Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Anti-Caragiale, a III-a ediţie

        Viorica Răduţă

Prima carte a lui Gelu Negrea, Anti-Caragiale, publicată la Cartea Românească în 2002, este şi azi, reeditată la Editura Academiei Române, de o prospeţime surprinzătoare. Deliciul şi surpriza vin din stilul autorului, nu numai din viziune.
Lumea lui Caragiale e vizată, cum scria Manolescu despre carte, pe urmele unor Zarifopol şi Ralea, dar argumentativ. Uimeşte, la re-citirea studiului lui G.N., plăcerea cu care te laşi condus de logica şi stilul acestei cărţi rare. Nu ai totdeauna aderenţă la părerile autorului privind personajele trase înspre dramă sau tragedie (Zoe, Trahanache, de pildă), dar lectura autorului şi logica strânsă, aplicată strict la text, impun. E vorba, după atâta exegeză caragialiană, de o nouă şi meticuloasă citire/comentare a Scrisorii pierdute, în special. Doar alunecările spre psihologia abisală par, uneori, ascuţite. În condiţiile în care s-a cimentat viziunea asupra lui Caragiale, scormonirea în fiecare ungher textual, constantă cu fiecare capitol al cărţii, evidenţierea invaziei (dovedite ca funcţionale acţiunii piesei) de text/e în opera caragialiană fac chiar din primele capitole unele de excepţie. Prin densitate şi coerenţă, ne aflăm într-o mustire seducătoare de idei critice, plecându-se de cele mai multe ori strict tocmai de la „textele” care împing acţiunea piesei. Cele dătătoare de semnificaţii profunde versus vorbirea şi gestica personajelor. Contra opiniei privind aparenţa şi esenţa în lumea maestrului, Gelu Negrea mută, cu argumente, adevărata problemă de la ridicolul formei la seriozitatea fondului, şi asta prin fişele de caracterizare. Astfel, comicul apare la nivelul discursului, nu al „conţinutului”. Aşa, Tipătescu și Caţavencu (unul oblomovian, celălalt progresist) apar într-o altă perspectivă critică, ceea ce se demonstrează prin cotloanele textuale puse într-o logică antirutinată). În plus, funcţia principală a unor asemenea îndrăzneli de lectură şi interpretare nu omoară, ci învie autorul.
Recunosc viziunile puternice de după „clasici”, privindu-l pe Caragiale, scrise de Marta Petreu, Maria Vodă Căpuşan sau Florin Manolescu, dar Anti-Caragiale e proaspătă, spectaculoasă şi datorită stilului, postmodern, cu aluzii, intertext, paratext (Caragiale). Şi asta, în măsura în care multe alte studii se lasă îngropate în stilul autorului comentat. Iată că Negrea reuşeşte nu doar lectura disciplinată a fiecărui detaliu de text, ci şi o folosire, şi cu măsură, şi suculentă, a unor vocabule, frazări, fragmente de text/vorbire a personajelor maestrului înăuntrul propriei texturi. Iese un studiu critic care se citeşte cu delicii, cum puţine altele pot face asemenea eliberare a spiritului critic. Astfel de fraze funcţionează şi empatic la stilul caragialian, dar şi ca ingrediente ale studiului actual: „Aşezând faţă în faţă cele două răvaşe scrise şi trimise în aceeaşi zi soţilor Trahanache, cu greu îţi poţi reţine o exclamaţie admirativă la adresa expeditorului, onor d. Nae Caţavencu: e teribil, monşer, parol!”, „În orice caz, conul Nicu stă în ochii lui (ai lui Pristanda, n.n.) mai presus decât superiorul lui pe linie administrativă Tipătescu, în pofida faptului că pe cel din urmă îl recunoaşte ca «stăpân» care poate să-l ocărască şi să-l bată pentru că de la dânsul mănâncă pâine, el şi unsprece suflete” etc.
Remarc nu doar punctarea importanţei textului scris din opera lui Caragiale, cât urmărirea acestuia, mai ales pe parcursul Scrisorii..., cu notări remarcabile asupra legăturii dintre ele, funcţiei sale dramaturgice, sensurilor pe care le aruncă în faţa vorbirii personajelor, aspect mult mai comentat de critică. Sunt definitorii aserţiuni de tipul: „Mistica textelor e atotcuprinzătoare, funcţionând cu o energie debordantă, căreia personajele caragialiene nu sunt capabile a fi în stare să i se sustragă (...) Viaţa include aproape obligatoriu o bornă textuală, un reper scris; în raport cu ele, personajele se definesc, acţionează, reacţionează, intră în relaţii, edifică şi dezintegrează prietenii ori legături sentimentale, înving sau eşuează, acced pe scara ierarhică sau, dimpotrivă, devin importante ori se prăvălesc în derizoriu, jubilează sau suferă. Eroii lui nenea Iancu sunt, în proporţii felurite, atât producători de texte (...), cât şi consumatori de înscrisuri... Când nu-şi asumă nici una dintre cele două ipostaze, îi regăsim măcar în aceea de vehiculatori de texte”. Dar asemenea proiecţii sunt şi demonstrate cu fragmente de text aduse sub lupă, comentate în adâncime, scoase la iveală cu meticulozitate, dar şi cruzime versus lectura de rutină, fie şi cea didactică, într-o logică seducătoare şi o frazare spumoasă. Nu e nevoie să ai aceeaşi părere cu autorul eseului din moment ce lectura lui Caragiale e vioaie, bine construită, cu valenţe argumentative care ţin de textul citit în tot păienjenişul său. O culminaţie postmodernă, asumată lucid, este distribuirea textelor non-verbale din Scrisoare… pe ore, ceea ce conduce la o adevărată piesă... textuală. Jocul merge şi spre adiţiunea de „documente apocrife”, dar nu departe de original (să zici că e a lui Ion Luca), mai ales că „simularea de scriitură caragialiană” duce spre o lectură vie, provocatoare. Până acolo unde sunt semnalate multele scăpări de tehnică teatrală într-o piesă pe care autorul studiului de faţă o consideră capodoperă. Şi, urmărind cu o lupă mai măritoare decât ale comentatorilor dinainte textul caragialian, autorul ajunge la fine observaţii privind desfăşurarea momentelor temporale din Scrisoare... Argumentele de text sunt elocvente, dar şi concluzia, de marcă a absurdului, este. Numai că slăbiciunile, obscurizările temporale au fost expuse şi comentate suficient de limpede.
Cu o lectură neinhibantă, G.N. foloseşte opinii empatice, tip Al George, sau atacă nocivitatea unor comodităţi/mentalităţi critice, dar trece şi la regia pieselor lui Caragiale, unde, iarăşi, observaţiile sau propunerile de montare sunt încă proaspete. Ca tot eseul.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul