Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Urme de pictură”

        Iolanda Malamen

Galeria Anticariat Curtea Veche, curatoriată de Marius Nicolescu, mutată după ani şi ani mirabili, din farmecul unei arhitecturi cu iz de vechi Bucureşti īntr-un spaţiu cumva anodin, īşi respectă, din fericire, īn continuare cutumele expoziţionale, dovadă că, īncepīnd din 5 septembrie are pe simeze, ca pe un dar aşteptat, lucrări semnate de Paul Gherasim.
Faptul (expoziţia poartă şi un nume: Urme de pictură) īnseamnă o nouă īntīlnire cu lucrările unuia dintre cei mai parcimonioşi, dar şi mai retractili (social) pictori ai momentului, care, Slavă Domnului!, īncă şi-a păstrat acel teritoriu sacru şi adeveritor al iluminărilor.
Un adevăr răbdător străbate pictura lui Paul Gherasim, un aer al īmpăcării şi al jertfirii. Pare că totul s-a oprit pentru o clipă din murmurul tainic, īntrupīndu-se īntr-o hieratică aşteptare, cea īn care lirismul este vindecător şi mīntuitor. Lumina este fiinţă vie, acest patriarh al memoriei, duşman al convenţiilor, a trudit să-i clarifice Logos-ul, să-l fundamenteze, din perspectiva echilibrului şi a solitudinii.
Aşa cum s-a observat de-a lungul anilor, Paul Gherasim a extras din prodigiosul şi uimitorul Bizanţ, cu economie de sintagme, o stilistică a libertăţii prin lumină. Pensulaţia radicală glisează pur şi scriitura textului are statură iniţiatică, astfel, pictura numindu-se un act al vederii, dar şi al ascultării, un act al şoaptei şi al evlaviei admirative. Luciditatea cīte unui accent devine punct de greutate al lucrării, o arcă imaginată pe-o asceză cromatică decisivă.
Acest mare cărturar al artei, cum īmi place să-l consider, a dat purpurei o dimensiune spirituală, semnificīnd şi figurīnd uneori cu ea pămīntul, alteori străbătīnd semnul Logos-ului, simbolizat prin enigmatica lui iniţială, Lambda.
Statornic cu simbolurile abstractizate pīnă la „consecinţa” lor inefabilă, găsind cheia recluzivă īn „solul” unui limbaj dezlegat şi rostit dintr-o respirare, Paul Gherasim a īntemeiat cu simplitate meditativă un trainic rost textului, detaşat dintotdeauna de naraţiunea emergentă şi pătimaşă şi de vredniciile unui figurativ colocvial.
Din tradiţia noastră picturală, Paul Gherasim (am avut, nu de mult, răgazul şi privilegiul să-i admir pe simezele expoziţiei Artistul şi Puterea, cu justificată emoţie, acel portret de ţăran, extras dintr-un trecut romānesc lacunar şi tradiţional-dramatic. Excepţional īn austeritatea sa, golit de cromatica explozivă şi plasat pe fundalul expoziţiei, ca un remember al acestui pămīnt care-a născut eroi şi jertfe anonime (bunicul său bucovinean fiind cel portretizat), Paul Gherasim l-a eternizat cu o forţă lirică unică, atribuindu-i moralitatea şi veghea etern purtătoare de duh dumnezeiesc.
Să amintim şi de compoziţiile cu Martiri, picturi de-o tulburătoare vibraţie, ermetizate de spaţiul care le-a constrīns să-şi trăiască destinul. Cromatica aminteşte de icoana murală pe care timpul a erodat-o. Din loc īn loc, pulsează deasupra chipurilor, care au expresivitatea sfinţilor şi trăire iconică, roşuri, griuri şi rozuri din care a dispărut pregnanţa cromatică sub o celestitate gri, apăsătoare. Īn centrul compoziţiilor, trupul unui Iisus transfigurat de suferinţă, mīntuitor, desprins din iconografia romānească, a cărui sacrificială iubire īi uneşte pe toţi cei care-l poartă cu simplitatea tīnguitoare. Desenul are o frumuseţe patetică, iar veşmintele aproape străvezii par o scriitură tainică.
Asceza scripturală a lui Paul Gherasim nu vorbeşte despre schimbarea lumii, nu se vrea o pildă pentru īntronarea adevărului şi nici nu-şi propune performanţe livreşti, ea trimite īnsă nemijlocit la valorile sacre şi e suverană pe propria trudă, fără a-i atribui radicale exteriorizări. 
Ochiul pătrunde īnţelesul luminii şi al īntunericului, zăboveşte īn intimitatea obiectelor, le sacralizează, le spaţializează, le contemplă, le mărturiseşte, īntr-un cuvīnt le descoperă şi le acceptă harul. Lumea e alcătuită din memorie şi din veghe, din patos şi din muzică, şi din puterea Logos-ului.
Pictura lui Paul Gherasim simbolizează, īn acest popas al ei, faptul istoric al īntrupării şi al devenirii.
A „vorbi” īn şoaptă, a construi cu minunare creştină, a figura lumea ca pe o izbăvire īn legături abstracte: Bolţi de lumină, Octogoane, Īnsemne, Pătrate de purpură. Īn opera lui Paul Gherasim memoria a ridicat o temelie picturală, cu Logos-ul purificat, aflat īn centrul imaginii ca o sămīnţă roditoare. Logos-ul este īnsuşi chipul lui Dumnezeu, interioritatea iubitoare, voinţă şi predestinare. Astfel, pictura şi-a aflat, o dată cu „supliciul” frumuseţii şi drumul spre desăvīrşire.
Gruparea „Prolog”, iniţiată de Paul Gherasim, este, īn arta momentului, poate gruparea cu poetica cea mai prolifică, īn condiţiile īn care se trăieşte un moment plin de clivaje, de desolidarizări imperative şi dizarmonii distructive. Gruparea şi-a īnceput cu fervoare lirică lungul şi respirabilul drum la Tescani, unde cīţiva artişti „orbiţi” de frumuseţea locurilor, la vremea expansiunii florilor de măr, s-au īndeletnicit cu pictarea lor. A fost ca o lecţie despre dumnezeire, o izbucnire imnică de vitalitate, o renaştere, un liman de la care puteai, păstrīndu-ţi īntreagă fiinţa, să te īntorci către viaţă.
Mai este īnsă un lucru care-i mitizează lui Paul Gherasim numele: prezenţa īn galerii din toată ţara, de-a lungul deceniilor, unde, cu o implicare binecuvīntată, a organizat zeci şi zeci de expoziţii, īnlăturīnd categoric gestica vetustă şi parcă imuabilă a criteriilor de expunere, modificīnd vizibilitatea şi identificīnd traseul fiecărei lucrări.
Expoziţia lui Paul Gherasim din acest septembrie, pe care artistul a putut, din fericire, s-o onoreze la deschidere cu prezenţa sa, reuneşte picturi, parte din ele realizate la un īndemn prietenos al īngerilor, īn ultimele luni.
Sunt cincisprezece lucrări īn care Logos-ul, supremă spiritualitate, fiinţă, divinaţie, pămīnt, apă şi cer laolaltă, este marcat de cromatici luminoase şi cīteodată de umbriri vesperale. „Tresăriri” de pensulă rostesc lumea, nu cu umbletul ei gregar, ci cu neafectare şi muzicalitate. Nimic nu tulbură axa frumuseţii răbdătoare, şi pictura lui Paul Gherasim şi-a trimis īncă o dată solii vestitori, fericindu-ne ochiul şi spiritul. Privirea se opreşte, se mută, se opreşte din nou, reia totul de la īnceput şi iarăşi se opreşte: undeva observăm o biruinţă a albului ce-a inundat īntreaga pīnză; un posibil peisaj de iarnă, spiritualizat şi redat ca ofrandă a aşteptării. Pensulaţie hieratică, abundenţă de alb. Mai īncolo, pe un perete al galeriei, picturile, desferecă parcă şi īnviază Logos-ul, creīnd un abstract īmpărţit cu rigoare geometrică. Cer, pămīnt şi apă, impresie de orizont, semantica atotcuprinzătoare. Culorile sunt subtile, aproape şterse, dar īn ele pulsează o strălucire fluentă, o nelinişte cu sidefări „umile”, albastre, verzi şi roşuri brumate.
Artistul īşi solidarizează pīnă la identificare două-trei lucrări, o perfectă ritmicitate, un ataşament logic şi organic. Unele tonuri consolidează tensiuni, semn al unei confesiuni răscolitoare.
Lucrările par atinse de mīna unui mare pustnic, temător să nu rănească cu tonalităţi stridente ochiul. Ai sentimentul că lumina s-a strecurat īn fiecare pictură apofonic, cu neputinţa de-a se mai risipi. Īn această picturalitate minimalistă, o singură lucrare s-a săvīrşit sub īnariparea pensulaţiilor albe, albastre, verzui şi brun-roşcat, reflex ludic ireversibil al unei memorii evanescente, ca o mistică respirare.
Īnchei cu cīteva fraze ale lui Paul Gherasim, dintr-un dialog cu pictorul Mihai Sārbulescu, apărut īn Jurnalul acestuia din urmă, o carte adevărată şi sinceră, din păcate foarte stīngaci difuzată. Dialogul are ca obiect nemulţumirea faţă de fastul şi „risipa de imagini” din Catedrala Chartres, pe care M. Sārbulescu tocmai o vizitase. Paul Gherasim comentează prompt: „Mai puţin nu strică. Cānd conţinutul se poate face clar īn mai puţin, e mai bine. Sigur că, īntr-un fel, mai puţin poate īnsemna şi neputinţă. Dar neputinţa este sinceritate. Nu mai are cine să picteze biserici mari şi īmpodobite. O biserică mică o poţi face şi din chirpici, poţi picta īn ea doar cāteva imagini”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul