Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Istoria teatrului. Capitolul Valer Dellakeza

        Ana-Maria Nistor

Dragi tineri spectatori,
Aţi observat cam cum se scrie prin presa noastră despre un actor mare atunci cānd plămădeşte un rol nou, care mai este şi foarte bun?
Nicicum. Sec şi impersonal sau sforăitor-laudativ. Dacă actorul īn cauză (mă gāndesc azi la Valer Dellakeza) este unul premiat, aplaudat, recunoscut, iubit de critică şi de colegi, atunci cronicile sunt, de cele mai multe ori, rīnduri de informare. Pesemne, unii autori se gāndesc ce-ar mai putea scrie despre cel care a făcut..., a dres..., a jucat īn..., a lucrat cu... Şi-atunci adaugă o consemnare muiată īn miere fără aromă şi fără culoare la un şir de personaje, de nume şi distincţii, crezānd că enumerarea vorbeşte de la sine īntru posteritate. Alţii privesc recenta creaţie cu ochi rece de peşte, ca şi cum ar fi absolut firesc, banal chiar, ca actorul să adauge, ca mărgelele pe aţă, numai pietre preţioase la gātul judecătorilor de spectacole.
Īn fapt, am văzut şi citit prea mulţi cronicari care se oglindesc pe sine īn rāndurile negre, uitānd că ei nu sunt decāt un canal de transmitere a energiei īntre cei doi poli importanţi ai discuţiei: actorul şi publicul. Spectacolul nu trebuie tradus, ci văzut, iar rolul celui care scrie despre el mi se pare a fi unul de indicator care să ajute şi să īndrume paşii spectatorului pe calea valorii sau, dimpotrivă, să-l atenţioneze de eventualele obstacole sau nereuşite dintr-un fapt teatral. Actul de prezenţă sau comunicarea directă nu o poate suplini niciun articol şi nici nu trebuie să īncerce.
Totodată, a reinterpreta interpretarea pe baza unui alfabet doar de critic ştiut nu face decāt să păgubească, din nou, şi actorul, şi pe virtualul său receptor. Īi īndepărtezi unul de celălalt, de parcă legătura dintre ei nu ar putea fi stabilită decāt prin tine, critic, cronicar sau cum te vei numi.
Am simţit nevoia īmpărtăşirii acestor gānduri pentru că mi-am dat seama cāt e inutil este, pānă la urmă, un laudatio de presă. Cititorului nu īi oferă decāt nişte informaţii fără viaţă ori nişte epitete care dau o singură imagine (cea corectă, nu?!) a celui de pe scenă, un filtru īntr-o unică nuanţă, iar actorului astfel i se dă jos cea mai preţioasă haină a sa – misterul venit din carisma-i singulară.
Văzānd de curānd Familia Tót de la Teatrul Naţional din Craiova, īn regia lui Bocsardi Laszlo, am avut intenţia să vorbesc nu atāt despre montare, viziune şi alte asemenea clişee, cāt despre actori. Īn special despre Valer Dellakeza. Citind apoi consemnările de prin ziare care, cu mici excepţii, aduc o siropoasă şi expeditivă laudă, m-am răzgāndit. Īn fapt, scriind aici, mă īnclin īn felul meu tocmai īn faţa domnului Dellakeza şi a publicului său, īn majoritate tānăr.
Dacă aş fi amintit cum l-am văzut īn Ubu... sau īn Titus Andronicus, sau īn Noaptea la spartul tārgului, sau īn Slugă la doi stăpāni, sau īn atātea altele, aş fi vorbit, de fapt, despre mine, nu despre domnia sa. Iar pe spectatorii care n-au apucat să se bucure de rolurile de acum zece, douăzeci de ani nu-i ajutam cu nimic. Eventual, īi puteam face să se simtă mici īn faţa unei īnalte pagini de istorie a teatrului. Or, eu cred că această istorie se construieşte din suma memoriilor subiective ale anonimilor din sală şi nimeni nu are dreptul să intervină aici, virusānd comunicarea prin nu ştiu ce judecată. Indicaţie da, verdict nu. De ce aş consemna premii şi trecute personaje īn cazul unui om atāt de tānăr şi de proaspăt azi?
Mai mult decāt atāt, cum aş putea traduce eu īn litere tăcerile lui Dellakeza, somnolenţa sub teroare din Tót, privirile, ondulaţia vocii, o anume mişcare a braţului, felul īn care se ghemuieşte īn sine? Toate acestea sunt percepute diferit de fiecare om din sală, iar laolaltă alcătuiesc plămada din care se face un actor.
Aşa că, dragii mei tineri, am ales din dragoste de scenă şi de sală să nu spun nimic din ceea ce se spune de obicei despre un actor premiat, jucat, ovaţionat, presat de presă īntr-o biografie cu nume şi cifre. Nici nu am vrut să-l īngrădesc pe domnul Dellakeza īn vreun interviu. Lasă-l să joace... Am preferat să vă dezamăgesc eu, pentru a vă bucura de spectacolul mereu unic al unui actor. Am preferat să tac şi să nu strivesc corola de mister. Cel mai bine, cred, e să uitaţi tot ce aţi citit mai sus şi să vă duceţi la teatru să vedeţi actorii. Adică Viul. Şi să scrieţi istoria īn memoria voastră. Şi feriţi-vă de unii cronicari, ei fac manuale alternative!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul