Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Prima ediţie critică integrală din portretistica lui N. Iorga

        Monica Grosu

Figură distinsă a catedrei universitare, scriitor şi exeget de marcă, profesorul Valeriu Rāpeanu şi-a continuat nepregetat munca de cercetare şi īntregire a istoriei literaturii romāne, aplecāndu-şi fruntea cu răbdare şi pasiune asupra paginii scrise. Studiile şi cercetările domniei sale īi dovedesc dexteritatea cu care abordează subiecte diverse, reuşind să le plaseze īntr-un context socio-cultural mai larg, fapt ce le sporeşte gradul de interes. O altă pecete a acestor demersuri scriptice constă īn buna informare şi capacitate analitică, situate mereu īn zona unor percepţii cāt se poate de echilibrate şi pertinente.
Unele dintre cărţile profesorului Rāpeanu realizează retrospective necesare de istorie literară, cărora le adaugă detaliul noutăţii şi al unei priviri mai nuanţate, cum este, de pildă, volumul Scriitori romāni. De la I.L.Caragiale la Radu Tudoran (2010). Altele se īnscriu pe axa unor exerciţii de recuperare, editare şi valorificare literară a unor opere cvasi-uitate sau abandonate īn pagina publicistică. Emblematice pentru acest segment de activitate sunt recentele şi solidele volume, trei la număr, īnfăţişānd portretistica lui Nicolae Iorga, personalitate ce nu mai necesită prezentare şi căreia profesorul Valeriu Rāpeanu i-a acordat o atenţie deosebită prin ediţiile şi exegezele pe care i le-a īnchinat.
„Operă monumentală aparţinānd deopotrivă publicisticii, literaturii şi eticii romāneşti”, cum pe bună dreptate se menţionează īn studiul introductiv, Oameni cari au fost (Ediţie critică, note şi comentarii de Valeriu Rāpeanu şi Sanda Rāpeanu, studiu introductiv de Valeriu Rāpeanu, Bucureşti, 2009-2012) īnregistrează prima ediţie critică integrală a unuia dintre capitolele fundamentale ale operei marelui istoric, şi anume portretistica. Un demers de o asemenea anvergură presupune, īn mod evident, un travaliu pe măsură, implicānd cercetarea unor colecţii de ziare şi reviste la care N. Iorga a colaborat (spre exemplu, Revista Fundaţiilor Regale) sau pe care le-a condus, acestea mai multe la număr (de la Neamul Romānesc la Floarea Darurilor, Revista istorică, Drum drept, Ramuri ş.a.), confruntarea ediţiilor anterioare şi a cronologiei portretelor, transcrierea cu acurateţe a textului īn conformitate cu originalul, structurarea voluminosului material, plus elaborarea notelor şi comentariilor, atāt de necesare īncadrării īn epocă a evenimentelor şi personajelor īn discuţie.
Ediţie ştiinţifică riguros īntemeiată, Oameni cari au fost beneficiază de tot aparatul critic elocvent şi necesar cititorului/cercetătorului (trimiteri bibliografice integrale, unificarea formelor de limbă, adăugiri necesare, indice de nume etc.), toate acestea subliniind apăsat munca a doi filologi prestigioşi: Valeriu Rāpeanu şi Sanda Rāpeanu. Drept urmare, avem īn faţă o operă fundamentală nu doar pentru memoria proverbială şi concizia marelui gānditor, ci şi pentru istoria literaturii romāne.
Publicate iniţial īn 1911, portretele acestor Oameni cari au fost rămān pagini reprezentative, asupra cărora s-au pronunţat īncă din interbelic critici şi scriitori importanţi: de la Pompiliu Constantinescu la Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu, de la Perpessicius la Călinescu şi Tudor Vianu, iar din generaţia contestatară, īnsuşi Mircea Eliade.
Ne vom opri, de această dată, la o apreciere a lui Pompiliu Constantinescu, īmpletind din nuanţele unor preocupări diferite profilul acestui mare iubitor de neam şi cultură care a fost N. Iorga: „Apostolul cultural, criticul tradiţionalist, istoricul temperamental, poetul duios, profetul vindicativ şi optimist, moralistul pragmatic, uneori pamfletarul, mai totdeauna panegiristul se regăsesc īntr-un efort suprem īn prezentul repertoriu de portrete omagiale. D. Iorga e unul din cei mai mari portretişti ai noştri, realizat printr-un contur luminos şi de un sigur echilibru interior” (vol. III, pp. 331-332).
G. Călinescu apreciază de asemenea īnsemnările (preponderent necrologice) ale ilustrului erudit, comparāndu-i activitatea de gazetar cu cea a lui Eminescu, prin lapidaritatea observaţiei şi vibraţia emotivă a discursului. Īn evocările pe care le īntocmeşte, N. Iorga se dovedeşte, mai presus de suspiciunile unor contemporani, „un iubitor de oameni, uneori cu prea multă generozitate, īn tot cazul un optimist şi un iertător” (vol. III, p. 336), un spirit visător şi melancolic, dispus să transfere trecutului nemulţumirile şi să īmbrace īn haina blāndeţii neīnţelegerile. De aceea, portretele sale beneficiază de un grad sporit de generozitate şi deplină īnţelegere a manifestărilor umane.
Īn paginile portretistice, N. Iorga reconstituie realităţi istorice şi pătrunde dincolo de aparenţele bine ştiute. Necrologurile şi articolele sale cu caracter aniversar devin meditaţii prelungite asupra morţii, dar şi potrivite ocazii pentru a-şi mărturisi emoţii, impresii şi experienţe care l-au adus la un moment dat īn preajma celui dispărut (memoria sa reţinānd aspecte şi detalii surprinzătoare), căci, aşa cum subliniază profesorul Valeriu Rāpeanu, „idealul uman al lui Iorga īşi are izvorul īn viaţa cotidiană”, „N. Iorga nu a afirmat un ideal uman abstract. Oamenii spre care se īndrepta simpatia sa nu sunt nici īntruchipările imaginaţiei, nici ale unei idei livreşti. Toţi aceşti oameni cari au fost au avut o existenţă atestată istoric, iar fapta lor s-a īnscris īntr-un fel sau altul īn evoluţia societăţii. Ei nu aparţin numai galeriei de eroi ai istoriei, ci sunt – cei mai mulţi – contemporani ai lui Iorga” (vol. I, p. 16).
Galeria portretistică realizată de impunătorul memorialist este extrem de vastă, de la nume uitate pānă la altele celebre din sfera politicului sau a boemei artistice, mai ales că marele Iorga deţinea secretul solidarităţii şi nutrea o sinceră simpatie pentru cei modeşti. Īn consecinţă, notele caracterologice se poziţionează ferm īn zona autenticităţii, fapt remarcat de-a lungul timpului de criticii care s-au pronunţat asupra cărţii.
Gestul editorilor, ca şi al celor ce au sprijinit efectiv această initiaţivă, precum domnul George Constantin Păunescu, este cu atāt mai valoros cu cāt el marchează un punct culminant pe traiectoria unui destin creator: maturitatea literară, deoarece, conform afirmaţiilor profesorului Rāpeanu, „putem considera arta portretistică a lui Iorga ca o īmplinire a maturităţii sale literare. Debutānd īn 1890, el tipăreşte cele dintāi portrete īn 1903. După cincisprezece ani de la publicarea primelor sale articole, şi după un exerciţiu destul de īndelungat pe tărāmul cronicii literare, N. Iorga ajunge la o concizie a scrisului său materializat īn articolul de atitudine politică şi culturală, a impresiilor de călătorie, a studiului de sinteză literară şi istorică, a pamfletului. Portretul reprezintă o īncununare a tuturor acestor modalităţi de expresie” (vol. I, p. 25).
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul