Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Întâlnirea cu alte culturi este vitală pentru un creator

        Irina Budeanu

Interviu cu regizorul şi directorul de teatru francez Peter Tournier


Avem pretenţia că ştim destul de multe despre scena franceză, mai ales că reputatul critic de teatru George Banu este o prezenţă constantă în peisajul nostru cultural şi are grijă, prin cărţile sale sau conferinţele susţinute, să ne dea un raport cât mai exact asupra stării de fapt a teatrului francez. Dar despre mişcarea independentă, despre tinerii creatori, despre noile direcţii ale artelor spectacolului din ţara lui Moličre ştim destul de puţine. Am avut ocazia să descopăr un tânăr regizor, director de teatru şi trainer din Paris, Peter Tournier. La doar 37 de ani, Peter Tournier s-a impus în lumea teatrului independent, atât în Franţa, cât şi pe scenele internaţionale. În 2007 a fondat compania EVA – Ecole Voie de l’Acteur, care este, deopotrivă, un centru de formare a tinerilor actori şi un centru de cercetare a fenomenului artistic, privit dintr-o perspectivă interactivă şi participativă. Cel mai important pentru Peter Tournier şi pentru echipa sa este schimbul cultural activ, continuu, în cele mai diferite şi diverse spaţii geografice, pentru că numai aşa poţi fi mai aproape de miezul scenic al lumii. Pluriculturalitatea, schimbarea, diversitatea, experienţele noi şi ingenioase, interdisciplinaritatea, iată câteva dintre caracteristicile travaliului estetic aplicat al lui Peter Tournier şi al companiei sale EVA.


Care este istoria companiei înfiinţate de tine în urmă cu şase ani? A existat un motiv anume care te-a determinat să faci acest pas?


Este vorba mai puţin despre istoria unei companii, cât despre voinţa şi determinarea mea de a propune un nou tip de formare a actorului. Am avut şansa să învăţ arta actorului cu Jean-François Dusignes, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai companiei Théâtre du Soleil şi fondatorul asociaţiei ARTA, Association de Recherche des Traditions de l’Acteur. Modul lui de abordare, filozofia lui de teatru m-au inspirat foarte mult. Am înţeles ce forţă extraordinară ascund artele tradiţionale ale lumii în formarea unui tânăr actor de astăzi. Aşa că am aprofundat această metodă de lucru, reinterpretând şi regândind arta tradiţională. Astfel, am constatat că în pregătirea tinerilor actori se pune foarte puţin accentul pe studiul de adâncime și mai degrabă pe superficialitatea imitării unor drumuri deja bătătorite. Cu alte cuvinte, mai puţină explorare şi mai multă imitare. Educarea celor mai mulţi dintre tinerii actori francezi are la bază aşa-zisele practici ale artelor occidentale: pantomima, cântul liric şi arta circului. Din aceste constatări s-a născut ideea de a fonda EVA, o şcoală de teatru altfel, unde artele lumii se regăsesc obligatoriu în programa curiculară. Lucrăm asupra gestului, utilizând tehnica Kathakali şi Baratha Natyiam, dansuri din India de Sud. În ceea ce priveşte arta rostirii, ne ajutăm de tehnicile Griot, care au la bază povestirile africane. Raportarea la mască nu se limitează doar la commedia dell’arte, ci îmbină cât se poate de interesant tipul de mască To-Peng din Bali, precum şi măştile din teatrul tradiţional japonez No şi Kabuki. EVA e o şcoală vie, într-o continuă dinamică, evoluează şi se schimbă o dată cu noi, cu experienţele pe care le traversăm.


Atelierele interculturale au un rol deosebit în compania EVA. Care este semnificaţia lor?


Credinţa noastră este ca şi cea a precursorilor noştri Peter Brook şi Ariane Mnouchkine, care ne-au arătat cât de mult mai avem pentru a înţelege rostul lumii şi că noi, artiştii, nu suntem purtătorii şi iniţiatorii tuturor formelor Artei. Pentru noi, Arta este universalul şi multiplul. De aceea, noi încercăm să ne îmbogăţim cât de mult putem prin contactele cu alte culturi. Acesta este motivul pentru care invităm tot timpul artişti din orice colţ al lumii şi organizăm călătorii culturale, rezidenţe în alte ţări, tocmai în scopul de a evolua. Dorinţa noastră este de a demonstra forţa şi energia creative care ţâşnesc în urma acestor întâlniri. Atelierele interculturale reprezintă o platformă pentru cele mai diverse culturi de a se exprima, de „a vorbi”. De exemplu, încercăm să sensibilizăm copiii şi să-i introducem în universul dansurilor şi cântecelor lumii, iar pe salariaţi îi familiarizăm cu poveştile africane. E foarte important ca transferul de emoţie şi cunoaştere să vină deopotrivă din partea actorului şi din partea spectatorului activ, participativ. 


Aveţi un repertoriu care este dominat de dramaturgia contemporană?


Repertoriul nostru variază în funcţie de textele care ne servesc cel mai bine cercetările într-un moment sau altul al discursului artistic, cu alte cuvinte este un repertoriu extrem de flexibil. Poate e prea pretenţios să-i spunem repertoriu. Este un mijloc de a transmite prin intermediul unei istorii viziunea noastră despre lume şi, implicit, cea despre teatru. Un exemplu ar fi un subiect care ne preocupă acum: migraţia în Europa şi, în acest sens, am folosit mărturiile oamenilor implicaţi în acest fenomen. Totodată, lucrăm şi pe texte clasice, cum ar fi Hamlet de Shakespeare, sau dramatizăm texte filozofice zen sau sufiste.


O să te rog să descrii pentru cititorii revistei Luceafărul de dimineaţă cum arată o zi din viaţa lui Peter Tournier?


Fiecare zi se împarte în două. Există un Peter Tournier administrator şi pedagog, care planifică, urmăreşte oportunităţile artistice şi caută mereu noi parteneriate. Există şi un alt Peter Tournier care regizează, care conduce atelierele interculturale, urmăreşte îndeaproape atelierele celorlalţi colegi şi evoluţia cursanţilor noştri, care organizează turneele şi creează noi proiecte.


Ai putea să ne vorbeşti despre unele dintre proiectele tale?


Cea mai nouă creaţie a noastră este un Hamlet în varianta clovn, pe care sperăm s-o itinerăm cât mai mult şi va fi una dintre propunerile noii stagiuni teatrale. De asemenea, avem un proiect foarte ambiţios axat în jurul cuvintelor şi poveştilor lumii. De când am deschis porţile companiei EVA, am lucrat asupra raportului dintre Actor şi Povestitor, montând scurte fragmente. Acum, îmi doresc să reunesc toate aceste exerciţii într-un spectacol amplu, în care se vor regăsi dansurile Kathakali, teatrul No sau tehnica Griot.


Care este opinia ta despre arta ca interdisciplinaritate şi despre noile tehnologii multimedia pentru artele spectacolului?


Din punctul meu de vedere, formaţia unui artist trebuie să fie una multidisciplinară. În Occident, avem obiceiul de a cantona artele şi artiştii într-un singur domeniu. În Orient şi în Asia, rari sunt creatorii care practică o singură artă. Ei se formează în aceeaşi măsură prin intermediul teatrului, artelor plastice, dansului, poeziei. Şi noi ar trebui să avem această deschidere, această sesnsibilitate în raport cu lumea, şi nu o specializare într-un domeniu sau altul. Dacă artiştii noştri vor fi mai pluridisciplinari, atunci au şanse mari să devină şi mai creativi.


Ai modele, repere în cultura franceză, dar în cea universală?


Aşa cum spuneam la începutul interviului, creaţia lui Peter Brook a fost un model şi o referinţă pentru mine, pentru că el a fost deschizătorul de drumuri în ceea ce priveşte această idee de a înţelege teatrul prin intermediul călătoriilor, explorărilor, întâlnirilor. Pot fi inspirat şi profund marcat atât de un spectacol Kyogen, cât şi de opera Pinei Bausch, atât de jocul celor de la Comedia Franceză sau de la Royal Shakespeare Company, cât şi de prestaţia unui actor francez cu totul special, Phillippe Caubert.


Într-o lume atât de pragmatică, cum poate supravieţui o companie de teatru independentă?


Da, suntem din ce în ce mai pragmatici, ceea ce înseamnă că avem o nevoie enormă de artă. Companiile de teatru subvenţionate de stat sunt de-a dreptul sclerozate, sufocate de tot felul de caiete de sarcini, în timp ce companiile independente sunt oxigenul de care societatea are nevoie. Tocmai acest pragmatism determină companiile independente de a găsi noi soluţii de supravieţuire. Majoritatea a găsit mijloace de autofinanţare prin propunerea unor ateliere, stagii, festivaluri sau autoproducţie. O companie independentă trebuie mereu să se reinventeze, să găsească noi soluţii, să-şi dezvolte o reţea de proiecte, spre deosebire de companiile „asistate”, subvenţionate şi dependente de Stat.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul