Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La cremenal! Avocaţi şi osīndiţi

        Horia Gārbea


Lasă, că-i spui eu tot la domnu’ avocatu’!


Tarsiţa Popeasca



Literatura noastră nu prea cunoaşte opere dedicate exclusiv sau aproape unui proces, aşa cum abundă ele īn literatura americană de pildă. Asta pentru că la noi judecata se făcea şi se face fără mare ceremonie şi fără mare interes pentru justiţie sau pentru persoana justiţiabilului.


Deciziile, cum ne asigură īncă demult un cronicar, se luau la ospeţe, unde voievodul se enerva şi tăia fără judeţ. Pedepsele sīnt fanteziste şi depind doar de imaginaţia celui care deţine puterea şi dreptul de a judeca. Ele merg de la trasul īn ţeapă la simpla pălmuire a vinovatului. La Sadoveanu, boierul īşi vīră argatul cu picioarele īn lăptocul īngheţat al morii, ca să simtă zimţii gheţii. La Caragiale, un Ion este justiţiat ad-hoc printr-o bătaie zdravănă pentru că are opinii estetice diferite de ale surorii sale, ajunsă boieroaică, şi nu īi place interpretarea muzicală a unui măgar īnvăţat. Īn alte poveşti, cu haiduci şi nu numai, aceştia sīnt puşi īn butuci, ţinuţi cu faţa īn fum de ardei, bătuţi cu harapnicul etc. Īn secolul al XIX-lea chiar, un personaj al lui Radu Rosetti judecă fără apel o roabă ţigancă şi pune vătaful s-o biciuiască. Dificultatea executării sentinţei apare nu pentru că individa e gravidă chiar cu boierul, ci pentru că nu poate fi culcată pe pămīnt cu faţa īn jos. Ingenios, boierul pune să fie săpată o groapă de dimensiunea pīntecului, astfel ca aplicarea loviturilor să se facă īn bune condiţiuni.


Moş Teacă şi alţi ofiţeri ai lui A. Bacalbaşa au drept de judecată asupra inferiorilor şi erorile sīnt pedepsite cu bătaia simplă sau ochirea soarelui cu puşca avīnd o ţepuşă sub bărbie, pentru menţinerea poziţiei. Teascul aruncat īn scīnduri trebuie extras de condamnat cu dinţii. Un soldat leşină īntr-o criză de epilepsie şi i se pune o „poşt㔠la picior pentru a se trezi. Un plutonier regretă curţile de justiţie „de acum”, de unde īnvinuitul e trimis să se odihnească un an sau doi, cīnd metoda lui Pazvante, o sfīntă bătaie, era atīt de eficientă.


Fanarioţii judecau după coduri proprii, pornind de la prezumţia de vinovăţie. Princepele lui E. Barbu, prinzīnd un hoţ de codru, īl graţiază şi īl face spion. Inspirată decizie pentru că acesta īşi toarnă socrul care uneltea mazilirea Princepelui. Vodă convoacă divanul īn ziua de Crăciun şi īl judecă pe ticălos pe bază de probatoriu scris. Sentinţa: va fi scos din dregătorie şi īn locul lui va fi numit calul bătrīn de paradă al domnitorului.


Justiţia modernă apare īn cele din urmă, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, cu avocaţi şi judecători, īn general la fel de strīmbă ca şi astăzi. Avocatura şi magistratura devin rentabile. Mai rentabile decīt funcţia de ministru, după cum o atestă īnsuşi Titu Maiorescu. Avocaţii sīnt mulţi, medicii sau inginerii mult mai rari, deşi de ei era nevoie acută.


Şi după 1930 G. Călinescu deplīngea orientarea tinerilor spre studii juridice, īn căutarea unei profesiuni vagi cu scop de a se căpătui īn politică. Gregoriade al lui Camil Petrescu e „vag avocat”. Rică Venturiano e studinte īn drept. Avocaţi sīnt Farfuridi şi Brīnzovenescu – au n-au treabă. Avocat e Caţavencu. Familia Deleanu e una de jurişti din tată īn fiu şi stă bine: casă la Iaşi, moşie La Medeleni.


Un avocat apare īn Titanic Vals, unde un testament este falsificat īn scopuri nobile de Spirache, moştenitor legal de altfel. El inventează o diată care atribuie succesiunea primului copil ce se va naşte īn familia defunctului său frate şi cu acastă stratagemă izbuteşte pacificarea familiei.


Īn Craii…, un testament nenoroceşte familia lui Mişu Nachmanson. Mişu moare, dar face testament īn favoarea Raşelei, nevastă-sa mult mai tīnără, trecīndu-i casele. Mama lui Mişu, supravieţuitoare, şi alte rude rămīn fără un ban. Un testament era să-l piardă şi pe Pantazi. Declarat moştenitor unic, netestamentar, el descoperă ulterior şi accidental un testament al unchiului īn care nu apărea, ci era īn favoarea „eforiei spitalelor“. Īl pune, fireşte, pe foc. Personajele din Enigma Otiliei sīnt disperate că avarul lor unchi Costache va face testament īn favoarea fiicei vitrege, niciodată īnfiate īnsă, Otilia. Sau că o va adopta īn ultima clipă, lăsīndu-i cu buza umflată. Stănică, orişicīt jurist, nu exclude ca moşul să lase averea unor instituţii filantropice.


Avocat este Gelu Ruscanu, ca şi Grigore, tatăl său, precum şi Saru-Sineşti, care īn piesă e chiar ministrul Justiţiei. Īn Jocul ielelor apare şi un procuror ce este īnclinat să facă uitate fraudele unui anume Zaprea pe circumstanţa atenuantă că e un bun poet. Paradoxal, procurorul cere scoaterea de sub urmărire, iar avocatul, care e şi ziarist, face campanie īn favoarea condamnării. O scenă memorabilă e confruntarea Sineşti-Ruscanu care „judec㔠īntre ei, cu pledoarii foarte strīnse, cazul unei presupuse crime a lui Sineşti. Ruscanu nu deţine probe directe, ci doar o scrisoare a soţiei bănuitului, Maria Sineşti, care īi era amantă. Gazetar fiind, el vrea să publice scrisoarea, ceea ce cam e o ticăloşie faţă de o femeie măritată şi care-l iubea. El urma s-o facă victimă colaterală de dragul lichidării politice a lui Sineşti.


Ministrul n-are chef să se compromită şi īi demonstrea­ză lui Ruscanu că probarea crimei nu e cu putinţă pe prezumţii morale. Dar oferă un tīrg pentru evitarea scandalului: scoaterea de la izolare a unui „tovarăş de lupt㔠al lui Ruscanu care era osīndit pentru grevă ilegală şi pălmuirea unui procuror. Strategia mişcării socialiste, incipiente īn 1914, impune acceptarea tranzacţiei, dar ceva se rupe īn Gelu Ruscanu, care īşi vede alterat simţul dreptăţii absolute şi īşi pune capăt zilelor. Dramatic, oricum. Iar cei doi, buni avocaţi.


Abil e şi Nae Gheorghidiu īn Ultima noapte.... El interpretează un testament īn favoarea lui şi īl acţionează īn justiţie pe nepotul co-succesor. Evident, interpretarea „diagonal㔠e abuzivă şi pretextuală. N-ar ţine la instanţă. Dar Nae cīştigă fondul pentru că Ştefan, scīrbit că mama şi surorile lui deschid acţiuni paralele, īi acceptă punctul de vedere. Normal că nevasta lui, Ela, se face foc: la facultate īşi apără convingerile filosofice cu dinţii, iar cīnd e vorba de interesele familiei, cedează ca un bleg.


Īn Danton asistăm la procesul montat īmpotriva lui şi a prietenilor lui de către alde Robespierre şi grupul lui. Procedura e scandaloasă şi verdictul cunoscut dinainte. Acuzaţii, ei īnşişi avocaţi, nu au nici o şansă. Danton īnsuşi īnfiinţase aceste tribunale care pronunţau doar condamnări la moarte, aşa că teroarea se īntoarce īmpotriva lui.


Avocat bun este, īn La Medeleni, Dan Deleanu, pe care īl vedem pledīnd alături de tatăl său, Iorgu, īntr-un proces de incest. Boierul văduv trăieşte cu fiică-sa mult timp, apoi īl denunţă, cerīnd patetic şi ipocrit dreptate. Iorgu Deleanu, hīrşit, pledează pe teza paternităţii incerte a inculpatului. „De eşti tu aceea, nu-ţi sīnt tată eu”, cum ar veni. Nu se ştia de ADN pe atunci. Cu īndrăzneala juneţii, Dănuţ nu neagă paternitatea, ci doar „glasul sīngelui”, după Freud. Alt avocat, mai incult, se interesează cine e Freud şi un confrate īi răspunde scurt: „un jidan parşiv”.


Altminteri avocaţii literaturii noastre nu prea pledează. Stănică Raţiu pentru că nu are procese reale, īşi ţine pledoariile īn particular pe cazuri ipotetice. Avocatul din Articolul 214 rezolvă divorţul lui Lae Popescu de Acriviţa īn cabinet, prin consimţămīnt mutual. Tarsiţa văduva şi Iancu Zugravul ajung īn faţa instanţei fără avocaţi pentru clondirul cu mastică prima spart de pīrīt. Judecătorul admite acţiunea cīt priveşte clondirul, dar onoarea văduvei, şifonată cu „facu-ţi, dregu-ţi”, rămīne nereperată.


Un turc şi prietenul său evreu merg la muftiu pentru că, printr-o regretabilă īmprejurare, turcul care transporta cadavrul lui Leiba Grosu, tatăl reclamantului, prefăcut īn Pastramă trufanda, a mīncat marfa. Speţa e grea. Fapta se produsese din culpă. Turcul, nefiind prevenit asupra naturii transportului, cere şi el daune. Muftiul, prudent, īi pedepseşte să-şi plătească reciproc şi īi dă afară cu o vorbă scurtă turcească.


Jupīn Dumitrache e gata să mearg㠄la cremenal”, secţie penală, mă-nţelegi, dar Veta nu-i dă ocaziunea. El la secţia civilă fusese, pentru c㠄o dezvorţase” pe cumnată-sa Ziţa de Ţircădău. Īncheierea nu fusese, se vede treaba, amiabilă, pentru că Ipingescu făcuse proces-verbal de vătămare.


O speţă interesantă apare īn Năpasta aceluiaşi I.L. Caragiale. Dragomir, asasinul lui Dumitru, invocă prescripţia omorului. Termenul legal este de zece ani. La capătul lor, Dragomir ar fi rămas liber şi, mărturisind omorul, īl punea īn libertate şi pe Ion, osīndit la ocnă pentru acea crimă, victima unei erori judiciare. Acesta se alienase mintal īn timpul cercetării penale, făcute cu mijloace dure, şi cīnd i s-a citit osīnda rīdea. Din păcate pentru Dragomir, soţia lui, Ana īl face să-l ucidă pe Ion, care evadase, īnainte de īmplinirea duratei. E de presupus că, fiind judecat pentru ambele omoruri, Dragomir va fi īnchis sine die. Asta deoarece, aşa cum ştim tot de la Caragiale, Codul Penal avea o lacună: nu prevedea pedeapsa cu moartea.


Lacuna se menţine şi azi, recreată după 1989, şi e discutată la fel de aprins şi doct ca pe vremea lui Lache şi Mache.


Īn Imperiul Habsburgic, īn vremea Primului Război Mondial, această lacună nu exista. Aşa că, īn Pădurea spīnzuraţilor, locotenentul ceh Svoboda şi ofiţerul romān Apostol Bologa sīnt spīnzuraţi pentru tentativă de dezertare la inamic, după procese scurte la curtea marţială. Bologa făcuse parte dintre judecătorii lui Svoboda.


Tot īn Primul Război, dar īn Cronica de familie de Petru Dumitriu, un ofiţer, de astă dată al armatei romāne, e īmpuşcat după un proces montat. Omul nu avea mai nici o vină, dar nu fusese destul de vigilent şi un alt ofiţer dezertase. Īnvinuit de complicitate, este executat după un rechizitoriu neconvingător, „pentru a se da un exemplu”.


Acestea sīnt cazuri grave, dar īntr-o povestire de Al. Cazaban doi vecini se judecă pentru o tulburare de posesie de doi centimetri la plasarea gardului. Pīrītul demonstrează că īncălcarea e inversă şi pe distanţă de 30 de centimetri. Tot la Cazaban, un judecător primeşte plīngerea unui chiabur pentru o crimă dublă: vecinul, tīnăr boier, īi īmpuşcă o găină ce īi călcase terenul, apoi o şi mănīncă. Judele achită inculpatul pentru că e de famile bună. Aprodul, mai dibaci, īi explică că a greşit. Boierul, scăpătat, a ucis găina īn scop alimentar, iar procesul avea rolul de a-l umili pe conaş. Dacă i-ar fi dat dreptate, ţăranul ar fi oferit ca plocon judecătorului zece găini!


Justiţia era deci coruptibilă atunci, ca şi azi. Judecători mituiţi condamnă doi tīlhari patentaţi, īn Groapa, la numai un an de īnchisoare. Paraschiv e prins din nou, prin denunţul unuia, Sandu, din banda lui, şi de astă dată se anunţă o sentinţă grea, fiind vorba şi de asasinarea lui Bozoncea, fostul şef al cetei. Ibovnica oferă trupul ei apetisant gardienilor şi īi facilitează evadarea.




(din volumul Trecute vieţi de fanţi şi de birlici – viaţa şi uneori opera personajelor īn curs de apariţie la Editura Cartea Romānească)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul