Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Hamlet – Laertes: unu, ics, doi

        Horia Gārbea

Festivalul Teatrelor Danubiene, ediţia a XIV-a, Giurgiu, 12-17 octombrie, a prilejuit, printre alte evenimente, premiera absolută a piesei Nu mor pescăruşii cānd vor porcii mistreţi de Mircea M. Ionescu. Un spectacol izbutit, pe un text cu multe virtuţi scenice.
Decorul de pe scena teatrului reprezintă chiar scena teatrului. Doar că pe ea se află elementele unei cīrciumi lovite de faliment: mese şi scaune ieftine, o pianină veche, navete de bere care mai au cīte o sticlă plină. Un actor īntre două vīrste, mai spre a treia (Ion Haiduc, prezenţă oscilīnd īntre farmecul unui histrion de lux şi dezabuzare), spune povestea lui şi a teatrului prefăcut īntr-un local nerentabil īntr-un monolog care face el īnsuşi cīt o piesă īn piesă. Dar īn vechiul, fostul teatru mai apare un Gropar semivulgar, semihamletian, frust, hītru, concediat din motive politice din cimitirul unde făcea „gropărie de art㔠(Alexandru Georgescu). A īngropat cam mulţi membri ai puterii, ignorīnd opoziţia şi... de-aici i s-a tras. Ei vor un job de la un tīrg de joburi ce va avea loc īn teatru şi la care mai candidează o fostă sufleuză de la operă cu aptitudini de balerină şi farmec ingenuu (Violeta Teaşcă).
Au ajuns īnsă, vorba lui Caragiale, „Cam tīrziu”. Tīrgul a fost īn ziua precedentă, acum nu au de făcut decīt să se confrunte cu o Patroană, bărbătoasă, agresivă, vulgară (Maria Teslaru, cu performanţe remarcabile īntr-o partitură grea), care a cumpărat fosta cīrciumă, fost teatru şi vrea să lanseze o afacere. Dar care? S-ar orienta către o casă de pariuri, deşi actorul vrea s-o convingă de importanţa şi eventuala rentabilitate a refacerii teatrului. Patroana n-a fost īnsă niciodată la teatru, are nişte referinţe foare vagi din care nu lipseşte īnsă numele lui Hamlet. Un colaborator care nu apare pe scenă, ci īi vorbeşte la mobil (ca alţi oameni „noi”, patroana are tendinţa de a vorbi excesiv la telefon pe un ton foarte violent), īi dă ideea: se va juca un Hamlet postmodern, cu finaluri multiple, cu probabilităţi de realizare diferite şi pe care o ţară īntreagă poate paria.
Aceasta e a doua lovitură de teatru a piesei, după ce prima fusese īntīrzierea la tīrgul de joburi cu apariţia intempestivă a Patroanei. A treia lovitură survine foarte repede: seduşi iniţial de idee sau de banii oferiţi, textul nu e foarte clar, Actorul şi Groparul, ba şi Sufleuza, distribuită abrupt īn Ofelia, refuză totuşi, īn ultima clipă, pactul cu banii, comerţul şi „porcii mistreţi” care distrug arta din mercantilism. Ei ies din scenă şi investitoarea pierde tot. Nu are nimic de făcut decīt să-şi folosească pentru a cīta oară telefonul mobil şi să sune la forţele de muncă spre a căuta, la rīndul ei, o slujbă cīt de mică. I se oferă, ironie finală, un post de plasatoare la un teatru.
S-a dovedit că replica, inventată accidental de gropar: „nu mor pescăruşii cīnd vor porcii” – „mistreţi”, completează Actorul – funcţionează. Teatrul se arată nemuritor. Evident, aici stă partea „deschis㔠a finalului, nu vom afla dacă, refuzīnd compromisul, „pescăruşii” nu vor muri finalmente de foame cu teatrul īn braţe.
Textul lui Mircea M. Ionescu trădează un dramaturg experimentat, cu o evidentă ştiinţă a gradării acţiunii şi cu replici vii şi spirituale. Este ajutat de actori la fel de experimentaţi şi devotaţi textului, ca şi de o regie care īl pune īn valoare, retrăgīndu-se din prim-plan (Vlad Stănescu). Intervenţiile regizorale sīnt minimale, scenografia e minimală, īncīt spectatorul are o interfaţă cu piesa ca scriitură. Ceea ce este perfect acceptabil la o premieră absolută. De aceea regizorul nici nu operează tăieturi, chiar şi pasajele mai discursive şi poate prea explicite se rostesc integral.
Piesa lui Mircea M. Ionescu este o parabolă cu intenţii satirice, teza e expusă viguros, cu mult sarcasm, uneori prea pătimaş, dar apărarea teatrului ca instituţie şi simbol pare să justifice unele excese. Ea oferă tuturor personajelor partituri consistente, de apreciat de către actori. Mai palidă e doar Sufleuza, care ar fi necesitat din partea regizorului un efort de re-constituire īn tuşe clare, din extra-text.
Scopul dramaturgului a fost atins: a demonstrat că o piesă contemporană romānească poate oferi un spectacol solid, cu succes la public, un divertisment agreabil, fără să fie facil sau grosier. Echipa de actori a arătat şi ea că apreciază demersul autorului, jucīnd din toată inima şi obţinīnd reacţia meritată din partea unui public receptiv, diferit de cel obişnuit, „de premieră”. Spectacolul este, indiscutabil, o reuşită generatoare de optimism. Chiar dacă textul, cu umorul său amar, ne īndeamnă să fim rezervaţi cu privire la destinul teatrului la noi.


 


Teatrul „Tudor Vianu“ – Giurgiu, Nu mor pescăruşii cānd vor porcii mistreţi de Mircea M. Ionescu. Premieră pe ţară. Cu (īn ordinea intrării īn scenă): Ion Haiduc (Teatrul Nottara), Alexandru Georgescu (Teatrul Naţional Bucureşti), Violeta Teaşcă, Magda Catone/Maria Teslaru (ambele Teatrul Naţional Bucureşti). Regia şi coloana sonoră: Vlad Stănescu (Teatrul Naţional Bucureşti). Scenografie: Ioana Creangă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul