Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Behemoth pe Raftul Denisei

        Grete Tartler

Behemoth, motanul negru vorbitor, mânuitor de pistoale, paharnic şi jucător de şah, unul dintre cele mai expresive personaje ale romanului lui Bulgakov1, a găsit o gazdă bună în pisica neagră, deja cunoscută emblemă a „Raftului Denisei”. Nu mă îndoiesc că această nouă traducere va fi un best-seller. Romanul Maestrul şi Margareta poate fi citit acum, după mai bine de o jumătate de secol de când tema faustică relansată de el a îmbrăcat zeci de variante, şi  mai ales după ce autori ca Updike, Rushdie sau Rowling şi-au vândut cărţile în milioane de exemplare, într-o nouă lumină. Nu numai că îl citim cu acelaşi entuziasm ca în anii când era considerat un fel de „material subversiv”, dar îşi dezvăluie noi valenţe, îşi confirmă profeţiile.


Satiră inegalabilă la adresa regimului sovietic, a cărui mască a ră­mas aceeaşi din 1928, când şi-a început Bulgakov romanul, şi până la căderea Cortinei de Fier (dar nici astăzi birocraţia din zonă nu se simte prea bine…), Maestrul şi Margareta a fost lucrat în trei versiuni, ultima încheiată abia după moartea lui Bulgakov, în 1940, de către nevasta acestuia. Fuses primit cu entuziasm în lumea largă, dar n-a avut o soartă prea bună în ţara unde a fost scris (chiar şi acum un an muzeul Mihail Bulgakov a fost devastat de unii care se proclamau „anti-satanici”. Ciudat că Bulgakov mai poate fi privit  acum ca „primejdios”).


Povestea stă sub semnul romantic al lunii pline, aceeaşi lună plină  care a luminat vinerea crucificării lui Isus (din romanul despre Iisus şi Pilat din Pont pe care Maestrul, „aruncat” la casa de nebuni, continua să îl scrie/ viseze cu îndârjire), şi balul vrăjitoarelor, o capodoperă pe temă valpurgică, din care s-au inspirat numeroşi scriitori şi regizori (mă gândesc  în primul rând la  Wajda, Castorf şi Roman Polansky). Această tentă romantică explică echilibrul între forţa satirică a caricaturii (inclusiv la adresa „literaţilor” sovietici atei) şi delicateţea vulnerabilă a „manuscrisului care nu arde”, între liniile negre ale terorii şi cele luminoase ale poeziei.


Între personajele de neuitat, Woland,  „profesorul german” care face legătura cu Faust (Junker Voland) şi care e însuşi demonul al cărui nume nu trebuie rostit,  Margareta, credincioasă  iubită a Maestrului (al cărei model pare să fie fost însăşi Elena Sergheevna, soţia scriitorului, dar care e desigur replica personajului omonim din Faust), devenită vrăjitoare după ce se unsese pe trup cu  crema lui Azazaello şi conducând, în chip de regină, „balul vrăjitoarelor” (în aceeaşi noapte de vineri în care Pilat din Pont e tulburat de chinuitoare vise),  Behemoth (creionat, se pare, după pisoiul Flyushka al autorului), Azazello, îngerul  căzut care îi învăţa pe oameni  arta împodobirii (şi la femei, a machiajului…), Mihail Alexandrovici Berlioz, preşedintele Uniunii Scriitorilor sovietici (al cărui nume sugerează Damnaţiunea lui Faust de Hector Berlioz)… acestea şi multe altele „reale”, din plin ateism sovietic, îşi dau mâna cu personajele „imaginare” din romanul Maestrului (Pilat din Pont, Iisus, Matei, Iuda). Rezonanţele sunt recognoscibile, tot aşa cum între geografia moscovită şi cea a Ierusalimului sunt vizibile voitele interferenţe.


Ion Vartic face o  interesantă analiză a decantării ficţionale, a substituirii „magiei bolşevice” cu magia neagră şi a lui Stalin cu Woland, a simbolisticii personajelor, nu în ultimul rând a construcţiei simfonice a romanului.


Traducerea lui Ion Covaci e fermecătoare, cuceritoare, nu doar exac­tă (şi dotată cu note), ci şi cu un aer foarte contemporan, neevitând cuvinte precum „devoalare” în loc de dezvăluire, „priponit” în loc de închis, „mutră de te apucau pandaliile”, „ud leoarcă”, „zărghit”, „tărtăcuţă”, „ghiuj cretin”…, în fine, un limbaj argotic simpatic, actual şi bine stăpânit, colorat uneori „oriental”, în contrapunct cu poezia misterului, necunoscutului, a tenebrelor şi furtunii, a iubirii (care totuşi roteşte sorii şi stelele), cu muzica subiacentă textului. O apariţie de zile mari, o lecţie despre arta de a scrie care, iată, nu s-a stafidit în „repetitorium”.


 


____________________


1 Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta. Traducere din rusă de Ion Covaci. Postfaţă de Ion Vartic, Humanitas 2007.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul