat lui Vasile Alecsandri, premiat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, iar acum apare un masiv op, de 400 de pagini, intitulat Veronica Micle, muza dintre Eminescu şi Caragiale (Ed. Convorbiri literare). Sīnt publicate 17 studii, completate cu nişte „confesiuni de atelier” drept prefaţă.
Īn ciuda titlului, nu toată cartea se referă la Veronica Micle, nici la relaţia ei cu cei doi mari scriitori. Chiar unele părţi care s-ar crede că o privesc direct pe „muz㔠nu īi sīnt de fapt consacrate, ceea ce nu le face mai puţin interesante. Astfel, Īncoronarea muzei este o cercetare pe urmele unui portret inedit al Veronicăi realizat de Ştefan Ionescu-Valbudea. Textul, foarte bine documentat şi plin de referinţe şi dezvăluiri care incită cititorul, se referă la autorul bustului, un sculptor remarcabil. Bustul iniţial, „portretul” din ghips s-a pierdut īnsă, el era, se pare, capodopera care o reda pe adevărata Veronica, rămīnīnd posterităţii doar o variantă de marmură, comandată de o mătuşă a autorului acestor rīnduri, Smara, portretizată şi ea de acelaşi Valbudea, veghind şi azi īntr-un colţ de Cişmigiu. Marmura „rece” din 1890 e dezaprobată de Elena Vulcănescu care preferă ghipsul din 1888. Aceast㠄marmur㔠a fost donată de Smaranda Gārbea (Smara) Ateneului Romān, dar s-a pierdut şi ea prin 1937.
Un alt capitol de maximă acribie documentară, dar şi de interpretare īndrăzneaţă este cel referitor la Ştefan Micle („menire şi legendă”, zice autoarea). Īn fapt, Elena Vulcănescu nu e sedusă atīt de Veronica Micle şi nici măcar de contemporanii ei mai iluştri: Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Alecsandri, ci de īntreaga epocă şi mai cu seamă de istoria măruntă care luminează cu scīnteierile ei vieţuirea acestor oameni, deveniţi, prin forţa harului, īntemeietori ai literaturii romāne. E clar că Elena Vulcănescu īi respectă pe clasici, iubeşte literatura, dar mai ales īi plac scotocirea prin arhive, punerea cap la cap a documentelor, sesizarea contradicţiilor, īntr-o operaţie detectivistică demnă de o Miss Marple a istoriei literare.
Capitolul care ar fi putut să fie central: Veronica Micle īntre Eminescu şi Caragiale, cu titlul aproape suprapus celui al volumului, se consumă īn numai opt pagini şi se referă practic la momentul rupturii definitive de Eminescu, din septembrie 1881, răspunzīnd mai ales la īntrebarea dacă demisia lui Caragiale de la Timpul are vreo legătură cu idila Caragiale-Veronica şi cu relaţiile tensionate dintre ea şi Eminescu. Elena Vulcănescu răspunde negativ, după īnşirarea multor argumente de amănunt. De asemenea, ea pune īncetarea definitivă a relaţiei celor doi, care se clătina de mult, pe seama lecturii de către Veronica Micle a Scrisorii a IV-a. Asta, după ce, desigur, Veronica aflase de iubirea poetului pentru „Mme Poenar”, (Cleopatra).
Īn expunerea rezultatelor cercetărilor şi conjecturilor sale, Elena Vulcănescu adoptă un stil liber şi şugubăţ, presărat cu arhaisme de efect hazliu şi locuţiuni prin care-i iroznizează pe protagonişti. Īn martie 1981, „simţind furtună īn Paradis, Veronica intervenea...”, subiectul – sincopa amorului Eminescu Veronica – „era garnisit cu alte graţii inspiratoare”. Iuliu I. Roşca e declarat de autoare mai poliţai decīt poet şi, cīnd ajunge premiat de Academie īn 1887 pentru dramaturgie, Elena Vulcănescu observă: „cum Eminescu nu pupase, nici Eminescu n-ajungea!”. Apoi, „dovada renunţării la dumnealui sīnt pedepsitele de scrisori care umblă de colo-colo”. Cercetătoarea vorbeşte de „o strategie diabolică, de telenovelă incendiar㔠care „īşi demonstrează fatalitatea” pentru c㠄Eminul era īncă flambat” şi īi scria Cleopatrei „cu verbul īncins”. Dup㠄cele cīteva zile de amor autumnal” cu Caragiale, Veronica se īntoarce acasă (titlul unui film de mai tīrziu!) „ca o făclie din adīncul misterelor, īmpodobită cu chiparos īntunecat”.
Toate exemplele de mai sus sīnt dintr-un singur capitol, cel citat, Veronica Micle īntre Eminescu şi Caragiale, dar verva ironică a autoarei se simte şi īn altele, fără a altera informaţia exactă, plasarea notelor de subsol trebuitoare şi urmărirea atentă a cronologiei şi verosimilităţii depoziţiilor unor martori oculari din epocă.
Toate acestea fac lectura plăcută şi palpitantă, cel mai adesea Elena Vulcănescu găseşte echilibrul īntre expunerea rezultatelor unei cercetări īntrucītva aride şi menţinerea interesului cititorului prin intervenţii personale mai colorate. Ceea ce ştiam, de la G. Călinescu şi de la alţii, se confirmă: geniile tutelare ale culturii  sīnt nişte bieţi oameni, vieţuind īntre alţi oameni mai buni sau mai răi, īmpovăraţi ei īnşişi de păcate. Ceea ce face diferenţa este opera, explicată doar parţial, eventual infim, de accidentele biografice.
Efortul de documentare şi interpretare al Elenei Vulcănescu din acest volum este unul deosebit, expunerea lui graţioasă, fără pedanterie şi preţiozitate, se īnscrie īntre meritele ce se cuvin subliniate şi recunoscute din plin scriitoarei. Ea se pregăteşte de altfel să ne ofere alte două volume pe care le anunţă la ultima pagină: Veronica Micle, muza dintre marmuri şi Valeria Micle-Sturdza, Prinţesa fără cāntec (e vorba de fiica Veronicăi, desigur). Īn ceea ce mă priveşte, le aştept cu mult interes, find sigur că materialul imens studiat īn ultimul deceniu de Elena Vulcănescu trebuie să fie sintetizat īn asemenea lucrări şi asezonat cu stilul său original.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul