Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Jurnalul unor cugetări

        Viorica Răduţă

Amiel şi canibalul, Cartea Românească, 2013, pare un jurnal (Amiel!), dar de reflecţii, scrise fără încrâncenare, provocatoare prin dinamism, tăieturi imprevizibile, paradox, oximoron, suspans, forţa detaliului, până şi a celui cotidian, adâncimea imprevizibilă a unor aluzii sau perifraze, accidentul ridicat la rang de generalitate, anecdotica proiectată vizionar, cu deschideri spre echivoc sau semnificaţie subtilă, plurală etc.
Titlurile capitolelor se aliniază insolitului lumilor în reflexie/comparaţie ele însele: Inchiziţia sâsâiţilor, Robespierre împăiat, Despre spânzurători şi sirene, Despre leneşi şi tigri, Contabilul lui Pessoa, Ventrilocul cartezian, Lumea lui Fukuyama, Filosofi şi canibali, Sfinţi şi maimuţe, Stahanov şi statuia. Chiar şi această enumerare face radiografia multiplului lumii, cu segmente de sens tâlcuite într-o gamă amplă, de la ironie la joc, de la sarcasm la nonsens, de la microscene casnice la concentrate după lecturi, evenimente, momente dintre cele mai cotidiene sau, dimpotrivă, ale unei istorii emblematice. Astfel, canibalismul sau totalitarismul, occidentalismul sau confucianismul capată perspective tăioase, nicicum retro, ci de futurologie.
Adesea, paradoxul funcţionează către voalarea sensului, dar sunt reveniri la temă, care mai înveleşte o dată sensul pentru a-l dezvălui, din alt unghi, într-o altă cugetare. Aşa, cititorul se mişcă după voia autorului între Don Juan şi Casanova, între stahanovism şi visător/leneş, se lasă purtat de confucianismul transmutat la contemporaneitate, participă la altă scenografie cu Nero, Cioran, Hitler, Pessoa, Houellebecq etc. Cugetările au când curgerea precipitată a unui pârâu de munte, când lărgimea unei micropovestiri cu cheie. Personajele, şi cele colective, sunt fie din marea cultură sau din istorie, fie din spaţiul intim al autorului sau din locurile comune, de la Heraclit sau Tito la Vlăduţ, de la canibali sau postmoderni, „contemporanii noştri”, la „un prieten” sau „omul rezidual al prezentului”.
Ciprian Vâlcan are firea, după CV şi formaţie, unui ins enciclopedic, dar fixat pe insolitul clipei deodată cu memoria culturală, istorică. Asupra lor se apleacă ludicul mişcător al aluziilor, fascinaţia mereu vie a segmentului de real insolit sau de atracţii comparative. Curg în amalgam banalităţi fruste versus istoria mentalităţilor, cutumelor, conceptelor şi viziunilor standard. Cartea e una de învăţătură a detaliului cu semn criptic sau prost decriptat din zilnicele noastre lecturi, momente cotidiene, vorbiri şi lecturi pasagere, deodată mişcătoare de sensuri plurale. Amiel compune un jurnal lucid, cu tăieturi de bisturiu, cu învăluiri culturale şi cotidiene lucrate pe două versante, unul al derizoriului, altul al sublimării. Mai vizibil e cel dintâi. Doar stilul artist fentează izul de putred şi derizoriu contemporan, taie şi pe faţa, şi pe dosul motivului pus sub lupă critică. Iată un concentrat: „Îmi plac tot mai mult scriitorii-hienă, cei care adulmecă duhoarea descompunerii şi o descriu într-un stil impecabil, fără milă şi fără dezgust. Cel mai adesea, ei sunt scriitori bătrâni, imunizaţi împotriva tuturor iluziilor de decrepitudinea atent studiată a propriului trup, precum şi de micimea sufletească pe care o descoperă cu repulsie în ei înşişi, exhibând-o apoi ca într-un ritual de exorcizare”.
Insolitul, ironia, sarcasmul, citatul sau aluzia au accente de futurolog: „Lumea Antichristului e singura lume fără monştri. Antichristul e seniorul unei lumi uniforme, simetrice, incolore, al unei lumi locuite de oameni incapabili să iasă din rând. Lumea Antichristului e lumea regelui-sergent”. Lumea actuală e una pe dos: „Dacă Nero se va întoarce vreodată să fie împărat, el nu va mai arăta niciun interes pentru cursele de care, pentru spectacolele în faţa mulţimii ori pentru diferite exerciţii de piromanie. De astă dată, el se va amuza să ne oblige să mergem în mâini, fericit că ne învaţă astfel să privim adevăratul chip al lumii”. Se instalează în destule aforisme/cugetări profeţia amară, lucidă. Pe baza unei ironii ŕ l’envers, condiţia filozofului e vizată în tortura birocraţiei tot mai avansate spre absurd: „Filozoful de azi nu-şi mai propune să inventeze. Ar ocupa cu plăcere o funcţie de secretar de stat în Ministerul Birocraţiei, semnând toată ziua, cu o adevărată voluptate, hârtii”. În aria excepţională a decupajelor despre vis se află şi prevestirea nonsensului, ca în Pavilionul viselor lui Kadare: „Codurile penale ale viitorului vor stipula fără echivoc că oamenii vor fi pedepsiţi nu pentru faptele, ci pentru visele lor. Punerea în aplicare a acestor prevederi revoluţionare va fi atribuţia unui organism nou-înfiinţat, Poliţia somnului...”. Într-o construcţie a segmentelor reflexive, într-un jurnal de notaţii diverse, C.V. reuşeşte un spectru întreg de maxime, micronaraţii, antifoiletoane, anticugetări chiar, toate sub semnul lucidităţii, previziunii. Ironia sau anecdoticul, dublate de scenografie, nu tulbură direcţia săgeţilor filozofale: „Dacă Lenin ar fi reuşit să sodomizeze un cangur, toţi locuitorii Uniunii Sovietice ar fi fost obligaţi să-şi petreacă viaţa într-un marsupiuˮ, „Ca să devină un imperiu de 1000 de ani, Germaniei i-a lipsit un singur detaliu: în locul ridicolei mustăcioare a lui Hitler, viguroasa mustaţă a cardinalului Richelieuˮ.
Deliciul vine din insolite nuanţări sau perspective ale unor momente istorice sau banal-contemporane, dar și ale nebuniei, canibalismului, leneviei, visului de copil sau adult (lista e multă). Şocul de lectură nu distruge efectul la purtător/cititor profesionist de bucurie a cugetării imposibil de prevăzut, cu tot aerul macabru al previziunilor. Se citeşte ca în aforismele cioraniene, cu tonus, aserţiuni ca: „Filosofii secolului XXI vor mai avea un singur subiect: biografiile monştrilor”. Până şi microcomentariul la foileton are miez, cum este acela al becului cartelat în Coreea de Nord înainte de 1989. Cugetările „zilnice”, cu mici inegalităţi, sunt adânci în semnificaţii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul