Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La început poemul doare...

        Nicoleta Milea

Întâlnirea cu poezia, producătoare de mutaţii la nivelul receptării, face posibilă îmbogăţirea conceptului însuşi de liric. Poeme în care stările se succed într-o dinamică uimitoare, iar vibraţia emoţiei este proaspătă, ca şi trăirea irepetabilă ce le dă la iveală, reflectă universul căruia poetul îi datorează accesul său la o formă superioară de existenţă. Edificatoare în acest sens este cartea scrisă de binecunoscuta poetă optzecistă Maria Postu, Cutia poştală a cerului − Poeme, apărută la Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, în cadrul Proiectului eLiteratura, în format electronic şi tipărit.
Nelinişti interioare, ireversibilitatea vieţii, sentimentul solitudinii, instinctul de supravieţuire, drumul spre Paradis sau spre halta Şoimul, dependenţa „de melancolia cuvintelor obosite la dispoziţia oricărui client/ începător sau expert în arta execuţiei lente şi dureroase a cuvintelor”, anul zero de la care a început numărătoarea fericirii, deturnare, frumuseţi strivite, ascunse, de dincolo de timp, poemul (la început poemul doare, poem în limba paradisului, poemul care îmi răvăşeşte simţurile, dezvăţarea de poezie) sunt numai câteva proiecţii simbolice ale destinului de proscris al poetului.
Cele cincizeci şi trei de poeme, sub metaforicul titlu Cutia poştală a cerului, se constituie într-o autentică şi tulburătoare confesiune a celui/celei care îşi „testează imunitatea dobândită cu greu”, îndepărtându-se de plăcerile frivole ale vieţii, în căutarea drumului prin poezie spre un ideal de înaltă spiritualitate: „am reînceput să scriu poeme/ pe ascuns, ca şi cum m-am remolipsit de o boală/ pe care o faci doar în adolescenţă,/ mă refugiez în caietul acela vechi şi prăfuit/ ascuns într-o cutie a unei casete desuete”. 
Pe de o parte, privirile se opresc la o reevaluare a raporturilor poetului cu un sistem socotit insuficient şi depăşit, pe de alta, rostirea aproape tranşantă a ideii potrivit căreia numai arta, indiferent de loc şi de timp, rămâne singura pavăză în măsură să confere scrisului o totală recunoaştere. Structura tematică şi stilistică specifică aduce în faţa cititorului un nou tip de sensibilitate şi fantezie creatoare, convertită într-un autentic manifest literar: „te omagiez scriindu-ţi în fiecare zi poeme/ pe care n-am să ţi le expediez niciodată, pentru că/ poşta e o instituţie demodată în care supravieţuiesc funcţionari retorici,/ mă mulţumesc să-ţi scriu deşi nu ţi-am văzut chipul/ nu ştiu dacă ai sau nu nevoie de operaţiile estetice/ din poemele mele/ nici dacă le poţi deschide, sau nu cumva/ zeloşii funcţionari/ le citesc râzând în pauza de prânz, de poemele mele rubensiene,/ lăsându-ţi doar cenuşa neliniştilor mele”.
Maria Postu conferă autonomie limbajului prin profunzimea ariei de inspiraţie, ca o condiţie esenţială a autenticităţii actului poetic: „eu am continuat să caut un scenariu/ ce trebuie scris/ ascunzându-mă în spatele unor cărţi/ ca în spatele unor operaţii estetice eşuate/ pe care nimeni nu le mai ia în seamă/ şi le donează unor anticari care speră/ să se îmbogăţească/ vânzând cărţi despre sentimente dispărute/ ca despre nişte planete ce ar putea fi colonizate/ salvând specia umană ameninţată cu dispariţia”. Preocuparea pentru problematica timpului se manifestă în poeme cu un pronunţat caracter novator, aflate sub semnul existenţei, uneori, absurde, fiind supusă unor trăiri în care psihologicul şi filozoficul interferează sau se consumă în aşteptarea unui eveniment decisiv: „să-ţi aminteşti de mine ca de cea care a incendiat tirajul/ ultimei tale cărţi pe care ţi-ai/ amanetat douăzeci de ani din viaţă,/ au ars toate poemele în afară de acesta pe care mi l-ai/ dedicat mie deşi nu ştiai că ne vom sinucide/ împreună pe acelaşi monitor în văzul tuturor/ pe care eu i-am anunţat deja trimiţându-le invitaţii cu/ emblema neagră...”.
În dinamica sa, eul liric devine deosebit de sensibil, se deschide spre viaţa cu toate meandrele ei, dar şi spre moarte, realitate ce nu poate fi ocolită. Simbol polivalent, arta semnifică miraculosul, sufletul izbăvit de chemarea poeziei care mântuie faptele de uitarea definitivă.
Registrul este larg, de la lirismul elegiac la cel dramatic, de la confesiune la ironia fină şi intensitatea pasiunilor. Puritatea stărilor în armonie cu inefabilul Cuvintelor unicizează mesaje de o tulburătoare profunzime. Este evidentă capacitatea poetei de a se ataşa cu toată fiinţa de cauze generoase prin afirmarea propriilor convingeri în poeme programatice. Sunt recunoaşteri valorice pe care lirica Mariei Postu le exprimă cu o fluenţă ce-i particularizează stilul, respirând o generoasă pasiune pentru arta scrisului.



 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul