Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Marius Surleac

puls


o cântăresc cu ochii întredeschişi prin plasa ce îi străluceşte pe gambă
cercurile se transformă în romburi cu cât mă apropii
cărămizile sparte se reîntregesc
îi cuprind întâi chipul apoi aripile acomodându-i sânii
a căror căldură îmi arată aerul ca o perdea
de celofan − singurul obstacol semnificativ între noi


îmi dau jos tenişii degetele-ncep să topească asfaltul
sprintul meu se îneacă
scuip cremă de whisky pe buzele gurilor-cască
în palme am cioburi de sticlă şi-n creştet
cioburi de os



ramă


acest şarpe acordeon se plimbă deasupra etajului zece,
adormitului înger de smoală cu aripi de corb, babei de la nouă
ce toarnă nisip în clepsidre, jucătorilor de barbut neclintiţi între zaruri,
mierlelor rătăcind în ceaţă simfonii


acest şarpe tremură când îngerul îşi întinde una
dintre aripi



şapte pe şine


stăm împreună ţintiţi spre geam
capetele întinse pe masă se comportă
asemenea unei benzi rulante
în ochii mei intră ce a ieşit din ochii săi
suntem conectaţi într-un singur sens
şi parcă inima mea bate mai încet ca a sa
şi parcă penele sale se transformă în arbori
mângâindu-mi cu frunze ca de mătase
creştetul
în depărtare orizontul sângerează şi brusc
inima sa nu mai bate
în ochii mei intră doar negrul
tăiat de linii roşii de geam
îmi ridic capul tăiat pe jumătate
şi cobor din acest tren



fâl-fâl


când eram mic îmi doream să învăţ să zbor


după atâţia ani în care am realizat
că îmi este aproape imposibil
a început să se mute în ţeastă
spaţiul


cu vidul său rece
cerşetor de faze de uimire
cât să te ucidă


cu liniştea sa
provocatoare şi lacomă
după o gură de aer
cât să te facă fals auzit
câteva sute de ani
ori poate mii
în depărtare


cu îngerii săi care te împing
într-un zbor bine definit
spre centrul pământului


în a cărui traiectorie
să întâlneşti toţi dumnezeii
să discuţi cu ei despre
carne şi pene
despre fluturii din stomac
dacă mai sunt vii
ori de mult transformaţi
în lichide


fâl-fâl
pe sub nas mi-a trecut
necuratul



reflux


totul se derulează calm
supersonic
clădirile taie fiecare impuls
nervos
scăpat
în pupilă
kerosen
în plămâni
kerosen
în dendrite
la prima biserică
toţi fac cruci
în sincron
degetele haşurează
aerul
toţi vor să dispară
din acest autobuz
infect
ca şi cum ar vrea să se lepede
să coboare goi &
să mişune pe străzi
ca nişte şobolani
în acelaşi sincron
el dă pagină cu pagină
cuprins
de poveşti
de dragoste
cuprins
de ploaie
de lacrimi
în cap are o mie de cruci
de carbon
nanotuburi funcţionalizate
cu smirnă
prin sângele său curg ascuţite
cruci
străpung uneori pielea
la impactul cu solul
în acelaşi sincron toţi
se epurează
la următoarea cruce


un miliard de cruci
să devină îngeri?
o singură carte
să devină atei?



arlechi’n’ghenă


lângă ghenă
o secure taie
văzduhul
la fel şi ochii


o altă secure se ridică în locul său
un lichid transparent se prelinge
pe mânerul său
apoi pe mănuşă
marca Bombyx mori
apoi
se disipă într-un rânjet
o chicoteală
pe umeri poposesc câteva pene
apoi


arlechini
adunaţi într-o parabolă
fiecare având o secure în mână
fiecare aşteptând să îi vină rândul
fiecare udând trandafirii
cu spirt


în momentul tranşării
cei fără act cântă
versuri pentru copii
râd
se stropesc cu pistoale cu apă
umflă baloane în formă de ciocan
se păruiesc


pe frunţile lor curge sudoare
pe pantalonii bufanţi se prelinge
pe sub pantofii roz aceasta începe
să pută
la contact cu asfaltul


un cling de zippo
un tras de nas
un râgâit îi opreşte


de la egală distanţă se ridică
un înger copil
cu o pipă în mână
o aripă stângă
şi-un ciot drept


„Să vă fut!
Doar una?”



sheangel


ce te opreşte să ai sânii exagerat de mari?
să poţi adăposti sub ei toti călăreţii de elefanţi africani


ce te opreşte să spargi ferestrele unui întreg cartier
atunci când ţi-o tragi hardcore cu jumătate din iad
pe acoperiş?
să cutremuri pământul la fiecare orgasm


ce te opreşte să-mi oferi în panglici toporul?
aripile tale mă vor frământa
spasmodic
îmi vor unge sufletul cu ulei
să-l trimit ca un glonte
spre hău



December spleen


vagonul de marfă se duce-n neant
e plin de carne stricată şi măcelari
gândul de vegetarian pur şi simplu
se stinge-ntr-o clipă din viaţa unui om
copilul din faţă mă priveşte tăcut
îşi mestecă mâinile şi dă din picioare
în ochii săi văd un zâmbet dement
şi o altă pereche de ochi – mai atenţi


în aceştia din urmă într-un colţ retezat
stă o damă – fumează haşiş cu iz
de snagov pe fundal de led zeppelin
mă priveşte
cu nişte ochi la fel de albi
precum seva de lăptucă
în ochii ei se pot vedea îngeri
cum ies prin porii unei siluete diforme


mâinile încep să-mi tremure pe genunchi
sub mine şinele se adâncesc la fel şi cerul
aud fiecare piatră cum crapă de vânt
iar pe sub unghii, pene sângerânde ies
şi se desfac asemenea florilor cadavru
apoi ca dintr-o placentă uitată pe câmp
picioare şi mâini se ridică
se zbat
spălate de razele soarelui înţepenit în geam


îmi aprind o ţigară lungă
îi molfăi unul dintre capete
mă las pe spatele plin
de pene din aripi
şi urmăresc cum afară
atârnaţi prin copaci
sute de îngeri mă privesc...
în ochii lor alte sute se opresc
prin viile goale
storc seva butucilor
alţii se uită după femei
majoritatea zboară pe cer
printre norii fumegânzi


urmele reci de zăpadă se-nfing
în toţi ochii ce-au îndrăznit să apară
peste trupul din care au mai rămas doar
bucăţi uscate de piele şi os
prin secundele pierdute


deşertul cuprins spre amurg
se strânge-n jurul unui punct


penele îngerilor plutesc în derivă
steaua pe cer se-adânceşte spre est
mirosul de brad cuprinde oraşul
ce-adoarme timid sub copite de reni


la colţuri de bloc cuprins de turbare
vântul adulmecă urma
la geamuri doar moşi pe post de ştergare
şi-n scări sună vinul
mai calm sau mai tare


îngerii mei se-ntâlnesc cu ai lor
unii se pierd...
vorbele seci şi urările
se preling ca un nor
peste noi


azi m-am trezit fără soare −
peste mine un înger dându-mi pumni cu rozeta
din oţel-carbon peste tâmple


străzile goale
fulgi şi-o salvare
spitalele pline
cimitire deschise


e sărbătoare!


prin oraş
îngerii
fug



Frânturi


după ce am primit un bocanc în creştetul capului
mi-am ridicat chipul – jumătate sânge jumătate zâmbet
şi-am început să caut prin vizorul nebuniei coada de ciocan
cu care să-ţi sfărâm gleznele
să nu mai poţi atinge pământul
αααα
ααα
αα
α
cu trei ceasuri în urmă primisem mesaj de la îngeri
cu tremurături şi sticle de vodcă, bere şi cola
poturi grase ascunse sub pene
m-au chemat să-i onorez cu prezenţa
cu acord semnat şi parafă de la Sf. Petru


în Rai zăboveau somnoroşii câmpiilor verzi


în mijlocul dezmăţului îngeri dansau cu femei voluptoase
costumate în piele lucioasă strânsă pe fese
la mese dracii se cinsteau cu tequilla
unduindu-şi cozile pe sub scaune
până-ntre coapsele pierdute la zaruri


undeva peste bar îngerul păzitor puţin cherchelit
mă primise în gaşcă – comandase-o cinzeacă
şi o cheie franceză cromată
îmi întinse paharul şi o luă de mâner
în forma sa brută, rece şi gingaşă
mângâindu-mă într-o frântură de aripi adânc


împăturit în piele pariul
ω
ωω
ωωω
ωωωω
sub mine: targa, ciocanul şi-o sticlă de vin
asfaltul fierbinte şi urme de pene oscilând
precum o lamă-ntre aer şi vene



Ground control to major Tom!


mi-am zis că lumina vine de departe
de la îngeri, asteroizi, pitice albe
de la inimile legate în serie
ce gustă din fiecare foton
până la epuizare


pe filamentele încinse ale atriilor
mi-am pus sufletul la uscat
casca de protecţie am fixat-o de craniu
mi-am dat cu ceară pe mâini
şi am plecat în zbor
spre stadioane pline cu heruvimi


dincolo de tipa cosmică prinsă-n păienjenişul
pleoapelor din profilul clar, cicatrizat pe jumătate
prin praful răscolit de trabanturi şi javre
chipurile... dragilor mei
se ascundeau, intrând prin urechi asemenea unor gângănii
rotunde şi alunecoase, rostogolite de la obraz până în gât
ca apoi să moară în burtă


*


întins la umbra copacilor acelaşi prinţ
într-o vibraţie continuă a somnului


vulturii trasau unghiul de aur în sensul zvasticilor
cândva înţelese de suflete


Tyr îndreptându-şi singurul braţ
spre veşnicile plaiuri ale vânătorii


*


într-o fracţiune de secundă,
printre râsete am deschis ochii −
candela agitată sub icoanele vechi
pe masa de lemn
o pană arsă

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul