Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Īnvăţămānt şi īnvăţăminte

        Horia Gārbea

Un fapt cu care mă confrunt an de an, spre neplăcerea mea, este lupta pentru „intrarea īn licenţ㔠a studenţilor mei. A celor nedotaţi sau nestudioşi, vreau să zic. Īnainte vreme, „īnainte de Bologna” (cum ai zice „īnainte de potop”), nepromovarea unui examen, după legiuitele reexaminări, atrăgea repetarea anului. Era un caz nefericit, dar nu foarte rar. Unii studenţi, puţini, alegeau deliberat să repete anul pentru a mai īntīrzia momentul intrării īn „cīmpul muncii”, care se profila cam sinistru. Cei mai mulţi ajungeau să repete un an din vina lor.
Astăzi, nepromovarea unor examene, chiar importante, īn anul īntīi sau doi, nu īmpiedică accesul īn anul patru şi terminarea acestuia, cu „credite” dobīndite la materii secundare, cu profesori prea blazaţi pentru a fi exigenţi sau care īşi comercializează efectiv notele. De altfel, studentul care a promovat prin influenţă sau oferirea unor atenţii devine „client” de nădejde la lucrarea de diplomă, a cărei elaborare se poate face (cu acordul īndrumătorului) prin metoda brevetată a mutării fişierelor dintr-un PC īn altul. Uneori, fonturile nu se potrivesc şi am văzut „lucrări de diplom㔠care aveau, īn formule, nişte pătrăţele īn locul simbolurilor matematice. Nimic esenţial, pentru că īndrumătorul nu mai citeşte (doar ştie prea bine sursa lucrării), iar comisia poate fi uneori o cooperativă de reciprocităţi. Probabil din acest motiv nu am fost niciodată invitat īntr-o comisie de licenţă. Mulţumesc şi pe această cale celor care m-au evitat şi lui Dumnezeu.
Aşadar, an de an, īmi primesc pedeapsa de a „mai da o dat㔠examene de anul II cu unii studenţi ajunşi īn anul IV şi la fel de ignoranţi precum erau īn urmă cu doi ani. Din motive lesne de īnţeles, conducerile facultăţilor „mai dau o şans㔠– pe timpul şi nervii cadrelor care se fac vinovate de exigenţ㠖, adunīnd astfel, pentru clemenţa lor nesfīrşită, comori īn ceruri. Dacă unii adună cīte ceva şi pe pămīnt, nu e treaba mea, ci a altor organe. Desigur, altfel, īndrumătorii de profesie ai diplomelor ar fi lipsiţi de „clienţi”, ceea ce i-ar īntrista. Īntrebarea standard a studentului care depune lucrarea şi iese de la examen este „cīnd mai putem da”. A cincea, a şasea sau a şaptea oară, sporind examinatorului colecţia de foi albe sau de „perle” de tipul „legea lui Fuck” (īn loc de legea lui Hooke, dacă era o mostră de umor voluntar, ar fi fost bine, dar nu...).
Cel mai adesea, problema nu e ignoranţa vindecabilă a unor „absolvenţi”. Un lucru neştiut poate fi īnvăţat de cineva capabil să īnveţe. Din păcate, cel puţin jumătate dintre cei care ajung forţat la acest capăt de studii nu mai pot progresa. Sīnt reduşi mintal, unii, sau crescuţi īntr-un mediu care nu şi-a propus să-i educe sau nu a reuşit s-o facă: familii ignorante sau prea opulente ca să mai pună preţ pe cărţi, licee mizerabile etc. O studentă − la īntrebarea mea exasperată dacă a făcut o materie numit㠄fizic㔠− mi-a răspuns că nu, niciodată. Profesorul nu venea sau nu preda nimic şi nici nu-i asculta pe elevi, punīnd notele, totdeauna de trecere, aleator. Alt student a afirmat că a făcut un liceu cu profil „arhitectură”, la care materia „matematic㔠era opţională. Iar el nu a ales-o. Arhitectură fără matematică (măcar geometrie), iată rezumatul unui dezastru! Asemenea indivizi ajung fără mari dificultăţi īn anii terminali ai studiilor superioare. Cei care īi promovează pun presiune pe cei care refuză s-o facă şi obţin destule succese. De milă, de silă, unii īşi iau diploma şi, cum altfel, devin şefi.
Am īntīlnit şi cazuri triste. Părinţi sau alte rude, oameni perfect normali, recunoscīnd că au un fiu sau nepot lipsit de inteligenţă şi implorīnd să fie totuşi „trecut” īn rīndul inginerilor. La īntrebarea legitimă de ce īl chinuie astfel şi nu-l lasă să devină ceva pe potriva intelectului său n-am primit niciodată un răspuns. De altfel, oamenii de rīnd nu-şi dau seama că nu numai pentru dans, pictură şi canto trebuie talent, o minimă vocaţie, o „bosă”. Ci şi pentru inginerie, medicină, avocatură şi chiar oştire. Īn loc ca şcoala să-i excludă de la practicarea meseriilor inadecvate lor, īi mīngīie pe capul care uneori nu face doi bani.
Īn orice caz, cīnd dăm vina pentru c㠄ţara merge prost”, cum clamăm de la Caragiale īncoace, pe clasa politică, comploturi mondiale, conspiraţii subtile, să ne gīndim cum ne raportăm noi īnşine la şcoala prin care „trec” toţi. Un medic, dacă omoară un om – doi, īşi pierde pīnă la urmă dreptul de a profesa. Un profesor care lasă īn libertate şi cu patalama īn regulă o cohortă de ignoranţi, an de an, iese la pensie cu toate onorurile.
Īn final, o mostră strict autentică de la un tīnăr care, pariez, va ajunge departe. Iată cum scrie, īntr-un e-mail trimis mie, un posibil absolvent al facultăţii la care funcţionez:
„Va multumesc. Dar nu au afisat nici un coleg, rezultatele, ati putea sa mi-le da-ti mie pentru ale da mai departe! Ma scuza-ti de deranj!” (sic!)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul