Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorii şi vacanţa mare

        

Gabriel Dimisianu ● Bogdan Suceavă ● Doina Ruşti ● George Volceanov ● Simona-Grazia Dima ● Felix Nicolau ● Lucia Verona ● Radu Voinescu ● Gheorghe Stroe ● Gellu Dorian ● Şerban Tomşa ● Florica Bud ● Constantin Lupeanu ● Paul Aretzu ● Horia Gārbea ● Bogdan Hrib
La final de vacanţă, am adresat unor distinşi confraţi īntrebări despre obiceiurile lor īn perioada repausului estival. I-am rugat să īnsoţească răspunsurile cu o fotografie semnificativă. Mulţumim celor care au răspuns, ca şi celor care ne-au trimis scuze pentru neparticipare fiind – īncă − īn vacanţă.
1. Ce tip de vacanţă preferaţi şi īn ce locuri? Mare, munte, locuri exotice, circuite culturale, destinaţii pentru sporturi extreme, reşedinţă proprie de vară sau altele?
2. Este, pentru dvs., vacanţa de vară propice scrisului/tradusului sau vă suspendaţi temporar din funcţia de scriitor?
3. Continuaţi īn vacanţă lecturile profesionale, specializate, preferaţi lecturile uşoare sau vă odihniţi ochii pentru o vreme?


Gabriel Dimisianu


1. Mersul la mare, măcar pentru cāteva zile din vară, e o deprindere (şi o plăcere) la care nu am putut renunţa. Cāndva, mergeam la plajele din Constanţa („Modernˮ, „Trei papuci”), iar odată (īn august 1968) ne-am dus la 2 Mai, localitate maritimă frecventată īn epocă de scriitori, de artişti. Dar atunci s-au pornit evenimentele din Cehoslovacia şi mi-l amintesc pe Paul Goma, şi el acolo cu soţia lui, venind la gazda noastră, cu un tranzistor, să ne spună că tocmai a auzit că au intrat ruşii īn Praga. Am mers degrabă toţi care eram acolo la Mangalia īn căutarea unui televizor la care să prindem mitingul de la Bucureşti şi cuvāntarea lui Ceauşescu. Ne-am īntrerupt vacanţa plecānd īndată la Bucureşti să apărăm sediul Uniunii Scriitorilor de eventualii ocupanţi sovietici. Nu a fost cazul, dar atunci, din entuziasm patriotic, au intrat īn partid Goma, Ivasiuc şi alţii.
Asta īn ’68. Peste cāţiva ani, am devenit, scriitorii, datorită lui Zaharia Stancu, deţinătorii vilei de la Neptun. Aproape īn fiecare vară am fost acolo, o săptămānă, două, simţindu-mă foarte bine printre confraţi. Īntr-o vreme īl asistam pe Dinescu la pescuit, pe dig. Jucam table cu Fănuş pe terasă. Au fost ani cānd, după mare, plecam la Cumpătu, la casa de creaţie de acolo, unde mai petreceam o parte din vacanţă. La Cumpătu mergeam īnsă şi īn afara vacanţei, am lucrat acolo cu mult spor şi plăcere. La mare nu am lucrat niciodată, doar am citit.
2. Am răspuns deja. Īn vacanţă nu prea scriu. La mare niciodată.
3. Lecturi, da. Nu īnsă lecturi „specializateˮ, ar fi şi incomod, cu desfăşurări de fişe etc. Citesc, la mare, de preferinţă jurnale, memorii, biografii.



Bogdan Suceavă


Mi-e uşor să răspund, pentru că nu am niciodată vacanţă. Īn urmă cu aproape două decenii am īnţeles că nu aş putea trăi din literatură, cel puţin nu dacă am ales să scriu īn limba romānă şi să nu fac nici un fel de compromis. Mă amuză cei care spun că trăiesc din scris şi care, sub această generoasă egidă, īşi īnchiriază opiniile cāte unei mode politice. Aceasta nu īnseamnă a trăi din scris, fireşte. Am realizat că va trebui să muncesc 364 de zile īn decursul anului şi că acesta e, de fapt, preţul libertăţii. Pentru că-mi place ceea ce muncesc, nu-i rău deloc! Aşadar, cānd plec īn vacanţă ascult cărţi audio īn timpii morţi din aeroport, citesc pe iPhone folosind softurile iBooks sau kindle sau, pur şi simplu, citesc şi-mi fac note atunci cānd am o masă la dispoziţie. Indiferent cāt de mult divertisment e īn program, prind cel puţin două sau trei ore de lectură īn fiecare zi. Īntr-o zi de an universitar normal e posibil să am opt ore de muncă, unde trei ore pot fi ore de curs, una sau două de consultaţii cu studenţii, iar restul pot fi legate fie de proiectele mele de cercetare, fie de cele literare. Am şi perioade din an cānd, graţie unui asemenea antrenament, pot scrie continuu opt ore pe zi. Fişe fac continuu, nu există zi īn care să nu-mi fac note. Vara aceasta, īn perioada rezervată vacanţei mele, am călătorit īn Romānia pentru a prezenta cel mai recent volum, Memorii din biblioteca ideală, apărut la Polirom, apoi am revenit īn California, unde am īnceput să predau de pe 8 iulie. Lista mea de lecturi nu s-a īntrerupt nici o clipă.



Doina Ruşti


1. Vara īmi place să stau īn Bucureşti, mai ales īn august, cānd oraşul se goleşte de lume. Dar īmi place şi să călătoresc. Nu am perioade standard. Plec atunci cānd am chef, de cele mai multe ori pe lāngă ape. Marea este preferata mea. Detest muntele şi liniştea lui. Niciodată nu plec de sărbători, din cauza aglomeraţiei excesive. Şi nici pe o perioada delimitată (prin agenţii de voiaj, de exemplu): ador excursiile libere, cu plimbări prin oraşe nevăzute īncă. Caut hoteluri adults only, aleg plaje aerisite. De asemenea, mă bucur de weekend-urile transformate īn vacanţe. Printre locurile īn care īmi place să mă holbez, īn afară de pieţele aglomerate, se află muzeele de arheologie. Vara asta l-am văzut pe cel din Cagliari (Casteddu, īn sardă), unde statuetele de bronz sunt vedetele: neolitice, miceniene, feniciene, greceşti, romane, maure etc. Uneori merg īn locuri fără vreo „atracţie” turistică, dar unde există un tip de viaţă care mie īmi povesteşte multe. Astă-vară am găsi un astfel de golf ca o boabă de jad turcoaz. Tot aşa m-am simţit şi la Grazia Deledda, īn Nugoro. Casa ei e un muzeu conceput cu dulceaţă de belle epoque şi tehnologie modernă. Bineīnţeles, intrarea e gratuită, ca şi literatura.
2. Īmi place să scriu vara. Am 10 zile de vacanţă īn care nu scriu şi nu citesc. Īnsă vara, da, pentru mine e un timp al scrisului.
3. Nu citesc cu program, nu-mi fac planuri − citesc exact ce mă interesează.



George Volceanov


1. Prefer vacanţele sedentare. Vara īmi place să merg īntr-un loc unde ştiu că mă simt bine. De pildă, la Bran, unde, din orice punct, te poţi delecta cu o panoramă de cinci stele oferită de Bucegi, Piatra Craiului, Măgura Codlea şi Postăvarul. De pe Muscelul Branului, cuprinzi cu privirea şi Castelul Bran, şi Cetatea Rāşnovului.  Īmi place şi „la nea Vasile”, la Casa Scriitorilor din Neptun-Olimp. Pentru mine, perdeaua de pini şi pomi fructiferi din curtea vilei, spectacolul mării privite de pe terasa restaurantului fac cāt toate sejururile all-inclusive din Antalya. E un loc bine īntreţinut, un mic paradis īn continuă renovare şi, īntre confraţi, chiar mă simt acasă.
După 1990 am făcut şi un pic de turism cultural (de fiecare dată nu ca scop īn sine, ci ca prilej decurgānd din participarea la o conferinţă universitară sau la un simpozion sau alt eveniment literar), am văzut unsprezece ţări şi am ajuns īn locuri unde, īnainte de căderea comunismului, nici n-aş fi visat să păşesc vreodată: Paris, Florenţa, Pisa, Frankfurt, Weimar, Amsterdam, Utrecht, Praga, Brno, Katowice, Viena, dar şi mai apropiatele Budapesta sau Belgrad. Culmea e că īncă n-am ajuns să văd... Londra. Cum următoarea conferinţă europeană bienală Shakespeare va avea loc īn anul 2015 la Worcester, se pare că, de data asta, n-am s-o mai pot ocoli, fiindcă organizatorii m-au anunţat că vor aloca un spaţiu important unor dezbateri legate de noua ediţie romānească a integralei Shakespeare, pe care o realizez īmpreună cu traducătorii Violeta Popa, Horia Gārbea, Lucia Verona şi Ioana Diaconescu, cu sprijinul lui Ioan Cristescu şi al Editurii Tracus Arte.
2. Cu ani īn urmă, intram īn vacanţa de vară atāt de extenuat, īncāt īmi suspendam orice preocupări scriitoriceşti. Cap de familie fiind, īmi „păstoream” copiii īnvăţāndu-i să cunoască şi să iubească natura. Cānd aveau patru-cinci ani, īi duceam la cascadele Urlătoarea şi Duruitoarea, la Omul şi la Toaca, petreceam sejururi īn Buşteni şi Durău sau, inevitabil, „la nea Vasile”. Culegeam cu ei scoici de pe plajă, dar şi plante de ceai din pădurea de la Olimp. Erau momente de īncărcare a bateriilor, mă īntorceam din concediu cu un chef de muncă debordant. Copiii au crescut mari: īn lipsa lor, īmi rămāne mai mult timp pentru scris. Īn patruzeci de zile petrecute la Bran, am lucrat la un Dicţionar de argou englez-romān la care sunt coautor īmpreună cu Raluca Nicolae şi George-Paul, da..., tot Volceanov) şi am revizuit două prefeţe la piese din Volumul 7 al noii ediţii Shakespeare.
3. Am (re)citit fabulosul Solaris al lui Stanislaw Lem (īntr-o traducere prăfuită şi m-aş angaja la o retraducere pe măsura originalului) şi Mărinimia ta, o excelentă plachetă de poezii semnate de Floarea Ţuţuianu. De data asta, am refuzat literatura de divertisment...



Simona-Grazia Dima


1. Preferinţa mea, īn materie de vacanţe, merge īnspre locuri liniştite, paşnice, cu multă vegetaţie, īn special dealuri şi coline cu alură arhaică, unde mă reīntorc spre originile fiinţării, unde mă simt una cu iarba, humusul, cerul. Īmi plac şi excursiile culturale, nu cu dinadinsul astfel, ci mai degrabă fiindcă dimensiunea culturală există pretutindeni, este plăcerea noastră să o descoperim.
2. Din păcate, nu mă pot suspenda din activitatea de scriitor, fiindcă nu mă lasă preţuirea confraţilor. Unii dintre ei īmi dau de veste mereu despre reviste īn care īmi apar contribuţiile, iar alţii īmi solicită alte texte. Vara este propice, īn cazul meu, şi unei depline concentrări. Īn linişte mă regăsesc pentru subiecte dificile, pentru investigaţii profunde. Am citit, pe cele mai mari călduri, din I.P. Culianu, iar graţie concediului, am putut să dau o formă finală cugetării mele, iar studiul a şi apărut – īn cele mai bune condiţii.
3. Cred că la această īntrebare am şi răspuns, oarecum. Da, continui īn vacanţă lecturile specializate, fiindcă ele sunt reflectarea unei preocupări care nu mă slăbeşte nicio clipă. Nu le consider sarcini de serviciu, ci datorii investigative. Īntr-un fel, īmi odihnesc şi ochii, fiindcă măcar nu mai lucrez pentru revista academică, unde ei sunt foarte solicitaţi. Trebuie să vă mărturisesc (nu am mai spus asta public niciodată) că, īn mod obişnuit (adică atunci cānd īmbin serviciul cu scrisul), am dureri de cap continue, chiar dacă nu mă plāng, iar la ochiul stāng vederea īmi este aproape pierdută (am o miopie foarte avansată). Īmi pare rău că nu pot scrie atāta cāt aş vrea şi cāt mi se cere. Ştiu că unii colegi sunt supăraţi că nu am ajuns să scriu despre ei, nu au de unde să ştie ce sacrificiu este acesta, inclusiv īn privinţa sănătăţii. Oricum, iubirea, afecţiunea, solidaritatea mea īi īnsoţesc pe toţi.



Felix Nicolau


1. Prefer locurile care adună la un loc marea, muntele, lacurile pentru īnot, aleile pentru role, apele fără salvamari, potecile bune pentru goana pe bicicletă şi, uneori, chiar şi circuitele culturale (dacă nu sunt prezenţi şi snobi la faţa locului).
2. Vacanţele, īn general, sunt cele mai favorabile scrisului, dat fiind că, dincolo de ele, īncepe un infern al muncii cu ştampile şi şedinţe.
3. Tot vacanţele sunt propice şi pentru citit: hard, soft şi aleatoriu. Cum s-ar spune, niciodată nu se munceşte atāt de intens şi spornic ca īn vacanţe...


Lucia Verona



1. Vacanţa este, īntr-adevăr, o „evadare”, dar nu neapărat īn sens geografic. Este, mai degrabă, o stare decāt o goană prin muzee sau spre destinaţii exotice. Nu am nevoie să plec īn Alaska sau īn Borneo pentru a mă simţi īn vacanţă, la nevoie pot să stau şi īn apartamentul din Bucureşti – important este să scap de obligaţii şi responsabilităţi, să nu sune telefonul, să nu am de plătit facturi, să nu am griji, să dorm cāt vreau şi să fac ce vreau, adică să scriu.  Sigur, nu strică să am marea sub fereastră. Sau o stradă din Paris. Sau o grădină cu veveriţe şi mierle, cum s-a īntāmplat īn vara aceasta.
2. Cum să mă suspend din funcţia de scriitor? Īn vacanţă scriu cel mai bine. Sau traduc Shakespeare.
3. Scrisul/tradusul nu prea īmi lasă timp pentru citit. De fapt, nu ştiu dacă e vorba de timp sau de altceva. Cānd scriu, nu mă interesează foarte tare scrisul altora. Vara asta am citit doar trei sau patru cărţi. Dar starea de vacanţă, atāt de bună pentru minte, inimă şi literatură, poate fi găsită īn orice zi, īn orice loc, măcar pentru o oră-două, īn jurul unei mese, cu prietenii pe o terasă...


Radu Voinescu


1. Cum nu sunt o persoană cu tabieturi şi cu tot ce implică o asemenea psihologie, evident că nu prefer nici un tip de vacanţă anume. Mare, munte, circuite culturale – orice e bun. Cade, din păcate, povestea cu sporturile extreme, din motive de limită de vārstă (ehei, să fi fost „pe vremea mea” atātea posibilităţi de sporturi extreme cum sunt azi!...). Cade şi cea cu casa de vacanţă, din motive lesne de bănuit.
2. Īn principiu, vacanţa e vacanţă, atunci cānd poţi să o ai. Aşadar, nu e decāt uneori un timp „propice” scrisului. Nu am avut decāt de puţine ori vacanţă-vacanţă. Īn ce mă priveşte, vacanţele, atunci cānd au fost, şi asta īncoace, relativ tārziu, s-au īnfăţişat, mai degrabă, ca nişte dense călătorii de documentare sau de īntālnire cu peisajele şi locurile ştiute din cărţi. Ceea ce a făcut ca mai cu seamă să reflectez din mers la teme, subiecte, la dedesubturile unor detalii de istoria artei, de literatură şi aşa mai departe. Aşa că am scris „īn minte”, alcătuind bruioane virtuale, fără să aştern ceva pe hārtie.
3. Date fiind cele spuse mai sus, lecturile de vacanţă nu sunt nici ele propriu-zis lecturi de vacanţă, chiar īn puţinele vacanţe obişnuite, cu zile de plajă, cu momente petrecute pe terase de hotel, la munte. Cred că am mai spus că am citit Don Quijote pe o plajă, la Eforie Nord, pe vremea cānd staţiunea mai păstra īncă un aer uşor romantic, uşor vilegiaturistic. Ce nu pot să spun, pentru că s-ar putea lua drept infatuare, este ce carte (foarte profesională, foarte specializată) am luat cu mine īn geamantan īntr-o vacanţă la Marea Egee, care s-a dovedit, pānă la urmă, o fabuloasă călătorie de documentare. Citesc īnsă hărţi īn vacanţă, planuri ale oraşelor, pliante cu informaţii turistice utilitare. Nu şi ghiduri de călătorie, pentru că ştiu īntotdeauna unde merg. Dar despre toate acestea de-acuma ar trebui să vorbesc la timpul trecut...
Ideea ar fi, īn final, că un scriitor rămāne scriitor şi īn vacanţă, indiferent de ce „tip” de vacanţă are şansa să petreacă.



Gheorghe Stroe


1. Dacă īn discuţie intră doar vacanţa de vară, prefer marea, pentru simplul motiv că, peste an, sfīrşitul de săptămīnă este rezervat muntelui. Sau, īn ultima vreme, īn vacanţa de primăvară, am fost īn Franţa, făcīnd la volan Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Luxemburg. Parisul mi se pare cea mai bună destinaţie.
2. Īn primul rīnd, pentru mine, vacanţa de vară (aproape două luni!) nu este omogenă. Una este vacanţa acasă, la masa de scris, cīnd pot avea mai mult timp de lucru, şi alta vacanţa plecat de-acasă, īntr-un hotel la mare, unde condiţiile de lucru, din punctul meu de vedere, sīnt nepotrivite: nici masă de scris, nici computerul, nici biblioteca, doar cīteva cărţi īn geamantan, de citit pe plajă, sub umbrelă.
Īn prima sa variantă, vacanţa de vară īnseamnă, aşadar, timp de lucru mai puţin fragmentat. Plecat pentru perioade scurte (cinci-şase zile īn cīteva reprize, de regulă la Venus), cīnd sīnt, īn primul rīnd, cititor, această suspendare temporară din funcţia de scriitor nu este chiar o ruptură; pe malul mării sau la munte, e firesc să-mi fugă mintea spre ceea ce am lăsat acasă, pe masa de lucru.
3. Prefer să citesc mari scriitori, īnsă o parte din cărţile pe care le iau cu mine sīnt pentru a le reciti. E relaxant să stai sub umbrelă şi să reciteşti Llosa, Buzzati, Marquez sau Salinger. Recitirea unor cărţi care contează este o... lectură uşoară, de vacanţă. Dar şi adaosul noutăţilor īşi are rostul său, numai că, de fiecare dată, iau cu mine mai multe cărţi decīt ar fi normal.



Gellu Dorian


1. Merg şi la mare, şi la munte. Dar şi la ţară, la Coşula, unde vacanţa īmbină utilul cu frumosul, cu miza sănătăţii cīştigate prin muncă de agrement, să-i zic aşa. Nu pot spune că īn ultima vreme n-am mers şi prin insulele Greciei, dacă ele pot fi considerate exotice: am la activ deja cinci insule din Grecia. Dar am fost şi īn Baleare, īn Majorca şi Ibitza, doar, nu şi-n Menorcca şi Formenterra. Am făcut şi cīteva circuite culturale: unul lăsīndu-se cu o documentare Eminescu (Ucraina, Cehia, Germania, Austria, Italia). Dar şi pe Valea Rinului sau Turcia. De mai multe ori īn SUA.
2. Da, pot spune că este prilej şi pentru scris, citit, reflectat. Dar aceste vacanţe sunt atīt de scurte, īncīt grosul rămīne tot acasă, pīnă noaptea tīrziu sau īn zilele de weekend. Nu suspend nimic temporar niciodată. Chiar dacă unele pauze apar. Dar ele nu sunt īn niciun caz vacanţele.
3. Numai dacă sunt presat de anumite proiecte. Lecturile uşoare?! Nu mă dau īn vīnt după ele. Prefer să mă odihnesc īn vederea reluării lecturilor grele!



Şerban Tomşa


1. Pentru mine, vacanţele reprezintă un subiect dureros. Īn aproape treizeci şi cinci de ani de muncă am făcut o singură scurtă vacanţă, la Neptun, prin bunăvoinţa unui coleg sindicalist. Dar, dacă mi se dau atātea opţiuni – mare, munte, locuri exotice, circuite culturale, destinaţii pentru sporturi extreme etc. −, pot visa pe marginea īntrebărilor dumneavoastră. Ideal ar fi să am o reşedinţă de vară/iarnă, cum are prietenul meu din Paşcani, doctorul Valeriu Flueraru. O căsuţă de vacanţă, la munte, unde să mă trezesc mai tārziu şi, măcar două săptămāni, să nu mă gāndesc la nimic altceva decāt la cartea la care lucrez. M-aş mulţumi īnsă şi cu un hotel de două stele, tot la munte, unde să fac multă mişcare, să mă ozonez şi să īnving, īn sfārşit, insomniile. Deocamdată, am un umbrar īn curte. Acolo citesc şi fac planurile cărţilor viitoare.
2. Īn timpul anului, aproape toată energia este absorbită de īndatoririle de serviciu. Īn concediu scriu mai mult, citesc mai mult decāt de obicei. Fac naveta īntre calculator, umbrar şi... grădina de legume.
3. Sigur că nu am cum să renunţ la lecturile obligatorii. Le alternez īnsă cu cărţi mai uşoare sau, pur şi simplu, cu opere care īmi plac, după un plan gāndit atent. Īncep, de obicei, cu recitirea unor capodopere, apoi trec la cărţile care constituie pentru mine corvezi de neocolit şi, la final, mă apropii de cărţile care mă bucură īn mod deosebit. Repet ciclul acesta de cāteva ori īntr-o vară.



Florica Bud


1. Am īnceput să simt vacanţa de vară ca pe ceva deosebit abia īn clasa a şasea, cānd am primit ca premiu romanul lui Ionel Teodoreanu La Medeleni. De la acea vārstă şi pānă la vreo patruzeci şi ceva de ani am recitit cartea īn fiecare an, la īnceputul vacanţelor, chiar dacă ele erau ale copiilor mei. Apoi, brusc, am īncetat să o mai citesc. Probabil că, vrānd-nevrānd, am intrat, mai bine spus am fost alungată, īn rāndul maturilor. De atunci am o părere foarte proastă despre mine şi mă īngrozeşte gāndul că am devenit o moluscă indiferentă şi opacă. De cānd am fost izgonită din vacanţele „Medelenilor”, mă regăsesc cel mai bine la mine acasă sau la părinţii mei, īn satul-oraş Ulmeni-Sălaj de Maramureş. Dintre destinaţiile de vară, īmi place marea. Din păcate, de cānd nu mai rezonez cu mine īnsămi, mi se pare că ea este din ce īn ce mai departe. Dintre concediile petrecute la mare cel mai dorit a fost cel programat la Vila Scriitorilor din staţiunea Neptun, īn vara anului 2010. Cum era şi firesc, aşteptarea mea s-a soldat cu o decepţie, aşa că mi-am promis că va fi ultima legată de scriitori. Locaţia este perfectă, ajungi īn valurile mării imediat, curtea este potrivită pentru familiile care au copii mici sau mijlocii. Erau şi cāini amărāţi şi flămānzi, tocmai bine ca să-ţi satisfaci şi latura creştinească, aceea de a avea milă de cineva mai mic şi mai neajutorat decāt tine. Dar totuşi lipsea ceva esenţial... lipsea acea atmosferă pe care eu mi-am īnchipuit-o, ani de zile, ca plină de mister, efuziune, electricitate, excentricitate, chiar şi de puţină nebunie. Eram īn Vila Scriitorilor, doar că ei fiind atāt de puţini, atmosfera visată de mine nu se īnchega. Unde sunt scriitorii? Unde este aura..., mă īntrebam la dejun, prānz şi cină. Domnul Vasile era acolo, dar ctitorea o armată de stafii. Mi-am dat seama īncă o dată că am venit pe lume cu un secol mai tārziu. Au fost cāţiva scriitori şi cāţiva critici, dar prea puţini pentru a putea reīnsufleţi „trecute vieţi” de scriitori şi scriitoare. M-am ales şi cu o meteahnă atunci, aceea de a īmpărţi creatorii īn două categorii; cei care dau Bună Ziua şi cei care nu o fac. Fireşte cei politicoşi erau plecaţi dintre cei vii... de multă vreme. Noroc că am simţul umorului! Altfel puteam să mă īntorc, din locul acela mirific populat de stafiile celor care au ştiut iubi şi scrie cu aceeaşi forţă, avānd convingerea că un scriitor bun nu-şi permite luxul să īmprăştie urări de bine tuturora. La un moment dat, soţul meu m-a īntrebat dacă nu am obosit să mai salut. Īntrebarea lui m-a aruncat la realitatea cruntă că, respectānd clasificarea mea, rezultă că nu sunt decāt un rebut literar.
2. Au fost ani cānd puteam īnvăţa, citi şi scrie cel mai bine vara, mult mai bine ca iarna. Ultimele veri s-au vrut mai cu moţ şi m-am lăsat bāntuită de ele.
3. După cum am afirmat, am fost alungată din raiul vacanţelor mari. Motivul este foarte simplu: nu mă mai pot detaşa de problemele zilnice... aşa că mai bine stau acasă şi mă bucur de vacanţele altora. Trăiesc cu ideea copilărească, ca să nu zic infantilă, că, dacă marea majoritate s-ar duce īn vacanţă, poate s-ar īntoarce mai buni şi mai fericiţi. Mulţumirea lor ar diminua norul de ură care pluteşte deasupra noastră ca un lup īnfometat... iar viaţa īn ţara īn care trăim ar intra pe un făgaş normal. Voi ilustra neputinţele mele legate de capacitatea de a mă detaşa de realitate cu o īntrebare: Dacă ucidem cāinii, cine vine la rānd? Știu că verbul consacrat este „a eutanasia”, dar cāţi dintre noi ar citi o carte cu titlul „Să nu eutanasiezi o pasăre cāntătoare”?



Constantin Lupeanu


Puntea īntre iarbă şi lotuşi


1. Orice destinaţie este binevenită. Cu siguranţă, departe de vacarm. Acum aproape un secol, prin anii ’70, obişnuiam să merg zece zile la Neptun, apoi două săptămāni la munte, preferam Valea Vinului. Cum Valea s-a cam năruit, cum Neptunul este mai pretenţios financiar decāt o pensiune obişnuită, īn ultimii ani trag o fugă prin America. Un prieten are casa īn pădure, nu departe de un bay, care va să zică ocean. Am marea şi muntele la un loc. Īn plus, īncerc să nu mai am pretenţii, să fiu indiferent la tot, inocent ca un prunc, suflet de nebun, cum spunea Laocius. Reşedinţa mea de vară este oriunde īn lumea mare. Īntre timp, īn vacanţe măcar, vreau să fiu, după īndemnul aceluiaşi taoist, rezervat şi solemn, simplu şi indiferent, cooperant, liniştit precum marea şi nestatornic ca vāntul cel fără răgaz.


2. Eu am avut un statut al meu. Ca mai toţi funcţionarii la stat, scriam şi traduceam seara, la sfārşit de săptămānă şi īn concediu, cānd tăiam zilele pe din două: jumătate vacanţă şi jumătate muncă. De regulă, īmplineam cāte o carte. Calitatea sau neajunsul de a fi socotit scriitor nu ai cum s-o suspenzi, chiar de-ai intenţiona. Īn vacanţă poţi să nu scrii nici un rānd, numai că paginile se īnşiră īn softul propriu, acolo sus, īn spatele ochilor, aproape fără să ştii, iar cānd s-au maturizat, se revarsă pe hārtie ca zăpada peste cāmp. Acum eu traversez etapa: Drumuri lungi şi proză scurtă.


3. Nu ştiu alţii cum sunt, zicea cineva cunoscut, dar eu citesc la nimereală. Am īn apropiere biblioteca publică a judeţului Cecil, iar anul acesta am citit The corrections de Jonathan Franzen, un roman mult lăudat, The Road de Cormac McCarthy, īncununat cu Premiul Pulitzer īn 2007, iar după doi ani transpus cinematografic, Everything Ravaged, Everything Burned de Wells Tower şi poezii de Billy Colins, Rita Dove, Elizabeth Alexander. Ochii mi-i odihnesc de obicei peste cāte un peisaj mişcător. Fără detalii, doar suntem īn vacanţă!



Paul Aretzu


1. Nu-mi doresc un singur tip de vacanţă, ci mai multe, la munte, la mănăstiri, pe circuite culturale, la mare, īn locuri pe care nu le-am văzut (pe multe nici nu le voi vedea vreodată). Nu-mi place monotonia aceleiaşi destinaţii, cu toate că, după un timp mai lung, aş vrea să revin prin locuri ştiute (există o nostalgie de acest fel). Din păcate, nu prea am parte de vacanţe, din două lipsuri: de timp şi de bani. Mai este şi mama care, bătrānă şi bolnavă, are nevoie continuu de cineva care să o ajute. Pe de altă parte, vacanţele īmi sunt utile pentru scris. Avānd la dispoziţie mai mult timp, nefragmentat de alte ocupaţii, abia aştept să mai rezolv o parte din īndatoririle scriitoriceşti. Că vacanţa de vară face parte din obligaţiile culturii urbane este adevărat pentru lumea bogată şi mondenă, pentru tinerii care se mulţumesc cu puţin, pentru cetăţenii ţărilor ajunse la un nivel de viaţă (şi civilizaţie) ridicat. Noi, romānii, ne cārpim.
2. Īn vacanţă scriu mai mult decāt de obicei. La cinci kilometri de Caracal, am cumpărat un apartament īntr-o pădure, lāngă Deveselu (cel cu americani). Mi-am dus acolo aproape toate cărţile. Este raiul meu livresc (de pe pămānt). Citesc şi scriu aproape toată ziua. Beau cafea, mănānc la repezeală cāte ceva, hrană rece, fructe. Cānd plec spre casă, noaptea, tārziu (fac zece minute cu maşina), am remuşcări faţă de cărţile rămase necitite. Am īmbătrānit şi īncă n-am ajuns să pricep că scrisul şi cititul sunt nesfārşite, iar cărţile ne supravieţuiesc. Am impresia că mai am destul timp. Cele mai bune vacanţe ale mele sunt cele umplute cu scris şi cu citit. Cānd merg totuşi īntr-o vacanţă de agrement, citesc şi scriu puţin, fiind preocupat de cunoaşterea locului. Aşa s-a īntāmplat īn memorabilele călătorii, făcute cu grupuri de scriitori, īn Grecia şi Turcia elenistică. Timpul mi l-am folosit īn exclusivitate pentru a vedea şi a cunoaşte.
3. Unii oameni cu preocupări diverse, īn timpul vacanţei, se apucă să citească. Tot astfel, scriitorul profesionist, īn timpul vacanţei, continuă şi el să citească. Īn vacanţe nu am alte lecturi decāt cele obişnuite. Nu am vreme pentru cărţi uşoare, care sunt şi plictisitoare. Iar ochii mi-i odihnesc noaptea, o dată cu mintea şi cu trupul, făcānd trei lucruri īn acelaşi timp.



Horia Gārbea (iniţiatorul anchetei)


1. Avantajul īnvăţămīntului: vacanţele lungi. Am timp să ajung la mare la īnceput de sezon şi neapărat la sfīrşit, īn amurgul lui august, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Īntre acestea, prefer „locuinţa mea de var㠖 (care) e la ţară”. Nu-mi plac circuitele culturale īn miezul verii. Cīndva īmi plăcea mult să merg la mare cu cortul. Asta īnsemna că petreceam 24 de ore pe zi pe plajă. Nu ştiu dacă aş mai fi īn stare. Caut şi acum să īnot cīt mai mult şi mai ales īn mare, căci, īn afara vacanţelor, n-am timp, din păcate, pentru piscină ori sala de fitness.
2. Am scris mult vara, am tradus, mai ales la Neptun. An de an īnsă, pe măsură ce fiul meu a crescut, obligaţiile faţă de el, īn care intră plimbările, īnotul, pictura, observarea vietăţilor din natură, toate īmpreună, m-au cam ţinut departe de scris. Nu regret deloc.
3. Citesc şi lucruri „serioase”, dar la ţară am o bibliotecă vastă de romane SF, policier, aventuri istorice şi „de război” pe care le citesc şi recitesc vara. Tot acolo am colecţia tatălui meu de Magazin istoric, un stoc, practic, inepuizabil.


Bogdan Hrib


1. Vacanţele mele au un tipic – īntotdeauna le petrec cu jumătatea mea īn locuri frumoase, dar nu exotice, īn locuri īn care avem ce vizita, dar unde avem şi prieteni locali, īn locuri foarte fotogenice, dar şi misterioase. Niciodată sporturi extreme şi nici reşedinţă de var㠖 ar īnsemna īntotdeauna o vizită īn acelaşi loc. Ne plac locuri care au asfinţituri frumoase, dar şi mici restaurante ascunse pe străduţe dosnice, locuri care au īntotdeauna o apă, la o mare sau la un munte cu un rāu repede sau un lac adānc.
2. Da, vacanţa de vară este propice scrisului, dar īntr-un ritm de vacanţă, un pic mai lejer, pe şezlong sau pe balcon cu laptopul īn braţe. Prefer să mă ocup de documentare sau de realizarea fişelor de personaje. Vacanţa de vară este şi un moment cānd mă abandonez īn braţele unei alte mari pasiuni – fotografia. Imaginile sunt speciale īn sine, dar constituie şi martori pentru viitoare scene din scrieri. Cred că e greu să te autosuspenzi cānd ai ales să te joci cu vorbele, aşadar niciodată nu uiţi că eşti scriitor, poate doar nu eşti conştient, dar acolo undeva īn adāncuri mintea lucrează mai departe.
3. Ţinānd cont de faptul că pentru unii literatura mystery & thriller este uşoară, aş zice că am lecturi uşoare aproape tot timpul. Deşi mai pică şi nişte volume academice din cānd īn cānd, mai ales cānd documentarea īnseamnă istorie, arhitectură, sociologie sau psihologie. Odihna ochilor este un vis frumos. Niciodată īndeplinit. Şi totuşi, atunci cānd reuşesc să nu stau īn faţa unui monitor cāteva zile şi mă răsfăţ doar cu hārtie tipărită, pot spune că īmi odihnesc ochii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul