Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Escort

        Stoian G. Bogdan

(Capitolul doi)


Expoziţia din Casa Uniunii Scriitorilor a atras vreo două sute de vizitatori, presă, televiziuni, critici, tot felul de artişti de toate calibrele, inclusiv pe prietenul nostru Albastru Haloi care purta un tricou bleo cu alb, o pereche de blugi tociţi, rupţi în cur şi tenişi roz cu şireturi bleo împletite. De obicei, mergea la vernisaje mai mult pentru femeile pe care le agăţa decât pentru exponate, dar în seara aia de mai era numai cu ochii-n tablouri. Expuneam eu, normal – şi tablourile mele sunt mişto. Atunci aveam unul pe care l-am vândut între timp, c-o priză în care era introdus un ştecher cu nişte sârme-n coadă. Un pătrat imens, alb şi semnat într-un colţ cu dermatograf: SGB. În lumea artei nu contează ce expui, contează cum expui şi explicaţia pe care-o dai despre lucrare. Explicaţia mea era că tabloul acela, intitulat Lanţ rupt, e produsul final al revoltei mele împotriva dependenţei de televizor şi de calculator a omului modern. Te-ai fi gândit?
La un moment dat, Albastru a scos ştecherul din tablou. Lumea s-a adunat în jurul lui ca la circ, se uita ca la o girafă în capul căreia cânta un melc, iar el, văzându-le uluirea, l-a băgat înapoi spăşit. Şi-a dezvelit dantura perfectă într-un zâmbet condescendent şi-a zis:
− Îmi place-atât de mult tabloul ăsta încât l-aş mânca, şi lumea a izbucnit în râs. El: Într-adevăr, omul modern trebuie să se întoarcă în natură, dar nu în sălbăticie şi cred că SGB-ul a remarcat asta la timp.
M-a periat! După care, din vorbă-n vorbă, s-a îndreptat spre o tânără domnişoară care îmi admira fascinată alt tablou – o vază cu flori pictată-n ulei, peste care cususem sârmă. Era atrăgătoare, frumoasă chiar, bună de tras în amor. Avea părul castaniu, cumva ondulat, lung şi foarte bogat, obraji măslinii, maţi, o fineţe de năsuc, buzele pline. Când zâmbea, albastrul din ochii ei scânteia.
− Văd că ai ochii albaştri, pe mine mă cheamă Albastru şi-aş fi chiar încântat să te cunosc, s-a băgat el intempestiv în seamă. I-a întins mâna, ea a zâmbit şi-a zis:
− Sânziana, îmi pare bine – strângându-i-o uşor cu mânuţa ei... Cred că tabloul ăsta merită toţi banii, a opinat şi n-a greşit deloc.
− Cred că tu mă meriţi pe mine, i-a spus Albastru şi-a făcut-o să chicotească.
− Cred că tu nu mă meriţi pe mine, s-a eschivat ea, fără ca de fapt să-şi dorească asta.
− Să mori tu?, a dat-o haios Albastru şi i s-a răspuns cu-n zâmbet aproape frivol:
− Şi oricum sunt cu prietenul meu...
Albastru a zâmbit. A băut o gură din paharul pe care-l ţinea domnos într-o mână. A privit-o pe Sânziana în ochi cam un moment şi-a spus:
− Ce treabă am eu cu prietenul tău... Mie-mi place despre tine şi dacă vrei, poţi să-mi dai numărul lui, să-i spun că v-aţi despărţit :D
Sânziana a chicotit, semn că avea simţul umorului, dar:
− Stai liniştit, a spus, la care Albastru:
− Atunci dă-mi-l pe-al tău să te scot mâine la o cafea.
− Nu ţi-l dau, s-a ferit ea cu-n zâmbet.
− Că ai prieten sau că nu-ţi place despre mine?
− Că nu-mi place de tine.
− Mă minţi în faţă, serios, a făcut Albastru mimând supărare. Ce zodie eşti?
− Ce contează?
− Rac?
− De unde ştii?
− Te simt şi...
Fix în clipa aceea, un tip la vreo douăşpatru de ani, venit de undeva din spate, a îmbrăţişat-o pe Sânziana şi-a întrebat-o:
− Mergem sau plecăm, beibi?
Aoleu, beibi. Mă ia greaţa când aud apelative din astea.
Tipul purta sacou maron, cămaşă, blugi şi nu era chiar urât.
− Aaa, a interjectat Albastru c-un zâmbet spre fals, tu trebuie să fii prietenul Sânzianei... Eu sunt vărul ei, Albastru – şi i-a întins mâna prietenului. Sânziana l-a privit contrariată, dar totodată amuzată şi prietenul a zâmbit. Zice:
− Tudor. Îmi pare bine.
Sânziana a făcut ochii mari. Era surprinsă de tupeul şi de talentul lui Albastru, surprinsă plăcut.
− Şi mie îmi pare bine că te-am cunoscut. Sânziana tocmai îmi povestea despre tine şi mi-a confirmat încă o dată că nu are deloc gusturi la bărbaţi, ha, ha.
Sânziana a izbucnit într-un râs multicolor şi Tudorel la fel, fără să realizeze că Albastru nu greşea deloc în ceea ce zisese.
− Sper că-ţi dai seama că nu glumesc, a amplificat Albastru, moment în care Sânziana a mărit volumele râsului şi Tudor a început să se întunece la faţă. Albastru l-a observat şi-a schimbat vorba: Şi ce mai face mătuşa, Sânziana? – dar în aceeaşi secundă a văzut-o pe Oana la câţiva paşi şi-a zis: Stai c-am văzut pe cineva – făcând-o să-şi înghită răspunsul. Dă-mi te rog numărul tău, verişoaro, să mai pălăvrăgim şi să ieşim odată toţi trei. A scos telefonul din buzunar, a sorbit din pahar şi-a privit-o lung, sigur şi cu subînţeles. Preţ de o jumătate de secundă Sânziana a ezitat. Apoi, fără să ştie de ce:
− 0732492026, a zis radioasă şi răspunsul lui Albastru a fost:
− Hai că te sun eu. Apoi, uitându-se spre Tudor, a adăugat: Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Tudor...
− Şi mie...
− Ne vedem...
− Da...
− V-am lăsat...
− Pa...
− Pa-pa.
Zâmbind, Albastru a memorat numărul, a dat bip şi s-a-ndreptat spre Oana. În urma lui, Sânziana a zis:
− Mor după tabloul ăsta... Dar în venele ei sângele devenea albastru.
Oana era prietenă pe facebook cu Albastru, sau invers, vorbeau pe mess, el o vrăjea la fiecare conversaţie, ea avea un iubit la Londra, student, cu care nu se mai înţelegea, şi-aşa mai departe. Live nu se văzuse niciodată cu Albastru. Se ştiau din poze, la la, ciocnim? pentru ce? pentru dragoste, pentru dragoste, da, ce faci mă Oana, ia zis el şi ea a răspuns, uite pe-aici pe la vernisaj, admir, la fel şi eu, te admir, eşti aproape frumoasă, dar eşti mai mult, hmmm, cum vine asta, uite-aşa cum auzi, dă-mi un pupic pe pleoapă...
A făcut-o să râdă, ha-ha, s-a apropiat de ea, a privit-o adânc în ochii smaraldini şi, ca şi când i-ar fi dat un cap în gură, s-a aplecat şi-a sărutat-o uşor, mua, şi buzele ei s-au deschis ca un boboc de crin. Preţ de cinşpe secunde au susţinut un sărut de Oscar. Când şi-au desprins buzele, ochii Oanei străluceau. Ai lui fierbeau la fel ca sângele ce-i dilata venele. A aşezat-o pe-o canapea roşie, a luat-o de gât şi-a început să-i verse versete interzise. Sânii ei ciripeau, Cristosul de pe cruciuliţa ei se întorsese cu spatele, pielea i se făcea de găină şi, sub ea, inima era Te iubesc!
Purta o rochiţă albă cu maci care îi insinua formele ;-), chiloţei pe care el avea să-i topească sub mângâieri mai târziu, poşetuţă şi balerini în ton.
Au mai conversat învârtindu-se printre lucrări şi după un timp Albastru i-a propus să se retragă împreună de-acolo, la vreo cafenea, să ne cunoaştem mai bine.
 
− Da...
De la etaj, de unde puteai vedea salonul de la parter sprijinindu-te de-o balustradă, puteai coborî pe două scări paralele care se opreau într-un semi-cat parchetat, al cărui perete era acoperit c-o oglindă. Ramă sculptată, lemn masiv, te puteai privi până sub pantof.
− Vezi ce bine ne stă împreună, a întrebat-o Albastru prinzând-o de şold zâmbind şi-a glumit: ne mai lipseşte puţină vată-n nas ca să fim perfecţi, nu crezi?
− Hihihihi, a râs Oana şi-au coborât treptele de marmură până-n salon.
Au privit din mers o sculptură ce-nfăţişa un act sexual în poziţia pe la spate, au deschis uşa care a scârţâit uşor: Scârtzzz, au ieşit într-o seară de primăvară târzie. Cerul era reavăn şi stelele încolţeau în el uşor. Oraşul, privit de sus, era ca zâmbetul lui Ray Charles pe un televizor color, străzile erau pline cu poveşti. Ici un poem, scris cu laser în imaginaţia unui poet trecător


e noapte
stau în întuneric
ronţăi un măr
n-am un ban
nu ştiu ce-o să mănânc mâine
ăsta e ultimul meu măr
e acru
mi se reflectă faţa-n monitor
schimonosită
urâtă
şi-mi vine să scuip,


colo o maşină la semafor, nişte fete drăguţe, în hotelul de vizavi un bătrân se sinucide,
lângă uşa lui un nene fumează o ţigară şi mai sus cu-n etaj se fute cineva cu altcineva.
Oana şi-Albastru traversează de mână Calea Victoriei.
− Tu nu eşti gagică, zice el cu surâs, tu eşti pisicuţă, pis pis pis.
− Miau.
− Ha ha, şi ai un cur de-un miliard de euro... cărnos, pe care-o să-ţi fac două semne mici...
− Şi cum ai de gând să faci asta, mă?
− Sunt un vampir şi-o să-ţi sug sângele.
− Miau.
Sunt ca nişte rime împerecheate Albastru cu Oana, păşesc pe trotuar şi-n urma lor rămâne praf şi...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul